Dan Balan lanseaza single-ul Printre culori, prima melodie cu versuri in limba romana din ultimii 14 ani
2022-09-03 12:00:54

Dan Balan a revenit cu o piesa in limba romana. Este vorba despre single-ul „Printre culori”, pe care artistul l-a lansat insotit de un videoclip oficial, cum altfel decat printre culori. In acelasi timp, mesajul principal al videoclipului este „Give Peace A Chance”.

Asa cum ne-a obisnuit pana in prezent, single-ul „Printre culori” este compus integral de catre Dan Balan.

Videoclipul, plin de culoare si candoare, este regizat de catre Dan Balan, iar povestea emotionanta reliefeaza libertatea, in toate modurile si in toate perioadele. Proiectul il gaseste pe Dan, alaturi de un personaj feminin, intr-o lume colorata, incarcata de iubire, fericire si liniste.

Anterioara piesa cu versuri in limba romana a fost „Despre tine cant (part 2), pe care artistul a prezentat-o publicului in 2008, fiind al treilea single de pe albumul „The Power of Shower”. Piesa a beneficiat și de un videoclip, filmat de regizorul american Greg Olive, la New York.

Originar din Republica Moldova, Dan Balan este cântăreț, compozitor și producător – sfânta treime a muzicii. Este primul și singurul compozitor din țara sa natală care a fost nominalizat vreodată la premiile Grammy, fiind nominalizat pentru „Live Your Life” de la Rihanna și T.I. În calitate de fondator al trio-ului eurodance O-Zone, artistul a compus single-ul lor internațional „Dragostea din Tei”, cunoscut și sub numele de „Numa Numa Song”. Piesa a devenit instant o senzație la nivel mondial, ajungând în topurile din peste 30 de țări și s-a vândut în peste 12 milioane de exemplare. Paisprezece ani mai târziu, Dan lansează un remake optimist al piesei originale sub numele de „Numa Numa 2″, cu Marley Waters. Muzicianul este cunoscut și pentru hiturile sale „Chica Bomb”, „Justify Sex” și „Freedom”.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *