Victor Miron inaugurează cel de-al doilea BookTruck, bibilioteca mobilă pentru copiii de la sate
2023-02-16 16:54:09

· Peste 3000 de cărți ajung astfel la elevii din mediul rural, care le împrumută în mod gratuit

· Cele mai multe cărți sunt donate de oameni și de edituri, dar sunt și titluri achiziționate special pentru copii

 

La 9 ani de la înființarea proiectului și al Asociației Culturale Cărțile pe Față, Victor Miron aduce micilor cititori de la sate o mare surpriză: un nou BookTruck plin cu cărți, povești și invitați speciali.

 

Victor Miron, fondatorul asociației prin care promovează cărțile și cititul, inaugurează pe 15 februarie, chiar de Ziua Națională a Lecturii, cea de-a doua bibliotecă mobilă. Cu ajutorul acesteia, copiii din zonele rurale, cu acces restrâns la titluri variate și chiar la tehnologie, se pot bucura de cel puțin 1500 de cărți care vin la ei, în fiecare BookTruck și din care pot alege, împrumuta gratuit și citi până la următoarea sosire a acestora. Demersul, susținut de voluntari, e cu atât mai încurajator cu cât îi ajută pe elevi nu doar să decopere lumea fascinantă din paginile cărților, ci și să-și dezvolte creativitatea și să se bucure de o nouă pasiune, în mod constant. În plus, după cum spune chiar el, Victor nu se duce singur. „Mergem în vizită însoțiți și de invitați din diverse domenii, care să îi inspire pe copii în alegerea unei profesii și desfășurăm împreună și diferite activități. De la cluburi de lectură ad-hoc, la teatru de păpuși. Sau îi invităm pe copii la evenimente culturale în oraș, la Cluj, cum ar fi concerte de muzică clasică și filme de animație la cinema. Uneori ieșim și în afara județului și atunci le oferim și câte o carte cadou. Sosirea noastră a început să fie un moment foarte așteptat și plin de bucurie pentru copii”, spune inițatorul proiectului.

 

Prima bibliotecă mobilă a luat naștere în iulie 2021, în perioada pandemiei, când accesul la lectură și la socializare era și mai restrâns. Cu primul BookTruck, Victor a acoperit recurent 30 de comune din județul Cluj. În fiecare poposea câte o zi, de obicei în curtea școlii, iar copiii de toate vârstele împrumutau gratuit câte o carte, pe care o returnau la următoarea vizită. „Am reușit să punem pe roți primul BookTruck cu ajutorul Asociației Zi de Bine, iar pe cel de-al doilea cu ajutorul DEDEMAN. Cele mai multe cărți sunt donate de oameni și de edituri. Dar și cumpărăm cărți, mai ales pe cele pe care ni le cer copiii și nu le avem. Următorul pas este să facem și a treia bibliotecă mobilă, care am dori să fie o dubiță electrică. În total am avea nevoie de 15 biblioteci mobile pentru județul Cluj, așa am putea servi săptămânal fiecare din cele 75 de comune din județ, cu o medie de 100 de copii într-o școală comunală. Poate în unele școli sunt mai puțini copii, iar în altele mai mulți. Dar un lucru e cert: toți se bucură extraordinar de mult de aceste momente și au devenit pasionați de citit”, încheie Victor.

Toți cei care vor să afle mai multe despre bibliotecile mobile și doresc să sprijine dezvoltarea acestora, pot găsi mai multe informații pe https://booktruck.cartilepefata.ro/.

 

Pasionat de cărți și lectură încă din liceu, Victor a dezvoltat în acea perioadă și prima sa campanie pro citit pe o pagină găzduită de site-ul școlii, „Invitație la lectură”. Acesta a fost doar începutul, nu doar al dedicării, susținerii și promovării cititului, ci și al antreprenoriatului.

Odată cu lansarea campaniei și ulterior a Asociației „Cărțile pe Față”, în 2014, Victor Miron a realizat câteva zeci de proiecte și campanii educative. Cele mai cunoscute sunt „Citești în autobuz și călătorești gratuit”, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, „Intrare gratuită la grădina botanică dacă ai o carte la tine”, la Cluj și la Jibou, unde au venit și câte 4000 de oameni cu o carte într-o zi, „Cabinet stomatologic anti-cariat”, cu reduceri dacă la check-in era precizată și o carte care i-a adus pacientului zâmbetul pe buze și multe altele.

Tot sub umbrela Asociației Culturale Cărțile pe Față, el este, de asemenea, organizatorul unor evenimente ca TEDxZorilor și CreativeMornings Cluj, cât și al unor serii de workshop-uri, conferințe și, mai nou, masterclass-uri online (cu Oana Pellea despre vorbit în public, cu Irina-Margareta Nistor despre cinematografie, cu Vladimir Agachi despre muzică și cu Iv cel Naiv despre scris).

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

23 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *