NEW MUSIC FRIDAY ESTE AICI! Iată lansările din această săptămână!
2026-05-29 14:31:15

Thianna transformă nostalgia copilăriei într-un „manifest al speranței” prin noua ei lansare – „Cine sunt eu”

Ascultă AICI 
Vezi videoclipul AICI

Thianna revine cu o piesă profund personală și plină de emoție, „Cine sunt”, o confesiune muzicală despre rădăcini, familie și regăsire. Noua lansare transformă nostalgia copilăriei într-un adevărat „manifest al speranței”, în care artista își deschide sufletul și vorbește despre identitate, fragilitate și puterea de a merge mai departe.Prin versuri de o sinceritate pură și o interpretare plină de sensibilitate, „Cine sunt” surprinde dorul de trecut și legătura cu momentele care ne definesc. Piesa capătă o încărcătură și mai puternică prin contextul personal al artistei, Thianna copilărind în Italia, un detaliu care se reflectă autentic atât în mesajul melodiei, cât și în estetica videoclipului. Sound-ul cald și intim este completat de o producție delicată, semnată de Razi, care pune în valoare vulnerabilitatea și emoția transmisă de artistă.

Artista declară: ,,”Cine sunt eu” pornește dintr-un loc de vulnerabilitate și sinceritate.
Am scris versuri care vorbesc deschis despre frica de întuneric, despre mâna mamei la momentele dificile, despre visele mari care se ciocnesc de realitatea de zi cu zi.
Am vrut o piesă despre curajul de a fi sincer cu tine însuți.
“N-o fac pentru alții, o fac pentru copilul mic din mine” acest vers surprinde cel mai bine ceea ce am simțit când am scris piesa, întoarcerea la sine nu ca regres, ci ca act de iubire. Cred că ne-am pierdut cu toții puțin pe drum. Eu am ales să nu ascund asta, ci să o cânt.
Îmi doresc ca oricine ascultă această piesă să simtă că nu e singur în această căutare și că e în regulă să mai ai nevoie uneori de lumina aprinsă sau de mâna cuiva drag.
Refrenul este pentru mine un manifest al speranței, dorința de a simți lumea cu intensitatea și culorile copilăriei, chiar și atunci când totul în jur pare gri.”

„Cine sunt” este scrisă de Thianna și Razi, cei doi semnând atât muzica, cât și versurile, în timp ce producția poartă amprenta unică lui Razi.

Videoclipul piesei a fost filmat în Italia, la Capalbio Fattoria, loc care amplifică dimensiunea personală a poveștii. Vizualul surprinde momente intime alături de familia Thiannăi, într-o atmosferă caldă și nostalgică, în care aceștia răsfoiesc albume și privesc fotografii vechi. Întoarcerea artistei în locul în care a copilărit oferă videoclipului o autenticitate aparte, transformând imaginile într-o extensie naturală a emoției transmise prin piesă.

Thianna este o cântăreață și compozitoare care își pune amprenta inconfundabilă pe fiecare piesă pe care o creează. Își scrie singură toate melodiile, iar influențele dobândite în timpul copilăriei petrecute în Italia se reflectă într-un stil sofisticat, modern și rafinat. Chiar dacă este la început de drum, Thianna a reușit să își construiască o bază solidă de fani, piesele sale înregistrând un succes considerabil.

Emforia lansează piesa „Originalitate” – un manifest despre sinceritate și curajul de a rămâne autentic

Ascultă AICI

Trupa Emforia revine cu o nouă lansare puternică, piesa Originalitate, un mesaj direct către generația tânără despre frică, presiune socială și nevoia de autenticitate în muzică și în viață.

Prin „Originalitate”, Emforia transmite ideea că adevărata valoare a artei nu stă în validarea publicului, ci în sinceritatea cu care este creată. Trupa vorbește despre lupta internă dintre dorința de a fi acceptat și nevoia de a rămâne fidel propriei identități artistice, într-un context în care presiunea socială poate influența deciziile creative.

Artiștii spun că au trecut prin momente în care au pus la îndoială fiecare lansare, întrebându-se dacă va fi pe placul publicului, însă au înțeles că acest filtru poate deveni o barieră în calea evoluției. În esență, piesa este un îndemn de a nu lăsa frica să blocheze exprimarea liberă: „Ne dorim să fim sinceri și credem că așa este corect.”

În același timp, mesajul piesei subliniază ideea că muzica nu este un produs de marketing, ci o formă de respirație artistică, iar autenticitatea rămâne singura direcție care poate construi ceva durabil.

Emforia este o trupă formată din cinci tineri muzicieni cu vârste între 15 și 20 de ani, apărută din dorința de a avea o voce comună și un spațiu de exprimare autentic. Stilul lor se încadrează în rock modern cu influențe alternative, dar rămâne deschis explorării mai multor genuri muzicale.

Formația a atras atenția publicului odată cu participarea la selecția națională Eurovision 2026 din Republica Moldova, unde a ajuns printre finaliști cu piesa „Tipare”. Evoluția lor pe scenă și energia transmisă au fost remarcate de public și creatori de conținut cunoscuți, consolidându-le rapid vizibilitatea în scena muzicală emergentă.

Ariana Grande lansează noul single „hate that i made you love me” și anunță albumul „petal”

Ascultă aici 
Vezi videoclipul aici

Cântăreața și actrița Ariana Grande a lansat oficial noul single „hate that i made you love me”, prima piesă extrasă de pe viitorul său album de studio, „petal”, programat să apară pe 31 iulie prin intermediul Republic Records.

Piesa este compusă și produsă de Ariana Grande alături de producătorii ILYA și Max Martin, colaboratori cunoscuți pentru numeroase hituri internaționale. Videoclipul oficial, regizat de Christian Breslauer și filmat de câștigătorul premiului Oscar Janusz Kaminski, va avea premiera globală pe 1 iunie.

Totodată, artista a anunțat și turneul „Eternal Sunshine Tour”, care marchează revenirea sa pe scenă după o lungă pauză. Seria de concerte începe pe 6 iunie la Oakland Arena și include opriri în orașe precum Los Angeles, New York City, Chicago, Atlanta, Boston, Montreal și The O2 Arena din Londra. Biletele s-au epuizat în doar câteva minute.

În ultimii ani, Ariana Grande și-a consolidat poziția drept una dintre cele mai influente artiste pop ale generației sale. Artista are opt albume consecutive certificate platinum și peste 125 de miliarde de stream-uri la nivel global. De asemenea, a obținut nouă piese pe primul loc în clasamentul Billboard Hot 100.

Albumul său din 2024, eternal sunshine, a debutat pe primul loc în Billboard 200 și a generat hiturile „yes, and?” și „we can’t be friends (wait for your love)”.

Pe lângă succesul din muzică, Ariana Grande a avut un impact major și în cinematografie. Recent, artista a interpretat-o pe Glinda în filmele Wicked și Wicked: For Good, alături de Cynthia Erivo, Michelle Yeoh, Jonathan Bailey și Jeff Goldblum. Producțiile au generat încasări de peste 1,2 miliarde de dolari la nivel mondial.

În perioada următoare, artista va putea fi văzută și în filmul Focker-In-Law, unde joacă alături de Ben Stiller și Robert De Niro. De asemenea, în 2027 va debuta pe scena West End din Londra în musicalul Sunday in the Park with George.

Becky Hill revine cu noul single „More! More! More!” și anunță lansarea următorului album, „REBECCA”, programat pentru 25 septembrie

Ascultă AICI
Vezi videoclipul AICI 

Artista britanică Becky Hill a anunțat lansarea celui de-al treilea album de studio, „REBECCA”, programat pentru data de 25 septembrie, prin Polydor Records. Odată cu anunțul noului material discografic, cântăreața a lansat și single-ul „More! More! More!”, desemnat recent „Hottest Record” de BBC Radio 1.

Cu o producție electronică intensă și versuri tăioase, „More! More! More!” surprinde o latură mai directă și mai vulnerabilă a artistei. Piesa vorbește despre presiunea constantă de a performa, anxietatea și epuizarea resimțite după mai bine de un deceniu petrecut în industria muzicală, dar și despre stresul vieții moderne în general.

Videoclipul oficial, regizat de Joseph Delaney, o urmărește pe Becky Hill într-o zi haotică și solicitantă, construită în jurul unui ciclu repetitiv de muncă și oboseală. Clipul începe și se încheie la aceeași oră – 5:30 dimineața – simbolizând rutina intensă și presiunea continuă din viața artistei.

„Piesa vorbește despre lupta de a nu fi niciodată complet mulțumit, despre sentimentul că faci prea multe și totuși nu este suficient. Este o abordare ironică și autoironică, dar inspirată foarte mult din experiențele mele reale”, a declarat Becky Hill.

Noul album, „REBECCA”, a fost scris într-o perioadă de reflecție personală și artistică intensă și explorează teme precum ambiția, identitatea și nevoia de libertate creativă. Artista descrie materialul drept un „haos curatoriat”, un proiect care marchează și o schimbare importantă de direcție sonoră.

Pe lângă influențele dance și drum & bass care i-au definit cariera, Becky Hill introduce pe noul album elemente inspirate din muzica alternativă și din zona guitar music, combinate cu producții electro puternice și o atmosferă imprevizibilă.

„Mi-am dorit mereu să fiu artista oamenilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să mulțumesc pe toată lumea tot timpul. Cu acest album am simțit nevoia să fiu fermă și să creez ceva care să mă reprezinte complet din punct de vedere creativ”, a mai spus artista.

De-a lungul carierei sale, Becky Hill s-a impus drept una dintre cele mai importante artiste britanice din zona muzicii electronice. Câștigătoare a două premii BRIT, artista a strâns peste 10 miliarde de stream-uri la nivel global și a colaborat cu nume importante precum David Guetta, Tiësto și Chase & Status.

În paralel cu lansarea noului album, Becky Hill se pregătește pentru o serie de concerte și apariții la festivaluri importante din această vară, inclusiv Creamfields și BitterSweet Festival din Polonia.

Păreri?

34 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *