„A FRAGILE THING” este a doua piesă extrasă de pe mult așteptatul nou album al trupei THE CURE, intitulat „SONGS OF A LOST WORLD”, care va fi lansat pe 1 noiembrie. Acesta este al 14-lea album de studio al trupei și primul după o pauză de 16 ani. Melodiile de pe acest album au fost prezentate în timpul turneului „Shows Of A Lost World”, care a cuprins 90 de concerte în 33 de țări și a atras peste 1,3 milioane de oameni, primind aprecieri entuziaste atât din partea fanilor, cât și a criticilor.
Robert Smith spune despre cantec: „’A Fragile Thing’ este despre dificultățile cu care ne confruntăm atunci când trebuie să alegem între nevoi care se exclud reciproc și despre cum facem față regretului inutil care poate urma acestor alegeri, indiferent de cât de siguri suntem că am luat decizia corectă… adesea poate fi foarte greu să fii persoana de care chiar ai nevoie să fii.”
Formată inițial în 1978, trupa The Cure a vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume, a fost headliner la festivalul Glastonbury de patru ori și a fost inclusă în Rock And Roll Hall of Fame în 2019. Trupa este considerată una dintre cele mai influente formații care au ieșit vreodată din Marea Britanie.
‘SONGS OF A LOST WORLD’ a fost scris și aranjat de Robert Smith, produs și mixmaster.
Păreri?