Zodier și The Motans își unesc vocile pentru prima dată în „Telefonul”, o piesă emoționantă despre golul lăsat de o iubire care s-a încheiat, despre greșelile pe care le înțelegem prea târziu și despre liniștea care poate durea mai mult decât orice cuvânt.
Cu un refren memorabil și o încărcătură emoțională puternică, „Telefonul” surprinde sentimentul familiar al așteptării unui apel care nu mai vine. Piesa vorbește despre dor, despre distanța dintre doi oameni care s-au iubit și despre regretele care apar atunci când iubirea devine amintire.
„Dacă dragostea ar fi o ploaie, Telefonul e piesa aia despre liniștea de după furtună, o liniște care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri și te face să te întrebi dacă despărțirea a adus ceva bun în viața unuia din noi. După ce telefonul nu mai sună, rămâne evidentă durerea și, mai mult decât atât, dorul”, declară Zodier.
Colaborarea dintre Zodier și The Motans aduce împreună două universuri artistice complementare, rezultând într-o piesă sensibilă, autentică și profund personală. „Telefonul” transformă experiențele unei despărțiri într-o confesiune muzicală în care mulți ascultători se vor regăsi.
“Nu o să vă spun iar cât de talentat și muncitor este Zodier, pentru că sunt convins că își spune povestea cel mai bine prin muzică. În schimb, vă spun că mă bucur foarte mult că în sfârșit am făcut o piesă împreună. Cred mult în drumul acestei piese și cred că va ajunge exact acolo unde trebuie: în inimile celor care iubesc muzica, versurile, povestea din spatele unui cântec și toate lucrurile simple și frumoase pe care viața ni le pune în față, chiar și atunci când uităm să le observăm. Sper să vă placă să o ascultați la fel de mult cum ne-a plăcut nouă să o facem,” spune Denis.
Muzica este semnată de Eduard Bondar și Denis Roabeș, versurile au fost scrise de Eduard Bondar și Denis Roabeș, iar producția poartă semnătura lui Vitalii Tsymba.
„Telefonul” este disponibil pe toate platformele de streaming.
Despre Zodier
Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor. Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, artistul a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media. A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R). Piesa sa, ,,Albastru răsărit”, s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat ,,Mă auzi?”. Piesa alături de YUKA, ,,La Sacou”, a stat timp de 6 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #6. În 2024, artistul a colaborat alături Holy Molly pentru piesa ,,Fericit” și a lansat single-uri precum ,,Două vieți” și ,,Nu te las”. Anul acesta, artistul a colaborat cu Tania Turtureanu pentru piesa ,,O săptămână”, dar și cu Yuka, pentru piesa ,,Cioburi”, piesă foarte bine primită de radiouri și de fanii artiștilor.
Păreri?











