5GANG lansează clipul piesei „Hocus Pocus” – „Este cel mai bun clip al nostru de până acum, cel mai complex!”

5GANG, proiect Global Records, lansează clipul piesei „Hocus Pocus”, o melodie fresh care aduce o reinventare a trupei prin sunet, vizual și mesajul transmis publicului. Dupa doua zile de la lansare, piesa se afla deja pe locul 1 in Youtube Trending.

„Pentru noi, piesa asta înseamnă foarte mult pentru că am experimentat mai mult decât până acum. Ne-am jucat cu sunetele, am reușit să ieșim din tipar – toată piesa e un experiment. Am aranjat mesaje tipice 5GANG într-o formă nouă. Filmările au avut loc la Chișinău alături de o echipă minunată. Este cel mai bun clip al nostru de până acum, cel mai complex, care surprinde foarte bine atmosfera sărbătorilor de iarnă. Crăciunul e foarte relevant pentru noi, ca trupă. Coincide și cu momentul în care ne-am lansat, e o perioadă foarte importantă pentru noi.”, a povestit Selly.
După zeci de milioane de vizualizări la clipurile anterioare, cei de la 5GANG au o misiune dificilă de a rămâne în top.
„Că e Crăciunul 5GANG!
Cu frații petrec!
Am făcut un film de cinema, apasă REC!”

„Piesa Hocus Pocus este un element central în filmul „5GANG – un altfel de Crăciun” care apare la cinema pe 26 decembrie. Toată intriga filmului pornește de la filmările pentru acest clip. E o poveste din realitate interconectată cu ficțiunea. Trebuie neapărat să vedeți filmul ca să aveți imaginea completă!”, a mai spus Selly.
Regia clipului este semnată de Kobzzon, iar DOP a fost Ivan Grincenco. Versurile au fost scrise de Selly și Quick, iar de muzică și de producție s-a ocupat Quick, care s-a implicat și în melodiile anterioare ale proiectului 5GANG.

Păreri?

571 Post Views

Killa Fonic lansează clipul piesei „Ploaia divină”: 5 specii diferite de șerpi alături de artist pe ritm de trap

Killa Fonic, artist Global Records, lansează videoclipul piesei „Ploaia divină”, cu un vizual puternic, senzual, dominat de nuanțe violet și turcoaz.

Pentru acest clip, artistul a filmat alături de mai multe specii de șerpi, de dimensiuni și culori diferite. Șerpii de la filmare erau deja adevărate personaje, cu nume precum: Obama (Lampropeltis getula nigrita), Meraxes și Caraxes (Pyton bivittatus), Vhagar și Baelon (cele mai mari specii, pereche de Boa constrictor), Dwight (Pantherophis guttatus).
Killa Fonic s-a atașat de șerpi, ba chiar l-a botezat pe pitonul regal – Ramses. „Pe lângă fascinația mea față de cultura egipteană, Ramses este și numele primului meu album solo.”, a spus artistul. Rezultatul final este un mix puternic care pune în valoare esența piesei: „Când nu mai e soare, eu devin lumină.”

„La începutul toamnei am avut niște sesiuni spontane la studio. Piesa asta a apărut natural, e compusă din inimă. Se numește „Ploaia divină” – folosesc elementul „apă” pentru că spală și purifică. Mă simt într-un punct al vieții și al carierei în care simt că m-am resetat și reinventat. Melodia este o odă adusă acestei purificări.”, a povestit artistul.

Muzica este compusă de Killa Fonis și 911 (Alex Ghinea), versurile de Killa Fonic, iar producția este semnată de 911. De regie s-a ocupat Raluca Netca, DOP – Alex Chițu, producție Loopa Production.

„Îmi place foarte mult să lucrez cu Alex Chițu și cu Raluca Netca, avem o chimie foarte bună, scriem scenariile împreună extrem de ușor, suntem pe aceeași lungime de undă.” , a spus Killa Fonic.

În prezent, Killa Fonic lucrează la cele 3 albume ale sale. Primul album, „Homo Nocturnus”, este dominat de influențe dark, hip-hop, trap și street. „Diablo” este bestia interioară care iubește rockul, cea care ține în mână balanța, iar „Homo Luminis” este un album experimental cu influențe house, electro și latino.

Păreri?

326 Post Views

„Paharele”: Lino Golden si Mario Fresh lanseaza impreuna un nou single

Lino Golden si Mario Fresh incheie anul cu o super colaborare. Cei doi lanseaza „Paharele”, un single fun, pentru cei care iubesc petrecerile si care viseaza deja la vara. O coproductie Cat Music si Golden Boy Society, versurile piesei sunt scrise de catre Lino Golden, Alex Velea si Rashid, muzica este compusa de catre Alex Velea, iar instrumentalul este realizat de Razvan Matache si Buzea Florin.

„Este prima piesa pe care o lansam impreuna dupa mult timp. Vom continua cu siguranta sa colaboram, poate chiar vom face un proiect impreuna”, declara Lino Golden.

„Imi place mult «Paharele», piesa pe care baietii de la Golden Boy Society au creat-o. Ma bucur ca am colaborat cu Lino, fratele meu”, adauga Mario Fresh.

Cu un traseu muzical care a inceput inca de la varsta de 6 ani, cand Lino a descoperit violoncelul, tanarul artist si-a continuat studiile muzicale cu lectii de pian, iar la 13 ani a inceput sa scrie versuri rap. In prezent compune si produce muzica. Printre piesele sale se regasesc „Panamera”, „Sus ca Jordan”, „Maceta”, „Fifa”, “N-am vazut ca tine” (feat. Alex Velea), „MEDU$A”,Shoturi”, „BALENCIAGA” si multe altele.

Mario Fresh are in portofoliu numeroase premii muzicale, dar si single-uri cu milioane de vizualizari pe YouTube, de la prima piesa pe care a lansat-o, „N-ai scoala… e nasol”, pana la single-urile „Am ramas cu gandul”, „Iarta-ma”, „Cum imi place”, „Fata de la metrou”, „Alfabetul iubirii” sau „Solo”, hit ce a cucerit topurile muzicale si a generat aproape 8 milioane de vizualizari pe YouTube. In mijlocul verii, Mario Fresh si Dorian Popa au lansat o piesa latino, foarte „fierbinte”: „Caliente”.

Pareri?

348 Post Views

Minelli lansează Bo$$ – piesa care încheie proiectul THE SESSION

Proiectul THE SESSION se încheie cu o piesă fresh și mult-așteptată de la Minelli – „BO$$”, care o prezintă pe artistă într-o poveste cu versuri în limba spaniolă și română, un mix care îi pune în valoare personalitatea.
„BO$$ vorbește despre cei cu o atitudine exagerată, care se cred uneori mai mult decât sunt”, a spus Minelli.

Muzica este compusă de Minelli și Costin Bodea, versurile sunt scrise de Minelli, iar producția este semnată de Costin Bodea.
THE SESSION reprezintă un concept unic, care invită artiștii Global Records să își exprime personalitatea artistică într-un mod minimalist.
În cadrul THE SESSION au fost lansate 10 piese de la artiștii Global Records: AMI – „Ora exactă” și „Atât de fain”, Rico888 – „Obnoxious”, Cezar Guna – „Scorpion”, Roxen – „I don’t care”, Alina Eremia – „3 luni” și „Foi de adio”, Killa Fonic – „Todos”, Mark Stam – „Waiting” și Minelli – “BO$$”. Toate clipurile sunt disponibile pe YouTube și în magazinele digitale, dar și pe tv, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

320 Post Views

Trupa byron lansează videoclipul piesei „Cântec de leagăn” cu imagini de arhivă de la Revoluție și nu numai

Trupa byron a lansat astăzi un videoclip pentru piesa „Cântec de leagăn”, cea care încheie noul album „Nouă” lansat la începutul lunii noiembrie. Videoclipul realizat de Gabriel Copoeru și Cosmin Tița este un colaj construit cu imagini filmate în decembrie 1989 de cineaștii Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia”, imagini filmate de Ioan Matei Agapi, regăsite in documentarul „Timebox”, cadre surprinse de echipele privesc.eu și recorder.ro la protestul din Piața Victoriei de pe 10 august 2018, filmări din arhiva personală a fotografului Andrei Iliescu și imagini ale Bucureștiului contemporan.

„Am încercat să reconstituim cât mai onest atmosfera acelor zile încărcate cu bucurie și suferință, atât cât se poate în durata scurtă a unei piese. Am ieșit prin oraș alături de Cosmin, într-o zi ploioasă, pentru a trage câteva cadre cu locuri ce se regăseau în filmele excelente din care am construit montajul. Voiam să contribuim și noi cu ceva (indiferent cât de mărunt este prin comparație) pe lângă a reorganiza munca unor cineaști mai iscusiți ca noi. Ideea era să amintim oamenilor oricărei generații că pășim în fiecare zi prin locurile unde cei care și-au trăit viețile în frică, cu demnitatea confiscată, au plătit un cost foarte mare pentru libertatea de care (fie că recunoaștem sau nu) beneficiem și noi, cei care n-am fost acolo sau care încă nu ne născusem.” – Gabriel Copoeru, regizor

„Nouă” este un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață. Albumul este disponibil pentru streaming și download pe toate platformele digitale: https://byron.lnk.to/Noua

Concerte viitoare byron:
– 20 decembrie, Buzău, Top T Festival
– 10 ianuarie, Pitești, Urban Home
– 15 ianuarie, București, Expirat
– 23 ianuarie, Craiova, Charger Basement

Păreri?

271 Post Views

Alina Eremia prezintă 3 luni – cea de-a doua piesă lansată de ea în cadrul THE SESSION!

Alina Eremia lansează piesa „3 luni”, cu un sound extrem de fresh și actual. Chiar dacă versurile au ca temă dezamăgirea în iubire și relațiile care au o perioadă determinată de 3 luni, ritmul este unul plin de energie, iar vocea puternică a Alinei amplifică trăirile date de melodie.

“De-a lungul acestui an, am adunat foarte multe piese scrise de mine împreună cu alți songwriteri. <<3 luni>> este una dintre piesele pe care mi-am dorit extrem de mult sa le lansez. Se simte amprenta lui CSD, iar producția este opera lui Alex Cotoi și vreau să le mulțumesc amândurora pentru implicare. Piesa a luat naștere în luna februarie, dar cred că acum a fost momentul potrivit să se facă auzită. Mesajul este unul cât se poate de ușor de descifrat. Piesa asta și-a croit drum direct în inima mea și va ajunge la cine are nevoie de ea”, a declarat Alina Eremia.

Videoclipul a fost regizat de Șerban Racovițeanu, imaginea poartă semnătura lui Paul Tatcu, editarea aparține lui Vlad Dicianu, iar producția – Loops Production.

Artiștii Global Records lansează luna aceasta, în cadrul THE SESSION, piese de suflet, în ale căror videoclipuri, filmate într-un spațiu geometric, accentul este pus pe stările transmise de melodii și pe stilul fiecăruia dintre ei. Toate clipurile vor fi disponibile pe YouTube și în magazinele digitale, dar și pe TV, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

396 Post Views

Loredana lansează melodia Damdiridam

Luna decembrie este despre emoții, zeci de tipuri care ne cuprind instant. Este despre cadouri, despre sărbători, este despre iubire și veselie sau dans. Loredana suprinde printr-o nouă melodie magică. Damdiridam este cadoul muzical al Loredanei luna aceasta.

Melodia Damdiridam este compusă de către Foivos Delivorias, Loredana Groza și Ernest Fazekas, iar videoclipul este regizat de Claudiu Stan. Povestea din spatele versurilor este reprezentată prin dans în videoclip, într-un dintre cele mai frumoase peisaje din România.

Loredana este un artist total: cântăreață, compozitoare, textieră, orchestrator, actriță în producții românești și internaționale, antrenoare de voce, om de televiziune, scriitoare sau fashion icon.
Loredana face parte din distribuţia musicalului – Mamma Mia, care va avea pe 29 decembrie o nouă reprezentație la Sala Palatului din Bucureşti. Loredana o interpretează pe Donna, mama Sophiei, iar alături de ea, vor urca pe scenă Horia Brenciu, Cornel Ilie, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Ana Munteanu şi mulţi alţii. În urmă cu două luni, Loredana a lansat, alături de Voltaj, piesa Dependența mea. Toamna aceasta a fost una plină pentru Loredana, cu reprezentații ale celor doua musicaluri în care este implicată, Mamma Mia și We Will Rock You, concerte, evenimente, dar și cu pregătirea multor surprize pentru anul 2020.

Păreri?

358 Post Views

VIDEO. Celia își strigă durerea: “Aveți grijă de țară, de codri, de cât a mai rămas din noi!” Mesajul artistei te va emoționa până la lacrimi

Celia și-a surprins fanii cu o piesă extrem de emoționată și profundă, de data aceasta de folclor, în care vorbește despre România și pădurile din țara noastră, intitulată sugestiv “Țara mea, pe mâinile altora”. Versurile piesei te vor cutremura și te vor emoționa până la lacrimi!

“Voi striga cât pot de tare! Țara nu e de vânzare!”, strigă cu durere Celia în noua piesă “Țara mea, pe mâinile altora”, scrisă chiar de îndrăgita cântăreață, prin care trage un semnal de alarmă cu privire la defrișările în masă a pădurilor din țara noastră. România pierde trei hectare de pădure pe oră. DIN PĂDURILE ROMÂNIEI SE EXTRAG APROXIMATIV 38,6 milioane metri cubi de lemn. Hoții care taie ilegal pădurile câștigă milioane de euro pe an.

Celia și-a pus tot sufletul în piesa “Țara mea, pe mâinile altora”, pe care a simțit să o facă de folclor, și a ținut să transmită un mesaj dureros celor care se află la Guvernarea României.

“Cum aș fi putut să îmi cânt durerea mai bine decât “în grai”? Așa cum o făceau strămoșii noștri iubitori de Patrie! Nu o fac cu gândul de a începe o carieră în folclor, deși iubesc folclorul și Tradițiile țării noastre. Am compus această piesă cu mult suflet să trag un semnal de alarmă… Îi rog pe cei care ne conduc să ne audă strigătul și să nu mai accepte ca țara noastră să fie furată! În fiecare om există lumină Divină, căutați să fiți demni când vine vorba de țară! Poate nu vă veți îmbogăți peste noapte cum au făcut-o alții, însă bogăția sufletească e cea mai mare comoară, doar cu aceea pleci la finalul vieții. Ți s-a dat în mâini viitorul neamului Românesc, dacă ai ajuns la cârma țării, te rog să protejezi Patria Mamă! Nu e ușor, dar rostul fiecăruia în viață este să lase în urmă amprenta prin faptele sale! Ce amprentă vrei să lași tu?! Avem nevoie de oameni drepți! TREZIȚI CONȘTIINȚA DIN VOI! Aș vrea să o simțiți, aș vrea să vă ridicați și să simțiți că rostul vostru este de a ne proteja pe noi și țara! Nu mai acceptați, nu mai Închideți ochii, oamenii au pus baza în voi! Vă rugăm cu suflet! Aveți grijă de țară, de codri, de CÂT A MAI RĂMAS DIN NOI! ❤🙏💚O spun în numele fiecărui român, pentru că știu ce simt cei plecați, am fost departe și eu de țară! Știu ce simt și cei de aici, m-am lovit de ziduri reci și de sistem! Sunt încă aici! Pentru toți romanii!!! Cu speranța zdruncinată la fel ca ei, dar încă aici!!! Mulțumim Agent Green pentru imaginile cu pădurile noastre defrișate, și pentru că luptați pentru țara noastră, Mari mulțumiri Președintelui Agent Green, Gabriel Păun, aveți tot respectul nostru. Luptați de atâția ani și sper să reușim împreună să ne facem auziți și să putem schimba ceva.”, este mesajul profund și emoționant până la lacrimi transmis de Celia.

Celia este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite artiste din România. După o pauza, timp în care a fost în Australia, Celia a revenit în țară și în muzică acum 2 ani cu piesa “La două capete” (feat. Karym). La sfârșitul aceluiași an, artista a lansat un nou single: “Apus amar”. “Sufet de Hârtie” este single-ul lansat de Celia în 2018. În 2019 artista a lansat videoclip “Flama”, o piesă cu versuri în engleză și spaniola, însoțită de un videoclip filmat în America.

Păreri?

222 Post Views

Keo lanseaza “Craciunita”!

Keo ne poarta in atmosfera Craciunului prin lansarea celui mai nou single al sau, “Craciunita”, un colind modern pe ritmuri de sarbatoare, ce sugereaza bucurie si iubire.
“Craciunita” este scrisa si compusa de Keo si este menita sa transmita energie pozitiva, bunavoie si caldura sufleteasca in cea mai frumoasa perioada a anului, Craciunul.

Keo a debutat in 2005 cu piesa-legenda – “Azi vii, maine pleci”, care a ajuns numarul 1 in MTV Top 20 in numai 3 saptamani si s-a mentinut in Romanian Top 100 pentru sapte luni, iar trei luni a fost numarul 1. A fost urmata de hit-uri precum “Liber” , “In ochii tai” si “Viata Noua” (feat. Puya), dar si un album in colaborare cu Skizzo Skillz – SKeo. In 2017, artistul a pus in scena “PianoMania”, un show unic in Romania, in cadrul caruia Keo a reinterpretat la pian, acompaniat de trupa sa, atat hit-urile care l-au facut faimos, dar si cele mai frumoase piese de dragoste ale anilor ’60-’90, de la artisti precum The Beatles, Queen, Prince, Elton John si Robbie Williams.

Keo a cunoscut succesul si in calitate de producator si compozitor, lucrand cot la cot cu nume mari din industria muzicala precum Proconsul, Alexandra Ungureanu, Blaxy Girls, Anna Lesko, Cristina Rus si multi altii.

Pareri?

301 Post Views

Emilian si JO lanseaza „Suflete de sticla”, o piesa despre fragilitatea oamenilor

Artistii Emilian si JO isi canta „Sufletele de sticla” odata cu o noua piesa lansata. Compusa de Emilian, artist si compozitor HaHaHa Production, „Suflete de sticla” este o piesa despre vulnerabilitatea si fragilitatea oamenilor. „M-am uitat in jur si mi-am dat seama ca noi, oamenii, suntem foarte fragili si usor de doborat sufleteste si ca uneori, cand suntem raniti, vorbele nu ajung si e prea tarziu sa mai poti recompune linistea si fericirea de dinainte de durere”, spune artistul de 24 de ani care are deja la activ piese cu mare succes la public precum „Pentru ea”, „Iubeste-ma” sau „Ochii verzi”, compuse si interpretate de el.

In noua sa piesa, Emilian a asociat fragilitatea sufletului cu sticla pentru a sublinia impactul dramatic si ireversibil pe care il pot avea suferintele asupra fiecarui om: „Sticla este clara, transparenta si frumoasa, insa se poate sparge intr-o secunda daca nu ai grija si o lovesti. Asa este in orice relatie, fie ca este de prietenie sau de iubire, cu o actiune poti distruge tot fara cale de intors”.

Inca de la primele versuri si versiuni ale piesei, Emilian si-a dorit sa o poata canta impreuna cu JO, de a carei voce este indragostit: „De cand am scris prima idee de refren de la piesa asta, am auzit-o pe JO cantand-o alaturi de mine. A fost un feeling, o traire, am simtit ca impreuna cu ea mesajul piesei si starea de emotie vor deveni mai puternice si ma bucur ca mi s-a implinit dorinta”.

„Emilian e un baiat mega talentat, muncitor, cu o voce superba. M-am bucurat foarte tare cand mi-a trimis ghidul piesei si mi-a propus sa colaboram. Avem o chimie frumoasa in studio, iar piesa mi se potriveste foarte mult si mesajul imi frange «sufletul de sticla»”.

Videoclipul regizat de Roman Burlaca aduce un plus de emotie piesei, iar filmarile i-au facut pe Emilian si JO sa treaca prin toate starile posibile: sa rada, sa planga, sa danseze, sa se emotioneze: „Ma uitam la JO in timp ce ea isi filma cadrele si simteam prin toti porii piesa. Simteam ca videoclipul va servi excelent trairilor mele puse gram cu gram in piesa”, a declarat Emilian care isi aminteste si de un moment mai dificil de la filmari.

„Aveam de filmat cateva cadre sub o patura transparenta, foarte subtire care se putea rupe oricand si de la o simpla respiratie. Asa ca, abia daca respiram, asteptam sa se dea stop la filmare, scoteam capul, trageam aer in piept cat sa-mi ajunga pentru inca o tura de filmare si tot asa, dar a meritat tot efortul, pentru ca a iesit un clip foarte bun”.

O coproductie HaHaHa Production si Cat Music, „Suflete de sticla” are muzica semnata de Florin Boka (F3enom), Emilian Nechifor si Serban Cazan, iar textul scris de Emilian Nechifor, Dorian Micu, Alexandru Stancu (JUNO).

Pareri?

457 Post Views