Faydee a compus un hit pentru o cântăreață din România! Vezi despre cine este vorba!

După ce a dat lovitura în România ca solist, având 4 hituri și zeci de concerte în ultimii 2 ani, starul australian Faydee s-a gândit să-și încerce norocul și ca producător. Astfel, a pus ochii pe cântăreața Tara Holtea și i-a compus piesa “Day and night”.

De altfel, solista a filmat deja videoclipul acestei piese în Cipru, sub regia lui Mehmet Inan, regizor premiat de mai multe ori în Turcia. Din imaginile postate de Tara pe contul ei de Facebook, videoclipul se anunță unul extrem de sexy.

Tara Holtea si Mehmet Inan

“Am o relație de prietenie foarte strânsă cu Faydee și într-o zi a venit cu ideea să-mi compună o piesă. Mi-a arătat linia și instrumentalul, care mi-au plăcut foarte mult, așa că am început să lucrăm la ea. Am ales să filmez videoclipul în Cipru, pentru că am vrut să iasă ceva sexy, iar în România este încă foarte frig și, pe lângă asta, a trebuit să ajung oricum acolo întrucât am fost premiata la Gala En Moda”, a declarat Tara Holtea.

V-am făcut curioși? Stați cu ochii pe noi, vom reveni curând cu detalii picante, atât despre cei doi artiști, cât și despre noul clip “Day and night”.

110 Post Views

Cum au fost păcăliți de 1 aprilie artiştii HTag PR?

Ziua Păcălelilor, pseudonimul dat zilei de 1 aprilie, este renumită pentru farsele şi păcălelile pe care şi le fac prietenii între ei. Chiar dacă sărbătoarea datează încă din Evul Mediu, aceste obiceiuri s-au păstrat şi în zilele noastre, iar artiştii HTag PR nu au scăpat fără a fi păcăliţi, dar au avut grijă să facă şi ei, la rândul lor, farse celor apropiaţi.

Liviu Teodorescu (1)

Liviu Teodorescu a tras o mare sperietură, când unul dintre prietenii lui s-a gândit să-i mute maşina de la locul ei: “Eram la cumpărături cu nişte prieteni şi la un moment dat unul din ei îmi zice că şi-a lăsat portofelul la mine în maşină. Inocentul de mine i-a dat cheia să îşi ia omul portofelul. La ieşire, în parcare, au zis că rămân ei cu cărucioarele la intrarea în magazin, ca să vin eu cu maşina, să punem cumpărăturile. Dupa ce m-am învârtit prin parcare vreo jumătăte de oră, cu gândul că poate sunt eu imprăstiat si am uitat unde am parcat, am vrut să sun la poliţie, dar băieţii au tot insistat să o mai căutam. La un moment dat, m-am prins. Prietenul ăsta bun al meu mutase maşina pe alt loc. Ba mai mult, complotaseră toţi! Mi-am luat-o frumos, nimic de zis, ba chiar m-am hotărât să fac şi eu farsa asta altora.”.

Shift

Shift are ce povesti, mai ales că cea mai mare farsă a primit-o din partea unui vecin, care l-a păcălit la vârsta copilăriei: “Când eram puştan, prin clasa a III-a, mi-a zis un vecin că în spatele curţii la bunica mea este o comoară. Credul, l-am luat cu mine pe cel mai bun prieten şi ne-am apucat să săpăm, cu spor chiar )) Am săpat vreun metru adâncime şi n-am dat de nicio comoară. Când şi-a dat seama că noi săpăm de zor şi deja se citea dezamăgirea pe feţele noastre, a venit şi ne-a spus că e o glumă. Cred că a vrut să ne înveţe care-i treaba cu munca pământului.”.

lariss

Lariss a povestit cu zâmbetul pe buze o păcăleală pe care a pus-o la cale la vârsta de 17 ani, nu oricui, ci unui vameş: “Cântam în corul bisericii. Eu şi colegii mei eram bunicei şi aveam concerte prin multe locuri, inclusiv în afara ţării. Tin minte că ne pregăteam de vreo lună pentru câteva evenimente pe care trebuia să le susţinem în Olanda. Pentru a putea pleca, aveam nevoie de procură de la mama mea pentru ca eram minoră, însă, emoţionată si în graba împachetării, am uitat-o acasă. Mi-am dat seama dar abia pe drum, nu mai era cale de întoarcere, asa că mi-am propus să-mi încerc norocul. M-am machiat pentru prima dată să par puţin mai matură… şi i-am aşteptat pe vameşi să ne controleze. Aveam în cap că trebuie să joc teatru. A venit în cele din urmă şi vameşul, care a văzut în buletin că nu-s majoră, mi-a cerut procura, iar eu mi-am intrat în rol: “Imediat, staţi puţin că n-o găsesc”. Caut ce caut, mă fac că nu o găsesc, mă prefac că o sun pe mama şi îi propun să vorbească cu vamesul la telefon. Imi tremurau genunchii de emoţie si inima îmi bătea tare, mai aveam un pic si plangeam. Vamesului i s-a facut milă, dar tot m-a certat: “Nu vorbesc cu nimeni. Să fie ultima dată cand se întâmplă aşa ceva!”. M-a lasat intr-un final sa trec”.

Septimiu_The dAdA

Septimiu, solistul trupei The dAdA, a fost păcălit chiar de mama lui, care i-a pregătit o farsă de 1 aprilie mai din timp: “Intr-o dimineaţă primesc un telefon de la maică-mea în care mă întreabă ce mai fac şi cum îmi mai este, după care îmi spune că ar vrea să mă vadă, că ea e la sora mea acasă şi ca mă aşteaptă să bem cafeaua împreună. Nu îmi venea să cred că a ajuns în Bucureşti şi nu m-a anunţat nimeni. După care mă îmbrac, ies din casă, însă am avut o presimţire că ceva nu e în regulă. Am sunat-o pe sor-mea cu gândul să mă iau de ea că nu m-a anunţat si pe mine că a venit mama în Bucureşti. Bineînteles că a început să radă în hohote. Era şi ea complice la farsa mamei, care de fapt era acasă, la Humuleşti”.

Loredana Cavasdan

Mărturisirile “vinovate” cu farse de 1 aprilie continuă cu Loredana Cavasdan, una dintre cele două soliste din trupa Life On Mars, care a dezvăluit: “Acum 2 ani, de 1 aprilie, am pus o prietenă să-l sune de pe telefonul meu pe prietenul meu de atunci, spunând că a găsit telefonul într-o cabină de probă dintr-un magazin şi că îi place mult cum arată şi de aceea nu vrea să îl înapoieze. A ţinut ‘circul’ ăsta o perioadă până el s-a enervat. Atunci i-am luat prietenei mele telefonul din mână şi l-am anunţat că e 1-0 pentru mine”.

sebastian muntean_roads

Sebastian Muntean, vocalistul trupei Roads, îşi aduce aminte o întâmplare din copilărie în care, cu siguranţă, toate persoanele cu fraţi se vor regăsi: “Când eram copii, eu şi fratele meu împărţeam acelaşi computer, era bătaie (la propriu) pe cine se joacă la calculator. Astfel, într-o zi, mă certasem cu fratele meu, Maximilian, pe această temă. După ce l-am sâcâit destul timp, a cedat nervos şi mi-a dat o palmă. Moment în care am ieşit din cameră. M-am dus direct spre trusa de machiaj a mamei. Am găsit culoarea potrivită şi m-am învineţit bine de tot la ochi. Apoi m-am întors lângă el, m-am aşezat cu faţa la calculator în stânga lui şi am aşteptat să observe. Când m-a văzut vineţiu, a făcut ochii mari şi am simţit cum i se opreste respiratia pentru o secundă. Evident nu se gândea la mine, ci la bătaia pe care urma să şi-o ia de la tata:)) Nici până acum nu m-a iertat:))”.

Alb Negru

Andrei Ştefănescu de la Alb Negru a păţit-o şi el, a fost păcălit şi a şi făcut farse prietenilor: “Când aveam 13-14 ani şi uitasem de ziua de 1 aprilie, unul dintre prietenii mei din copilărie a sunat la uşă, spunându-mi că a luat foc blocul la parter:))) L-am crezut, evident. Dar şi eu am făcut farse, îmi amintesc de una în mod special, când i-am spus unui prieten că sunt la spital şi el s-a dus acolo să mă viziteze.”.

De cealaltă parte, Kamara a pătit-o şi el rău de tot, după cum povesteşte: “Cea mai tare farsă mi-a fost făcută de către cei de la emisiunea “Noaptea Erorilor”. În acea farsă, eram invitat să particip la un casting pentru un film al lui Pedro Almodovar, pe care eu îl admir. Am trecut prin fel şi fel de probe, de la dans rumba în chiloţi, la o păruială cu o actriţă , până la mers pe picioroange. Nu am bănuit nimic şi am gustat farsa din plin :))))”.

adriana rusu

Adriana Rusu s-a dus cu gândul tot la copilărie, când fratele ei mai mic a vrut să-i facă o farsă: “Îmi amintesc că pe la 10 ani, eu aveam bicicletă, iar fratele meu mai mic, o tricicletă. Invidios pe bicicleta mea, a luat-o să o ascundă, numai că eu l-am văzut şi am aruncat cu el după o piatră, cam mare ce-i drept. Lovitura a fost atât de puternică, încât fratele meu a ajuns la spital, cu capul spart. Dacă lui nu i-a ieşit farsa, eu l-am lăsat cu semn în frunte pentru totdeauna :D”.

Voi cum v-ați păcălit prietenii? Dar păcăliți de către cei din jur? Aștept propuneri de păcăleli care au fost puse în aplicare și știți sigur că funcționează!

112 Post Views

Kat Dahlia – I Think I’m In Love (videoclip nou)

Cum stii exact ca esti indragostit? Kat Dahlia are cateva idei in videoclipul “I Think I’m In Love”, iar totul pare a fi o zi din viata tinerei artiste.

Single-ul “I Think I’m In Love” este extras de pe albumul de debut al artistei “My garden”, iar videoclipul spune o poveste inedita, care oglindeste pasiunea artistei pentru muzica si este continuarea clipului “My Garden”.

“I Think I’m In Love” este deja in playlistul radio-urilor si ocupa prima pozitie in “Artists to Watch Playlist” de pe Spotify. Mai mult, piesa “I Think I’m In Love” a fost difuzata de postul ABC intr-un episod din serialul Grey’s Anatomy.

Albumul “My Garden” a debutat pe prima pozitie in topul iTunes Latin si pe pozitia a 6-a in Top Pop Albums Chart. De altfel, materialul discografic a primit recenzii foarte bune din partea Interview Magazine, Billboard, Latina, The New York Times etc. Desemnata “Single of the Week” in ianuarie, de catre iTunes, piesa “Crazy” a devenit a doua cea mai descarcata piesa din ultima perioada de la Sony Music.

Tu cum iti dai seama ca s-a intamplat inevitabilul si te-ai indragostit? Sunteti de acord cu frumoasa artista, Kat Dahlia, sau ati descoperit altfel dragostea? Astept parerile voastre!

81 Post Views

Fifth Harmony feat. Kid Ink – Worth It (videoclip nou)

In timp ce single-ul “Worth It”, colaborarea cu Kid Ink, cucereste in topurile muzicale internationale, fetele de la Fifth Harmony lanseaza videoclipul piesei.

Videoclipul a fost prezentat in premiera in cadrul “Nickelodeon Kids’ Choice Awards”, sambata, 28 martie, unde Fifth Harmony a primit trofeul “Favorite New Artist”.

Al treilea extras de pe albumul “Reflection”, single-ul “Worth it” continua sa cucereasca topurile muzicale din intreaga lume. In plus albumul de debut al fetelor a ocupat pozitia a 5-a in topul Billboard, iar turneul “Reflection Tour” este sold out.

Fetele de la Fitfh Harmony vor canta pe 6 aprilie la evenimentul White House Annual Easter Egg Roll, iar pe 13 aprilie vor fi in platoul emisiunii Live With Kelly & Michael.

Anul 2014 a fost unul de bun augur pentru Fifth Harmony. Primul single de pe albumul de debut, “BO$$”, a primit discul de aur pentru vanzari, au cantat in deschiderea unui mega-concert Demi Lovato, au primit doua premii importante in cadrul Radio Disney Music Awards, la categoriile Breakout Artist Of The Year si “Best Song to Rock Out With Your BFF”, premiul “Artist to Watch Moonman” la MTV VMA si au primit 6 nominalizari la Teen Choice Awards.

Va las sa urmariti noul videoclip Fifth Harmony feat. Kid Ink – “Worth It” si astept parerile voastre! Va place sau nu?

85 Post Views

The dAdA feat. Alexandra Ungureanu – Ne iubim (videoclip nou)

După single-uri precum “Geamul potrivit”, “Mergem înainte” sau “Gps” şi featuring-uri cu artişti din zona urban-rap ca Zhao şi JerryCo, băieţii de la The dAdA revin în atenţia publicului cu o piesă despre dragostea care se poate transforma din neatenţie într-o relaţie de rutină.

“Ne iubim”, single compus de cei 4 băieţi de la The dAdA în Garsoniera Production & Voltart (studioul în care trupa compune zi de zi pentru artişti de top), are parte de un videoclip regizat Florin Botea (cunoscut pentru zeci de videoclipuri ale artistilor români, între care “Întoarce-te acasă” – Holograf feat. Antonia, “Habibi (I need Your Love)” – Shaggy, Mohombi, Faydee & Costi, “Playa En Costa Rica” – Ami şi multe altele).

Povestea piesei îi aduce în prim-plan pe cei doi protagonişti, personaje interpretate de Septimiu Urzică şi Alexandra Ungureanu, care-şi umplu timpul „unul lângă altul, dar unul fără altul”.
“Încă de când lucram la piesă, ne-am decis că cea mai potrivită voce este cea a Alexandrei Ungureanu, pe care o admirăm cu toţii încă de la primele ei colaborări cu Sistem şi Holograf”, declară Septimiu, solistul trupei.

De cealaltă parte, Alexandra Ungureanu adaugă: “Colaborarea cu băieţii de la The dAdA a fost plăcută şi extrem de creativă. Piesa şi ideea colaborării a apărut în mintea noastră undeva anul trecut şi de atunci am tot lucrat la detalii. Sunt încântată de rezultat şi sper că şi vouă să vă placă la fel de mult!”.

Noul single, “Ne iubim”, semnat The dAdA feat. Alexandra Ungureanu, este o piesă ce beneficiază de un videoclip pe care vă invităm să-l urmăriți și să ne spuneți părerea.

Credite:

The dAdA – styling: Matei Hurjui; hairstyle: Constantin Dumitru (Attitude Salon), outfit-uri: H&M, make-up: Melissa Glisten (Dalles Go)
Alexandra Ungureanu – styling: Cosmin Florea; make-up: Diana Ionescu; hairstyle: Florin Cova (Salon Laurent Tourette), outfit-uri: Murmur by Andreea Badala, BCBG Max Azria, Sport Couture, Crystal-Fashion.
Photo: HTag PR/Andreea Drilea & Andra – Dalles Go Photography

100 Post Views

Kapushon feat. Stela Botan – Romanul despre Cluj (videoclip nou)

Kapushon, artistul care a cucerit publicul cu piesa “Fratica da-mi o bucatica”, lanseaza single-ul si videoclipul “Romanul despre Cluj”, in colaborare cu Stela Botan.

Piesa este compusa de catre Kapushon, Constantin Varanita si Ion Guzu, iar videoclipul este regizat de catre Binzari Vasile si a fost filmat atat in Romania, la Cluj, cat si in Republica Moldova, la Chisinau.

“Piesa vorbeste despre lupta interioara a unui student, care sta intre ‘trebuie’ si ‘vreau’. Piesa face aluzie la romanul scriitorului basarabean Alexandru Vakulovskii si evidentiaza peripetiile unui student la Cluj”, declara Kapushon.

Originar din Republica Moldova, Kapushon si-a inceput cariera in 1999, cand impreuna cu Sica, un alt rapper, a infiintat “Trupa X”, alaturi de care lanseaza numeroase hituri si albume.

“Kapushon vine din limba rusa si se traduce ca ‘gluga’. In 2004 am ales numele acesta de scena pentru ca gluga este un accesoriu al vestimentatiei hip-hop si termenul este din aceasta familie. Mi-a placut și cum suna fonetic”, mai declara artistul.

Prezentatoare tv, actrita si interpreta, Stela Botan a participat la numeroase concursuri muzicale in Republica Moldova si nu numai, printre care Fabrica de Staruri, dar si in finala nationala a concursului Eurovision 2015. Colaborarea dintre cei doi artisti a venit dupa participarea in cadrul concursului X Factor Romania.

Va las sa urmariti videoclipul single-ului “Romanul despre Cluj” semnat Kapushon feat. Stela Botan si astept parerile voastre.

107 Post Views

SergioPROJECT – Melodia de Amor (lyric video)

Sergio PROJECT revine in atentia publicului si lanseaza o conversatie de dragoste pe note muzicale, piesa ce este intitulata “Melodia de amor”.

O “melodie de amor” ce te va pune in miscare si iti va aduce starea de bine de la prima ascultare.
Ritmul latino al acestei piese, combinat cu reggae, la care se adauga si putin clubbing este combinatia perfecta pentru a incepe distractia in orice moment.

SergioPROJECT impreuna cu Adrian Stavian au inceput sa dezvolte aceasta idee muzicala, la care a contribuit si Marcel Prodan.

“In momentul in care am inceput ideea acestei piese, mi-am amintit de modul in care am surprins-o pe fosta mea iubita cu o declaratie de iubire, in variant muzicala, in una din serile de karaoke.”, a declarat SergioPROJECT.

SergioPROJECT impreuna cu Adrian Stavian se pregatesc intens in studio cu alte noi melodii, pentru o vara prelungita si o distractie maxima in acest an.

112 Post Views

New Level – Limite si secrete (single nou)

Trupa New Level formata din cei doi membri, Actoru` si Tanu, a lansat single-ul “Limite si secrete”, piesa ce a fost produsa de A Mad Beats (Flegmatick & Pi).

De artwork s-a ocupat Unu Mai, iar celelalte detalii au fost puse la punct de catre baietii ce fac parte din trupa.

“Mesajul piesei reprezinta in mare parte modul de gandire al oamenilor ce isi impun “limite”, ceea ce inseamna ca nu isi dau frau liber imaginatiei si nu au curaj si incredere pe deplin in ei. Adevarul este ascuns prin ideea de “secret” ceea ce este echivalent unei minciuni. Atunci cand tii ceva pentru tine este inevitabil sa nu fii intrebat de cineva ce se intampla si din lipsa curajului poate, sau poate din teama poti aplica o minciuna. Idealurile sunt din ce in ce mai lipsite de forta si din cauza asta tinerii se afunda in depresii. Rezultatul ce urmeaza reprezinta apoi lipsa succesului si totul se rezuma intr-un final la stres. In concluzie piesa nu are un mesaj foarte pozitiv, dar te poate pune pe ganduri!”, ne-a declarat Actoru`.

83 Post Views

The dAdA feat. Alexandra Ungureanu – Ne iubim (teaser video)

După single-uri precum “Geamul potrivit”, “Mergem înainte” sau “Gps” şi colaborări cu artişti din zona urban-rap ca Zhao şi JerryCo, trupa The dAdA lansează o nouă piesă, de data aceasta, în featuring cu Alexandra Ungureanu.

“Ne iubim”, single compus de cei 4 băieţi de la The dAdA în Garsoniera Production (studioul în care trupa compune zi de zi pentru artişti de top), este povestea transformării unei iubiri frumoase într-o relaţie de rutină, alterată de problemele mărunte ale vieţii cotidiene.

Videoclipul, care va fi lansat în curând şi care este semnat de cunoscutul regizor Florin Botea, îi aduce în prim-plan pe cei doi protagonişti, personaje interpretate de Septimiu Urzică şi Alexandra Ungureanu, care-şi umplu timpul „unul lângă altul, dar unul fără altul”.

“Încă de când lucram la piesă şi am compus versurile, ne doream ca Alexandra Ungureanu să fie vocea feminină. I-am propus, i-a plăcut piesa din prima şi aşa a ieşit colaborarea pentru “Ne Iubim”, noul nostru single”, declară Septimiu, solistul trupei.

V-am făcut curioși? Până la data lansării noului single, “Ne iubim”, vă invităm să urmăriți teaserul clipului și să vă faceți o părere!

https://youtu.be/UIg935OBdso

95 Post Views

Pasiunea ascunsă a Alexandrei Stan – muzica populară

Alexandra Stan, artista care continuă sa cucereasca inimile publicului din toata lumea si care tocmai a încheiat un nou turneu în Japonia, le-a oferit fanilor români o ipostază inedită costumată în port popular si cântând folclor în ediţia specială a emisiunii “O dată-n viaţă” de pe TVR1.

Cu toate că stilul pe care îl abordează cântăreaţa este unul pop, Alexandra Stan ne-a demonstrat în nenumărate rânduri că poate să cânte de la balade, la piese dance si clubbing, mai nou chiar şi muzică populară.

Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii “O dată-n viaţă” de pe TVR1, a supus-o pe Alexandra Stan la diferite provocări, de la a-şi arăta măiestria în interpretarea unui cântec din folclor, până la curăţat urzici.

“Colind lumea în lung şi în lat, dar nu uit nicio clipă că sunt o româncă, mândră de ţara mea! Am fost invitată să cânt la ediţia specială a emisiunii “O dată-n viaţă”, unde glasul tinerilor artişti se împleteşte cu folclorul românesc. Bunica mea mi-a insuflat respectul faţă de muzica populară, iar pentru emisunea de pe TVR1 am decis să cânt unul dintre cântecele preferate ale ei, “Mai ţii minte, măi dragă Marie”, care îi aparţine Mariei Lătăreţu. A fost o provocare pentru mine să cânt muzică populară, m-am bucurat de moment şi am fost încântată să fac echipă cu Niculina Stoican”, mărturiseşte Alexandra.

Nu numai că a cântat piesa “Mai ţii minte, măi dragă Marie”, ci a făcut şi un duet cu Niculina Stoican, pentru una dintre melodiile sale, interpreta de muzică populară susţinând că după această experienţă se va întoarce acasă “mai frumoasă şi mai plină de viaţă”.

Ce credeţi? Ar lăsa frumoasa artistă muzica usoară pentru cea populară? Așteptăm părerile voastre!

110 Post Views