Începe Animest.21! 10 zile de natură urbană, zeci de premiere internaționale, masterclass-uri și invitați speciali la București
2026-10-01 23:10:16
Bucureștiul redevine capitala europeană a filmului de animație de mâine și până duminică, 11 octombrie, în spațiile cele mai cunoscute iubitorilor de cinema și manifestări culturale: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, CINETic și Goethe-Institut.
Animest.21 | Official Trailer
Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest își deschide porțile vineri, 2 octombrie, de la ora 19:00, la Cinema Muzeul Țăranului, cu premiera națională a peliculei Viva Carmen!, prezentată în deschidere de producătorul francez Pierre-Henri Léon. Plasată în Sevilla anului 1845, producția este o reimaginare spectaculoasă, muzicală și plină de energie a operei clasice, în care destinul faimoasei Carmen este rescris cu ajutorul unei bande curajoase de copii ai străzii. Seara dă startul a 10 zile dense de proiecții inedite, producții premiate la nivel mondial, ateliere creative pentru copii și profesioniști, experiențe VR și întâlniri de calibru cu autori din întreaga lume.

Programul complet al ediției este disponibil online pe animest.ro și în aplicația Animest (Android & iOS). Biletele și abonamentele pot fi achiziționate prin intermediul platformei Eventbook.

Natura ca ecosistem viu, în continuă mișcare și transformare, devine axul tematic al acestei toamne. Cele 3 calupuri de scurtmetraje alese de Mihai Mitrică, alături de istoricul de film francez Alexis Hunot – What a Wonderful World, Human Natureși Mother Nature’s Son – propun o călătorie vizuală prin utopii, distopii și peisaje reimaginate, explorând raportul fragil dintre om și mediul înconjurător. Scurtmetrajelor secțiunii tematice li se alătură și proiecțiile de neratat ale unor lungmetraje de referință, precum fabula ecologică Pom Poko (r. Isao Takahata), clasicul britanic Watership Down (r. Martin Rosen, John Hubley) și savuroasa aventură animată Minuscule: Valea furnicilor pierdute (r. Hélène Giraud și Thomas Szabo).
Minuscule: Valley of the Lost Ants (r. Hélène Giraud, Thomas Szabo)
Tot sub semnul naturii, foaierul de la Cinema Muzeul Țăranului găzduiește începând de duminică, 4 octombrie (ora 11:00), și până la finalul ediției, un colț deschis pentru Schimb de Plante, unde cinefilii pot aduce o plantă și alege o alta în dar.
Cei mai tineri dintre spectatori revin în prim-plan în îndrăgita secțiune Minimest, care aduce dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie, o competiție de scurtmetraje jurizată exclusiv de copii și ateliere creative de animație și bandă desenată. Și anul acesta părinții vor putea petrece timp alături de cei mici, înainte sau după proiecțiile Minimest, la Cinema Muzeul Țăranului, unde va fi organizat Minimest Kids Corner, un loc plin de culoare și jocuri.
Proiecție Minimest în 2023
Printre cele mai așteptate animații de lungmetraj pentru toate vârstele se numără Fata din nori (r. Philippe Riche), Secretul pițigoilor (r. Antoine Lanciaux) și Secretele junglei,a cărui proiecție va avea loc în prezența regizorului Edmunds Jansons care, la final, va împărtăși celor prezenți poveștile din culisele filmului. Un moment special din program este proiecția din 3 octombrie a lungmetrajului O felină curajoasă (r. Gabriel Osorio, distins cu Premiul Publicului la Annecy 2026) – toate încasările din bilete vor fi donate către Urme de Bucurie – Asociația Save the Dogs.
Program Minimest
Vocea adolescenților se face mai auzită ca oricând duminică, 4 octombrie, de la ora 16:30, când are loc la Cinema Muzeul Țăranului proiecția specială Fresh Frames – o selecție de 9 scurtmetraje realizate de liceeni din România și Republica Moldova.
Totodată, festivalul își continuă misiunea de incluziune culturală și accesibilizare a cinemaului pentru categorii diverse de public printr-o serie dedicată de evenimente. Programul include 3 proiecții accesibilizate prin subtitrare descriptivă, descriere audio prin căști sau interpretare în limba semnelor române – lungmetrajele Secretele junglei și Minuscule: Valea furnicilor pierdute, alături de o selecție de scurtmetraje – completate de un atelier de animație relaxat. Această direcție este întregită duminică, 11 octombrie, la Goethe-Institut, de masa rotundă Festivals Without Barriers, care reunește organizatori și specialiști din București, Timișoara și Iași cu scopul de a pune bazele unui viitor ghid național al festivalurilor accesibilizate.
Interpretare în limba semnelor române la Gala de Deschidere Animest 2025
(photocredit Larisa Baltă)
Prin programele de anul acesta dedicate Țării, Studioului, Festivalului și Școlii Invitate, Animest conectează România cu Cipru, Lituania, Polonia și Cehia, propunând publicului o explorare amplă și naturală a ecosistemului animației europene. Spectatorii vor călători astfel de la noul val mediteranean explorat în focusul dedicat Ciprului (Țara Invitată), realizat alături de echipa festivalului Animafest Cyprus care aniversează 25 de ani de existență, la cele 8 decenii de măiestrie ale legendarei școli pragheze FAMU.
Traseul continuă cu forța producțiilor independente de autor semnate de studioul lituanian ART SHOT, reprezentat la București de fondatoarea sa, producătoarea Agnė Adomėnė, membră în juriul de scurtmetraj și autoarea prezentării „Consistency Matters” (9 octombrie, ora 11:00).
Peisajul este completat de energia animației poloneze adusă pe ecranele din București de festivalul O!PLA, cu sprijinul direct al directorului său, Piotr Kardas, prezent în juriul de lungmetraj și susținătorul masterclass-ului „How I Became a Spider in the World of Animation” (7 octombrie, 14:00). Toate proiecțiile, prezentările și masterclass-urile dedicate acestor programe speciale sunt găzduite de Institutul Cervantes.
Cinefilii vor avea ocazia rară de a se întâlni la București cu o comunitate remarcabilă de creatori și invitați speciali din străinătate. Printre cele mai așteptate prezențe se numără regizorii Dimitri Planchon și Jean-Paul Guigue, autorii lungmetrajului satiric Blaise(aflat în Competiția Internațională), adaptat după seria cult difuzată pe canalul franco-german ARTE. Guigue aduce experiența acumulată la titluri de referință precum Persepolis, în timp ce Planchon provine din marea școală a benzii desenate satirice franceze. Lor li se alătură regizoarea finlandeză Jenny Jokela, laureata marelui Trofeu Animest din 2025 (Dollhouse Elephant), recunoscută pentru universul său pictat manual și animațiile create pentru Coldplay, BBC sau Disney, cercetătoarea Anastasia Dimitra (Grecia), președinta ASIFA International, precum și reputatul animator belgian Mathieu Labaye, animator-șef al marilor succese internaționale semnate de Anca Damian (Călătoria fantastică a Maronei, Insula, Motherhood). Vineri, 9 octombrie, de la ora 12:30, la Institutul Cervantes, Mathieu va susține masterclass-ul „From Real Life to Animation”, în care va explora modul în care senzațiile umane profunde pot fi insuflate într-un proces artistic discontinuu prin definiție.

Spectatorii se vor mai putea întâlni în cadrul festivalului și cu regizoarele spaniole María Lorenzo Hernández (Microcosmos) și María Manero Muro (With Coffee), cineasta maghiară Zsuzsanna Kreif (Adgwa-Ata), artista hispano-franceză Inés Sedan (Cocoon) și cu autorul eston Kaspar Jancis (Penguin), printre alte zeci de nume. De marți până vineri, de la ora 16:00, Institutul Cervantes găzduiește seria deschisă de întâlniri Meet the Artists, unde publicul poate dialoga direct și informal cu realizatorii filmelor din festival.

Tot la Institutul Cervantes, vor avea loc prezentări și studii de caz de referință, precum secretele dezvoltării jocurilor video independente în „The Making of Bear and Breakfast” (7 octombrie, ora 11:00) sau masterclass-ul ilustratoarei Tuan Nini, „Animest to Annecy: How one little passion project opens up an introvert’s world” (8 octombrie, ora 11:00). Ziua de joi, 8 octombrie, este și cea care marchează sesiunile de prezentare a proiectelor finaliste din cadrul programelor Toon Scripts și Pitch, please!.

Animest 2024 – Pitch-urile TOON SCRIPTS @ Cervantes
(photocredit Claudiu Popescu)
Între 3 și 11 octombrie, CINETic deschide zilnic porțile către noile tehnologii și experiențele interactive. Publicul este invitat să descopere selecția competiției de VR, singura de acest fel din România (între orele 12:00 și 19:30) și showcase-ul dedicat dezvoltatorilor autohtoni de jocuri, Animest Playground (accesibil zilnic între 12:00 și 20:30, intrare liberă).
Atmosfera festivalului este completată de nopțile albe cu tradiție: maratonul avangardist Trippy Animation Night curatoriat de olandezul Michael Helmerhorst (sâmbătă, 3 octombrie), proiecția curajoasă fără prejudecăți Erotica – The Night of Erotic Animation curatoriată de slovacul Jakub Spevák (marți, 6 octombrie), ritmul vizual al competiției Animusic Night (joi, 8 octombrie) și fiorii mult-așteptatei Creepy Animation Night (vineri, 9 octombrie).
AniMusic Night 2025 (photocredit Claudiu Popescu)
Animest rămâne singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Premiile Oscar, statut de care se vor bucura câștigătorii a două din cele șapte secțiuni competiționale: scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc. Selecția competițională din acest an reunește 98 de producții internaționale în secțiunile de lungmetraj, scurtmetraj, film studențesc și VR, alături de 10 scurtmetraje vibrante proiectate în Competiția Românească. Câștigătorii tuturor secțiunilor vor fi celebrați în cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco.

Festivalul se va încheia duminică, 11 octombrie, cu un nou maraton de proiecții, care va include și toate filmele laureate ale ediției.

Public Competiția Românească @ Cinema Muzeul Țăranului
(photocredit Mihai Smeu)
Program & Bilete Animest.21

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

31 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *