Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu se întorc pe scena unteatru în spectacolul In a Forest Dark and Deep
2024-01-31 18:47:00
Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu sunt din nou frați pe scenă în spectacolulIn a Forest Dark and Deep. Coproducția ArtEST și unteatru regizată de Iarina Demian se întoarce în sala din Sfinții Apostoli nr. 44 începând cu luna februarie, după o îndelungată pauză impusă de contextul pandemic. Primele reprezentații programate la aniversarea a cinci ani de la premiera oficială vor avea loc pe 4, 8 și 14 februarie. Biletele sunt disponibile pe https://www.unteatru.ro/.
Spectacolul spune povestea a doi frați marcați de o relație disfuncțională, care se reîntâlnesc după o lungă perioadă de timp. Ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă golire a unei case care urma să fie închiriată devine un război în toată regula, un rechizitoriu al eșecurilor. Dar acesta nu este decât fundalul pe care se desfășoară adevărata poveste: niciunul dintre frați nu este ceea ce pare a fi, iar pe măsură ce trece timpul aflăm că miza întâlnirii lor este una ce ține de un adevăr care nu poate fi rostit, cu atât mai greu de acceptat.
“Iubesc mult spectacolul ǎsta. E ceva diferit, mai ales prin faptul cǎ suntem atât de aproape de spectatori. Este interesant cǎ într-un final e un text despre adevǎr şi cât de greu e sǎ-l rostim, iar noi ca actori exact asta suntem forțați sǎ facem, sǎ nu mințim scenic. Şi nici nu avem cum, dat fiind faptul cǎ jucǎm la o rǎsuflare de public, literalmente. Eu sunt Bobby, tâmplar, conservator, bǎiat bun la toate, divorțat, credincios, moralist, gură spurcatǎ, bǎutor de bere, ascultǎtor de U2 (pânǎ la Joshua Tree), fratele mai mic. Vǎ aştept la teatru.”, subliniază Tudor Chirilă.
“Am luat contact cu textele lui Neil LaBute pentru prima oară în 2003. In a Forest Dark and Deep este pentru mine doar al șaselea spectacol pe textul acestui autor. Cineva mi-a spus cândva că atunci când citește un text de Labute îmi aude vocea. Cred, deci, ca nu întâmplător Tudor Chirilă mi-a propus acest rol, undeva prin 2017. După multa muncă, o premieră în 2019 și un șir de spectacole la unteatru și în festivaluri, întrerupt doar de pandemie, iată-ne din nou față în fațî cu acest text, mai actual decit niciodată. Sunt Betty, universitară de carieră, liberală, maritată, mama de copii, fată bună și nu prea, sora mai mică, luptătoare cu o rană în suflet. Mă bucur de întâlnire.”, adaugă Mihaela Sîrbu.
Revenirea In a Forest Dark and Deep pe scena unteatru s-a numărat, pentru spectatorii teatrului independent, printre cele mai așteptate evenimente din perioada post-pandemică. Spectacolul a avut premiera la începutul anului 2019, dar a avut parte de foarte puține reprezentații până la impunerea regulilor de distanțare. Povestea a fost primită cu entuziasm nu doar de către public, ci și de criticii de teatru și de selecționerii festivalurilor din țară.

Pentru a aduce la viață universul imaginat de Neil LaBute, regizoarea Iarina Demian a colaborat cu scenografa Irina Moscu și light designer-ul Daniel Klinger. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

26 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *