JO lansează „FATATA”, imnul verii despre feminitate

JO revine în forță cu o piesă care promite să cucerească vara! „FATATA” este un single cu un vibe super simpatic, fresh și catchy, care celebrează feminitatea, încrederea și forța interioară a femeii. Cu un sound modern și o energie molipsitoare, JO transmite un mesaj puternic prin muzică: femeia poate face orice – și o face bine.

„FATATA” înseamnă „Fata ta”, adică las-o pe ea, pe fata ta, să aibă grijă de toate – pentru că ea se descurcă în orice situație – are grijă de inima ta și te scapă de ispite. Este dominantă, asumată și știe exact ce vrea. JO îmbrățișează acest concept cu stil și atitudine, iar prin vocea ei inconfundabilă transmite o declarație simplă și puternică: „Las’ pe fata ta”.

Clipul este sexy, jucăuș și plin de good vibes, cu o estetică vibrantă care completează perfect spiritul verii. JO strălucește și iese din nou în evidență nu doar prin carismă, ci și prin calitățile vocale remarcabile care au consacrat-o. „FATATA” este piesa perfectă pentru toate femeile care știu cât valorează și nu se tem să o arate. Un reminder cool că, indiferent de context, fata ta e gata să preia controlul.

,,«FATATA» este specială pentru mine, pentru că mi-a permis să explorez o latură a personalității mele pe care o iubesc și pe care publicul o vede mai rar în muzica mea – latura mea funny, pozitivă, solară. Sunt un om care râde mult, care se bucură de viață, și mi se părea păcat să cânt doar despre tristețe sau melancolie. Piesa a fost scrisă de Smiley, Basti și Luci, în cadrul unui camp organizat pentru mine, la HaHaHa Production – o experiență plină de energie bună și inspirație. Ne-am dorit să facem muzică frumoasă care să aducă zâmbete, dar care în același timp să aibă și mesaj – pentru că «FATATA» e despre grijă, loialitate și puterea de a salva pe cineva drag din tot haosul tentațiilor. Clipul este, la rândul lui, o surpriză totală! Este primul meu videoclip cu un vibe funny, în care joacă și Vlad Drăgulin – care e absolut savuros – și l-am filmat cu San, regizorul cu care simt că rezonez cel mai bine. În ultima vreme, simt că transmit prin muzică exact ce simt în suflet – o stare de bine, de libertate, de joacă. Și mă bucur mult că piesele mele încep să prindă și nuanțele astea mai colorate din mine. Vă promit că după prima ascultare va fi greu să vă scoateți «FATATA» din cap!”, declară JO.

JO este una dintre cele mai apreciate artiste din România, cunoscută pentru timbrul ei unic, versatilitatea artistică și mesajele puternice din muzica ei. De-a lungul timpului, a lansat hituri care au ajuns rapid în topurile muzicale, iar în ultima perioadă a cucerit publicul cu piese precum „Să curgă șampania”, „Tot la tine mă întorc” și „Adio”. Cu fiecare lansare, JO reușește să îmbine sensibilitatea cu forța, construind o imagine autentică și plină de substanță.
„FATATA” se aude deja pe toate rețelele sociale, fiind rapid preluată în reels-uri, TikTok-uri și story-uri, semn că mesajul piesei a atins un nerv sensibil în inimile ascultătorilor – și mai ales ale femeilor care se regăsesc în versuri.
„FATATA” este disponibilă pe toate platformele de streaming și este o coproducție HaHaHa Production și CAT Music.

Păreri?

590 Post Views

NOUA UNSPE lansează în sfârșit “HONEY” și anunță noul său album – “STUDIO 54”

E mult prea dulce… îmi lasă carii
NOUA UNSPE revine în forță cu o piesă nouă, un look complet reinventat și, cel mai important, vestea unui nou album: “STUDIO 54”. Artistul continuă să surprindă și să-și provoace fanii, iar “HONEY”, piesa care v-a rămas în minte de la primul refren, este doar începutul.

Scrisă de NOUA UNSPE și produsă de KEITH BERMON, “HONEY” e o declarație muzicală seducătoare, inspirată de acea muză care îl bântuie. Piesa este însoțită de un videoclip senzual, realizat de Quba și Moza Kaliza, în colaborare cu Loops Production.

Welcome to “STUDIO 54”. Odată cu lansarea piesei, NOUA UNSPE a dezvăluit teaser-ul oficial pentru noul său album – “STUDIO 54”, un proiect care se anunță la fel de îndrăzneț, libertin și extravagant precum legendarul club newyorkez. Rămâneți aproape – urmează o eră nouă.

NOUA UNSPE este un artist și producător român care și-a făcut rapid un renume în industria muzicală datorită stilului său original. Acesta a studiat muzica clasică, vioară și pian, timp de nouă ani la o școală de muzică din orașul său natal, fapt ce a influențat, fără îndoială, stilul său muzical divers ce încorporează elemente de Hip-Hop, Pop și ambiențe sonice experimentale. Cu un amestec unic de fundaluri muzicale și un talent pentru producerea de piese de succes, NOUA UNSPE a produs o serie de piese extrem de apreciate, printre care “Miami Bici” cu KILLA FONIC, “Haolo”, cu KILLA FONIC și NANE & “Stai” cu KILLA FONIC și NANE. NOUA UNSPE a colaborat, de asemenea, cu o varietate de artiști, printre care ALINA EREMIA, INNA, AMULY, NANE, AZTECA, RAVA & mulți alții. În 2023, artistul a lansat și primul său album intitulat ,,NOUA UNSPE”. În 2024, piesa sa, ,,Zodiac”, o colaborare cu RAVA și Bittner, a făcut senzație în tot mediul online, ajungând pe locul #1 în topurile Spotify, iar ultimele sale lansări ,,SPUNE-MI” și ,,REGINA” au făcut, de asemenea, senzație în mediul online. Recent, artistul a colaborat cu AMI pentru piesa ,,UNDEVA”, a lansat piesa ,,TOT CE AM MAI BUN” și a lansat alături de Alina Eremia EP-ul ,,RADICAL DIN NOI”. Ultimele sale colaborări, “XS”, alături de Cezar Gună, și “ANGELINA JOLIE”, alături de OSCAR, au stârnit reacții atât pe platformele de streaming, cât și în online.

Păreri?

708 Post Views

Erika Isac lansează “Cancel Culture”: un album, un scurtmetraj și o realitate care doare

Erika Isac nu mai e doar vocea din „Femei” sau „Macarena”. E și păcătosul, și sfânta, și femeia care spune lucrurilor pe nume, cu toate riscurile care vin la pachet. “Cancel Culture” e o radiografie sinceră a lumii în care trăim, spusă de cineva care chiar a fost acolo. În hate, în burnout, în dorință, în rușine, în decizii grele, în curaj.

Pe lângă cele 13 piese, proiectul vine și cu un scurtmetraj în 8 acte lansat la Cineplexx Băneasa, în care Erika devine personajul principal din propriile păcate, de la lăcomie și dependență, la tot ce înseamnă „ai voie / n-ai voie” când ești femeie în 2025. “Cancel Culture” THE MOVIE a fost realizat de o echipă creativă formată din Sânziana Pantazi, frnk. și Ana Maria Nistor (regie), cu montajul și imaginea semnate de frnk., coordonarea asistenței de regie de către Ana Maria Nistor și Tea Drăghicioiu, producția asigurată de Carlo Mihail, managementul de producție de Matei Reu, iar designul de producție de Andrei Șova.

Spoiler alert: oricum o dai, greșești.

“Cancel Culture” nu se vrea drăguț. E făcut să spună ceva.

Albumul “Cancel Culture” conține 13 piese, dintre care două sunt bonus tracks. Acestea au fost scrise de Erika Isac alături de C.S.T. pentru “De deochi”, Quick, Keed și Super ED pentru “Cățelele”, M.G.L. pentru “Lumea toată” și “Retur”, BRUJA pentru “Dale” și MGK666 pentru “Cartier”. Producția a fost realizată de C.S.T. pentru “De deochi”, “Fk that”, “Cățelele”, “Retur”, “Lumea toată”, “Cartier”, de Alexandru Turcu pentru “Colorat”, de Bogdan Gridan, Marius Sebastian Burtă (BROKN) pentru “Dale”, de MVRCU pentru “Politically correct”, de C.S.T. și GAV pentru “Party pe banii mei”, C.S.T. și DOMINO pentru “Bbb”, Costel Dominteanu (DOMINO) pentru “Trădare” și de George Ariton (SCUZE!) pentru “My choice”.

“<<Cancel Culture>> e despre toate păcatele pe care le facem cu toții. Despre dorințe, despre alegeri, despre dreptul femeilor de a decide pentru propriul corp. Despre avort, sex, libertate, iubire, feminism. Și poate, pentru prima dată, am vorbit cu voce tare. Ascultă-l și sunt sigură că ai să mă înțelegi. “, spune Erika Isac

Colaborări de excepție. Albumul conține și piesa “Lumea toată” în colaborare cu M.G.L. – un adevărat succes care a urcat rapid în trending pe YouTube, a intrat în Top 50 Spotify România și în Top 100 Shazam. Cu peste 4.4 milioane de vizualizări pe YouTube, aproape 1 milion de stream-uri pe Spotify și aproximativ 30.000 de videoclipuri create pe TikTok, piesa a devenit un trend în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult decât atât, albumul aduce colaborări puternice cu artiști precum Satra B.E.N.Z., BRUJA și MGK666 — piese care promit să-ți intre în playlist și să rămână acolo.

Erika Isac este una dintre cele mai fresh apariții din industria muzicală din România. Cu o experiență de aproape 10 ani în industrie, artista a participat la multiple talent show-uri și este pregătită să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene ale lumii. În 2023, odată cu apariția sa de succes la Urbanist Sessions, Erika a început să se remarce pe scena urbană a muzicii, mai ales datorită piesei „Tap Tap”, prima care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor. A urmat piesa „Femei”, care a strâns deja peste 4 milioane de vizualizări, dar și „Tupeista”, care a urcat rapid în trending-ul YouTube datorită videoclipului și mesajului său provocator.

În 2024, Erika a generat milioane de reacții cu piesele „Macarena” și „Femei în Parlament”, single-uri care au devenit adevărate mișcări sociale, abordând probleme actuale dintr-o perspectivă feministă și tratând subiectele cu sinceritate și curaj. Mai mult, piesa „VOILA”, lansată alături de M.G.L., a ajuns pe locul #2 în Top 50 cele mai ascultate piese din România pe Spotify și a ajuns în trending-ul YouTube, cu peste 25 milioane de vizualizări. 2025 se anunță plin de surprize din partea artistei.

Păreri?

568 Post Views

Zoe Wees lansează single-ul „Hello Again” – un strigăt de eliberare și regăsire personală

Zoe Wees revine în atenția publicului cu lansarea piesei „Hello Again”, un nou single emoționant, disponibil acum prin Universal Music Group. Cunoscută pentru capacitatea sa de a transforma vulnerabilitatea în forță muzicală, artista de 23 de ani din Hamburg continuă să abordeze teme profunde și personale, într-un stil propriu de dark pop care a cucerit deja inimile a milioane de ascultători din întreaga lume.

„Hello Again” este mai mult decât o piesă – este o reconectare cu sinele după o perioadă de durere, manipulare și abuz emoțional. Mesajul piesei este clar: indiferent cât de adâncă e rana, este posibil să te ridici și să îți recapeți vocea. Prin versuri ca „Nothing that could break me, I’ll break free / Hello again”, Zoe vorbește despre curajul de a rupe lanțurile unei relații toxice și despre redescoperirea propriei identități.

Pentru Zoe Wees, muzica este o formă de terapie. Nu a crescut într-un mediu muzical, dar s-a regăsit în vocile puternice ale unor artiste pop care i-au influențat stilul direct, sincer și încărcat de emoție. Acest proces terapeutic este și fundamentul albumului său de debut, intitulat chiar „Therapy”, lansat în 2023. Cu peste 3 miliarde de streamuri globale și un palmares ce include certificări de aur și platină pentru hitul „Control”, Zoe Wees dovedește încă o dată că muzica ei este un instrument de putere, reziliență și autenticitate.

Păreri?

563 Post Views

Michael Schulte revine cu „Afterlife”, o explozie de energie pozitivă pentru sezonul cald

Cu peste 1,3 miliarde de stream-uri și mai mult de 3 milioane de ascultători lunari pe Spotify, Michael Schulte este deja un nume consacrat în muzica internațională. Cântărețul și compozitorul german își continuă parcursul artistic cu „Afterlife”, un single ce aduce o infuzie de energie pozitivă și optimism, perfect pentru primăvara și vara care se apropie.

„Afterlife” combină un ritm antrenant cu influențe folk și un sound EDM modern – semnătura distinctivă a lui Michael Schulte. În această piesă, artistul explorează teama profundă de a nu găsi niciodată iubirea adevărată, dar și speranța oferită de acea persoană care apare în viața ta și îți arată de ce merită să trăiești.

„Afterlife” este cel mai recent titlu dintr-o serie de succese pentru Schulte. În 2023, hitul său „Waterfall” i-a adus discuri de aur și platină în mai multe țări europene, iar în 2018, a reprezentat Germania la Eurovision cu piesa „You Let Me Walk Alone”, obținând locul patru, cea mai bună performanță a țării din ultimii ani.

Cariera lui Michael Schulte a început modest pe YouTube în 2007, iar succesul a explodat după participarea sa la „The Voice of Germany” în 2012. De atunci, artistul a cucerit publicul cu vocea sa distinctivă și cu o serie de hituri, obținând recunoaștere internațională și distincții prestigioase. În 2024, Schulte a susținut cel mai mare turneu solo din cariera sa, a participat la numeroase festivaluri, iar succesul său continuă să crească, consolidându-i poziția ca unul dintre cei mai apreciați artiști germani.

Păreri?

446 Post Views

Mara Trefas lansează „Amintire”, o piesă despre dor, nostalgie și puterea amintirilor

Mara Trefas, una dintre cele mai promițătoare voci ale noului val de artiști, a lansat „Amintire”, o piesă emoționantă despre legături care depășesc timpul și spațiul, care promite să cucerească inimile ascultătorilor.

Cu un mesaj despre iubire, pierdere și regăsire, versurile subliniază cum amintirile și momentele frumoase devin suvenire care rămân cu noi pentru totdeauna, chiar și atunci când drumul nostru se separă de cel al celor dragi. „A fost atât de frumos, mulțumesc că ai fost”, cântă Mara, iar acest mesaj de recunoștință pentru cei care ne-au marcat viața este esențial în fiecare notă a piesei.

„Când oamenii pleacă, amintirile rămân. Un simplu gând s-a transformat în cântec și a devenit ‘Amintire’. Acum un an totul s-a schimbat pentru mine. Acum un an am decis să urmez un drum necunoscut, plin de întrebări, dar cu un singur răspuns. Muzica. Atunci am scris și piesa ce marchează începutul unui nou capitol din viața mea. Ca orice nou început, el vine la pachet cu multe schimbări. Oameni care vin și pleacă, locuri de care te desprinzi în speranța că într-o zi vei prinde rădăcini undeva. Prin ‘Amintire’ mulțumesc uitării ce vindecă răni care, deși nu se văd, ele fac parte din noi. ‘Amintire’ e despre tot ceea ce ne-a fost luat, dar și despre ce ne-a fost dat în schimb, e despre orice ai iubit vreodată.”, declară artista.

„Amintire” surprinde perfect acea combinație dulce-amară de nostalgie și recunoștință, amintindu-ne că, uneori, ceea ce rămâne sunt doar fotografii, suvenire și melodiile cântate împreună. Piesa este compusă de Mara Trefas și produsă de Christian Eberhard, având un aranjament muzical puternic, susținut de tobe, bass și chitară electrică. Printr-un stil autentic și o interpretare sensibilă, Mara reușește să transpună în muzică emoțiile prin care trec toți tinerii, făcând din „Amintire” o piesă în care oricine se poate regăsi.

Născută în Bacău, Mara a început să își construiască povestea muzicală de la o vârstă fragedă, când, la doar 6 ani, părinții au susținut-o să facă dansuri sportive, acesta fiind primul ei contact cu lumea muzicii. În clasa a 8-a, Mara a descoperit muzica rock, iar la scurt timp a început să cânte alături de o trupă rock, susținând concerte în orașul natal. A studiat apoi fotografia la Universitatea de Arte din Cluj, descoperindu-se pe sine ca om și ca artist, iar artele vizuale au devenit o pasiune semnificativă pentru ea. În prezent, Mara continuă să cânte rock, prima sa pasiune, alături de trupa Driftwood, și intenționează să se impună pe scena muzicală românească.

Păreri?

387 Post Views

Roxen lansează „Save You (Play and Pretend)”, o reinterpretare dance a celui mai recent single al său

Roxen revine în forță cu o reinterpretare dance, dinamică, a piesei „Save You”, care a marcat prima sa lansare de la semnarea noului contract cu Universal Music Romania. Noua versiune, intitulată „Save You (Play and Pretend)”, este disponibilă oficial de astăzi și a început deja să câștige teren pe posturile de radio, având un impact notabil. Piesa rulează deja pe principalele posturi de radio din țară și a urcat rapid în topuri.

Scrisă de Roxen, Andres Kopper și Nnoa (Christina Kerschner), piesa este produsă de NOEP, talentatul producător estonian. Noua versiune aduce o contribuție specială din partea lui Fitzboi (Răzvan Sîrbu), un producător muzical care s-a remarcat pe rețelele sociale, acumulând peste 11.000 de urmăritori pe TikTok datorită conținutului său muzical creativ, incluzând mash-up-uri și recomandări muzicale.

“‘Save You (Play and Pretend)’ este primul remix al piesei mele recente, ‘Save You’, realizat de Fitzboi, care mi-a făcut o surpriză minunată cu viziunea lui asupra piesei. Am fost extrem de entuziasmată când am ascultat prima dată ideea lui, nu mai puteam să aștept să ajungă la urechile tuturor, după perioada de teasing care a stârnit curiozitatea și nerăbdarea multor susținători și mă bucur enorm că piesa a rezonat cu publicul meu. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care mă susțin și celor care sunt alături de mine în acest proiect care înseamnă atât de mult pentru mine.”, declară Roxen.

Noua versiune păstrează adevărata esență a piesei originale, fiind o reflecție asupra puterii interioare și responsabilității de a depăși tiparele nesănătoase. Într-o variantă dance, „Save You (Play and Pretend)” oferă o abordare mai optimistă și încurajatoare și aduce o viziune mai ușor de îmbrățișat, accentuând ideea de libertate și speranță.

În prezent, Roxen este una dintre cele mai de succes artiste din industria muzicală românească, având mai multe piese clasate pe prima poziție în topurile din România și hituri care au ajuns în top 10 pe piețele internaționale. Printre acestea, „UFO” a atins poziția #2 în Polonia, „Money Money” s-a clasat pe locul #3 în Rusia, iar „You Don’t Love Me”, în colaborare cu SICKOTOY, a ajuns pe locul #3 în România și #7 în Bulgaria.

Cu peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube și aproape 600.000 de urmăritori pe rețelele sociale, Roxen este o forță de neoprit pe scena muzicală din Europa de Est. Prin această nouă etapă artistică, artista își propune să își extindă influența dincolo de granițele regionale.

Reprezentanta României la Eurovision 2021, Roxen a lăsat o amprentă puternică asupra comunității ESC, piesele sale din 2020 și 2021 fiind considerate printre cele mai bune contribuții ale țării la concurs.

Pe lângă succesul în streaming și pe radio, Roxen și-a pus amprenta și în domeniul coloanelor sonore, contribuind la soundtrack-ul filmului Teambuilding, una dintre cele mai de succes producții cinematografice din România. De asemenea, a avut o colaborare specială cu Valorant, unul dintre cele mai populare jocuri shooter dezvoltate de Riot Games, creatorii League of Legends, prin piesa „Crazy Valorant”, realizată alături de unul dintre cei mai apreciați rapperi români.

Păreri?

515 Post Views

Toate piesele de dragoste au sens cu Mira – ,,Nu Mă Ia”

„Nu Mă Ia” este o piesă sensibilă și intensă, care vorbește despre acea iubire neliniștitoare — iubirea care nu te lasă să dormi și care îți bântuie gândurile, zi și noapte. E despre dorul care nu trece, despre emoția care persistă chiar și atunci când totul pare încheiat. Cu un sound modern și o interpretare plină de trăire, piesa ajunge direct la inimă și rămâne acolo, exact ca sentimentul pe care îl descrie.

Piesa a fost scrisă de MIRA și Irina Rimes și produsă de Marcel Botezan și Sebastian Barac.

MIRA este o artistă completă, cunoscută pentru versatilitatea sa și abilitățile vocale remarcabile. Cu o prezență puternică pe platformele online, își ține aproape urmăritorii prin experimentarea continuă a diverselor forme de conținut. De la debutul său în trupa Anonim și până la succesul său solo, colaborările sale cu artiști precum Uzzi, Theo Rose, Vescan și DJ Project au fost întotdeauna remarcabile. Hiturile sale, precum ,,Fete din Balcani”, ,,Inima nebună” și ,,Uit de tine”, au fost imediat adoptate de public și au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Însă MIRA nu se oprește aici – ea și-a extins influența și în afara granițelor țării. În 2024 a lansat prima piesă în limba spaniolă – “DURO”, continuând succesul pieselor “Come with me”, “Strawberry Heart” și “Bad Booty”. Mai mult decât atât, MIRA a colaborat cu rareș pentru piesa ,,Să fii tu”, cu JUNO pentru ,,E Româncă” și a lansat o nouă piesă alături de florianrus, ,,Încă ne iubim”, care a stat timp de 11 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând până pe locul #3. Prin intermediul unei prezențe active pe Instagram, Facebook și TikTok, MIRA rămâne în contact direct cu fanii săi, ceea ce îi întărește legăturile și le oferă o experiență autentică în fiecare zi. Ultima sa lansare, ,,Toată lumea dansează”, este deja în topul celor mai difuzate piese de la radio.

Păreri?

511 Post Views

Daniela și MarcWho lansează piesa ”Anotimpuri” – O piesă despre iubire și transformare

Daniela și MarcWho ne surprind cu piesa lor, “Anotimpuri”. Această melodie nu este doar o simplă compoziție, ci o adevărată revelație muzicală ce promite să ne transporte într-o călătorie emoționantă, plină de nuanțe, și să ne facă să simțim fiecare vers în adâncul sufletului.

“Anotimpuri” este o poveste cu multe fațete, ce reflectă diferite nuanțe și etape ale iubirii și schimbările inevitabile prin care aceasta trece uneori.

Daniela : “Am pornit de la ideea că fiecare anotimp transmite o stare anume. Fiecare vine cu frumusețea și provocările sale, la fel cum și relațiile noastre sunt pline de momente de bucurie, dar și de tristețe.

Este despre acel moment când  simți că pierzi persoana iubită, ai vrea sa dai timpul inapoi și să fie totul ca la început.

Sunt încântată să împărtășesc această piesă cu voi și sper ca fiecare ascultător să rezoneze cu mesajul ei profund .”

Daniela este o artistă creativă și pasionată, iar fiecare piesă pe care o compune spune o poveste plină de autenticitate și profunzime, care ajunge direct la inimile ascultătorilor. Astfel, Daniela reușește să transforme emoțiile complexe în piese în care oamenii se pot regăsi. Fiecare nouă lansare confirmă faptul că este un artist cu un viitor strălucit.

În colaborare cu Daniela, MarcWho aduce o viziune ancorată în realitate, oferind piesei “Anotimpuri” o dimensiune suplimentară prin versurile sale. Pe lângă contribuția sa muzicală, MarcWho a realizat videoclipului piesei, aducându-și viziunea artistică la viață într-un mod original și captivant.

Din videoclip nu lipsesc florile galbene, un simbol ce o urmează pe Daniela în toate proiectele ei. Reprezintă speranța și încrederea că orice s-ar întâmpla trebuie să rămâi optmist și să îți urmezi visul.

Nu ratați oportunitatea de a asculta “Anotimpuri” – o melodie care vă va invita să explorați un carusel de emoții. Piesa și videolcipul oficial sunt disponibile pe canalul de YouTube Keya Soul Music.

Vă invităm să fiți parte din povestea anotimpurilor și să îi susțineți pe Daniela și MarcWho în drumul lor în industria muzicală.

Păreri?

554 Post Views

DJ Sava lansează, de ziua lui de naștere, un super remake, alături de Adriana Onci – „Gone Away Again”

Odată cu lansarea remake-ului „Gone Away Again”, DJ Sava sărbătorește ziua de naștere, dar și 20 de ani de carieră. Artistul colaborează cu Adriana Onci, vocea alături de care a lansat mai multe piese de succes de-a lungul timpului.

Pe 3 aprilie 2005, DJ Sava lansa de ziua lui de naștere prima sa piesă, „Gone away” (feat. Elena). Artistul care a făcut înconjurul lumii cu hiturile sale le-a pregătit fanilor săi un cadou și relansează piesa, 20 de ani mai târziu, – „Gone Away Again” – într-o formă actuală, cu un sound fresh.

Remake-ul este lansat împreună cu un videoclip spectaculos, care aduce în prim-plan imagini surprinse pe o plajă exotică, ce se potrivesc perfect cu atmosfera piesei.

„Gone away again”, un remake fresh, de pus pe repeat

Compus de DJ Sava, alături de Dorian Micu (muzică și versuri) și Gabriel Stănoiu (muzică și aranjament), single-ul reflectă stilul caracteristic al celor doi artiști și aduce un vibe care te va face să îl pui pe repeat.

Adriana Onci, cunoscută pentru stilul său unic și pentru vocea sa inconfundabilă, își pune amprenta asupra piesei și îi dă o notă de emoție și delicatețe, în timp ce DJ Sava își continuă seria de succes în producția de hituri care au cucerit topurile muzicale.
Videoclipul piesei a fost filmat într-un cadru exotic, cu peisaje, scene și efecte spectaculoase. Cu un sound care te face să vibrezi, single-ul și videoclipul arată dorința de a evada într-un loc în care să te regăsești.

Single-ul „Gone Away Again” este disponibil pe toate platformele digitale, iar videoclipul oficial este disponibil pe canalul de YouTube Cat Music.

Dj Sava a cucerit întreaga lume cu hituri de succes precum „Love in Dubai”, „Aroma”, „I Like The Trumpet”, „I Loved You” și „Tenerife”. Artistul a adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și a devenit un nume de referință pe piețele internaționale din Germania, Marea Britanie, Italia, Bulgaria și nu numai.
Până în prezent, DJ-ul a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes, Ioana Ignat și Misha, iar recent a colaborat cu Emy Alupei pentru piesa „Viața Bună”.

Adriana Onci este o artistă tânără și promițătoare în peisajul muzical românesc, cunoscută pentru abilitatea sa de a îmbina emoțiile puternice cu un sound modern și captivant. Cu o voce puternică și o pasiune pentru creație, artista continuă să își surprindă și să își încânte fanii cu fiecare nouă piesă lansată. Până în prezent, artista a lansat piese precum „Îți place” (cu SHIFT), „Ploaia” (cu DJ Sava x UDDI), „Număr zilele” (cu Dj Sava x Connect-R), Noi 2 incognito”, „Doar o noapte”.

Cat Music este una dintre cele mai importante case de discuri din România și un lider în industria muzicală din Europa Centrală și de Est. Cu un catalog impresionant de peste 10.000 de piese și cel mai mare canal YouTube din regiune – cu aproape opt milioane de abonați și aproape 9 miliarde de vizualizări – Cat Music este un nume de referință pe piața muzicală internațională.
Casa de discuri se remarcă prin promovarea celor mai talentați artiști din diverse genuri muzicale și prin lansarea unor hituri care au marcat istoria muzicii. Printre acestea se numără piese celebre precum „Claro Que Si” (Juan Magan x Mohombi x Yasiris x Hyenas), „Vita Bella” (Havana), „The Violin Song” (Monoir & Osaka feat. Brianna), dar și evergreen-urile „Dragostea din Tei” (O-Zone), „Stereo Love” (Edward Maya), „Mamma Mia”, „He’s Italiano” (Elena), „Zaleilah” (Mandinga) sau „Amor” (Kamelia).
Cat Music este un label muzical ce deține sub umbrela sa și hub-ul TRU [Tru The Real You] o agenție 360°, unde talentul și creativitatea sunt apreciate și care acoperă o gamă largă de domenii – de la fashion și lifestyle, la entertainment, gaming, cooking, educație și sport.

Păreri?

668 Post Views