Un cunoscut cântăreț de muzică populară la Survivor România? Deja a început să se antreneze: Sunt pasionat de sală
2022-07-26 16:30:08

Un cunoscut interpret de muzică folclorică de la noi se cere la Survivor România! Artistul se pregătește deja, în speranța că producătorii de la PRO TV vor lua în calcul dorința sa.

Cântărețul de muzică tradițională Mihai Priescu și-ar dori nespus de mult să ajungă la Survivor România, în echipa Faimoșilor.

Mihai Priescu și-ar dori să participe la Survivor România

Folcloristul a spus că se antrenează deja, fiind pasionat de sală, în speranța că va primi vreun semn de la PRO TV legat de dorința sa. Priescu susține că s-ar integra perfect în show-ul care a făcut furori în România încă de la primul sezon. Priescu are mare grijă de fizicul său și, conform declarațiilor, merge chiar și de 5 ori la sală pe săptămână. Nu doar din punct de vedere fizic se simte pregătit artistul pentru o aventură precum Survivor, ci și psihic.

Cântărețul nu crede că ar întâmpina probleme în Republica Dominicană, deși e convins că o astfel de experiență nu e tocmai ușoară, mai ales din ceea ce a aflat de la unii din foștii concurenți.

„Cred că ar fi o provocare interesantă pentru mine. Sunt pasionat de sală. Sunt pasionat și de fotbal, când eram mic jucam fotbal. Fac sport de ceva timp. Mi-am făcut un stil de viață din asta. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa Faimoșilor. Nu aș refuza nici dacă aș merge la Războinici”, a declarat Mihai Priescu.

„Merg la sală pentru o condiție fizică bună”

Revenind la pasiunea sa pentru mișcare, Mihai ne-a mai zis că a conștientizat de ceva timp că este foarte important sportul în viața unui om și, indiferent de cât de multă treabă are, își alocă timp pentru sală sau alergat prin parc.

„Eu am momente când nu pot să respect acest program. Până la urmă, job-ul meu e cu totul altul și acolo trebuie să acord o atenție mai mare. Merg in jur de 4 zile pe săptămână, uneori 3, alteori 5 la sală. Știu să-mi fac exercițiile, dar uneori se mai pune și problema timpului sau priorităților. Merg la sală pentru o condiție fizică bună, nu pentru eventuala participare în competiție, până la urmă”, a completat.

Mihai Priescu și-a dorit să urmeze calea fotbalului însă nu a avut posibilitățile necesare pentru a urma o carieră pe bune în sportul-rege. Muzica i-a ocupat toată atenția, iar pe plan artistic are și cele mai multe noutăți. În prezent, acesta lucrează la tot felul de proiecte, la melodii cu care speră să ajungă la inima publicului atât singur, cât și în featuring cu alte nume cunoscute ale folclorului mioritic. Artistul a colaborat până acum cu nume precum Cristian Rizescu, Lorenna și Adriana Soreanu, printre alții. Piesele „Bine e să fii șofer” și „Eu sunt șofer iubăreț” sunt unele din cele mai solicitate melodii la evenimente unde acesta e chemat să cânte.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *