Toby Romeo si Leony lanseaza Crazy Love, o poveste de dragoste care se intinde pana pe ringul de dans
2022-06-24 23:32:48

DJul și producătorul Toby Romeo și cântăreața și compozitoarea Leony și-au unit forțele pentru „Crazy Love”, o piesă care transmite iubire de la prima până la ultima notă.

„Crazy Love” este un mix perfect între energie și sensibilitate și reușește, astfel, să transmită o poveste care se întinde până pe ringul de dans.

Toby Romeo și-a început aventura în lumea producției muzicale încă de la vârsta de 12 ani, direct din dormitorul lui. Doar câțiva ani mai târziu, DJul a ajuns pe scena Electric Love Festival. În prezent, acesta produce remixuri pentru artiști precum Clean Bandit, Alan Walker, Joel Corry, David Guetta, Hook & Sling/Galantis, Nicky Romero, Kungs, Alok și Felix Jaehn.

Mai mult, cu Felix Jaehn și Faulhaber, Toby Romeo a lansat, în 2021, piesa „Where the Lights Are Low”, care a reușit să adune, până în prezent, peste 120M de streamuri.

La fel ca Toby Romeo, Leony și-a descoperit dragostea pentru muzică de la o vârstă fragedă. Aceasta a început prin a lua lecții de pian și chitară și prin prezența la diverse evenimente organizate la școală. De atunci și până în prezent, cariera lui Leony a fost într-o continuă ascensiune și a colaborat cu artiști precum Alan Walker, Sam Feldt, Dimitri Vegas, Steve Aoki, Pascal Letoublon, VIZE, Capital Bra și mulți alții.

Prezența lui Leony în peisajul muzical se extinde și către zona de compoziție. Aceasta și-a adus contribuția în super hituri ca „Never Let Me Down” de VIZE și Tom Gregory și „White Lies” de Tokio Hotel și VIZE.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *