MINA OKABE lanseaza single-ul Rain
2022-09-16 14:25:17

Prognoza de vreme, inevitabil cu ploaie, pentru toamna scandinavă este binecuvântată de vocea Minei Okabe! „Rain” este noul single al starului pop în ascensiune. De origine danezo-japoneză, MINA, in vârstă de 22 ani, este cunoscută pentru că scrie cântece care te duc în locuri noi, mai bune, cu o adiere caldă și blândă. Cântece precum „Every Second” și „Walk Away” s-au dovedit a fi hituri pe streaming, radio și Instagram, iar Mina Okabe a devenit unul dintre cei mai promițători artiști noi din Nordul Europei.

Vara a dispărut cât ai clipi și, în timp ce ne bucurăm de ultimele ore de soare, Mina Okabe este aici pentru a ne binecuvânta cu „Rain” – noul ei single care, pe lângă o prognoză meteo inevitabil pentru lunile următoare, este de asemenea, o schimbare în compoziția ei sinceră, asemănătoare unui jurnal.

Am scris „Rain” într-un moment în care simțeam că nu fac nimic suficient de bine și am încercat să ascund cum mă simțeam păstrând-o. Știam că sunt singura persoana care putea să repare ce simțeam și că trebuie sa-mi schimb obiceiurile și mentalitatea”, spune Mina Okabe.

Foarte așteptatul ei album de debut, „Better Days”, a fost lansat doar cu recenzii de cinci stele de către criticii danezi și, între timp, „Every Second” a fost o senzație pe Instagram, unde a atins un milion de reels în doar câteva luni – asta este un record de creații video pentru un artist nou decât orice melodie a celor mai mari artiști ai lumii, inclusiv The Weeknd, Dua Lipa, Miley Cyrus, Lady Gaga, Ed Sheeran sau Adele!

Mina Okabe a debutat la festivaluri anul acesta și a fost, de asemenea, invitată pentru a deschide concerte ale lui Lukas Graham, într-un turneu uriaș în aer liber, în Danemarca, în august.

„Colaborarea cu Lukas Graham a fost o oportunitate minunată. M-a învățat atât de multe și publicul lui a fost pur și simplu cel mai dulce! A cânta la Festivalul de la Roskilde a fost un vis devenit realitate. Mulțimea m-a copleșit complet și chiar în acel moment m-am simțit cu adevărat recunoscătoare și fericita că pot face ceea ce fac cu muzica mea”, spune Mina.

Toamna aceasta o va vedea pe Mina Okabe plecând în primul său turneu, în timp ce se află în prezent în studio, făcând al doilea album care urmează să fie lansat la începutul anului 2023.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *