J. Yolo revine cu un nou single intitulat „Pompa”

J. Yolo, cântărețul româno-african născut în Câmpina lansează piesa „Pompa”, o melodie cu influențe turcești, produsă împreună cu Andrei-Ionuț Murariu și Mihai-Liviu Andreiaș. Ca și single-ul său anterior, care s-a bucurat de succes, „Pompa” are o tematică tradițională turcească, iar videoclipul piesei este regizat de către SAN.

Jacques Yolo, cunoscut sub numele de scenă J.Yolo, este nu numai cântăreț, ci și compozitor, producător și rapper. Este cel mai mare dintre cei nouă copii ai familiei. A început să cânte de la cinci ani, a urmat școala de arte , iar primele sale încercări de compoziție au fost timpurii.

La 20 de ani, J.Yolo a devenit unul dintre cei mai de succes compozitori, producători și artiști români de hip-hop. În 2003 a fondat trupa ZALE, iar prima semnătură ca producător muzical și-a pus-o pe piesa „Depinde de noi”.

J.Yolo a trecut din spatele scenei direct în lumina reflectoarelor, astfel că în anul 2007 a cântat alături de ZALE piesa „Rupem Baraka”. Melodia cu influențe orientale a intrat imediat în top 20 piese românești și s-a bucurat de un succes răsunător.

La începutul anilor 2011, J.Yolo și-a lansat cariera solo cu piesa „Money Maker” alături de DJ SAVA, ajungând pe locul 3 în Media Forest și în Top 10 piese în Spania, Rusia, Polonia, Italia, Bulgaria, Grecia și în multe alte țări. Colaborarea dintre cei doi a continuat cu piese de succes precum “Free”, “Give It To Me”, “Champagne Sunrise”, însă artistul nu s-a oprit aici. A început să compună muzică pentru nume sonore precum Sasha Lopez, Lou Bega, Twiins, Morris și mulți alții.

Piesa „Te pup, pa pa!” i-a adus primul loc în clasamentul cu melodii pop din 2013, iar în anul 2017 a lansat „Throw It”, primul single din albumul “Dope” al lui Balkan Trap, cu ritmuri și teme orientale.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Pompa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

177 Post Views

Liviu Teodorescu lanseaza “Nu e Treaba Mea”, prima piesa din proiectul #LiTEMoments

Liviu Teodorescu, cea mai buna voce masculina din Romania, lanseaza astazi prima piesa din proiectul #LiTEMoments.

“Nu e Treaba Mea” deschide proiectul #LiTEMoments ce contine patru piese inspirate din trairi reale, cu care se confrunta fiecare dintre noi la un moment dat, atunci cand orgoliul ajunge sa domine sentimentele.

Piesa evidentiaza ego-ul unui barbat care este convins ca iubeste o femeie aflata intr-o alta relatie. Dominata de incertitudine si atrasa de mirajul iubirii promise, femeia paraseste relatia existenta luand cu ea temerile si fricile care nu o vor lasa sa fie fericita.

Scrisa si compusa de Liviu, “Nu e Treaba Mea” s-a nascut in studioul sau, LiTE Music, acolo unde artistul impreuna cu band-ul s-au ocupat si de productia piesei, inregistrand instrumente reale precum tobe, chitara, bass si pian.

Videoclipurile au fost filmate special in acelasi cadru pentru a lega vizual povestea construita din patru episoade si reusesc printr-o simplitate aparte sa trezeasca emotii puternice.

“#LiTEmoments este un proiect format din 4 etape core pot aparea intr-o relatie. Prima piesa, <>, descrie momentul in care barbatul incearca sa o convinga pe femeie ca ii poate oferi mult mai mult decat i se ofera in relatia pe care aceasta o are deja. A doua piesa <> scoate in evidenta temerile si fricile pe care femeia nu a putut sa le lase in urma si care nu o las sa fie fericita in realtia actuala. Curiozitatea si gelozia exagerata a femeii dauneaza relatiei si, in cea de a treia piesa, aceasta paraseste relatia, ca sa nu fie ea cea parasita. A treia piesa, <> reprezinta momentul in care barbatul, dominat de orgoliu, o roaga pe femeie sa se prefaca inca o data ca are sentimente pentru el. <>, a patra piesa il surprinde pe barbat in rolul de parasit. Femeia va ramane in mintea lui, nu neaparat in inima sa, demonstrand ca de fapt, nu a fost vorba de o iubire pura, ci doar despre o concurenta absurda si un orgoliu puternic. Relatia astfel construita este una fragila iar concluzia acesteia este ca minciuna te ajuta sa-ti atingi scopul pe termen scurt si te face sa pierzi totul la final.”, a spus Liviu.

Cele patru piese ale proiectului #LiTEMoments, impreuna cu videoclipurile oficiale vor fi lansate timp de patru saptamani, in fiecare miercuri la aceeasi ora, respectiv 19:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Artist si compozitor, Liviu Teodorescu a ajuns cunoscut publicului in urma participarii la concursul de talente “Vocea Romaniei”. De atunci a lansat numeroase hit-uri si are propriul studio muzical,

LiTE Music. “Gelos”, “Esti Piesa”, “Tarziu” sunt doar cateva dintre piesele care au strans milioane de vizualizari pe YouTube.

Recordul absolut de vizualizari l-a doborat cu piesa “Fanele” in colaborare cu Dorian Popa si Laura Giurcanu, reusind sa stranga peste 24 de milioane de vizualizari la doar trei luni de la lansare.

Ultimul sau single “Obeseie” este una dintre cele mai difuzate piese de pe radiourile de la noi si a stat in tendintele YouTube timp de trei saptamani.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Nu e Treaba Mea”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

199 Post Views

Lora lanseaza varianta Live a piesei “Valul”

Lora da startul ULive Session, cel mai de anvergura proiect Live din Romania, cu o varianta exploziva pentru cel mai recent single, “Valul”.

Alaturi de band-ul ei, Lora, the show girl si una dintre cele mai bune voci din tara, pune in scena o versiune inedita a piesei “Valul”. Si nu este singura surpriza pregatita de artista pentru toamna acestui an. Pe langa live-urile din cadrul ULive Session, Lora urmeaza sa lanseze si

Filmarile au fost facute intr-o locatie din Bucuresti, iar din echipa de productie a ULive au facut parte: Iustin Surpanelu (regie), Robert Ionicioiu (DOP), Monograf Studio si Anca Adriana Minu (scenografie), Silviu Mindroc (post-productie video).

Maratonul muzical ULive Session aduce sub aceeasi platforma 10 artisti de top ai casei de discuri Universal Music Romania/ MediaPro Music. Lora, Alina Eremia, Dorian Popa, Ami, Liviu Teodorescu, Giulia, Sore, Peter Pop, Ioana Ignat si Ligia ne-au pregatit peste 35 de momente muzicale, piese proprii, cover-uri, interpretari acustice, single-uri noi, totul ambalat intr-un concept video alb-negru, curajos si incitant. In fiecare zi de luni, miercuri si vineri, la ora 12:00, pe canalul de YouTube MediaPro Music, se va lansa cate o varianta live.

Universal Music este singurul major prezent in industria muzicala romaneasca. Universal Music Romania si-a castigat pozitia de lider de piata inca de la infiintare, in 2006, datorita strategiei sale de marketing inovatoare. Pe langa activitatile sale clasice de casa de discuri, de productie, distributie si promovare de continut muzical. Universal Music Romania este si o companie de marketing, implicata constant in dezvoltarea de strategie de brand, bazata pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice menite sa creasca achizitia si retentia clientilor pentru diversi parteneri.

Parte a Universal Music Romania, MediaPro Music a fost infiintata acum 20 ani si detine un catalog local important, ce include peste 5000 de piese si un portofoliu de peste 50 de artisti locali precum: Loredana, Andra, Holograf, Alina Eremia, Stefan Banica, Nicole Cherry, Dorian Popa, Lora, Ami, Sore, Giulia etc. Cu zeci de artisti de top, albume de succes si premii muzicale, sute de hituri si concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicala locala.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna interpretarea live a piesei “Valul”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

172 Post Views

Micke și Antonia lansează piesa și videoclipul “El Amor”

Atmosferă tropicală condimentată cu iubire și senzualitate, soare, explozii de culoare și multă libertate. Cu toții ne dorim ca vara să nu se termine niciodată, iar asta este și povestea noului videoclip pe care îl lansează astazi noul artist Global Records Latin, Micke, în colaborare cu Antonia.

Piesa „El amor” a fost compusă de Marco&Seba împreună cu Micke și se bucură de touch-ul inconfundabil al unor producători de top, responsabili pentru hituri ale unor artisti celebri, precum INNA, Nicki Minaj, Nick Jonas sau Akon.

Cu ritmuri fresh și arome tropicale, piesa care îi aduce împreună pe Micke și Antonia are toate șansele să devină un hit, pe o piață muzicală în care, la nivel global, influențele latine devin tot mai populare (anul acesta, de exemplu, pentru prima dată o piesă reggaeton, „Despacito”, a ocupat prima pozitie în Spotify).

Micke Moreno este de origine columbiană și a moștenit talentul artistic de la părinții săi. La numai 3 ani a apărut într-un serial TV, iar rolul acesta i-a deschis drumul către nu mai puțin de 70 de producții din domenii variate, de la televiziune, la film, reclame, videoclipuri, soap opera, piese de teatru și concerte. Și-a dezvoltat latura artistică de mic, mai ales că a crescut printre artiști de circ, actori, muzicieni.

Artistul are astfel de mai bine de 15 ani o carieră de succes ca actor, cântăreț dar si regizor. Show-urile sale au fost difuzate de marile canale TV din America Latină, printre care Disney Kids, Fox Telecolumbia, Teleset sau Caracol TV.
Muzica este marea sa pasiune, astfel că Micke a încercat permanent să se perfecționeze: a învățat singur să cânte la chitară, pian, tobe și ukulele și și-a compus singur piesele. În 2016 a participat la show-ul TV „La Banda”, alături de Yoandri Cabrera și Fabyan Sanchez.

În 2017 Micke semnează cu Global Records Latin, divizie a Global Records, și colaborează cu producători și compozitori din lumea întreagă, printre care Miky la Sensa și Dynell el Diamante, responsabili pentru hiturile de miliarde de vizualizari ale lui Maluma, Yandell sau Wisin.
Videoclipul a fost regizat de către Ionuț Trandafir, responsabil pentru producții video ale unor artiști ca Delia, The Motans, Smiley, Feli, What’s UP, Alexandra Stan, Grasu XXL, Lora și mulți alții.

Global Records Latin este o divizie a Global Records ce-și propune să promoveze ritmurile și influențele latine, tot mai populare la nivel mondial.

Tineri artiști talentati, Kyan, Yoandri, Micke, Fabyan, au semnat cu Global Records Latin, iar în prezent lucrează alături de compozitori și producători de top.

În prezent, Global Records este cel mai fresh și dinamic brand muzical din România, reprezentând artiști celebri precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, The Motans și având în palmares colaborări cu superstaruri latine precum J.Balvin, Daddy Yankee, Yandel, Pitbull, Reik.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună videoclipul piesei “El Amor”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

204 Post Views

Xonia si Sonny Flame lanseaza single-ul si videoclipul “Jiggling”

Sexy. Flexibili. Pasionali. Xonia si Sonny Flame au intrat intr-o sala de gimnastica si vor sa prelungeasca vara cu un videoclip hot.

Cei doi artisti se antreneaza intens si ne arata miscari desprinse din programul de zi cu zi. Antrenamentele nu lipsesc nici din rutina fiecaruia, drept dovada stau trupurile lor super-fit.

“Am avut o pauza muzicala, fiindca am fost debusolata de ce imi doream dar si ce doreste industria muzicala de la mine. Am avut o perioada in care m-am simtit pierduta si a trebuit sa ma redescopar din punct de muzical. Am lucrat mult in diverse studio-uri sa gasesc soundul care sa ma reprezinte. Am renuntat la ideea de a lansa piese doar de dragul de a lansa. In sfarsit, va prezint o piesa pe care o iubesc, pe care o simt, inspirata din realitate si sper ca publicul sa simta lucrul asta. M-am reinventat, am evoluat ca artist. Am avut mare noroc de echipa care mi-a fost si imi este alaturi. Fara ei, videoclipul nu ar fi fost posibil. La fel, fara vocea lui Sonny Flame, care da o alta culoare piesei si un vibe exotic, nu ar fi iesit piesa asa cum e acum”, declara XONIA.

O coproductie MediaPro Music / Universal Music Romania si Friday Tunes, piesa “Jiggling” este compusa de catre M&A Music, Yanka, Sancez si Sonny Flame, iar videoclipul este regizat de catre Anthony Icuagu si a fost filmat in Bucuresti. Din echipa de creatie mai fac parte Alexandra Calafeteanu (styling), Andreea Carapcea (make-up), Atelierele ILBAH (hairstyling) si fetele responsabile de coregrafie – Eliza Constandu si Nicole Chivu.

“Mi-a placut foarte mult piesa si vocea Xoniei pe piesa, precum si ideea clipului, asa ca am acceptat din prima propunerea, luand in considerare ca aveam oricum in plan sa colaboram in viitorul apropiat; clipul a iesit la inaltimea asteptarilor, in regia lui Anthony Icuagu, cu care mai lucrasem la un moment dat. Totul a decurs perfect, speram sa va placa ceea ce a iesit, noi suntem foarte multumiti si incantati”, adauga Sonny Flame.

Nici Xonia si nici Sonny Flame nu sunt la primele lor colaborari. Daca artista de origine australiana a lansat de-a lungul timpului piese alaturi de J Balvin, Deepcentral sau Alx Veliz, cu milioane de vizualizari pe YouTube si Sonny Flame a colaborat cu Morris, Nico sau Andreea Balan.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Jiggling”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

221 Post Views

Kendrick Lamar este marele castigator al premiilor MTV Video Music Awards 2017

Seara de 27 august s-a dovedit a fi plina de surprize pentru rapperul american Kendrick Lamar.

Artistul a dominat detasat gala MTV Video Music Awards 2017 si a castigat un numar impresionant de premii pentru single-ul Humble – Best Hip Hop Award si pentru videoclipul piesei – Video of the Year, Best Cinematography, Best Direction, Best Art Direction, Best Visual Effect.

Prestatia lui Kendrick Lamar din cadrul galei VMA 2017 a avut la baza un moment socant si electrizant, motivand pe deplin premiile primite in cadrul MTV VMAs 2017. Flow-ul impecabil al rapperului si mesajul puternic al single-ului au fost insotite de elemente vizuale, lasere, samurai in flacari si cascadorii periculoase, ce au tinut audienta cu sufletul la gura. Momentul artistului nu a fost altceva decat o demonstratie de forta, talent si energie, calitati pe care Kendrick Lamar le are si le exploateza.

Humble, single-ul prin care Lamar a ajuns sa domine gala MTV VMA 2017, este extras de pe cel de-al patrulea album de studio “DAMN.”, pe care mai gasim si piese ca “DNA” sau “Loyality” (featuring Rihanna). Albumul a fost lansat pe 14 aprilie 2017, prin Interscorpe Records si a debutat pe prima pozitie in topul US Billboard 200. De atunci, albumul lui Kendrick Lamar continua sa se bucure de un val imens de popularitate si a castigat numeroase discuri de platina.

Albumul “Damn.” este disponibil online: https://UMR.lnk.to/665iwPR

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna momentul live, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

https://youtu.be/_VDv6h-3StI

239 Post Views

VIDEO Yamira lanseaza un nou single, “In Your Blue”! Piesa ii este dedicata sotului

Dupa ce a lansat in martie primul single in romana, “Fum fara foc”, Yamira revine cu un nou single fresh in Limba Engleza: “In Your Blue”, o piesa dedicata sotului.

Single-ul “In Your Blue” este produs de Danny Druce, un compozitor si producator italian stabilit in Miami, iar linia melodica si versurile sunt facute de Yamira impreuna cu Iolanda Boban.

“Piesa “In Your Blue” este despre dragoste si recunostinta! Ii este dedicata sotului meu prin care ii multumesc metaforic prin versurile piesei pentru dragostea dintre noi si anii in care am crescut si ne-am dezvoltat impreuna! “In Your Blue” abordeaza un alt stil decat cel de pana acum, iar cu Danny Druce am o relatie atat de prietenie cat si profesionala excelenta! Am lucrat impreuna pentru acest single, el a facut instrumentalul, iar eu cu Iolanda Boban am facut linia si versurile! Danny Druce mi-a remixat si toate piesele mele de pana acum si sunt wow!”, spune Yamira.

Videoclipul “In Your Blue” a fost filmat pe litoralul Marii Negre, iar artista apare în ipostaze incendiare alaturi de antrenorul de fitness constantean Nicolas Cuturicu. Materialul video este regizat de catre Flavius State si Nicu Nita, iar montajul si colonizarea de Daniel Liebeg. De make-up s-a ocupat Catalina Soare, iar de haine stilista Emanu Banita si Atelier Monarh.

“Clipul a fost filmat pe plaja Corbu de pe litoralul Marii Negre. Am ales aceasta plaja pentru ca am dorit sa fie tarm romanesc prin care sa se exemplifice ca orice loc poate devenii un Paradis cand esti langa persoana iubita. Nu am ales sa filmez pe o plaja cu palmieri, desi in versuri se vorbeste despre acest lucru, tocmai pentru a arata ca langa persoana iubita totul este minunat! Colaborarea cu Nicolas Cuturicu, modelul meu din clip, a fost excelenta. A fost foarte receptiv la filmarile clipului si ne-am inteles de minune! Vi-l recomand ca antrenor de fitness!”, a adaugat frumoasa artista.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “In Your Blue”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

184 Post Views

“Do it myself”, un nou remake lansat de Lariss

La doar o luna de la aparitia single-ului “You can lie”, Lariss a filmat un videoclip pentru remake-ul piesei “Do it myself”, cantata in original de rapperul american Russ.

Cu o pasiune pentru piesele rap cu mesaj, Lariss nu este la prima experienta de genul acesta, artista a mai realizat un mashup intre hitul “Hotline bling” al lui Drake si “Can’t feel my face” al lui The Weeknd, dar si un cover dupa “Bitch don’t kill my vibe”, piesa lui Kendrick Lamar.

“Imi place sa ma joc cu piesele altora Daca rezonez cu mesajul, imediat ma gandesc ce as putea schimba la instrumental, sa fac un remake, nu un cover. “Do it myself” este despre faptul ca poti reusi si singur, nu trebuie sa astepti de la altii nimic. Am improvizat cu George Tudor Ion si a iesit un remake in care ma regasesc”, spune Lariss.

Desi s-a lansat cu “Dale papi”, o piesa cu ritmuri balcanice devenita imediat hit, Lariss nu se opreste la a canta un singur gen muzical, ci experimenteaza si se lasa purtata de inspiratie si simturi.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul remake-ului piesei “Do it myself”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

188 Post Views

MARMOZETS SE INTORC CU UN NOU SINGLE “PLAY”

Marmozets au lansat mult asteptatul lor single “Play”. Acesta este disponibil in toate magazinele digitale si serviciile de streaming.

“Play” – care a avut premiera oficiala la BBC Radio, in emisiunea Rock Show with Daniel P. Carter este insotit de un videoclip ce este acum disponibil pe canalul Youtube al trupei.

“Play” vine dupa succesul albumului de debut al trupei THE WEIRD AND WONDERFUL MARMOZETS, lansat in 2014. Detalii despre noul album al trupei, produs de Gil Norton (Foo Fighters, Pixies) urmeaza sa fie communicate in lunile urmatoare.

Recunoscuti pentru show-urile lor live, Marmozets au adunat o multime de fani in cei 10 ani de activitate, cantand alaturi de trupe ca MUSE sau Royal Blood. In prezent, Marmozets sarbatoresc intoarcerea cu o serie de concerte in UK. Acestea vor fi urmate de un alt turneu in UK si Statele Unite.

Trupa a atras atentia prin compozitiile lor, sustinute de linii vocale si ritmuri atent calculate. Provenind din Bingley, Yorkshire, trupa – care ii reuneste pe fratii Becca MacIntyre (solist) si Sam MacIntyre (solist/chitara), si Josh MacIntyre (tobe) alaturi de fratii Jack Bottomley (chitara) si Will Bottomley (bass) – a fost numita de Kerrang! in 2013 “cea mai buna trupa tanara din Marea Britanie) dupa 2 ani de show-uri live spectaculoase si o serie de lansari independente.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Play”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

210 Post Views

Trupa Vunk si Irina Rimes spun “Stai langa mine”!

“Stai langa mine”, cel de-al patrulea single lansat de pe noul album Vunk, “Extrovertit” dupa “Camera ei”, “Hai, mersi” si “Imbracati sau goi” (feat Alina Eremia), este prima colaborare a trupei cu Irina Rimes.

Intelege. Iarta. Ramai. Unele dintre cele mai puternice cuvinte pe care le putem spune atunci cand credem cu toata puterea ca meritam sa primim sau sa dam inca o sansa in iubire. “Stai langa mine” vorbeste despre curajul de a ne spune cu voce tare, fara teama, dorintele.

“Credem foarte tare in puterea cuvintelor. Un singur cuvant poate schimba o lume intreaga. Stai langa mine pentru ca orice iubire merita o noua sansa. Acesta este mesajul piesei pe care am ales sa-l spunem printr-un videoclip cu un puternic impact vizual, in care predomina doua culori: galben si rosu. O poveste simpla, cu doua personaje care se cauta prin gesturi si priviri.

“Mi-am dorit sa regizez eu clipul pentru piesa asta, sa creez starea pe care am vrut sa o transmitem vizual. Este o abordare usor atipica a unui clip romanesc, din punct de vedere al incadraturilor si unghiurilor de filmare, “a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.

“Este o piesa pe care am scris-o împreună cu Andy Banica si care ne-a placut foarte mult. Am vrut sa o lansam, iar cand a aparut ocazia unei colaborari cu Vunk, am stiut exact ca “Stai langa mine” este piesa. Si lui Cornel i-a placut de la prima ascultare si acum ne bucuram sa va prezentam rezultatul final”, a spus Irina Rimes.

“Stai langa mine” este cel de-al doilea videoclip al trupei Vunk, dupa “Sari” ale carui scenariu si regie sunt semnate de Cornel ILIE.

Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor in rockul romanesc. Cel mai bun concert romanesc, primul show multimedia, primul afis exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii si cantece ce aveau sa fie pe primul loc in topurile radio de-a lungul a multor saptamani: “Pleaca”, “Asa si”, “Scapa-ma de ea” sau “Numai la doi”. In mai 2017, se lanseaz cel de-al 8 album al trupei, Extrovertit, in cadrul celui mai grandios show indoor, Secretul tau.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Stai langa mine”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

169 Post Views