VUNK începe o călătorie nouă cu prima melodie din acest an, "Iluzionista"
2024-01-13 22:50:47

O nouă melodie, “Iluzionistă”, un turneu național și un nou album, “De luni până duminică”, intră anul acesta în Universul VUNK.

VUNK începe 2024 cu melodia “Iluzionista” și anunță lansarea albumului “De luni până duminică”, al zecelea material discografic din cei 30 ani de activitate.

Nouă piesă va fi inclusă pe album, alături de alte șase melodii lansate deja, fiind albumul cu cele mai multe melodii, lansat vreodată de către VUNK.

“Începem o călătorie nouă. Căci cam asta înseamnă un album nou, o călătorie prin experiențele trăite în ultima vreme și mai ales ultimele vremuri.
“DE LUNI PÂNĂ DUMINICĂ” este al zecelea album al nostru și este albumul cu cele mai multe piese din toate de până acum.
Așa că plecăm în turneu să vă spunem și vouă ce și cum simțim de luni până duminică, dar neapărat cu oprire la multe dintre hiturile noastre.
Venim cu universul nostru în orașul tău să ne spunem unii altora tot ce avem pe suflet.” – VUNK.

VUNK va începe turneul de promovare a noului album, pe 14 februarie, în Craiova, și, va ajunge în peste 10 orașe din România. Pe 1 martie, VUNK va ajunge la Arenele Române din București.

De 30 ani pe scenă muzicală din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GÎF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum “Pleacă”, “Vreau o țară că afară” (hit popular, devenit slogan național), “Așa și” sau “Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – “Jur să spun adevărul”. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie și încredere.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *