EMAA lansează “Atât de noi” la The Session, o piesă din suflet pentru inimi

EMAA revine cu o nouă lansare în 2021. “Atât de noi” calcă pe urmele Sufletului Imun în profunzimea versurilor și a interpretării cu care am fost obișnuiți de către EMAA. Într-o lume a vitezei, vocea Emei te oprește din haosul cotidian și te așează la masă pe tine cu cele mai sincere gânduri într-o discuție reală. Această lansare este prima din seria The Session din 2021.

Versurile și muzica au fost compuse de către EMAA, Costel Dominteanu, Alexandru Turcu, Andrei Ilie, iar producția de Costi Dominteanu si Alexandru Turcu.

“Unele iubiri sunt și rămân nepătate. Nu le poate murdări nimic, nici măcar trecerea timpului și nici experiențele mai puțin frumoase. <<Atât de noi>> este o piesă scrisă din dragoste, pentru dragoste. Un tribut adus magiei care apare atunci când iubim cu adevărat” a declarat EMAA despre piesă.

EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-un univers unic cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Personalitatea ei complexă îi permite să scrie sentimente diverse și personale pentru fiecare ascultător în parte. A început cu poezie în liceu, iar acum acea poezie s-a mutat în difuzoarele noastre. În calitate de songwriter, EMAA a colaborat cu Silent Strike, Deliric, BAB și Armies. Colaborarea cu Silent Strike a avut un impact imens în cariera ei, fiind și unul din motivele pentru care s-a mutat în București: “Am lucrat împreună pe două din albumele lui Silent, apoi a venit Deliric și show-ul TV <<Hackerville>>”.

Ultima sa lansare – Sufletul Imun – se poate asculta pe majoritatea radiourilor naționale, dar și locale. Colaborarea alături de Carla’s Dreams pentru piesa “N-aud” a fost un real succes, reușind să intre în YouTube Trending atât cu varianta oficială, cât și cu live-urile piesei. De asemenea, piesa s-a bucurat de nouă săptămâni consecutive de no #1 conform Media Forest, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului pe toate posturile radio din țară. Printre lansările anterioare se numără și single-ul „Zburatorul” sau colaborarea alături de The Motans pentru piesa “Insula”, piese ce s-au bucurat de susținerea celor mai importante posturi de radio. De asemenea, artista a lansat în luna decembrie a anului trecut primul ei album – “Macii înfloresc iarna”, album al cărui vizual reflectă în totalitate viziunea unică a artistei.

Proiectul “The Session” din 2021 continuă povestea începută în 2019 de Alina Eremia, AMI, Cezar Guna, Killa Fonic, Mark Stam, Minelli, RICO si Roxen. Anul trecut au fost 10 videoclipuri minimaliste, cu o tematică geometrică, unde artiștii s-au lăsat purtați de povestea comună și au transmis oamenilor emoții cum au știut mai bine. Anula cesta îi vom auzi pe INNA, Antonia, Alina Eremia, EMAA, Killa Fonic, Florian Rus, Holy Molly, Oscar, IRAIDA, Yuka.

Păreri?

190 Post Views

Ultimul Mesaj se trimite astăzi! Otilia și Emilian au găsit leacul pentru inimile frânte

Otilia „Bilionera” și Emilian reușesc să-și surprindă fanii cu o colaborare de excepție. Cei doi artiști trimit astăzi Ultimul Mesaj, însă sub intermediul unei piese care promite a fi hitul sezonului. O melodie ca un leac pentru inimi frânte, piesa celor doi vorbește despre curajul de a spune adio, despre noi începuturi, dar mai ales despre a accepta o relație la final de drum.

„Este o piesă la care țin foarte mult și care vine după o sesiune pe care am avut-o cu Emilian, în cadrul unui camp organizat de Roton, vara aceasta, la studiourile noastre. Dintre toate piesele pe care le-am făcut atunci, Ultimul Mesaj a fost cea în care am crezut cel mai mult. Mă bucură această colaborare, cu atât mai mult cu cât face parte din proiectul meu recent, care înseamnă o serie de piese în limba română pentru fanii mei din țară”, spune Otilia despre Ultimul Mesaj.

„Am stat la povești cu Otilia când am fost în studio și am vorbit despre mai multe întâmplări ale vieții. Am simțit să transpun într-o piesă tot ceea ce am vorbit, ca și cum ar fi fost un ultim mesaj pentru cineva. Ultimul Mesaj este despre o ea, care a fost înșelată, și un el, care recunoaște că a înșelat-o și îi spune că relația lor nu mai este ce era odată. În videoclip se regăsesc fragmente din relația care, cândva, era tot ceea ce și-ar fi dorit oricine. Sunt cadre în care eu și Otilia dansăm, intercalate cu ea dansând singură. Acel moment exprimă faptul că ea și-a călcat pe suflet și, în cele din urmă, a trimis ultimul mesaj”, povestește Emilian despre colaborarea cu Otilia.

Otilia ocupă fără doar și poate un loc de top în rândul artistelor din România. S-a făcut remarcată în lumea artistică încă din copilărie, iar de atunci este de neoprit. Bilionera, piesa care i-a adus succesul pe plan internațional, a depășit un miliard de accesări pe toate platformele digitale. Ultima piesă lansată de Otilia se numește Amor, în colaborare cu artistul turc Umut Kilic.

Acum, Otilia le pregătește piese noi fanilor săi și lucrează la vlogul ei, The life of Bilionera.

În vârstă de 25 de ani, Emilian se poate lăuda deja cu statutul de artist profesionist. Muzica a fost prima dragoste a sa încă de la 5 ani, participând, din copilărie, la mai multe concursuri muzicale. Absolvent al Conservatorului din București, Emilian a devenit un nume consacrat în industria muzicală din România, după ce a participat la X Factor, în anul 2016. În plină pandemie, artistul a făcut furori pe TikTok, lansând piesa Am înnebunit, referitoare la perioada de lockdown. Melodia a devenit trending sound pe TikTok, depășind, în momentul de față, peste 40 de mii de videoclipuri și 1,6 milioane de vizionări.

Păreri?

192 Post Views

Iann Dior a lansat piesa “Let You”

Iann Dior a lansat piesa “Let You”, cel mai recent single de pe urmatorul album “On To Better Things”. Melodia este produsa de Omer Fedi si KBeaZy.  Pe noul album va fi prezenta si piesa “V12” featuring Lil Uzi Vert.

Iann isi continua seria de hit-uri, dupa ce a lansat “Mood” impreuna cu 24kGoldn, piesa certificata cu 4 discuri de Platina in Statele Unite ale Americii si care a fost si pe primul loc in Billboard Hot 100, iar timp de 33 de saptamani in Top 10.
Totodata, artistul american a fost nominalizat la 2 premii VMA pentru Song of the Year si Best Collaboration.

Dior va incepe un turneu european in 2022, concertand in 22 de tari. Dupa lansarea piesei “Mood” impreuna cu 24kGoldn, anul 2020 a devenit cel mai important an al carierei sale. Iann a cantat la The Voice, American Music Awards, Jimmy Kimmel Live! si a fost nominalizat pentru doua premii VMA, trei Billboard Music Awards si un iHeart Radio Music. Dior a lansat piese impreuna cu Lil Baby, Machine Gun Kelly, Travis Barker, Clean Bandit, Trippie Redd, dar si cu alti artisti.

Păreri?

177 Post Views

David Dobrincu a lansat un cover după piesa “On My Way”

Puștiul minune David Dobrincu revine în lumina reflectoarelor cu o nouă surpriză muzicală. De data aceasta a lansat un nou cover după piesa “On My Way” împreună cu Karla Herescu și DJ Stone.
După ce a avut o serie de colaborări speciale iată că David Dobrincu, puștiul a revenit în atenția fanilor săi cu o nouă piesă, un nou cover pentru “On My Way” la care a colaborat cu doi prieteni foarte buni, Karla Herescu și DJ Stone. Împreună au filmat un videoclip prin țară, la munte prin locuri minunate. “Am înregistrat noua piesă care îmi e foarte dragă și care mi se pare că mă reprezintă, pentru că și eu sunt pe drumul meu cu pași mici, fără oprire, și într-o zi o să ajung acolo unde îmi doresc. Vreau să-mi construiesc niște aripi puternice să fiu bun în mai multe domenii, să fiu competent ca să am de unde alege mai târziu. Am cunoscut o pe Karla Herescu pe instagram, am fost fermecat de frumusețea ei și multiplele ei talente. Iar cu DJ Stone ne-am întâlnit și împrietenit la diverse emisiuni și evenimente. Ideea acestei colaborări a fost a mea pentru că mi a plăcut foarte mult atât colaborarea cât și partenerii de proiect. Am așteptat piesa potrivită să colaborăm iar DJ Stone a remixat-o. Pe Karla o veți auzi pe piesă cântând cu naiul și vă veți îndrăgosti de ea. Am filmat pentru videoclip două zile și am avut câteva locații superbe. În gară la Bușteni am fost prinși de ploaie, am filmat pe lîngă castelul Peleș și la Mănăstirea de la Sinaia. Am făcut schimb de energii cu colegii mei și a ieșit o super colaborare”, ne-a spus David Dobrincu.
Cine este David Dobrincu?
David Alexandru Dobrincu are 10 ani, e fotomodel, actor, dansator și cântăreț. Are deja câteva single-uri lansate, coveruri și concerte susținute în aer-liber și nu numai. David a apărut în reclamele și promouri tv, a prezentat modă pe marile podiumuri ale lumii, a filmat pentru serialele “Vlad” și „Lecții de viață” de la Pro Tv, a luat lecții de dans de societate la Academia de dans a lui Mihai Petre. A realizat un cover după melodia “Karma” – (cover Coldplay -varianta în română) unde ia atitudine în ceea ce privește violența în școli care se asociază fenomenului de bullying. A mai lansat piesa “Hai” cu Marius Moga, apoi a inregistrat cu Anna un cover special de Crăciun după ”Mistletoe” a lui Justin Bieber, apoi cu Ava a colaborat la un alt cover după „Shallow” al lui Lady Gaga & Bradley Cooper. A urmat o altă colaborare cu Charlize ”An eisai ena asteri”, un cover după Nikos Vertis și cu Cezar Ouatu a colaborat la coverul piesei „Perfect Symphony”.
Cine e Karla Herescu?
“Mă numesc Karla Herescu, am 18 ani și sunt elevă la Colegiul Național de muzică “George Enescu”, unde studiez naiul și pianul. Cânt cu vocea, la chitară și la Big Piano, care e un pian de podea pe care se cântă cu picioarele. Am participat la concursuri Naționale și Internaționale , unde am obținut premii importante! Joc în reclame, în filme și fac ședințe foto de la vârstă de 4 ani. Recent am obținut un rol într-un serial Netflix și am apărut pe coperta unei cărți “Karla , zâna cu ochi azurii”, care cuprinde mai multe imagini cu mine și povestioare inspirate din viața mea, și a magiei instrumentului meu muzical de suflet, naiul. Sunt în clasa XII-a și mă pregătesc pentru admiterea la U.N.M.B., secțiunea nai!”, spune tânăra.
Cine este DJ Stone?
Dj Stone alias Mădălin Petroiu e un Dj de succes din România dar și un producător și remixer de top pentru artiști cunoscuți. A remixat pentru Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia, Lidia Buble, Dj Project și alții. E Dj din 2010 iar din 2017 și până în prezent colaborează cu Antena Stars pe perioada verii ca Dj în emisiunile “Star Matinal” și “Star la Mare Fiță”. Însă dincolo de Dj-ială, de 1 an, a trecut și pe parte de producție. Remixurile sunt semnate la Global Records și la Cat Music. În luna ianuarie a acestui an, a absolvit cursurile organizate de superstarul internațional KYGO (e în top 10 și e primul DJ din lume care a atins pragul de un biliard de streamers pe Spotify !) Dj Stone și-a început activitatea prin 2010 mixand în diverse cluburi din țară iar apoi, începând cu 2012, a participat la evenimentele artistice organizate de primarii făcând parte din show-ul de mare succes LOLPLAY produs de Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan. Lolplay e o formulă de scenă, dinamică și interactivă, formată din patru soliste cunoscute publicului larg, dansatoare, dansatori și instrumentiști.

Păreri?

177 Post Views

Minelli lansează o nouă piesă fenomen „Nothing Hurts”

Minelli pregătește o nouă bombă internțională după RAMPAMPAM lansată în Martie 2021 care a ajuns pe poziția #4 în Global Shazam și poziția #1 in Global Shazam Dance. Piesa ne-a facut să o iubim de la primul play. “Nothing Hurts” îi calcă pe urme cu un vibe nou ce va cuceri cluburile din întreaga lume.

Muzica și versurile au fost compuse de Minelli, Jordan Shaw, Fridolin Walcher, iar producția a fost facută de Freedo. Producătorul elvețian este cunoscut pentru colaborarea cu Zara Larsson “Lush Life” și cea cu Chainsmoker’s “Takeaway”.

Videoclipul a fost realizat de NGM Creative, iar producția a fost realizată de Loops Production. Filmările au avut loc la Palatul Noblesse.

“<<Nothing Hurts>> este o piesă de dragoste, despre o despărțire. Poate pare banal, dar este foarte important pentru mine ca ascultătorii să se regăsească în această melodie” a declarat Minelli despre noua lansare.

„RAMPAMPAM” este un hit internațional ce a acumulat până în acest moment pete 160M de vizualizări pe YouTube. În platformele digitale are peste 70M de ascultări în întreaga lume. Din punctul de vedere al difuzărilor la radio, “RAMPAMPAM” a fost în rotație în 59 de țări și a depășit un număr impresionant de 120.000 de play-uri și poziția întâi în mai multe țări. Pe Shazam are 3.7M de căutări și a fost locul #1 pe Dance Global pentru mai multe săptămâni și locul #4 pe Shazam Global. Pe Tik-Tok au fost create 207.000 de creații de către utilizatorii platformei.

Minelli și-a contruit un portofoliu impresionant cu hit-uri scrise de către ea. În calitate de songwriter a scris piesa “Flashbacks” by INNA care a ocupat locul #1 în Rusia. Mai mult, a scris piesa “F..K THAT” by Bastard care a fost locul #1 în Rusia pentru mai multe săptămâni. În calitate de cantautor, a lansat în 2019 “Mariola” care a fost o performanță locală, atingând locul #1 pe radio și TV. La sfârșitul anului 2019, piesa obținând locul #4 în topul celor mai difuzate piese în România. 2020 a venit cu piesa “Discoteka”, o colaborare alături de INNA, care a obținut locul #4 în topul celor mai difuzate melodii în Elveția.

Păreri?

158 Post Views

Solista Airyen Vay a lansat piesa “Breathe” in videoclipul caruia joaca cu Maia Morgenstern!

În videoclip Airyen încurajează tinerii lumii să-și facă vocea auzita. Mesajul rezoneaza cu siguranță cu toți ascultătorii mai ales cei care în prezent se simt prinși in așteptările și convingerile celor din jur. Personajul principal al videoclipului alaturi de Airyen este actrita Maia Morgenstern.

Cu „Breathe”, Airyen Vay își continuă obiceiul de a-si folosi muzica pentru a transmite mesaje puternice. De data aceasta, cantareata incurajeaza generatiile tinere sa-si faca vocea auzită si sa facă tot ce este necesar pentru a realiza o schimbare pozitivă în lume. ”În esenta, această piesă este despre lupta pentru ceea ce este corect, indiferent de reacția celorlalti din jurul tău”. “Breathe” ii incurajeaza pe tineri sa nu se lase sufocați de teama de a-i supăra pe ceilalți.

Pentru a împărtăși mai bine mesajul puternic al acestei melodii, Airyen Vay a lucrat cu actrița Maia Morgenstern. Morgenstern joaca rolul mamei lui Airyen care se luptă cu fiica ei rebela sa nu se duca sa protesteze.
“Clipul muzical e o poveste. O poveste de viață adevărată, o întâmplare aproape obișnuită. Cu bune, cu rele. Conflictul între generații, situațiile limită, tensionate între părinți și copii.. sentimentul că nu te aude și, mai ales, nu te înțelege ființa cea mai apropiată: mama ta. Sau copilul tău. Senzația că strigătul de disperare sau de ajutor se topește, dispare fără urmă, fără ecou…parcă e purtat de vânt spulberat. Și te întrebi, îndurerat, confuz, când și cum s-a căscat prăpastia asta între tine și cei dragi? De ce? Cum a fost posibil? Cine e vinovat? Cine are dreptate? Cine suferă cel mai tare? Oare mai există o șansă, o cale de comunicare? Poate doar dragostea, încrederea mai poate salva ceva? Nu, nu putem și nu trebuie sa devenim alții decât suntem…Poate doar să ne oprim o clipă, să-l ascultăm și pe celălalt? Da, știu, o să-mi spuneți ca ați mai auzit povestea asta de zeci de ori. Poate chiar așa este, poate de aceea acest film, clip este atât de adevărat. De sincer. De aproape. Între mine si Airyen a exista o comunicare perfectă. Sincronizare ideală. Empatie. Concret? Am reușit să ne înțelegem foarte bine, să facem un schimb de idei la modul cel mai creativ. O înțelegere bazată pe respect și admirație. Iar acestea nu pot fi decât reciproce” spune Maia Morgenstern.

„Am scris refrenul acestui cântec acum 2 ani în mijlocul unui atac de panică. Eram singură și nu știam ce să fac, așa că am început să cânt, ca să mă liniștesc. Inspirația pentru versuri a venit la începutul acestui an și așa s-a născut cântecul”, spune Airyen Vay.

“Breathe” se gaseste acum pe toate platformele muzicale globale, inclusiv Apple Music, Spotify și Amazon Music. În plus, fanii pot viziona videoclipul muzical oficial „Breathe” direct pe YouTube. Poate cel mai ambițios proiect al ei de până acum, Airyen Vay speră că „Breathe” îi poate inspira pe ascultători să aducă schimbări pozitive în lume.

„Breathe” a fost creat de o echipa impresionantă de oameni talentați, inclusiv versuri și muzică de Airyen Vay însăși. Douglas Martung a produs cântecul, mixing engineer Derek Ali și master engineer Chris Gehringer. Airyen Vay este nascuta in Botoșani, România, și în prezent locuieste în Los Angeles, California. Clipul a fost filmat cu ajutorul celor de Loops Production si a fost filmat la Castel Film Studios in Bucuresti. Ca tânără artistă pop/R&B ea a început deja să-și facă un nume cu single-uri de succes precum „SAY” (2019) și „Love Me Like You’re High” (2021). Airyen Vay nu se teme niciodată să-și folosească muzica pentru a vorbi despre problemele mondiale presante și teme de iubire, egalitate și pace interioară.

Păreri?

186 Post Views

DJ SAVA lansează „Dam Dam Daram”

Cu ritmuri pop dance și versuri captivante pe care ai vrea să le fredonezi chiar de la prima ascultare, „Dam Dam Daram” este o melodie fresh care te duce cu gândul la zilele însorite de vară. Compus de către DJ SAVA alături de Cătălin Tamazlicaru, Tam Woods, Alex Antonescu și Răzvan Dediu, „Dam Dam Daram” este single-ul pe care cu siguranță  îl vei ține pe repeat.

„«Dam Dam Daram» este cel mai nou single pe care vi-l prezint, penultimul pe care îl lansez anul acesta. Deși ne apropiem rapid de sezonul rece, mi-am dorit ca muzica mea să vă inspire și să vă facă să visați în continuare la distracție, soare, plajă și atmosfera aceea tare pe care o întâlniți la petrecerile de la malul mării”, povestește DJ-ul.

DJ SAVA a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Dj-ul a lansat hituri precum „I Like The Trumpet”, „Aroma” și Love You” (alături de Raluka), „Bailando” (alături de Hevito), „Love in Dubai” (alături de Faydee), „I Loved You” (alături de Irina Rimes), „Dulce Amar (alături de Alina Eremia), „Tenerife (alături de Misha), „Coco Bongo” (alături de Olga Verbițchi), care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare. Alături de Sore a lansat „I’m Gonna Miss You”, un single cu versuri în limba engleză, cu beat-uri nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte, iar recent a adus „Playa Paraiso” în playlisturi.

Păreri?

183 Post Views

Gracie Abrams lansează proiectul „This Is What It Feels Like”

Astăzi, 12 noiembrie, cântăreața și compozitoarea Gracie Abrams a lansat al doilea său proiect, intitulat „This Is What It Feels Like”. A fost confirmat faptul că această colecție de piese a fost denumită un „proiect”, pentru a o ajuta pe Gracie să capete mai multă notorietate înainte să-și lanseze albumul de debut. „This Is What It Feels Like” contine 12 piese.

Primul single, „Feel Like”, a fost lansat pe 1 octombrie 2021 și a fost urmat de piesa „Rockland”, lansată pe 22 octombrie 2021. Mai mult, videoclipul oficial al piesei „The Bottom” va fi lansat tot astăzi, 12 noiembrie, la ora 19:00 (ora României).

Referitor la noul proiect, Gracie Abrams a declarat: „Cu siguranță am apelat la compus când nu m-am simțit bine. Iar acum, sunt capabilă să împart cu toată lumea muzica pe care am scris-o atunci când nu am avut grijă de mine. Mă regăsesc într-o postură destul de ciudată, pentru că deși piesele pe care le lansez acum par foarte recente și relevante, par și o versiune din trecut , deși cântecele sunt noi pentru restul lumii. Mă simt norocoasă că am avut șansa să lucrez la ele și că am avut alături de mine pe toate persoanele care m-au ajutat la acest proiect. Colaboratorii mei au fost minunați și foarte răbdători, chiar am simțit ca și cum aș fi avut contact cu mai mulți terapeuți. Pentru că, evident, atunci când împărtășești toate aceste lucruri te afli într-o postură vulnerabilă si sensibilă, iar ei au fost foarte drăguți și receptivi de-a lungul procesului.

This Is What It Feel Like – Lista de piese

1. Feel Like
2. Rockland
3. For Real This Time
4. Camden
5. The Bottom
6. Wishful Thinking
7. Older
8. Better
9. Hard to Sleep
10. Augusta
11. Painkillers
12. Alright

Gracie Abrams este o cântăreață și compozitoare americană, care a dovedit că este pregătită să devină noul star al genului muzical indie pop. În octombrie 2019, aceasta a lansat single-ul ei de debut, „Mean It”, iar în iulie 2020, artista a lansat primul proiect, intitulat „Minor”. Pe acest proiect au fost incluse piese precum „I miss you, I’m sorry” și „Friend”. De asemenea, Gracie a fost invitată să-și cânte piesele și în cadrul emisiunilor renumite „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon” și „Kimmel Live!”. Recent, artista a colaborat cu Benny Blanco pentru peisa „Unlearn”, care a fost inclusă pe albumul celui din urmă – „Friends Keep Secrets 2″.

Păreri?

193 Post Views

„Să nu-mi iei trandafiri” este cel mai nou statement muzical al ADDEI

ADDA lansează „Să nu-mi iei trandafiri”, a patra piesă ce se va regăsi pe următorul album al artistei. Ca o declarație de dragoste pentru sufletul ei pereche, ADDA cântă pentru toți cei care cred că iubirea frumoasă stă în imperfecțiune și în fiecare gest care ne face unici. O piesă sensibilă, cu un mesaj emoționant, „Să nu-mi iei trandafiri” este compusă de către artistă alături de Georgian Idriceanu, Robert Toma, Vlad Măzărel, Costin Dănăilă, Vlad Crânganu și Bogdan Marinescu, iar protagoniști în propriul clip sunt chiar ADDA alături de soțul său, Cătălin Rizea.

„De obicei, las câte un mesaj ascuns în fiecare piesă pe care o lansez. Mesaj pe care unii oameni reușesc să îl deslușească, iar pentru ceilalți rămâne un mister. Asta este semnătura mea. De data asta nu pot să fac asta. «Să nu-mi iei trandafiri» e pentru Cătălin, omul lângă care vreau să îmbătrânesc. Chiar dacă povestea pe care am creat-o în versuri poate fi interpretată diferit și trecută prin filtre personale, în funcție de experiențele proprii, de fiecare om care ascultă piesa, fiecare cuvânt e pentru «iubire» al meu. Acum un an de zile viața mea s-a schimbat când m-am pricopsit cu o afecțiune medicală, care mă pune zilnic în pericol. Am încercat să fiu puternică și să gândesc pozitiv mereu, însă într-o seară am cedat. Pur și simplu am plâns din toată inima. A fost o perioadă de câteva săptămâni când rămâneam fără aer de la edemele ce îmi apăreau în gât. Stăteam cu injecția de adrenalină lângă mine. Încă o fac, dar cumva m-am obișnuit cu ideea că poate asta va fi viața mea de acum înainte. Îmi era frică să rămân singură. Îmi era frică să adorm să nu cumva să mă sufoc în somn. În acea seară în care am plâns, pe masa din sufragerie era o vază cu trandafiri. Cătălin obișnuiește să-mi ia flori mereu. Am început să scriu și să îmi descarc sufletul. Cu frica în inimă că dacă vreodată el îmi va lua ultimul buchet, i-am mărturisit că nu-mi plac trandafirii, dar nu i-am spus niciodată asta până atunci. Nu am vrut să-l supăr. Și l-am rugat să-mi ia flori sălbatice de câmp care renasc mereu, chiar dacă vântul e împotriva lor. Așa cum sunt și eu. O nebună visătoare care își dorește să lase ceva în urmă, prin muzică, pentru veșnicie. P.S. Cătălin o să ia Oscarul pentru rolul din clip! P.S2. Îmi doresc ca piesa asta să însemne mult pentru voi și să ajungă acolo, în inimi!”, povestește ADDA.

După ce a lansat albumul „Artă, Viață și Iubire”, ADDA a colaborat cu Smiley pentru „Sâmbătă Seara”, single ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube. Au urmat piese precum „Nu mi-e frică”, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate, „Tramvaiul 23″, „Tramvaiul Sfârșitului” și „Lasă-mă să mor” (alături de NOSFE), un single despre iubire și durere.

Păreri?

203 Post Views

Colaborare inedită: Doddy, Theo Rose și Damian Drăghici lansează „Cântec la nai”

„Cântec la nai” este numele piesei pe care Doddy o lansează alături de Theo Rose și Damian Drăghici, o poveste muzicală despre iubire, despărțire și cuvintele ce nu au fost spuse la timp. Dragostea este un sentiment unic menit să fie trăit intens și fără regrete, însă atunci când alegem să lăsăm timpul să decidă în locul nostru, putem întâlni dezamăgirea în locul fericirii. „N-ai să știi cât de mult te-am iubit, N-ai simțit când noi ne-am rătăcit/ N-ai văzut și nici n-ai auzit/ N-ai lăsat din mine mai nimic” sunt versurile ce completează tabloul unei iubiri pierdute, totul pe sunetele liniștitoare ale unui instument muzical antic, naiul.

Compusă de către Doddy alături de Damian Drăghici, Theo Rose și Mihai Boldea, „Cântec la nai” este un îndemn muzical spre a-ți deschide sufletul și a-ți arăta adevăratele sentimente.

Artist și compozitor, Doddy a cucerit publicul cu „Dor să te ador” (feat. Lora), „Bine mersi” (feat. Lora), „Maidanez” (alături de Puya, Posset, Mahia, Alex Velea), „Haz de necaz” (feat. iLo), „Rezervat” (alături de Nicole Cherry), „Klandestin” (alături de Puya), „Ce te-aș…”(feat. Shift & Theo Rose), „Comsi Comsa” (feat. Levent Sali) și „Fără să știi” (feat. Marcel Pavel).

Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „În locul meu” (feat. DJ Project), „Nu știi ce vrei”, „Stay” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, dar și cea cu Damian Brothers pentru „Roata”.

Recunoscut pentru stilul său original, Damian Drăghici a avut colaborări cu artiști de renume pentru single-uri de succes precum „În stație la Lizeanu” (împreună cu Smiley), „Mona” (alături de Delia), „Lume, lume” (împreună cu Andra & Cabron) și „Trandafire” (alături de Feli), piese ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

185 Post Views