Universal Music Group adresează o scrisoare către artiști și compozitori: De ce trebuie să punem pauză colaborării cu TikTok?
2024-01-31 21:47:30

Misiunea noastră de bază este simplă: să ne susținem artiștii și compozitorii în a-și atinge cel mai inalt potențial creativ și comercial. Pentru a atinge aceste obiective, echipele noastre își folosesc experiența și pasiunea pentru a încheia parteneriate cu colaboratori din întreaga lume. Acești parteneri își iau în serios responsabilitățile de a compensa în mod echitabil artiștii și compozitorii noștri și de a trata cu respect experiența utilizatorului.

Unul dintre acești parteneri este TikTok, o platformă din ce în ce mai influentă, cu o tehnologie puternică și o bază masivă de utilizatori la nivel mondial. Ca și în cazul multor altor platforme cu care suntem parteneri, succesul TikTok a fost construit în mare parte cu ajutorul muzici create de artiștii și compozitorii noștri. Conducerea TikTok a afirmat public, cu mândrie, că „muzica este în centrul experienței TikTok”, iar analiza noastră confirmă că majoritatea conținutului de pe TikTok conține muzică, mai mult decât orice altă platformă socială majoră.

Termenii relației noastre cu TikTok sunt stabiliți printr-un contract ce expiră la 31 ianuarie 2024. În discuțiile de reînnoire a contractului, am insistat asupra a trei probleme critice — compensarea adecvată pentru artiștii și compozitorii noștri, protejarea artiștilor de efectele dăunătoare ale AI (inteligența artificială) și siguranța online pentru utilizatorii TikTok.

De-a lungul timpului, am lucrat pentru a adresa aceste probleme alături de toți parteneri noștri. De exemplu, inițiativa noastră centrată pe artist este concepută pentru a actualiza modelul de remunerare pentru streaming și pentru a recompensa mai bine artiștii, proporțional cu valoarea pe care aceștia o oferă diverselor platforme. În primele luni de la această inițiativă, suntem mândri să anunțăm că a fost primită pozitiv și preluată de o serie de parteneri, inclusiv de cea mai mare platformă muzicală din lume. De asemenea, am acționat strategic pentru a ne ține promisiunea de a elimina impactul negativ al AI, în timp ce luptăm pentru a ne asigura că drepturile și interesele artiștilor sunt protejate acum și în viitor. În plus, am încercat să generăm schimbări pozitive pentru utilizatorii lor și, prin extensie, pentru artiștii noștri, abordând problemele de siguranță online. Suntem recunoscuți ca liderul industriei și în ceea ce privește concentrarea asupra impactului pe care îl are muzica pentru sănătatea și bunăstarea publicului.

Legat de problema compensarii artiștilor și compozitorilor, TikTok a propus o rată ce reprezintă doar o fracțiune din rata pe care o plătesc celelalte platforme sociale majore, în mod similar. Astăzi, ca o indicație a cât de puțin compensează TikTok artiștii și compozitorii, în ciuda bazei sale masive și în creștere de utilizatori, a veniturilor din publicitate ce se află într-o creștere rapidă și a dependenței tot mai mare de conținutul bazat pe muzică, TikTok reprezintă doar aproximativ 1% din veniturile noastre totale.

În cele din urmă, TikTok încearcă să construiască o afacere bazată pe muzică, fără a plăti valoarea justă pentru conținutul muzical utilizat.

În ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale (AI) pe platformă, TikTok permite ca aceasta să fie inundată cu înregistrări generate de AI, permite dezvoltarea de instrumente ce promovează și încurajează crearea de muzică cu ajutorul AI pe platformă, iar ulterior solicită un drept contractual ce ar permite acestui conținut să diminueze masiv baza de calcul a remunerațiilor cuvenite artiștilor.

În plus, TikTok depune extrem de puțin efort pentru a face față volumului foarte mare de conținut ce încalcă drepturile artiștilor noștri si nu oferă soluții impotriva valului tot mai mare de conținut instigator la ură, bigotism, hărțuire de orice natură etc. de pe platformă. Singurul mijloc disponibil pentru eliminarea acestui tip de continut ce încalcă drepturile de autor sau de altă natură (cum ar fi falsurile pornografice ale artistilor)  este de fapt doar un proces extrem de anevoios si ineficient.

Propunerea noastră către TikTok, pentru a lua măsuri similare ca ale celorlalți parteneri și pentru a încerca să rezolve aceste probleme stringente, a fost tratată mai întâi cu indiferență și apoi cu intimidare.

Pe măsură ce negocierile noastre au continuat, TikTok a încercat să ne aducă în punctul în care am fi fost nevoiti să acceptăm un contract cu o valoare semnificativ mai mică decât valoarea justă de piață, care nu reflectă nici creșterea lor exponențială. Cum a încercat să ne intimideze? Prin eliminarea selectivă a muzicii unora dintre artiștii noștri în curs de dezvoltare, păstrând în același timp pe platformă muzica vedetelor noastre globale, care conduc publicul pe platformă.

Tacticile TikTok sunt evidente: folosirea platformei sale pentru a leza artiștii vulnerabili și încercarea de a ne intimida să acceptăm o înțelegere dezavantajoasă, care subevaluează muzica și prejudiciază atat artiștii și compozitorii noștri, cât și fanii acestora.

Scopul nostru primordial este de a proteja interesele artiștilor și compozitorilor pe care îi reprezentăm și vom susține întotdeauna valoarea creativă și comercială a muzicii.

Recunoaștem provocările și consecințele pe care le vor avea acțiunile TikTok și nu subestimăm ce va însemna acest lucru pentru artiștii noștri și fanii acestora. Dar avem o responsabilitate primordială față de artiști de a lupta pentru un nou acord în baza căruia aceștia sunt compensați corespunzător pentru munca lor, pe o platformă sigură, ce respectă creativitatea umană.

Ne onorăm responsabilitățile cu cea mai mare seriozitate. Intimidarea și amenințările nu ne vor determina niciodată să ne eschivăm de aceste responsabilități.

Păreri?

20 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *