Willy William introduce in scena Pata Pata, o reinterpretare a hitului lui Miriam Makeba din anii ‘60
2022-08-29 21:25:25

Willy William lansează vineri, 26 august, o reinterpretare după hitul anilor ’60 al lui Miriam Makeba, „Pata Pata”. Scrisă în limba xhosa, „Pata Pata” reprezintă o piesă afro-pop, inspirată din stilul de dans care era popular în Johannesburg, la mijlocul anilor ’50.

Cuvântul „pata” se traduce „atingere” si este ca un rezumat al coregrafiei tradiționale din Africa de Sud. După cum sugerează versurile, Willy William face o invitație la dans și la sărbătorirea vieții prin intermediul piesei „Pata Pata”.

Dans, dragoste pentru viață și conexiunea cu rădăcinile originare, toate sunt ingrediente cheie în noua piesa a lui Willy William. „Pata Pata”, în versiunea reinterpretată, transmite, la fel cum piesa originală a lui Miriam Makeba a făcut-o în anii ’60, energie și ne face să uităm de orice element din viețile noastre care ne aduce stres.

„Pata Pata” este piesa care i-a adus notorietate lui Miriam Makeba în anii ’60 și este îmbrățișată, în prezent, de stilul caracteristic al lui Willy William.

Willy William a devenit o senzație internațională după lansarea piesei „Mi Gente”, cu J Balvin, melodie care are la bază o piesă a lui William lansată anterior, „Voodoo Song”. Barack Obama a precizat, la acel moment, că „Mi Gente” este piesa lui preferată a anului. Și Beyonce a fost impresionată de piesă, motiv pentru care a lansat un remix oficial, produs de Scorpio Music, care a adunat peste 108 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, videoclipul oficial al piesei a strâns peste 3,1 miliarde de vizualizări pe YouTube.

Cel mai recent single al său, „Trompeta”, lansat în februarie, a fost certificat oficial GOLD, în Franța, după ce a depășit 15 milioane de streamuri. „Trompeta” este în continuare cea mai difuzată piesă a anului, la radiourile din Franța și Olanda.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *