Akcent lansează „Estoy Loco Por Ti", versiunea în engleză și spaniolă a hitului „Sunt nebun după tine"
2026-08-21 21:25:46

După succesul piesei „Sunt nebun după tine” ,cu peste 50.000 de utilizări de sunet în online și intrare directă în trending a doua zi de la lansare, Akcent revine cu „Estoy Loco Por Ti”, varianta în engleză și spaniolă a hitului care a cucerit publicul din România.

Single-ul „Estoy Loco Por Ti” păstrează aceeași energie de vară, același refren care îți rămâne în minte mult timp după ce piesa se termină, dar traduce povestea și vibe-ul ei pentru fanii lui Adi Sînă din toată lumea.

Lansarea „Estoy Loco Por Ti” vine în plin maraton de show-uri internaționale. Sub umbrela „THAT’S MY NAME TOUR”, Akcent străbate vara asta lumea în lung și-n lat, cu un calendar care include Europa, Asia, SUA și un final spectaculos de sezon la Sala Palatului, pe 24 octombrie. Luna trecută, turneul a ajuns în America, unde Adi Sînă a susținut concerte în New York și, ulterior, în Chicago, în fața unui public format atât din români, cât și din fani internaționali ai proiectului Akcent.

Am văzut ce impact uriaș a avut ‘Sunt nebun după tine’ în România, de la sutele de mii de reacții, la zecile de mii de utilizări de sunet și mesajele pe care le primesc în fiecare zi. Mi-am dorit să creez ceva ce și fanii mei din afara țării pot cânta și simți la fel de intens. ‘Estoy Loco Por Ti’ s-a născut, la propriu, între zboruri: am rescris piesa și am refăcut-o în engleză și spaniolă între trei plecări cu avionul, cu căștile pe urechi și cu gândul la publicul care mă aștepta în următorul oraș“, spune Adi Sînă.

Cu „Estoy Loco Por Ti”, Akcent duce mai departe povestea internațională începută cu „That’s My Name”, „Kylie” sau „My Passion”: un proiect care nu stă locului, care trăiește din energia scenei și care transformă fiecare noapte de vară, oriunde în lume, într-un refren cântat dintr-o singură voce.

Păreri?

32 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *