Au mai rămas doar câteva zile până la startul oficial al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Organizat în perioada 23 iulie – 1 august, cel mai amplu eveniment cinematografic din România dedică un weekend întreg de distracție și relaxare copiilor și părinților. Pe 24 și 25 iulie, evenimentul Weekend în familie inaugurează Cetățuie Open Air, un nou spațiu de proiecții în aer liber amenajat în Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca. Pe harta festivalului se mai adaugă, în acest an, Parcul Poligon Florești, unde cinefilii sunt invitați să urmărească seară de seară filme sub cerul liber. O serie de expoziții cu intrare liberă vor anima câteva spații din Cluj, iar surprizele muzicale pot fi descoperite la Casa TIFF și Arkhai Sculpture Park din Vlaha.
Harta festivalului va include, la această ediție, 17 locații indoor și outdoor: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Arta, Casa de Cultură a Studenților, Piața Unirii Open Air, Iulius Parc Open Air, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Cinema Dacia Mănăștur, Muzeul de Artă, USAMV Open Air, UBB Open Air, Parc Poligon Florești, Cetățuie Open Air, Castelul Bánffy Bonțida, Arkhai Sculpture Park Vlaha și Biserica Piaristă.
Jocurile și atelierele pentru copii, experimentele educative și o demonstrație BattleLab Robotica vor însufleți atmosfera în primul weekend de festival, pe 24 – 25 iulie, la Cetățuie Open Air (acces prin EC Garden). În timp ce părinții se vor putea relaxa în zona de picnic, cei mici se vor bucura de un simulator de ski sau își vor petrece timpul în spațiul pentru lectură amenajat în aer liber. Cetățuie Open Air este noul spațiu în aer liber inclus pe harta festivalului, alături de Parcul Poligon Florești (Strada Sub Cetate nr. 13), unde vor rula filme din selecția prezentată în Piața Unirii Open Air. Ambele spații vor găzdui seară de seară proiecții de film în aer liber.
În decorul spectaculos al Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, marți, pe 27 iulie, de la ora 20:30, Ceata Melopoică și FloriMan aduc Răsună tulnicele, un concert memorabil la care va participa și Mariana Gligor, „tezaur uman viu UNESCO”, susținut înainte de proiecția documentarului Holy Father (r. Andrei Dăscălescu), de la care nu va lipsi echipa de producție a filmului.
Casa TIFF
Casa TIFF rămâne, și la această ediție, locul principal de întâlnire din festival. În seria de interviuri InspiraTIFF, de la ora 17.00, spectatorii îi vor putea întâlni pe regizorul Nae Caranfil, actorii Florin Piersic jr., Medeea Marinescu, Cezara Dafinescu și Ana Ularu, și creatoarea de modă Doina Levintza. Tot aici, echipe ale filmelor românești proiectate în festival, vor povesti cinefililor detalii din culisele producțiilor pe care le semnează. Duminică, pe 25 iulie, spectatorii îi vor întâlni pe creatorii filmului Perfect necunoscuți (r. Octavian Strunilă), iar luni, pe 26 iulie, vor putea adresa întrebări echipei filmului Tata mută munții (r. Daniel Sandu).
Marți vor veni la Casa TIFF cineaștii din Toni și prietenii săi (r. Ion Indolean), iar miercuri, pe 28 iulie, spectatorii au întâlnire cu echipele filmelor #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Neidentificat (r. Bogdan George Apetri). Ziua de joi va începe cu o discuție cu realizatorii Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) și va continua cu o întâlnire cu echipa Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), iar vineri, seria de discuții va continua cu realizatorii Întregalde (r. Radu Muntean) și După 4o de zile (r. Andrei Gruzsniczki). Sâmbătă, la TIFF Talks, spectatorii vor intra în culisele filmelor Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu) și Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea), iar duminică, în ultima zi de festival, au confirmat prezența creatorii România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache).
Casa TIFF oferă și cinci seri de concert în aer liber. Vizi, Ana Coman, formația Trei Parale, Ineffable, trupele Melting Dice și Orkid vor fi live pe scena Casei TIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Concert Vizi @ Casa TIFF
Expoziții
Zona pietonală de pe Bulevardul Eroilor se transformă într-o galerie a celor mai frumoase amintiri culese de-a lungul ultimelor două decenii de fotograful Nicu Cherciu. Până pe 1 august, clujenii vor putea rememora momente din istoria festivalului, admirând fotografiile prezentate în cadrul expoziției TIFF Moments by Nicu Cherciu. The Cosmic House (str. Eremia Grigorescu 106) va găzdui, pe toată durata festivalului, Concrete Nests, o expoziție ce surprinde modurile în care pandemia a influențat viața personală a oamenilor care trăiesc în blocuri de apartamente din întreaga lume. Expoziția face parte dintr-un proiect transmedia realizat de studenți ai Facultății de Teatru și Film Cluj. În același spațiu va putea fi vizitată, cu intrare liberă, expoziția Anul care nu a mai fost la fel…, caruselul de emoții al anului 2020, un an despre interior, atât la propriu, cât și la figurat, surprins de Versus Visual Project.
Din 23 iulie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduiește expoziția România Sălbatică, parte din cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din România, inițiat de fotograful Dan Dinu și realizat împreună cu videograful Cosmin Dumitrache. Mirrors of Brâncuși, un inedit proiect multimedia ce invită vizitatorul să devină parte din universul celui supranumit “inventatorul sculpturii moderne”, va putea fi explorat la Muzeul de Artă pe parcursul festivalului. Tot aici va putea fi admirată și expoziția a mind trip, o selecție curatorială de piese vestimentare din colecția aniversară ce marchează 20 de ani de când designerul Lucian Broscățean a fost descoperit și premiat de Doina Levintza.
Biletele și abonamentele TIFF 2021 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro.