Alina Eremia colaborează pentru prima dată cu Connect-R pentru “SuperTare”, o piesă de vară atipică
2022-05-31 19:43:00

“<<Supertare>>” nu e o piesă, e o stare la propriu. M-a cuprins emoția ei din prima.E ca și când ar fi avut viața și mi-a vorbit. Mă bucur că a ajuns la mine și că oamenii o să o primească așa, sub forma unei colaborări frumoase. Sper să vă dea o superstare!„ – Alina Eremia

Alina Eremia lansează în colaborare cu Connect-R noul ei single – „SuperTare”. O piesă sensibilă, despre o dragoste de vară ce s-a consumat mult prea rapid. „SuperTare” este prima colaborare dintre Alina si Connect-R, doi dintre cei mai de succes artiști români din ultimii 10 ani.

Piesa a fost scrisă de Connect-R și produsă de Alex Turcu, alături de care Alina a mai colaborat pentru lansări precum „Noi”, „20:29″ și „Gândurile mele”. Videoclipul piesei ne prezintă evoluția unei relații ce s-a consumat mult prea rapid, când totul a fost dat încă de la început, mult prea devreme. Regizorul videoclipului a fost Vlad Oancea, DOP David Mogan, iar producția a fost realizată de Loops Production.

„Am scris piesa <<SuperTare>> în momentul în care am realizat că de fapt nu îl poți iubi pe celălalt dacă nu te poți iubi pe tine. Daca tu nu mai ești al tău, nu ai cum să te oferi celuilalt. În piesă cântăm și despre momentul în care tu te schimbi pentru celălalt și la un moment dat ți se reproșează că nu te mai recunoaște. Normal că nu te mai recunoaște pentru că nu mai ești tu. Momentul în care devenim una din posesiile celuilalt nu mai poate exista dragoste. Dragostea nu este despre a cere celuilalt, ci doar despre a oferi celuilalt. Cand începi să crezi că ți se cuvine să primești, deja nu mai este vorba despre dragoste, pentru că dragostea doar oferă!” – Connect-R

Atât Alina Eremia, cât și Connect-R, sunt doi artiști ce sunt constanți prezenți în topurile celor mai mari radiouri din țară. Recent, artista a lansat un concept pe canalul ei de YouTube unde, de-a lungul a trei săptămâni, aceasta a arătat fanilor o latură mai sensibilă prin intermediul a trei piese noi, reorchestrate la pian – Ce-ar spune sufletul, Arată-mi și Cum Mă Țineai. Totodată, cel mai recent album al artistei – Deja Vu – a fost desemnat „Album of the year” în cadrul premiilor The Artist din toamna anului 2021.

Păreri?

58 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *