Ioana Ignat prezintă albumul ei de debut, omonim, ca o oglindă a sufletului ei
2024-04-26 15:43:45

Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate voci din peisajul muzical românesc contemporan, lanseaza albumul său de debut, intitulat simplu și sugestiv “Ioana Ignat”, care reprezintă o oglindă a trăirilor și experiențelor sale.

„În albumul acesta sunt ca o carte deschisă unde totul este sincer și adevărat. Materialul prezintă experiențele și sentimentele mele reale, care m-au inspirat de-a lungul carierei mele.
Fiind primul meu album, mi-am dorit să mă reprezinte în totalitate. Am vrut ca oamenii să mă cunoască cu adevărat și să fiu eu 100%. Este un album foarte dinamic, intens și complex. Stilul predominant este pop, însă se regăsesc și influențe afro, R&B, dance sau chiar rock alternativ. A fost un proces foarte lung și extraordinar, prin care am trecut alături de mulți oameni talentați și implicați. Sunt mandră de acest proiect și sper ca oamenii să-l primească cu brațele deschise.” – declară Ioana Ignat.

Așa cum ne-a obișuit încă de la prima piesă lansată de către artistă, Ioana a participat la scrierea și producția fiecărei piese de pe album, alături de alte nume sonore din industrie cum ar fi Lora, Alex Cotoi, Bianca Dragomir, Vlad Măzărel, Edward Sanda, Iordan Adrian și mulți alții. Albumul conține 18 melodii, dintre care șase piese sunt deja cunoscute și îndrăgite de către publicul larg.

Tracklist:

1 Dacă tu ai iubit cândva
2 Uită vara noastră
3 O poveste de iubire
4 Stele
5 Am vrut să te sun
6 Dacă vei uita
7 Vocea Inimii
8 În derivă (Maga)
9 Seară de seară
10 Vino mai aproape
11 În derivă (Iordan)
12 Lângă inima ta
13 Te caut iar
14 Am vrut să te sun (feat. DJ Project)
15 Tăcerea
16 Povești uitate
17 În lipsa ta
18 Încă mă cauți

Lansarea albumului „Ioana Ignat” marchează un moment semnificativ în cariera Ioanei, care invită publicul să se alăture călătoriei sale și să descopere magia muzicii sale.
Din 2017 până în prezent, Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate artiste din industria muzicală românească, a depășit bariere și a cucerit topuri muzicale prin melodiile compuse și lansate. Carismatică și creativă, Ioana este un artist cu apariții live excepționale, reușind să cucerească atât publicul, cât și scenele industriei muzicale. Debutul Ioanei înseamnă hitul „Doar pe a ta”, piesa anului 2017, care a ajuns no. 1 în topurile muzicale. În prezent, Ioana Ignat are numeroase hituri care au ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor și care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify, printre care se numără piesa „Nu mă uita”, care are în prezent peste 107 de milioane de vizualizări pe YouTube. Astfel, Ioana Ignat încununează munca din ultimii ani în albumul său de debut „Ioana Ignat”.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *