Daria Lupi își cântă sufletul în noua sa piesă, „Lacrimi”, o poveste dureroasă de iubire

„Lacrimi” marchează un moment semnificativ în cariera Dariei Lupi. Este o piesă în care ea își deschide sufletul în fața publicului și aduce în prim-plan un moment dureros din viața fiecăruia: suferința din dragoste. Versurile și muzica sunt o invitație de a explora latura vulnerabilă a Dariei.

Videoclipul o prezintă pe artistă în mai multe ipostaze în care își plânge suferința, cu mișcări lascive, pline de feminitate. Protagonista poartă ținute sexy și descrie povestea de iubire neîmpărtășită. Daria Lupi apare și în cadre ce îi dezvăluie o altă latură – îndrăzneață, asumată și puternică.

„De câte ori ți-a plâns sufletul, dar te-ai luptat să păstrezi aparențele? Au fost multe momentele în care am ascuns lacrimi sub zâmbete…”, spune artista.

„Lacrimile fac parte din viață și cu toții cred că am suferit la un moment dat din dragoste sau din alte motive și, cumva, deși sunt un om foarte vorbăreț și pe față, momentele grele și suferințele îmi place să le țin pentru mine. Am zis că este momentul să mă arăt și cu latura asta. Suferința face parte din viață, ne învață. Lacrimile ne spală, ne curăță, ne învie. Este suferința prin ochii și perspectiva unei femei, pentru că noi, femeile, vedem un pic diferit. Nu zic că bărbații nu suferă, dar noi, femeile, plângem cu zâmbetul ăla amar în coțul gurii”, adaugă Daria Lupi.

Daria Lupi a colaborat la piesa „Lacrimi” cu Cabron și JUNO, alături de care a scris versurile, dar și cu Feenom și Răzvan Sofro pentru muzică și producție. Noul single poate fi ascultat pe toate platformele digitale, iar videoclipul oficial este disponibil pe canalul de YouTube al Dariei Lupi.

Piesa „Lacrimi” are o versiune specială, alături de OG EASTBULL, care își pune amprenta cu stilul său unic și aduce un vibe fresh și energic.

Daria Lupi este o artistă emergentă în peisajul muzical românesc, recunoscută pentru vocea sa distinctivă și talentul său. La finalul anului 2023, Daria Lupi a lansat „Sabroso”, primul single din cariera sa. Anul 2024 l-a început cu o super colaborare alături de Cabron și DJ CATSULTAN ce a adus în playlisturi „În bătaia vântului”, piesa ce a cucerit publicul, dar și topurile muzicale.

După succesul copleșitor al colaborării sale cu cei doi artiști, Daria Lupi a lansat  single-ul „Aoleu”, o combinație vibrantă de ritmuri pop, influențe trap și elemente orientale, ce reflectă stilul unic al artistei.

Cu pasiune pentru songwriting și cu gândul de a-și dezvălui poveștile prin muzica sa, Daria scrie și compune, implicându-se trup și suflet în proiectul său muzical.

Păreri?

639 Post Views

Cian Ducrot lansează noul single „Who’s Making You Feel It”

Cian Ducrot deschide 2025 cu o piesă captivantă, „Who’s Making You Feel It”, marcând începutul unei noi etape impresionante în cariera sa. După ce albumul său de debut, „Victory”, a ajuns pe primul loc în Marea Britanie și Irlanda, acumulând peste un miliard de streamuri globale și aducându-i spectacole sold-out, Cian continuă să-și surprindă fanii cu această lansare. Single-ul vine la scurt timp după prima sa nominalizare la Grammy ca și co-autor al hitului „Saturn” al lui SZA.

„Who’s Making You Feel It” aduce o evoluție stilistică pentru Cian, îmbinând emoția versurilor sale cu o producție vibrantă și modernă. Piesa începe cu o linie de pian strălucitoare, evocând influențe clasice, dar crește spectaculos printr-un refren puternic care îmbină vulnerabilitatea cu un sentiment de forță interioară.

Single-ul a fost scris împreună cu Theo Hutchcraft și Lostboy, care l-a și produs. Premiera piesei a avut loc în cadrul spectacolului de Revelion al lui Cian la Castelul Dublin, transmis în direct în toată Irlanda, iar videoclipul oficial, filmat în Ungaria, aduce o notă de glamour hollywoodian prin coregrafie și stil vizual unic.

Succesul lui Cian Ducrot continuă să inspire, cu realizări impresionante precum două hituri din Top 20 UK, „All For You”, ce a fost certificat cu Platină, și „I’ll Be Waiting”, certificat cu Aur, turnee de succes în Europa și America de Nord, câștigarea premiului RTÉ Choice Music pentru Piesa Irlandeză a Anului și o implicare uriașă pe rețelele sociale, cu 4,5 milioane de urmăritori pe TikTok și un milion pe Instagram. Cu milioane de fani online și un nou album în pregătire, 2025 se anunță a fi anul în care Cian își va consolida poziția în topurile internaționale.

Păreri?

666 Post Views

Radu Stefan Banica si Misha Miller își spun ‘Cele doua cuvinte’ ✨

O colaborare de suflet între prieteni, „Cele două cuvinte” aduce împreună sensibilitatea artistică a lui Radu Ștefan Bănică și a Mishei Miller. Piesa este o baladă despre dor și speranță, o amintire că, indiferent câte vieți am trăi, tânjim mereu după acel sentiment unic de a iubi și a fi iubit.

 

Cum a luat naștere piesa

„Cele două cuvinte” s-a născut într-un mod neașteptat, la o tabără de creație muzicală. Într-un moment de liniște, Radu, acompaniat de un pian, a lăsat inspirația să curgă liber, iar mai târziu, în aceași zi, Misha Miller și Mark Stam s-au alăturat procesului de creație.

A fost random, exact ca iubirea – apare când nu te aștepți” povestește Radu, cu zâmbetul pe buze.

Piesa este o dedicație specială pentru toți cei care cred în iubire, dar mai ales pentru cei care poate și-au pierdut speranța. „Iubirea există, este eternă. Trebuie doar să avem puterea să mergem mai departe, chiar și atunci când ne aflăm în locul nepotrivit“, spune Misha Miller.

Videoclipul piesei, regizat de Ioana Stan împreuna cu David Mogan (DOP), surprinde naturalețea, jocul și emoția dintre Misha și Radu. Cei doi artiști, colegi și prieteni, au adus în fața camerei o sinceritate aparte, rostindu-și cu drag “Cele două cuvinte” unul pentru celălalt.

 

Într-o relație de prietenie și colegialitate, acel simplu te iubesc are o valoare aparte“, mărturiesc cei doi.

Videoclipul reflectă perfect mesajul celor două cuvinte, iar finalul rămâne în inimile celor care îl urmăresc, ca o lecție de respect, vulnerabilitate și adevărata putere a iubirii.

Păreri?

505 Post Views

“Inimi Rupte” – vindecare prin R&B – Luana Genevieve

Îți ziceam ce vrei să auzi…

„Inimi Rupte” este o piesă R&B plină de emoție, care aduce în prim-plan delicatețea și intensitatea despărțirilor. Cu un sound modern, soulful, și un vibe melancolic, Luana Genevieve povestește despre cum inimile frânte fac parte din drumul spre vindecare și transformare. Vocea caldă și timbrul ei aparte îmbracă versurile sincere într-o atmosferă intimă, transformând durerea în artă și regăsire. Versurile, profund sincere, reflectă trăiri autentice și ating coarda sensibilă a fiecărui ascultător. Piesa a fost scrisă de Luana Genevieve și produsă de Mario Dorian.

Luana Genevieve aduce un videoclip special pentru piesa „Inimi Rupte”, conceput chiar de ea. Fiecare cadru reflectă autenticitatea și emoția piesei, completând povestea despărțirilor și vindecării. Puteți descoperi întreg procesul creativ, de la concept la produsul final, într-un material special realizat de artistă:

Luana Genevieve aduce un sunet autentic de R&B și pop pe scena muzicală românească, captivând publicul cu versurile sincere și feeling-ul inconfundabil al pieselor sale. Ca o prezență nouă și dinamică, se evidențiază prin talentul său și prin activitatea susținută în mediul online. Cu un stil fresh și o voce puternică, Luana promite să vă cucerească cu noile sale proiecte!

Păreri?

452 Post Views

Piesa care îți va schimba anul! Andreea Bălan lansează „O viață și un minut”

Andreea Bălan începe anul cu „O viață și un minut”, o piesă care te va face să te oprești din ceea ce faci și să apreciezi fiecare clipă. Compusă de DJ Sava alături de Loredana Căvășdan și Gabriel Stănoiu, „O viață și un minut” vine cu un vibe pozitiv și o energie molipsitoare, alături de un videoclip plin de pasiune și culoare.

„La început de turneu național, lansez această melodie frumoasă de dragoste în care sper să se regăsească toți cei care iubesc și se simt iubiți”, spune artista.

Single-ul se regăsește pe albumul „O lume minunată”, disponibil pe toate platformele digitale și lansat sub egida Cat Music. „O viață și un minut” face parte din materialul discografic alături de piese precum „Copilărie”, „SuperÎndrăgostiți” (Remix) și hiturile „Te joci cu mine”, „Prinde-mă, Aprinde-mă” și „Liberă din nou”, ce te poartă într-o călătorie emoționantă între momente nostalgice și sound-uri moderne care te fac să dansezi până dimineața.

Și dacă ai crezut că 2025 nu poate începe cu un show mai mare decât cel de anul trecut, te înșeli! După concertul SOLD OUT de la Sala Palatului din luna octombrie, un musical plin de emoție, cu costume spectaculoase și imagini care te-au lăsat fără cuvinte, din luna februarie Andreea Bălan va porni într-un turneu național ce va cuprinde 14 orașe din țară, ce vor avea aceleași teme ca și evenimentul din octombrie. Turneul ce promite să fie o experiență de neuitat se va încheia într-o mare celebrare a muzicii și a poveștii sale de viață în luna aprilie.

De la trupa Andre până la cariera solo care au redefinit muzica pop din România, Andreea Bălan este una dintre cele mai iubite și versatile artiste din țară. ​Recunoscută pentru hiturile sale care au definit generații, cât și pentru prezența sa vibrantă pe scenă, Andreea Bălan continuă să fie un simbol al divertismentului și al evoluției muzicale.

Păreri?

478 Post Views

Vezi ce spun Bianca Tilici si SHIFT despre provocare de la început de 2025 – SA MA LAS…

La începutul anului 2025, Bianca Tilici și SHIFT lansează piesa “Să mă las”, o provocare și o explorare prin muzică și versuri a dependenței emoționale.

Ai avut vreodată vreo adicție? Bianca Tilici recunoaște că a trăit această experiență, dar nu în forma obișnuită: “Am avut o adicție pentru o persoană și mai târziu am realizat că ceea ce se întâmplă acolo nu era sănătos.”

Această experiență a inspirat-o sa colaboreze cu SHIFT la noua piesa “Să mă las”, care abordează tema relațiilor toxice și a dependenței emoționale, dar cu un twist care se concentrează pe pozitivitate.

“Versul meu preferat este ‘dar m-am câștigat pe mine…’. Reprezintă lumina de la capătul tunelului, pentru că uneori, când suntem prinși într-o astfel de relație, ne pierdem pe noi înșine. Dar există un final fericit, un moment în care realizezi că poți merge mai departe”, a declarat artista.

 

Textul piesei a fost scris de SHIFT, Bianca Tilici și Theea Minculescu, cu videoclip realizat în producția TAG Cinematography, sub îndrumarea talentatului director Gosh, care o prezintă pe Bianca legată cu funii, simbolizând lupta interioară de a scăpa de toxicitate.

 

Un detaliu amuzant din timpul filmărilor videoclipului este legat de originile comune alte celor doi artiști: „Și eu, și Bianca Tilici, suntem din Galați. Prima întrebare când ne-am văzut pe set a fost „Tu în ce cartier stai?”. A fost un moment de bonding care ne-a apropiat și mai mult.”, declară SHIFT.

 

Piesa „Să mă las” este disponibiliă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi vizionat pe canalul de YouTube al Biancăi Tilici.

Păreri?

684 Post Views

Dean Lewis lansează „With You”, o nouă piesă de pe varianta deluxe a albumului „The Epilogue”

Superstarul internațional Dean Lewis începe anul în forță prin anunțarea ediției deluxe a albumului „The Epilogue”. Odată cu acest anunț, artistul a lansat piesa „With You”, primul single extras de pe această versiune a proiectului. Videoclipul oficial al piesei, filmat pe spectaculoasa plajă Bethells Beach din Noua Zeelandă, a fost realizat de fratele lui Dean și colaboratorul său de lungă durată, Sean Loaney.

Lansat inițial în octombrie, albumul „The Epilogue” a ajuns pe locul 2 în ARIA Album Chart, ARIA Australian Chart și ARIA Vinyl Chart. Albumul cuprinde 12 piese, printre care hituri precum „Trust Me Mate”, „Memories”, „All I Ever Wanted” și „Empire”, toate fiind incluse rapid în rotația rețelelor de radio comerciale din Australia. Până în prezent, piesele de pe „The Epilogue” au acumulat peste 275 de milioane de stream-uri la nivel global și au beneficiat de o promovare extinsă pe platformele de streaming din întreaga lume. Acestea au apărut pe coperțile playlisturilor Apple Music Global NMD, Spotify NMF ANZ și Amazon Acoustic Chill. La nivel internațional, albumul a avut un impact remarcabil, debutând pe locul 10 în Spotify Global Chart, locul 17 în Olanda și locul 18 în Elveția.

După lansarea albumului, Dean a început turneul global „The Epilogue”, ce a debutat în Australia. În timpul acestuia, Dean a interpretat în premieră piesa „With You” în variante acustice, la chitară și pian, în fața a peste 90.000 de fani din întreaga țară. O avanpremieră a piesei a generat deja peste 2.500 de creații pe TikTok.

Turneul mondial „The Epilogue” continuă pe 5 februarie, când Dean și întreaga sa trupă vor pleca în Marea Britanie pentru concerte sold-out, urmate de spectacole în Franța, Austria, Elveția și Olanda, înainte de a continua în SUA și Canada în aprilie. Cu aproape 70 de spectacole programate, Dean va cânta în fața a peste 285.000 de fani din 18 țări în cadrul acestui turneu mondial.

Păreri?

500 Post Views

Olly Alexander lansează „When We Kiss”, noul single extras de pe albumul „Polari”

Olly Alexander își începe anul 2025 cu o piesă de dragoste memorabilă, intitulată „When We Kiss”. Extrasă de pe viitorul său album, „Polari”, piesa vine însoțită de un videoclip captivant, regizat de Colin Solal Cardo. „When We Kiss” explorează contradicțiile unei relații tensionate, fiind la fel de mult despre durere cât și despre iubire. Piesa reflectă complexitatea sentimentelor într-un moment crucial al unei relații, atunci când nu știi dacă să te desparți sau să rămâi împreună pentru totdeauna.

„When We Kiss” este al patrulea single extras de pe albumul „Polari”, ce va fi lansat pe 7 februarie. Până acum, Olly a lansat piesele „Cupid’s Bow”, „Polari” și „Archangel”, la finalul anului trecut.

După un deceniu de succes sub numele Years & Years, „Polari” marchează consolidarea carierei sale ca artist solo. Împreună cu producătorul Danny L Harle, Olly aduce un album pop avangardist, inspirat de muzica de club din anii ’80, dar cu o sensibilitate contemporană. „Polari” este un proiect cu semnificație puternică, inspirat de limba secretă folosită de comunitatea LGBTQ+ în trecut, și totodată un manifest al iubirii, identității și conexiunii.

Albumul „Polari” va fi lansat alături de o experiență audio-vizuală completă, cu o estetică inspirată de Derek Jarman. În primăvara anului 2025, Olly va porni în turneul „Up Close and Polari” în Marea Britanie și Europa.

Păreri?

554 Post Views

Anyma lansează „Hypnotized”, o colaborare cu Ellie Goulding

DJ-ul și producătorul Anyma lansează noul său single, „Hypnotized”, în colaborare cu superstarul global Ellie Goulding. Cu o linie de bas puternică și sintetizatoare evolutive, „Hypnotized” creează o experiență sonoră captivantă, cu straturi melodice progresive ce se împletesc perfect. Piesa explorează conflictele interioare de a rezista sentimentelor față de cineva, doar pentru ca acestea să devină și mai intense cu fiecare încercare de a le respinge.

Videoclipul oficial al piesei este o extensie vizuală a acestei experiențe muzicale, prezentând aceleași imagini hipnotizante ce au fost interpretate live de Anyma în cadrul seriei sale de spectacole de la Sphere, în Las Vegas. Ellie Goulding a fost invitată specială la unul din spectacolele sale, unde au interpretat „Hypnotized” pentru prima dată în fața publicului.

Evenimentul intitulat „The End of Genesys”, prezentat de Afterlife la Sphere, a început pe 27 decembrie 2024 și continuă cu spectacole sold-out. Anyma a susținut deja șase show-uri între 27 și 31 decembrie, iar alte două reprezentații sunt programate pentru 10 și 11 ianuarie 2025. Este pentru prima dată când un artist electronic organizează o serie de spectacole de acest gen la Sphere, iar Anyma a invitat talente remarcabile să i se alăture în această locație inovatoare. Printre aceștia se numără FKA Twigs, Delilah Montagu, Sevdaliza, Grimes și Empire of the Sun.

Cunoscut pentru albumele sale apreciate, „Genesys” și „Genesys II”, Anyma reprezintă un proiect care combină muzica și arta contemporană. În cadrul acestor spectacole, Anyma prezintă un show audio-vizual captivant, realizat în colaborare cu artiști vizuali de renume, precum Alessio De Vecchi, Alexander Wessely, Jacob Mühlrad și studioul de animație Woodblock.

Cu ajutorul tehnologiilor avansate de la Sphere, inclusiv cel mai înalt display LED din lume și sistemul de sunet Sphere Immersive Sound, susținut de HOLOPLOT, spectacolul lui Anyma promite o experiență senzorială unică, ce depășește limitele convenționale ale muzicii live.

Păreri?

606 Post Views

DOMAND – “Sharaiman”: O călătorie mistică prin sunet

“Sharaiman”, noua lansare semnată DOMAND, este o piesă hipnotizantă ce creează o atmosferă mistică, învăluindu-te într-un peisaj sonor captivant. Cu melodiile și ritmurile sale fermecătoare, piesa te transportă într-o lume aproape ireală, inducându-te într-o stare de transă. Fuziunea beat-urilor seducătoare și a vocilor eterice trezește un sentiment de uimire, purtându-te într-un loc unde timpul pare să se oprească. “Sharaiman” este genul de piesă care te vrăjește, lăsând o amprentă puternică mult timp după ce dispare, fiind perfectă pentru cei care caută o muzică ce transcende limitele obișnuitului.

Piesa a fost scrisă și produsă de DOMAND.

DOMAND este mai mult decât muzică; este o experiență unică, un mix îndrăzneț de beat-uri intense, influențe din Orientul Mijlociu și ritmuri sud-europene, îmbinate cu estetica cyberpunk și un touch organic. Ieșind dintr-un teritoriu necunoscut, performerii mascați de la DOMAND emană mister și o intensitate brută, creând o prezență de pe altă lume care atrage publicul într-o aventură sonoră și vizuală.

Aspectul lor unic — armuri enigmatice, cu un aer aproape extraterestru — reflectă perfect muzica lor: futuristă, curajoasă și fără limite de gen.

Pentru cei pregătiți să pășească într-o nouă dimensiune a muzicii electronice, DOMAND este chemarea de a explora dincolo de obișnuit. Urmează-i în necunoscut și descoperă o experiență sonoră fără egal.

Păreri?

553 Post Views