Gabriella Nastas lansează videoclipul piesei Timpul de Dragobete!!!
2023-02-24 13:40:32

Fermecătoarea solistă revine cu o nouă surpriză muzicală chiar de ziua iubirii la români, cu o piesă ritmată, ”Timpul”.

Gabriella Nastas și Sprint Music oferă un cadou atât vizual cât și muzical, tuturor îndrăgostiților care sărbătoresc românește.
Pentru Gabriella Nastas noul single ”Timpul”, însoțit de un videoclip pe măsură, are o însemnătate aparte având în vedere că petrece Dragobetele singură după 2 ani de zile. Piesa ”Timpul” a fost compusă de Emanuela Oancea împreună cu Gabriella, care a colaborat și la versuri, instrumentalul a fost realizat de Cătălin Năstase și Alex Leceanu, Mix-Master de Alex Truță iar videoclipul a fost filmat de Ciprian Strungariu după ideea și regia Gabriellei.

“Piesa s-a născut anul trecut. Mi-a fost prezentat un demo, a fost chimie din prima, am mers la studio, am tras vocile, ne-a placut atât de mult cum suna încât am hotărât sa termin piesa in aceeași zi, avand inspirație, am scris a doua strofă, și așa a rămas. Am lucrat cu băieții mei, producătorii Cătălin Năstase și Alex Leceanu, ne-a plăcut vibe-ul și totul a fost super profi. M-am gândit să o lansez de Sfantul Valentin, însă 24 februarie este o dată mai aproape de sufletul meu, mai ales că anul acesta de Dragobete voi sărbători singură”, ne-a mărturisit Gabriella. Ciprian Strungariu este cel care a filmat videoclipul, după ideile “nebune” ale Gabriellei, în care solista apare extrem de sexy, acesta având și el o poveste aparte

”Inițial ne-am dorit să facem doar un vizual, insă imaginația mea artistică și-a făcut de cap, asa ca mi-am pregătit cu atentie hainele si accesoriile. M-am consultat cu Ciprian iar pe parcursul filmărilor a ieșit o adevărată operă de artă și ne-am zis că este păcat să nu rămână așa și să-l oferim fanilor mei drept cadou în ziua în care se sărbătorește iubirea românească. M-am simtit sexy și a ieșit ceva elegant, glamour, demn de un super videoclip”, a povestit Gabriella. Care este foarte încântată atât de videoclip cât și de piesă și în special de versuri. ”Timpul n-are somn/ Nu pot să adorm/ Patul ăsta gol / … Inima mea-ți poartă dorul pe ascuns/ De la tine nu mai am nici un răspuns/ Spune-mi tu, cum îți bate inima?/ Cum respiri, fără dragostea în ea?! “Mesajul din spatele textului este unul foarte Deep, pentru cei care vor intra in esența acestuia. Pentru că este vorba despre o dragoste care vindecă și poate răni in același timp. Iar refrenul sună ca o speranță, care este redată prin vibe-ul piesei. Ritmul pozitiv redă agitația acelor nopți nedormite, și timpul care nu mai are somn la fel ca fanii mei care după vizionarea videoclipului, nu vor mai avea somn”, ne-a povestit solista.

Și tot ea ne-a spus că filmările videoclipului au durat 5-6 ore și ne-a povestit că la filmări a avut niște sandale foarte înalte, care i-au dat bătăi de cap, dezechilibrând-o pe artistă până în punctul în care se putea accidenta. În plus, pe tot parcursul filmărilor, de la aerul uscat din încăpere, artista a avut nevoie de intervenții frecvente asupra părului, care părea să fie neascultător și stătea în toate direcțiile. Însă totul s-a terminat cu bine”, a mai spus în încheiere Gabriella Nastas despre filmări

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *