Odă pentru ,,Bădiță” – Irina Rimes

Mai sunt feciori ca tine, să mă iubească pe mine…

Când acel ,,Bădiță” cu ochii verzi și părul creț nu e pe aceeași lungime de undă cu tine, caută-ți iubirea în alte locuri. Irina Rimes te așteaptă la o masă întinsă în noul său videoclip, pentru a vă înfrupta din muzica sa și pentru a uita de toate dezamăgirile. Toată lumea e invitată!

Piesa ,,Bădiță” face parte din EP-ul ,,Origini”, material care te va purta într-o călătorie muzicală plină de dor, iubire și mister. Cu versuri autentice din folclor, îmbogățite de scriitura poetică a Irinei, fiecare piesă combină influențele tradiționale cu un sound modern și inovator. EP-ul creează o punte între trecut și prezent, oferind o experiență auditivă unică.

Noul material vine alături de un nou concept live inovator numit “DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va dezvălui acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru toți fanii ei. Biletele sunt deja disponibile aici.

Irina Rimes face ravagii peste tot în lume cu “Dudadu”, piesă extrasă de pe EP-ul ,,Origini”. Artista a fost invitata specială a lui Steve Aoki pe scena festivalului UNTOLD, unde a interpretat live piesa remixată de legendarul DJ. De asemenea, ea fost și vedeta festivalului Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electronică din lume. Piesa sa “Dudadu” a răsunat pe main stage nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori, în remixuri incendiare realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producătorul Goldcher, remix cu care au încântat publicul de la festival cei de la Keinemusik.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu EP-ul ,,Origini”.

Păreri?

106 Post Views

De la folclor la muzica urbana. “Arată-mi” piesa lansata de Leno și Nane

Leno, artista venită din folclorul românesc, care a cucerit rapid scena underground, lansează „Arată-mi” în colaborare cu Nane.

Piesa „Arată-mi” este încă o dovadă clară a talentului său versatil. Pe lângă vocea specială, care îți dă fiori, Leno a reușit să colaboreze cu raperul Nane, care nu mai are nevoie de prea multe prezentări. „Arată-mi” este un must-listen!

 

De muzică și versuri s-au ocupat PRNY, Leno, Nane și Lu-K Beats, iar piesa aduce elemente muzicale hip-hop, jazz și folclorice.

„Arată-mi” este o piesă de dragoste în care Leno și Nane ne arată cum trebuie să sune o piesă adevărată.

Leno este o artistă cu rădăcini în muzica folclorică, care a demonstrat că se poate mula pe orice stil muzical și a colaborat cu artiști trap precum Amuly pentru “Spune-le” și Rava pentru “Încă o șansă”. Când vine vorba despre muzica, Leno aduce elemente muzicale din jazz, hip-hop, chiar și din muzica populară românească, unde are o experiență vastă.

 

Nane a devenit cunoscut după ce a lansat primul mixtap, “De-ale mele”, în 2008. În 2016, el a venit cu albumele “Lună plină” și “Plecat de acasă”, iar, de-a lungul carierei, acesta a colaborat cu artiști precum Delia, The Motans, Irina Rimes, Vescan, Oscar, Ozteca, Uzzi și mulți alții. Printre single-urile sale de succes se numără “Ca o stea”, “Cocktail” și “La Piept”.

Păreri?

179 Post Views

Sabrina Carpenter lansează noul ei album „Short n’ Sweet”

Sabrina Carpenter lansează astăzi cel mai nou album al său, „Short n’ Sweet”, unul dintre cele mai așteptate albume ale anului. Albumul se conturează a fi cel mai personal proiect al artistei de până acum, conținând 12 piese sincere care vor rezona puternic cu ascultătorii, dezvăluind latura vulnerabilă și autentică a Sabrinei. Colaborarea cu compozitori și producători de top, precum Amy Allen, Julia Michaels și Jack Antonoff, a contribuit la crearea unui proiect unic, divers și remarcabil de coerent.

Primele două single-uri ale albumului, „Espresso” și „Please Please Please”, s-au dovedit a fi două dintre cele mai mari hituri ale acestui an. Sabrina a făcut istorie, devenind „prima artistă care a ajuns simultan pe primul loc în topurile Billboard Global 200 și Global Ex-US cu două cântece diferite” și, totodată, „prima artistă care a obținut două intrări pe primul loc în Top 40 Radio anul acesta”. Piesa „Espresso” este a treia cea mai rapidă melodie care a atins un miliard de streamuri în istoria Spotify și a marcat pentru Sabrina ocuparea primului loc în Billboard Pop Airplay Chart pentru a doua oară, iar „Please Please Please” i-a adus primul loc în Billboard Hot 100 pentru prima dată în cariera sa. A petrecut un total de 12 săptămâni pe primul loc în UK Singles Chart anul acesta și, mai mult, a jucat chiar și într-o reclamă oficială pentru Jocurile Olimpice 2024 difuzată de NBC.

Sabrina își va începe turneul „Short n’ Sweet” luna viitoare, care va debuta pe 23 septembrie în Columbus și care include 33 de date, toate biletele fiind epuizate după ce au fost puse în vânzare la începutul acestei veri. Sabrina a colaborat cu PLUS1 în acest turneu pentru a lansa Sabrina Carpenter Fund, care va sprijini bunăstarea oamenilor și animalelor, inclusiv organizațiile naționale și locale care se ocupă de problemele de sănătate mintală, protecția animalelor și sprijinul pentru comunitatea LGBTQ+.

Păreri?

187 Post Views

Mara Trefaș lansează piesa „Fii tu”

Mara Trefaș, noul star în ascensiune, a lansat astăzi melodia „Fii tu”, fiind pregătită să domine scena muzicală românească. „Fii tu” vorbește despre autenticitate, acceptarea de sine și eliberarea de presiunile sociale. Mesajul central al piesei încurajează ascultătorul să fie el însuși, să nu se lase influențat de așteptările sau judecățile celorlalți și, deși viața poate aduce provocări și momente grele, soluția constă în a rămâne autentic și a nu te preface pentru a te conforma standardelor impuse de societate. Piesa este acum disponibilă pe toate platformele de streaming.

‘Fii tu’ e o piesă de suflet pentru că e rezultatul tuturor trăirilor mele. Am scris-o în perioada în care abia mă mutasem în București, moment în care tot felul de întrebări m-au luat pe nepregătite. Nu mă așteptam să mă simt atât de singură printre atâția oameni, dar muzica m-a ținut mereu pe linia de plutire, a fost mereu acolo. Această melodie s-a născut din dorința mea de a aparține, e ca o aducere aminte a faptului că toți trecem prin momente dificile. Aceste momente nu ne definesc, dar ne fac mai puternici, sunt un rău necesar. Atunci când ne dăm voie să fim noi înșine, totul devine mai ușor, parcă ne eliberăm de o mare greutate ce ne apasă pe umeri. ‘Fii tu’ e despre libertatea pe care o găsim în fiecare dintre noi, doar dacă îi dăm voie să iasă la suprafață.”, declară artista.
Versurile au fost scrise de Mara, iar de producție s-a ocupat Christian Eberhard.

Mara s-a născut în Bacău, iar povestea ei muzicală începe de la o vârstă fragedă, și anume de la 6 ani, când părinții ei au susținut-o să facă dansuri sportive, aceasta fiind prima ei legătură cu muzica. “Am călătorit prin toată țara la concursuri de dans sportiv și am devenit extrem de pasionată. Ulterior, în școala generală, una dintre profesoarele mele a observat înclinația mea spre muzică și atunci am început să studiez pianul, ca în final să realizez că vocea este instrumentul meu“, spune ea. În clasa a 8-a a descoperit muzica rock, acesta fiind și momentul când a făcut parte din prima ei trupă rock, alături de care a susținut concerte în orașul natal.

A studiat fotografia la Universitatea de Arte din Cluj, artele vizuale fiind o mare pasiune pentru ea, aceea fiind perioada în care s-a descoperit ca om și ca artist. “Fiind la mare distanță de orașul natal, legătura mea cu muzica a devenit ceva mai intimă. Am început să scriu pentru mine și atât, credeam eu pe atunci. La un moment dat am simțit nevoia de a ieși din zona de confort, așa că mi-am luat chitara în spate și am început să cânt oriunde aveam ocazia. După asta au urmat și primele înregistrări în care am lăsat câte puțin din trăirile mele, iar povestea încă se scrie“, declară Mara.

În prezent, continuă cu muzica rock, prima ei pasiune, în trupa din care face parte, Driftwood, și, în același timp, intenționează să se impună pe scena muzicală și să lanseze cât mai multe piese, consolidându-și astfel prezența în industrie și atrăgând o audiență cât mai mare.

Păreri?

103 Post Views

Soundtrack-ul filmului tău – ,,Să te iubească cineva” – Andra

Iubirea ta avea gust de poezie…

Andra lansează „Să te iubească cineva”, o piesă cu vibrații pozitive și un sound retro, care evocă atmosfera unui film romantic clasic. Piesa explorează tema dorinței de bine pentru fostul partener, chiar și după încheierea unei iubiri. Cu un ton optimist și o melodie care rezonează cu nostalgia, „Să te iubească cineva” transmite un mesaj emoționant despre eliberare și speranță, oferind ascultătorilor o călătorie muzicală plină de sentiment și eleganță.

Piesa a fost scrisă de Theea Miculescu și produsă de Alex Parker.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu nume de succes atât din România, cât și cu artiști și compozitori onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții.

Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii ,,Românii au talent” încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor ,,Vocea României” și ,,Vocea României Junior”. În mediul online, Andra se poate lăuda cu o sumă de 8 milioane de urmăritori pe toate platformele. Cel mai recent succes al său este piesa ,,Nu m-am gândit la despărțire”, o colaborare cu Andrei Bănuță, care a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, cu peak position #1, piesa cucerind, de asemenea, și platformele de streaming. Mai mult decât atât, Andra a colaborat cu una dintre cele mai de succes artiste de Flamenco și Spanish Pop, India Martinez, pentru piesa “El Vuelo”. Mai mult decât atât, una dintre ultimele sale colaborări cu The Motans pentru ,,Înapoi în viitor” a fost în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio timp de câteva săptămâni la rând. Ultimul său single, ,,Mă întorc acasă” are deja aproape 4M de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

137 Post Views

Avash și East XO lansează single-ul „Black & White”

Avash și East XO colaborează pentru a doua oară și aduc în playlisturi „Black & White”, o piesă ce explorează contrastele și dualitățile vieții, redându-le printr-un sound modern și captivant.

„Black & White” este o colaborare ce marchează o nouă etapă în carierele celor doi artiști, care au reușit să îmbine perfect influențele lor muzicale distincte într-o piesă ce vorbește despre echilibru, contraste și complexitatea relațiilor. Cu versuri puternice și un beat care îți rămâne în minte, piesa aduce un mix de emoție și energie, făcându-te să dansezi și să reflectezi în același timp.

„Am vrut să creăm o piesă care să reflecte nuanțele vieții, contrastul dintre alb și negru, bine și rău, fericire și tristețe. Este o piesă despre echilibru, despre acceptarea tuturor părților din noi și despre găsirea armoniei în mijlocul acestor dualități,” a declarat Avash.

East XO adaugă: „Colaborarea noastră a fost ca o fuziune între două lumi muzicale diferite, dar complementare.”

Avash este un artist recunoscut pentru abilitatea sa de a combina diverse genuri muzicale într-un stil unic și cu o prezență scenică impresionantă care a cucerit publicul.

Cu o pasiune profundă pentru muzică, East XO este pregătită să cucerească topurile muzicale. Deși este un proiect nou în industrie, East XO a demonstrat deja un talent excepțional în interpretarea vocală, iar colaborarea cu Avash îi oferă oportunitatea să își expună stilul unic și fresh.

Păreri?

231 Post Views

„Doar o Noapte” este single-ul pe care Adriana Onci îl aduce în playlisturi, o poveste muzicală despre pasiune și efemeritate

Adriana Onci își continuă ascensiunea în industria muzicală românească odată cu lansarea noului său single, „Doar o Noapte” ce pune în prim-plan o poveste intensă despre pasiune, dorință și frumusețea momentelor trecătoare.

„«Doar o noapte» este despre cât de puternic putem simți muzica și cât de departe ne poate duce ea, despre cât de multe sentimente și stări ne face să descoperim. Ea oferă o stare de eliberare în care te regăsești ascultând-o, un loc unde poți fi tu! Fără teama de necunoscut, acolo unde totul este posibil!❤️”, spune frumoasa artistă.

Compusă și produsă de către Dorian Micu și Gabriel Stănoiu, „Doar o Noapte” suprinde prin versurile sale și sound-ul modern o experiență muzicală captivantă, ce atinge sufletul. Adriana Onci reușește să transmită emoțiile profunde ale unei iubiri consumate într-o singură noapte, dar care lasă o amprentă de neuitat.

Adriana Onci este o artistă tânără și promițătoare în peisajul muzical românesc, cunoscută pentru abilitatea sa de a îmbina emoțiile puternice cu un sound modern și captivant. Cu o voce puternică și o pasiune pentru creație, artista continuă să își surprindă și să își încânte fanii cu fiecare nouă piesă lansată. Prin originalitatea sa și abilitatea de a transmite emoție în interpretare, Adriana se impune ca una dintre cele mai promițătoare voci feminine ale muzicii pop din România.

Păreri?

127 Post Views

Alerta de piesa fierbinte! Bianca Tilici lanseaza o reinterpretare a melodiei “Burning love”

O să avem nevoie să ne răcorim, căci Bianca Tilici vine cu o reinterpretare hot a piesei “Burning love”! Tânăra artistă a realizat un cover după celebrul hit al lui Connect-R, lansat în 2009.

Coverul face parte din campania aniversară Roton 3.0, serie ce marchează primii 30 de ani de activitate ai Casei de Discuri.

 

“Burning love” ne-a vorbit despre cele mai fierbinți povești de dragoste și ne-a făcut să dansăm cu tot sufletul! Acum, Bianca Tilici vine cu un cover special, sensibil, care îi pune în evidență timbrul vocal inconfundabil.

 

“‘I need some water’ sau mai bine zis am nevoie de piesa aceasta! O melodie reprezentativă a anilor 2000, “Burning love” rămâne piesa mea preferată! Când am o stare mai puțin bună, îmi pun căștile, îi dau play și încep să dansez. Mă bucur că am avut ocazia să reinterpretez piesa în cadrul campaniei Roton 3.0. Sper ca și această variantă să își găsească locul în inimile celor care o să o asculte, la fel ca melodia originală!”, spune Bianca Tilici.

Deși a debutat recent, Bianca Tilici a avut colaborări cu artiști renumiți, printre care Liviu Teodorescu pentru “Pe val” și Fly Project pentru “Soarele pe strada mea”.

 

Recent, Bianca Tilici a lansat primul său EP, “Sincer?!”. Proiectul este bazat pe sinceritate și autenticitate, iar cele 5 piese sunt rezultatul momentelor importante din viața artistei. De asemenea, alături de Radu Ștefan Bănică, ea a reinterpretat celebra piesă a Mădălinei Manole, “Tu n-ai avut curaj”.

Păreri?

144 Post Views

Irina Rimes ne cântă ,,Cu surorile”

Surpriză după surpriză pentru fanii Irinei Rimes. Artista își încântă fanii încă o dată cu un nou videoclip. „Cu surorile” e energie pură, energia care te va face să dansezi și să chiui alături de artistă și de surorile Osoianu. Ritmuri folclorice și electronice se împletesc într-o combinație vibrantă, creând un mix muzical care te prinde instantaneu. Cu un vizual autentic și un soundtrack care îmbină tradiția cu modernitatea, „Cu surorile” promite să te cucerească.

Piesa ,,Cu surorile” face parte din EP-ul ,,Origini,” material care te va purta într-o călătorie muzicală plină de dor, iubire și mister. Cu versuri autentice din folclor, îmbogățite de scriitura poetică a Irinei, fiecare piesă combină influențele tradiționale cu un sound modern și inovator. EP-ul creează o punte între trecut și prezent, oferind o experiență auditivă unică.

Noul material vine alături de un nou concept live inovator numit “DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va dezvălui acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru toți fanii ei. Biletele sunt deja disponibile.

Irina Rimes face ravagii peste tot în lume cu “Dudadu”, piesă extrasă de pe EP-ul ,,Origini”. Artista a fost invitata specială a lui Steve Aoki pe scena festivalului UNTOLD, unde a interpretat live piesa remixată de legendarul DJ. De asemenea, ea fost și vedeta festivalului Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electronică din lume. Piesa sa “Dudadu” a răsunat pe main stage nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori, în remixuri incendiare realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producătorul Goldcher, remix cu care au încântat publicul de la festival cei de la Keinemusik.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu EP-ul ,,Origini”.

Păreri?

139 Post Views

Talentul și creativitatea celor două generații, împreună pentru această piesă emoționantă: Cleopatra Stratan și Pavel Stratan aduc în playlisturi „Scena Vieții”

„Scena Vieții” este piesa pe care cei doi artiști, tată și fiică, o aduc în playlisturi, o baladă emoționantă, ce explorează temele universale ale vieții, iubirii și destinului, dar marchează și debutul artistei odată cu single-ul „Ghiță”. Vocea inconfundabilă a Cleopatrei, combinată cu stilul autentic al lui Pavel, creează o atmosferă unică, care va atinge inimile ascultătorilor. Single-ul compus în campul muzical organizat de către labelul Cat Music din Jávea vine ca o reflexie asupra călătoriei vieții, cu suișuri și coborâșuri, întrebări și răspunsuri, totul pe fundalul unei orchestrări muzicale captivante. „Scena Vieții” este un proiect de suflet, ce reflectă prin versuri relația lor personală, dar și artistică.

„Astăzi, 20 august 2024, se împlinesc 18 ani de la debutul meu și practic îi sărbătorim majoratul lui «Ghiță»! Este cea mai importantă zi din cariera mea, iar cu ocazia asta am lansat piesa «Scena Vieții». Este despre viață, recunoștință, iubire, nostalgie, carieră și evoluție! Am legat foarte multe evenimente în acest proiect: Teatrul Nottara din București la debutul meu și locul unde am filmat videoclipul, piesa «Scena Vieții» este o reinterpretare a piesei «Cureaua» (din albumul tatălui meu «Amintiri din copilărie – vol 3») și povestea mea care de fapt este a tuturor! Mulțumesc din suflet tuturor celor implicați în acest proiect special: tatălui meu (Pavel Stratan), soțului meu (Edward Sanda) și colegilor mei (Mihaela Negruț, Andrei Tostogan, Silviu Mîndroc, Șurche)”, spune artista despre cel mai emoționant single al său de până acum.

Cleopatra a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei papușă. În anul 2009, Cleopatra este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. După mai multe single-uri de succes printre care și „Te las cu inima”, „Pupă-mă”, „Eu m-am pierdut”, „La ușa mea”, „Dragoste, vă rog” (alături de Edward Sanda) și „Cel puțin o veșnicie”, au urmat „Vorba de tine”, o baladă emoționantă despre iubire, dar și „În dreapta mea” și „Vremea de iubit” (alături de Edward Sanda).

Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de peste 16 ani. Printre albumele artistului putem aminti pe cel mai important, „Amintiri din copilărie”, lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este „Eu beu”, însă Pavel Stratan a colaborat și cu artiști importanți din România precum Ioana Ignat.

Păreri?

105 Post Views