Iuliana Beregoi lansează noul single al Generației Z – Gucci și Prada

Iuliana Beregoi revine cu un nou single în atenția Generației Z – “Gucci și Prada”. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de titlul, piesa fiind despre a ne regăsi pe noi înșine, punând deoparte lucrurile materiale. Iuliana prezintă un mesaj puternic colegilor ei de generație care se pot simți compleșiți de lucrurile pe care le au sau nu.

Versurile și muzica au fost compuse de către Alexandra Ruge și Cătălin Dascălu, iar de producția piesei s-au ocupat Evangelos Siakas, Cătălin Dascălu și Alin Radu.

“Eu chiar cred că dincolo de branduri, bani și lucruri materiale, contează cel mai mult oamenii, iubirea, prietenia și încrederea. Suntem o generație frumoasă și trebuie să ne iubim așa cum suntem, să avem încrerere în noi și să luptăm pentru visurile noastre. Ăsta e mesajul pe care vreau să-l transmit prin piesa mea fanilor, dar și celor care mă descoperă acum” a declarat Iuliana.

“Gucci și Prada” este a treia co-producție Mixton Music și Global Records. Iuliana a mai lansat în același mod piesele “Cum sună liniștea” si “Ne iubim”. “Cum sună liniștea” a strâns 18M vizulizări pe YouTube, iar “Ne iubim” 9M vizulizări. Ambele piese au fost hit-uri ce au urcat în TOP 10 Media Forrest.

Iuliana Beregoi este genul de om de care nu ai cum să nu prinzi drag. La cei 17 ani ai săi este una din cele mai iubite artiste din spațiul românesc și moldovenesc, fiind primul adolescent care a vândut Sala Palatului de doua ori la rând. Contul său de YouTube însumeză 250M de vizualizări datorită pieselor și vloggurilor sale. Ea mai este protagonista serialului “Lara”, primul serial românesc care poate fi urmărit pe Netflix.

Păreri?

199 Post Views

Bastille a lansat piesa “No Bad Days” si a anuntat albumul “Give Me The Future”

Odata cu noul single “No Bad Days”, Bastille a anuntat, ca noul album, “Give Me The Future”, va fi disponibil din 4 februarie 2022. Noua piesa vine insotita de videoclipul oficial, co-regizat de Dan Smith.

“Give Me The Future” este un tribut adus umanitatii in era tehnologiei, care exploreaza atat avantajele, cat si dezavantajele vietii traite online. Proiectul te trimie cu gandul la o lume libera, fara restrictii, iar referinele la realitatea virtuala, filmele, jocurile si cartile science fiction sunt foarte prezente in toate in piesele. Albumul era inceput dinaintea pandemiei, dar faptul ca toate concertele au fost anulate si ca membrii trupei au fost nevoiti sa comunice online, au amplificat  acest nou concept.

Bastille a colaborat pentru acest album cu compozitori si producatori celebri precum, Mark Crew, Ryan Tedder, Ramy Yacoub, Jonny Coffer, Plested si Dan Priddy, lucru neobisnuit pentru formatie.

Ultimele lansari ale trupei au constituit diferite lumii aduse in mintea ascultatorului, fapt ce a determinat succesul grupului. “Give Me The Future” nu este diferit, oferind o reflectie a momentului in care ne aflam, dar si ce se poate intampla in viitor.

Bastille este o trupa britanica de Electropop/indie-pop infiintata in Londra in anul 2010. Aceasta a inceput drept proiect al solistului Dan Smith, dar ulterior s-a dezvoltat ca o formatie prin venirile bateristului Chris ‘Woody’ Wood, basistului/chitaristului Will Farquarson si claparului Kyle Simmons. Acestia au lansat 3 albume studio si un EP, au vandut peste 11 milioane de piese, au intrat cu 6 piese in U.K. Top 40 si au acumulat peste 1,5 miliarde de vizualizari.

Tracklist “GIVE ME THE FUTURE”
1. Distorted Light Beam
2. Thelma + Louise
3. No Bad Days
4. Brave New World (Interlude)
5. Back To The Future
6. Plug In…
7. Promises (by Riz Ahmed)
8. Shut Off The Lights
9. Stay Awake?
10. Give Me The Future
11. Club 57
12. Total Dissociation (Interlude)
13. Future Holds (feat. BIM)

Păreri?

187 Post Views

Quavo lanseaza impreuna cu Yung Miami piesa “Strub The Ground”

Cei 2 artisti sudisti isi unesc fortele pentru a lansa urmatorul hit viral. Quavo si Yung Miami au incitat fanii pe platformele de socializare cu noua colaborare. Piesa este inspirata de tema FreakNik, iar videoclipul ofera atmosfera a vietii de cartier din America aniilor ’90.

De curand, Atlanta, orasul natal al celor 2, a sarbatorit prin revitalizarea weekend-ului FreakNik. Chiar inainte de festivitati, Yung Miami a inceput sa posteze despre noua piesa.

Perechea spera ca “Strub The Ground” va deveni urmatorului hit dance, care va face inconjurul lumii, fiind o piesa perfecta pentru cluburile de noapte. Pentru cei ce au trait in anii ’90, melodia va reprezenta o memorie vie a acelor vremuri.

Păreri?

201 Post Views

SWEDISH HOUSE MAFIA FAC ECHIPĂ CU THE WEEKND PENTRU NOUL SINGLE, ÎNSOȚIT DE VIDEOCLIP „MOTH TO A FLAME”

TRIO-UL ANUNȚĂ PRIMUL TURNEU DUPĂ 10 ANI CU 44 DE DATE, INCLUZÂND METLIFE STADIUM

Super grupul faimos la nivel global, Swedish House Mafia au făcut echipă cu superstarul The Weeknd pentru un nou single, însoțit și de videoclip, „Moth to a Flame,” disponibil acum via Republic Records. Noua piesă, din care trioul a oferit un teaser în timpul show-ului lor incendiar la pre-show-ul premiilor MTV VMA, marchează prima muzică nouă a trupei de când au anunțat reuniunea lor în iulie cu două single-uri noi, „It Gets Better” și „Lifetime (feat. Ty Dolla $ign & 070 Shake)” care au venit împreună cu apariția pe coperta revistei Billboard Magazine și o interpretare special a ambelor piese în cadrul emisiunii The Tonight Show With Jimmy Fallon. Trioul de cântece continuă să crească anticiparea legată de noul album al grupului, „Paradise Again”, programat pentru lansare la începutul anului viitor împreună cu un Special Tour Edition CD, pre-comandă disponibilă acum care oferă posibilitatea exclusivă la a pre-cumpăra bilete pentru turneul trioului.

Împreună cu noul single, Swedish House Mafia au anunțat un turneu internațional în 2022, produs de Live Nation, primul lor turneu după cel din 2012. Datorită show-urilor lor live fantastice, turneul anterior al grupului, „One Last Tour,” a vândut peste 1,000,000 de bilete. Turneul din 2022 va veni după abia anunțatul show la Coachella 2022și include arene atât în Statele Unite, cât și în Europa.

Biletele vor fi puse în vânzare pentru publicul general vinerea viitoare, pe 29 octombrie pe website-ul swedishhousemafia.com, CD-ul Special Tour Edition fiind disponibil pentru pre-comandă începând cu miercuri, 27 octombrie.

Grupul a fost și nominalizat în categoriile Best Electronic și Best Nordic Act în cadrul premiilor MTV EMAs, care se desfășoară la Budapesta duminică, 14 noiembrie. Aceștia au sărbătorit săptămâna glorioasă cu un takeover special în cadrul show-ului lui The Weeknd de pe Apple Music, Momento Mori, ascultă aici.

Păreri?

207 Post Views

DJ SNAKE FACE ECHIPĂ CU OZUNA, MEGAN THEE STALLION, & LISA DIN TRUPA BLACKPINK PENTRU NOUL SINGLE & VIDEOCLIP „SG”

22 octombrie 2021 – Santa Monica, CA – Producătorul multi-platinat DJ Snake dezvăluie noul single, intitulat „SG” feat. OzunaMegan Thee Stallion, și Lisa of BLACKPINK disponibil via Interscope Records astăzi. Piesa unește artiști de pre trei continente diferite și patru țări cu vedeta latină, cu origini din Puerto Rico și Republica Dominicană Ozuna, artista câștigătoare a premiilor GRAMMY®, Megan Thee Stallion, zeița tailandeză a K-pop-ului, Lisa, și inovatorul cu origini din Franța și Algeria, DJ Snake împreună pentru o piesă pentru tot mapamondul. În plus, track-ul vine însoțit de un videoclip blockbuster regizat de colaboratul frecvent al lui DJ Snake, Colin Tilley [Justin Bieber, Halsey, J Balvin, Post Malone]. Perechea a lucrat împreună pentru o multitudine de videoclipuri de-a lungul carierelor lor prolifice, toate adunând la un loc peste 3 miliarde de vizualizări, cifrele fiind într-o continuă creștere.

Producția neimitabilă a lui Snake dă putere piesei în timp ce aceasta îmbină perfect energia ringului de dans cu ritmuri reggaeton și trap latino. Megan încinge spiritele cu discursul ei muzical puternic, în timp ce partea lui Ozuna transmite o carismă incontestabilă. Între timp, Lisa, care este în prezent pe val după lansarea albumului său de debut mult anticipat „LALISA” în septembrie, oferă un cameo de neuitat pe cont propriu. Videoclipul muzical surprinde cele patru superstaruri în Miami sub palmieri, pe un yacht, în club și la piscină.

DESPRE DJ SNAKE:
DJ Snake și-a făcut debutul cu albumul său „Encore”, lansat în 2016, care a ajuns pe locul întâi în topul Billboard’s Top Dance/Electronic Albums și care a debutat în top 10 la nivel global. De când lansat prima sa piesă care a ajuns pe locul întâi și care a primit certificarea de platină de patru ori, „Let Me Love You” ft. Justin Bieber, DJ Snake a triumfat cu hit-uri colosale precum „You Know You Like It” (cu AlunaGeorge), „Lean On” (cu Major Lazer, feat. MØ), și „Taki Taki” ft. Selena Gomez, Ozuna & Cardi B.

DESPRE OZUNA:
Cântărețul și compozitorul puerto-rican câștigător al multor premii, OZUNA, este una dintre figurile latino cele mai cunoscute și ascultate de pe mapamond. De când și-a început cariera în 2015, Ozuna a câștigat multiple premii, precum BMI’s Contemporary Latin Songwriter of the Year (2019, 2021) și Contemporary Latin Song of the Year „Taki Taki” (2020). El a câștigat primele două premii Latin GRAMMYs® în noiembrie 2020, pentru colaborarea „Yo x Ti, Tú x Mí,” cu ROSALÍA.

DESPRE MEGAN THEE STALLION:
Venind din Houston, Megan Thee Stallion este câștigătoarea a trei premii GRAMMY, filantropistă și un model cultural. De la lansarea albumului său de debut aclamat de criticii de specialitate și care a fost premiat cu aur, „Good News”, până la două piese care au spart recordurile și au ajuns pe locul întâi în topul Billboard Hot 100, „Savage Remix” feat. Beyoncé, și „WAP” cu Cardi B, Megan s-a dovedit a fi de neoprit.

DESPRE LISA (DIN TRUPA BLACKPINK):
LISA este membră a grupului de fete din Koreea de Sud, BLACKPINK. BLACKPINK a câștigat inimile pubicului de când și-au lansat single-ul de debut „SQUARE ONE” în august 2016. Albumul de debut al trupei „THE ALBUM”, care a fost lansat în octombrie 2020 a ajuns pe primul loc în mai multe topuri muzicale și a depășit 1.3 milioane în vânzări, BLACKPINK devenind astfel primul grup de fete de K-Pop care să atingă această performanță. În septembrie 2021, LISA a devenit cea de-a treia artistă din BLACKPINK care să se lanseze solo, cu albumul ei de debut „LALISA”.

Păreri?

220 Post Views

Alexandra Stan lansează piesa „Tokyo”, împreună cu videoclipul oficial

După ce ne-am petrecut toată vara dansând în același ritm cu beat-urile up-tempo ale single-ului de vară al Alexandrei Stan, „Come Into My World”, o colaborare fresh cu dou-ul care face senzație pe scena electronică, format din surorile NERVO, Alexandra Stan a revenit astăzi cu o nouă piesă, intitulată „Tokyo”, care este un perfect match al vibe-ului nostalgic adus de zilele de toamnă înnorate. Piesa vine împreună cu videoclipul oficial, care poate părea o surpriză, având în vedere că se deosebește față de videoclipurile cu care ne-a obișnuit Alexandra până acum. „Tokyo” este o piesă extrasă de pe albumul Alexandrei care urmează să fie lansat, „Rainbows”, care dezvăluie o nouă fațetă a acestui album multilateral, aspect sugerat și de titlul albumului, generând astfel și mai multă anticipare din partea fanilor Alexandrei până când aceștia se vor putea bucura de „curcubeul” integral, plin de culori diferite.

Alexandra a scris versurile acestei piese cu Robert Zgarbura și Mihaela Arsene. Cei doi din urmă au compus single-ul cu Manuel Riva, care este un colaborator frecvent și care s-a ocupat și de producția cântecului. Piesa vorbește despre o poveste de dragoste complicată, care este pe punctul de a se termina din cauza comportamentului partenerului care pare că a decis că relația nu reprezintă o prioritate: „I won’t always end up / For your pride to decide / I should get away / Won’t stay”. În plus, comportamentul partenerului a ajuns să fie reciproc în cele din urmă, precum își continua Alexandra discursul muzical: „Maybe we could catch up / But we never really tried”, thus the flame steadily fading with each passing day.

Comparativ cu videoclipul piesei „Come Into My World”, caracterizat de culori aprinse și mișcări de dans energice, videoclipul oficial al piesei „Tokyo”, regizat de Raluca Netca, cu Alex Chișu DoP, abordează o estetică mai întunecată. Alexandra Stan este înfățișată cu un look nemaivăzut până acum, purtând un outfit negru de latex accesorizat cu un choker cu țepi și cercei mari rotunzi. Pentru a accentua această estetică, Alexandra și-a decolorat sprâncenele și machiajul ei iese în evidență cu siguranță. Motociclete, flash-uri și acțiune sunt cuvintele care descriu cel mai bine acest clip muzical.  ‘

Referitor la „Tokyo”, Alexandra Stan a declarat: „Sunt foarte încântată să lansez în sfârșit single-ul “Tokyo”. Este foarte diferit de tot ce am făcut în trecut și tocmai aceasta este și ideea. Precum titlul noului meu album, “Rainbows”, fiecare piesă care este inclusă pe acest album este diferită față de celelalte. Albumul este un curcubeu de cântece, cu ritmuri diferite, tematici diferite, mesaje diferite și abordări diferite când vine vorba de clipurile muzicale. Abia aștept să asculte toată lumea “Tokyo” și să ascult ce părere au”.

Alexandra și-a făcut debutul în muzică alături de MediaPro Music, când a lansat single-ul „Lollipop / Param Pam Pam”. Ulterior, au urmat single-uri ca „Mr. Saxobeat”, „Lemonade” sau „Get Back (ASAP)”. La 10 ani distanță, artista a reintrat în portofoliul Universal Music România & MediaPro Music. Alexandra Stan a cucerit întreaga lume cu hitul „Mr. Saxobeat”, iar în 2019 a aniversat 10 ani de activitate muzicală. De-a lungul carierei sale, artista a lansat patru albume („Saxobeats”, „Unlocked”, „Alesta”, „Mami”), cu zeci de single-uri de top, a avut colaborări cu artiști că Daddy Yankee, Havana, Mohombi sau Manuel Riva și a strâns o comunitate online de peste 6,5 milioane de fani. Cel mai recent, Alexandra Stan a lansat în iulie anul acesta piesa perfecta pentru ringul de dans, „Come Into My World”, împreună cu renumitul duo format din surorile DJ, NERVO.

Alexandra cucerește publicul prin naturalețe și creativitate. Artista, originară din Constanța, România, a fost și este foarte ascultată în toate colțurile globului. Un exemplu recent este hitul „Mr. Saxobeat” care a atins pragul de 277.000.000 de stream-uri pe Spotify, fiind singura piesă a unui artist român care reușește această performanță. În acelasi timp, canalul de YouTube al artistei a depasit 1 milion de abonati.

Păreri?

196 Post Views

MR. VIK lansează “Te Doi Gasolina”, o nouă piesă de dans din proiectul Friday Raggaeton “Piesele mele au devenit virale și pe TikTok”

Și de data aceasta MR. VIK s-a întrecut pe sine și a lansat o nouă piesă de dans care nu te lasă deloc să te odihnești, “Te Doi Gasolina”! Solistul și compozitorul are mereu noi resurse de petrecere.

Proiectul Friday Raggaeton în colaborare cu Sprint Music continuă cu “Te Doi Gasolina”, o nouă melodie care te face să sari imediat pe ringul de dans.

“”Te Doi Gasolina” este, cum ar veni, sufletul petrecerii, cel care dă foc petrecerii, care alimentează distracția cu gasolina – cu benzină. Oamenilor le dăm gasolină să înceapă petrecerea și pentru fete avem șampanie ca să se încălzească pentru acest party nebun, unde să danseze până nu mai pot. Este o piesă de petrecere, de distracție, ca să fie bine, să ne distrăm”, spune MR. VIK, care a început să fie foarte activ și pe TikTok, acolo unde piesele sale au expunere mai mare și chiar se realizează duete între fani.

“Da, am început să fiu activ și pe TikTok unde am început să primesc o mulțime de filmulețe cu piesele mele noi sau vechi de la fanii mei. Și încet încet îmi creez pagina ca să cresc acolo. Am fost mai mult activ în studio pînă acum și de acum voi fi activ și pe TikTok. Văd că acum în era asta este cel mai important internetul și el te ajută cu promovarea muncii tale. Așa că ne vedem mai des și pe TikTok”, ne-a mărturisit MR. VIK, care este foarte talentat și scoate piese cool pe bandă rulantă.

Păreri?

198 Post Views

Andra Sun revine cu o altă piesă inspirată din viața proprie

Andra Sun este artistă la Sonus Records, iar la 18 ani deja lansează a treia piesă din carieră. După succesul cu piesele ,,Lacrimi” și ,,Nu mai ești”, Andra revine cu piesa ,,Your Lips” compusă chiar de ea.

Noul single are un sound energic și vibrant care nu poate decât să ne ofere atmosfera ideală pentru o petrecere de neuitat.

Clipul piesei este o adevărată experiență. Jocul de lumini și culori, energia mulțimii și personalitatea misterioasă a artistei, ne introduc într-o poveste plină de intrigi, de emoții și distracție.

,,Your Lips este piesa mea preferată de până acum. Scrisă de mine într-un timp record aș spune, este piesa pe care am simțit-o cel mai mult de când am început să scriu versuri.

Așa cum reiese și din titlu, noua mea piesă este despre o altă îndrăgosteală, despre cât de ușor îți poate rămâne în minte o persoană. Fantezia, amintirea sărutului și cât de perfect a putut să pară tot, te induc într-o stare de care probabil nu mai vrei să scapi, exact ca un drog. Dar așa se întâmplă când suntem îndrăgostiți, nu?” – a spus artista despre noul single.

La numai 18 ani, Andra începe deja să cânte la concerte, fiind invitată să cânte în deschiderea artistei Feli, la Casa de Cultură din orașul Tecuci.

Artista studiază muzica de la 10 ani, iar talentul i-a fost descoperit de Angela Bîtlan, coordonatoarea unui cor muzical. De atunci se dedică muzicii și carierei sale de artist. În prezent, Andra urmează cursurile de canto sub îndrumarea artistei AVA (Andreea Avarvari) și s-a alăturat echipei Sonus Records alături de care lucrează în continuare la piese noi.

Muzica noului single a fost realizată de Andreea Avarvari, orchestrația de Mihai Grecan, iar versurile au fost compuse de Andra Sun, producătorul executiv fiind casa de discuri Sonus Records.

Păreri?

179 Post Views

Delia lansează ”Între noi”, o baladă de dragoste cu mesaj de suflet compusă integral de artistă

Delia a revenit cu un nou single, o piesă de dragoste cu mesaj profund, de suflet, compusă de artistă care se numește “Între noi” și care a fost lansată cu videoclip oficial.

Producția piesei a fost făcută de Alex Cotoi, cu care artista a colaborat pentru alte single-uri precum “Racheta”, “Să-mi cânți”, “Aruncă-mă” sau “Cum era” cu Nane.

“Între Noi” are un videoclip artistic, minimalist pentru care Delia a colaborat cu Bogdan Daragiu, care este regizor și director de imagine.

Echipa de beauty a Deliei pentru acest videoclip este formată din Ema Uta (make-up), Ana Lăzărescu (hair) și Hilke Muslim (styling).

Artista a împărtășit extrem de entuziasmată fanilor pe social media că este una dintre piesele compuse de ea de care este foarte atașată, cu un videoclip de care este mândră și pe care abia aștepta să îl poată lansa.

Anul acesta, Delia a lansat single-ul “Racheta” via NFT în ediție limitată de 100 de unități și o ediție Ultra Luxury.

De asemenea, a urcat pe scena de la UNTOLD unde a cântat alături de Steve Aoki, unul dintre cei mai cunoscuți DJi din lume (top 10 conform TOP 100 DJMAG) piesa “Bella Ciao”, cunoscută publicului din serialul “La Casa de Papel” de pe Netflix.

“Între Noi” este o producție Roka Records.

Păreri?

194 Post Views

Andreea Ignat lansează piesa „Iubirea ta crudă”, însoțită și de clipul muzical

Andreea Ignat lansează astăzi, 21 octombrie 2021, piesa dance „Iubirea ta crudă”, care transmite acel vibe nostalgic al anilor 2000. Piesa ideală pentru sezonul actual, care cu siguranță va stârni emoții puternice pentru că multe persoane se regăsesc în versurile acesteia, vine la pachet cu un videoclip de imagine, care pune în valoare artista.

Piesa a fost compusă de Andreea Ignat, Bogdan Ioan și Pecheanu Veronel, scrisă de Dinu Gabriela Alexandra, Dinu Gabriela Alexandra, iar de aranjamentul muzical al cântecului s-au ocupat Bogdan Ioan și Pecheanu Veronel.

Versurile piesei gravitează, precum sugerează și titlul piesei, în jurul iubirii. Frumoasa artistă traspune în versuri sentimentele a doua persoane neîmplinite, dar îndragostite, aducând în atenția publicului un sound fresh, care poate fi ascultat atât în serile ploioase de toamnă, cât și în nopțile de distracție când „bătăile inimii” te fac să simți nevoia de a te elibera de toate sentimentele „crude”. Videoclipul, regizat de Alex Marica, o surprind pe Andreea în prim-plan. De-a lungul clipului, aceasta schimbă mai multe ținute și look-uri fascinante și își relatează discursul muzical.

Andreea Ignat este tânara care atrage simpatia tuturor prin felul său dezinvolt, natural și prietenos de a interacționa cu oamenii care o admiră, atât prin muzică, cât și prin coregrafiile spectaculoase create. Andreea studiază muzica de la 6 ani și a absolvit „Şcoala populară de Artă”, secția muzică ușoară. S-a specializat pe balet și, ulterior, muzică. Pe langă muzică, Andreea a studiat coregrafia și pedagogia. Ambițioasă, independentă și optimistă, Andreea Ignat și-a făcut debutul pe piața muzicală în anul 2011 cu single-ul ,,El ritmo del amor”, la care a filmat și un videoclip difuzat pe posturile naționale. În prezent, Andreea își împarte timpul între studioul ei de muzică și dans “Estrada Studio” și studioul de înregistrări. Are numeroase proiecte muzicale pe care le promovează online și la TV. La școala de muzică și dans, aceasta pregătește un ansamblu de circa 250 de copii și tineri.

Păreri?

194 Post Views