În vara acestui an, UNTOLD și Zamna au semnat un parteneriat strategic ce marchează începutul unei colaborări între două dintre cele mai puternice branduri din scena muzicii electronice: Scena Galaxy de la UNTOLD Dubai este curatoriată exclusiv de Zamna, brandul mexican își extinde orizontul și pregătește un nou concept propriu de festival în Egipt.
Egiptul traversează o etapă de redefinire culturală. Țara care era asociată aproape exclusiv cu istoria antică și turismul de resort a devenit, în ultimii ani, un nou punct de interes pentru scena electronică internațională.
De la petrecerile exclusiviste organizate la Piramidele din Giza până la evenimentele din deșertul Sinai sau de pe țărmul Mării Roșii, Egiptul începe să atragă atenția promoterilor globali și a fanilor dornici de experiențe autentice.
În acest context, pe 21 și 22 noiembrie, ZAMNA Festival aduce pentru prima dată în Sharm El Sheikh spiritul unuia dintre cele mai respectate branduri de evenimente din lume. Decorul natural al Khoroum Valley, o vale înconjurată de stânci, la câțiva pași de mare, devine fundalul unei experiențe care combină muzica, arhitectura vizuală și libertatea de expresie într-un mod subtil, dar memorabil.
Născut în Tulum, Mexic, în 2017, brand-ul Zamna a fost gândit de la început ca o combinație între sunet și natură. Primele ediții, desfășurate în mijlocul junglei au pus bazele unei estetici care ulterior a devenit semnătura brandului.
În doar câțiva ani, Zamna a depășit granițele Americii Latine, ajungând în Ibiza, Miami, São Paulo, Mykonos, Madrid și Barcelona. Fiecare ediție are o identitate vizuală proprie, adaptată locului, dar păstrează aceeași idee centrală: experiența comună și respectul pentru spațiul care o găzduiește.
Pentru evenimentul din Sharm El Sheikh, lineup-ul reunește unele dintre cele mai puternice nume ale scenei electronice internaționale. Duo-ul ucrainean ARTBAT, aflat în 2025 pe locul al doilea în clasamentul mondial 1001Tracklists, aduce un sound melodic și precis, construit pentru spații mari și atmosferă cinematică. Mind Against, proiectul italian devenit sinonim cu techno-ul hipnotic, se alătură cu un set special conceput pentru deșertul Sinai.
Lor li se adaugă Luciano, pionier al minimal house-ului și fondator al Cadenza Records, MRAK, jumătatea legendarului duo Tale of Us, cu un proiect solo de profunzime emoțională, și Hugel, producător francez recunoscut pentru fuziunea dintre tech-house și ritmurile latino. Duo-ul feminin Mestiza completează selecția cu un amestec rafinat de electronică și motive flamenco, un stil care a devenit marcă distinctivă.
Khoroum Valley este o alegere care spune ceva despre direcția Zamna: o locație naturală, aproape de mare, care oferă spațiu pentru o producție spectaculoasă fără a compromite echilibrul locului.
Ediția din Egipt confirmă direcția în care evoluează marile festivaluri: mai puțină extravaganță, mai mult conținut. Este dovada că fanii caută astăzi experiențe autentice, construite cu atenție la detalii, desfășurate în locuri cu identitate. Într-un peisaj în care muzica devine din ce în ce mai globală, Egiptul cu frumusețea și contrastul său, devine un decor ideal pentru o nouă serie de evenimente globale.
OFERTE CU BILETE ȘI REDUCERI LA ABONAMENTE PENTRU ZAMNA FESTIVAL ÎN EGIPT SUNT DISPONIBILE ÎN PERIOADA BLACK FRIDAY 6-9 NOIEMBRIE
Festivalul va avea loc pe 21 și 22 noiembrie, iar biletele pot fi achiziționate pe iabilet.ro, disponibile în trei categorii: General Access, VIP și Backstage. Biletele pentru Zamna Festival Sharm El Sheikh pot fi achiziționate de pe iabilet.ro, cu o reducere de 15% valabilă până pe 9 noiembrie, folosind codul zamnafriday15.
Pentru cei care plănuiesc o escapadă completă în ritmul Zamna, Roxy Travel pune la dispoziție pachete speciale care includ zbor, cazare, bilete de festival și transferuri locale.
Zamna Sharm El Sheikh va avea loc pe 21 și 22 noiembrie 2025, în Khoroum Valley, una dintre cele mai spectaculoase locații din Sharm El Sheikh.
Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!











