Videoclipul oficial al piesei "Dudadu" de Irina Rimes e aici!
2024-09-04 19:57:26

După ce “Dudadu” a devenit piesa verii, cucerind DJ-i celebri precum Steve Aoki, Keinemusik și Tiesto, dar și inimile ascultătorilor din întreaga lume, Irina Rimes ne fascinează cu un videoclip de poveste. Îmbinând misticismul cu personaje fantastice și imagini captivante, acest videoclip aduce magia piesei la viață. Vizionare plăcută!

Videoclipul a fost regizat de Bogdan Păun, cu DOP Gosh și produs de Loops Production.

Piesa “Dudadu” face parte din EP-ul ,,Origini,” material care te va purta într-o călătorie muzicală plină de dor, iubire și mister. Cu versuri autentice din folclor, îmbogățite de scriitura poetică a Irinei, fiecare piesă combină influențele tradiționale cu un sound modern și inovator. EP-ul creează o punte între trecut și prezent, oferind o experiență auditivă unică.

Noul material vine alături de un nou concept live inovator numit “DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va dezvălui acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru toți fanii ei. Biletele sunt deja disponibile aici.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu EP-ul ,,Origini”.

Păreri?

203 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *