Goran Bregovic la Bucuresti: o categorie de bilete este SOLD OUT

Goran Bregovic se intoarce in Romania alaturi de “Wedding and funeral orchestra”, pentru un show de senzatie care va purta fanii prin toate albumele si hiturile care l-au facut celebru, intr-o companie selecta !

Evenimentul va avea loc pe 30 septembrie la Arenele Romane din Bucuresti. In deschiderea concertului vor uca pe scena Arenelor Romane Zuralia Orchestra si invitatii sai !

Categoria de bilete B, fara loc in fata scenei este sold out. Momentan mai sunt disponibile bilete la categoriile A cu loc si C fara loc dar cel mai probabil biletele de la A se vor epuiza curand.

PROGRAM SI REGULI DE ACCES

Accesul in incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) incepand cu ora 19:00 iar Zuralia Orchestra urca pe scena la 19:30, maestrul Bregovic urmand sa cante la ora 21:00 in cadrul unui show de zile mari !

In ceea ce priveste regulile de acces, organizatorii roaga pubicul sa nu vina la concert cu urmatoarele obiecte, acestea fiind interzise:

• sticle, conserve,

• mancare sau bauturi de orice fel,

• artificii, arme, obiecte periculoase,

• umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine),

• aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil),

• aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Organizatorii nu vor stoca si pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata festivalului.

In cadrul evenimentului se vor comercializa diverse sortimente de bauturi si mancare, vanzarea acestora facandu-se pe baza de jetoane care pot fi procurate de la casele special amenajate.

Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului. Parasirea perimetrului Arenelor Romane, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraeasca zona de eveniment o pot face dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alt bilet.

Este strict interzisa vanzarea sau cumpararea invitatiilor si vanzarea sau cumpararea biletelor la suprapret. Organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate ca desfasoara astfel de activitati si de a confisca invitatiile, respectiv biletele, aflate in posesia acestora. Se recomanda achizitionarea biletelor doar din punctele de vanzare autorizate.

Accesul in zonele A si B se face pe baza bratarii primita la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete au acces si in Zona C a festivalului. Posesorii de bilete in Zona C nu vor primi bratara. Zona C se afla exact in spatele zonei B si asigura acces si pe scaunele din Arenele Romane, mai putin sectoarele K si E care sunt dedicate zonei A. Toate biletele din zona A sunt cu loc pe scaun dar spectatorii pot cobori in Arena in zona B sau C.

Accesul copiilor este permis doar pe baza de bilet si doar daca acestia sunt insotiti de unul dintre parinti, posesor al unui bilet valid. Bilete gasiti la vanzare atat inainte de concert la preturi speciale dar si la intrare in ziua concertului.

Harta Bilete: http://www.bestmusic.ro/harta-bilete.jpg

Locurile pe scaune se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate. Copiii sub 7 ani au gratuitate insotiti de un adult posesor de bilet. O serie de artisti invitati vor fi anuntati in curand. Concertul are loc in aer liber ! Consultati programul final al evenimentului pe Facebook sau pe bestmusic.ro cu 3 zile inainte de concert. Pentru acest concert vor fi puse in vanzare doar 4000 de bilete pentru a avea suficient spatiu de dans!

BILETE

Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro, precum si in toate punctele fizice clasice de vanzare din toata tara

Biletele inainte de concert au preturi speciale:

185 de lei – Categoria A (VIP) cu loc in tribuna (doua sectoare, stanga dreapta scenei)

119 de lei – Categoria B in picioare in fata scenei – SOLD OUT

75 de lei – Categoria C in picioare sau cu loc in spatele categoriei B, in Arena

In ziua concertului, biletele vor costa: 200 de lei Categoria A, 125 de lei categoria B si 100 de lei categoria C, in limita spatiului disponibil.

Arenele Romane – Parcul Carol, strada Cutitul de Argint nr 3, Bucuresti

Va invit cu drag la un eveniment BetMusic Live Concerts powered Rin Grand Hotel, Magic FM si Romania TV, apoi va astept cu pareri. Enjoy!

00000008441-366d-800x800-n-8b0ac958

169 Post Views

Cine sunt câștigătorii Aristoteles Workshop 2016

IONAȘ VISEAZĂ CĂ PLOUĂ, cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2016

Filmul Ionaș visează că plouă / Ionaș Dreams of Rain a primit premiul pentru cel mai bun film în cadrul ediției cu numărul unsprezece a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop. Documentarul despre bătrânul care își păzește lanul de porumb de mistreții flămânzi este regizat de Dragoș Hanciu, imaginea este semnată de Ileana Gabriela Szasz, și montajul de Maria Bălănean. Premiul este în valoare de 2000 euro, oferit de Farmexim.

Anul acesta, Aristoteles Workshop s-a desfășurat între 23 august și 24 septembrie, în Maramureș, iar prezentările celor cinci filme produse de cei 12 participanți s-au făcut la Teatrul Municipal Baia Mare, în fața unui juriu format din:
Kumjana Novakova, cofondatoarea și directoarea Festivalului de film Pravo Ljudski din Sarajevo.
Nicolas Feodoroff, programator și membru al comitetului de selecție la Festivalul Internațional de Film de la Marseille.
Thanos Stavropoulos, programator și coordinator al Festivalului de film documentar din Salonic.
Dan Curean, regizor și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Juriul a deliberat mai bine de două ore, motivând că nu este o alegere ușoară și că nu se așteptau la filme atât de bune.

Ce spun câștigătorii

Dragos Hanciu (regie) “Am filmat 12 nopți pe parcursul a două săptămâni. După micul dejun, dormeam câteva ore, apoi ne uitam la materialul filmat și, dacă nu plecam înapoi la filmare, intram în montaj. Cu ritmul ăsta, aproape am ratat workshopul. (…) Sunt fericit că am participat, l-am simțit ca pe semestrul ăla pe care nu l-am avut niciodată în timpul școlii de film, doar concentrat într-o lună. Aristoteles Workshop te forțează să ieși și să faci treaba până la capăt, orice-ar fi.”

Ileana Gabriela Szasz (imagine) – “Aristoteles Workshop a fost o sumă de căutări: cum îți împarți spațiul vital cu alți oameni, cum socializezi, ce faci când ești singur. Cum ajungi să cunoști și să înțelegi atât oamenii cu care lucrezi cât și cei pe care îi filmezi în același timp. Cum cobori și urci dealul pe întuneric, după ore întregi de filmare, fără să-ți pierzi mințile. Cum îți accepți greșelile, înveți să ai încredere, și cum spui o poveste pe care ai descoperit-o în doar câteva săptămâni.“

Maria Bălănean (editor) “Ajungi acolo și te simți provocat, treci prin furie, fericire, satisfacție, frustrare, emoție, nesiguranță, beție. Și faci un film, și câștigi premiul, ca și cum nu era destul că ai câștigat prieteni, ai învățat lucruri. E foarte tare că avem șansa să investim premiul în viitorul filmului, că am primit feedback constructiv de la juriu și tutori, dar probabil cea mai bună parte a fost că m-am apropiat de echipă și-am dat tot ce-am putut pentru un rezultat cât mai bun.”

Sinopsisurile celor cinci filme Aristoteles Workshop 2016

Ionaș Dreams of Rain
Echipa Dragoș Hanciu (regie), Ileana Gabriela Szasz (imagine), Maria Bălănean (montaj)

Bătrânul Ionaș trăiește într-un sat izolat din Maramureș, de unde drumul nu mai duce decât în pădure. În fiecare an, din iulie și până la începutul lui octombrie, Ionaș își petrece nopțile păzindu-și de unul singur lanul de porumb de mistreții care amenință să-i mănânce agoniseala.
Pericolul cel mare este somnul. Ionaș știe că atunci când doarme nu este conștient de ce se întâmplă în jur, decât dacă visează. Conflictul se naște dintr-un tumult interior antrenat de visele recurente cu tatăl său. El crede că atunci când visează oameni care au murit, plouă. Iar ploaia aduce negreșit mistreții.
Deși lupta cu somnul și mistreții poate să pară mică, pentru existența nocturnă a lui Ionaș este esențială. Ionaș duce un război cu timpul pe care nu îl poate învinge, realizând într-un final că este un simplu om.

Wherever the Apple Fell
Echipa Alex Badea (regizie), Ivan Koroman (imagine), Delia Oniga (montaj)

Ghiță vrea să plece din mânăstire și tocmai s-a mutat într-o rulotă, să petreacă ceva timp singur.

Sincerely Yours
Echipa Sakari Suuronen (regie, imagine), Ruxandra Pintilie (montaj)

Mulsul vacii, construirea unei căpițe de fân și imortalizarea momentului, o privire asupra vieții de zi cu zi a satului. Portretul unui țăran care a găsit o cale de a face timpul să stea în loc.

Plan B
Echipa Marina Cracana, Piero Di Silverio

În Cavnic nu se întâmplă mare lucru, cu toate astea, doi realizatori de film documentar încearcă cu disperare să găsească firul unei povești.

It’s been Written
Echipa Liliana Constantin, Diana Rusu

Cheia este un cioban ucis. Cu ea încercăm să descuiem ușa către lumea unei comunități blocate între pământ și rai.

Aristoteles Workshop, atelierul de film documentar inițiat în 2006 de Dan Nuțu și Cristina Hoffman, s-a desfășurat anul acesta cu sprijinul Fundației Baia Mare 2021, oras candidat pentru titlul de Capitală Culturala Europeană 2021, al Consiliului Judetean Maramures, si al Centrului Național al Cinematografiei.

Ce părere aveți? Meritau?

128 Post Views

A inceput votarea pentru premiile MTV EMA!

Start Vot!

Au mai ramas cateva saptamani pana la unul dintre cele mai asteptate evenimente din industria muzicala, si anume premiile MTV Europe Music Awards.

Votarea regionala care a inceput astazi, 27 septembrie va continua pana pe 5 noiembrie. Castigatorii isi vor da intalnire pe data de 6 noiembrie, la Ahoy Theatre in Olanda.

Manuel Riva, numele din spatele celei mai difuzate piese ale utimelor luni “Mhm Mhm”, a fost nominalizat la categoria Best Romanian Act din acest an. Manuel este unul dintre cei mai de succes producatori muzicali si DJ din Romania cu o experienta de peste 15 ani in domeniu.

Manuel Riva: Este o mare onoare sa fim nominalizati la Premiile MTV, Best Romanian Act. Felul in care a fost primita piesa “Mhm Mhm ne-a coplesit, efectiv. As vrea sa le multumesc tuturor celor care ne-au sustinut.

Eneli: La inceput crezi ca esti singur cu visul tau. Apoi muncesti pentru a-l realiza si speri că şi altii vor crede in el. Astazi, le multumesc tuturor celor care au facut si vor continua sa faca posibila realizarea acestui vis.

Piesa a cucerit iremediabil intreaga Europa si a ocupat luni la rand primele pozitii din top-urile internationale de Radio, Shazam si iTunes.

De astazi il puteti vota pe Manuel Riva accesand http://ro.mtvema.com/.

Succes, Manuel Riva!

119 Post Views

Filmul „Câini”, văzut de peste 15.500 de spectatori în România

Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, premiat la Cannes, TIFF și Sarajevo și nominalizat la European Discovery 2016, la Premiile Academiei Europene de Film, a fost văzut până în prezent de peste 15.500 de spectatori în România, în cinematografe și în proiecții speciale. Filmul rulează pe marile ecrane de vineri, 23 septembrie, având o distribuție impresionantă: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Ecourile în presa românească, ca și în cea internațională, sunt puternice: „De public şi de festival în egală măsură, filmul Câini face cunoscut încă un regizor român talentat şi îl aduce pe Bogdan Mirică foarte aproape de vârful ierarhiei cineaştilor din ţară”, scrie Pressone.ro. „Este un exerciţiu de stil cum nu s-a mai văzut în cinemaul românesc. Câini face parte din categoria acelor prime filme de o incredibilă prospeţime şi inspiraţie, pe care autorului îi e foarte greu să le depăşească mai târziu”, notează Adevărul. „Un debut proaspăt, revigorant, care nu face concesii spectatorului, ci îl invită într-o atmosferă neliniştitoare”, potrivit Ziarului Metropolis.

Câini poate fi văzut săptămâna aceasta în București la Hollywood Multiplex, Movieplex, Băneasa Grand Cinema & More, CineGlobe Titan, AFI Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Europa. În țară, Câini rulează la Adjud, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Onești, Oradea, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara, Vulcan.

În paralel, filmul pleacă prin țară spre orașele fără cinematograf, iar primele proiecții speciale vor avea loc la Hațeg (Sala de spectacole, fostul Cinema Dacia, 28 septembrie, 19:30), Carei (Sala Deak Endre a Centrului Cultural, 29 septembrie, 19:30), Zalău (Casa Municipală de Cultură, 30 septembrie, 18.30 și 20.30), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, 1 octombrie, 19:00).

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul este proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

Like or not?

164 Post Views

Două zile până la începutul celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL

Peste 60 de artiști din 8 țări vor fi prezenți între 28 septembrie şi 1 octombrie la București, pe scenele InnerSound.

Începând de miercuri 28 septembrie până sâmbătă 1 octombrie, InnerSound te invită să redescoperi muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia în viziunea a peste 60 de artiști, fiecare cu propria interpretare a temei TOUCH, tema a celei de-a patra ediții InnerSound, în opere, instalații și performance-uri create special pentru festival.

Timp de 4 zile, Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu vor fi gazdele evenimentelor InnerSound New Arts Festival 2016.

Printre cei peste 60 de artiști prezenți la InnerSound 2016 se numără cvartetul de coarde Ad Libitum: Alexandru Tomescu – vioara I, Şerban Mereuţă- vioara a II-a, Bogdan Bişoc – violă şi Filip Papa- violoncel; acordeonistul Ghenadie Rotari; pianiștii Mihai Măniceanu, Gabi Sultana şi atistul multimedia Cătălin Creţu; olandezii de la Project 128 şi DJ Lukatoyboy; artiștii multimedia Svetlana Maras (Serbia), Matei Bejenaru, Livia Mateias, Marius Jurca, Minim (Diana Dulgheru), Syntax (Laurian Bardos), Gabriel Kelemenn și Ioana Vreme într-o expoziție curatoriată de Ciprian Ciuclea; și ansamblul SonoMania, dirijat de Alexandru Mija.

Unite de conceptul festivalului, TOUCH, evenimentele celei de-a patra ediții a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL propun pasionaților de cultură să redescopere puterea artei de a genera inovația în orice domeniu și de a îi aduce mai aproape de viitor. Tema festivalului provoacă publicul să reflecteze asupra atingerii ca graniță între tehnologie și simțire, ca punct de întâlnire între artist și spectator, ca prim pas concret de la sentiment la materie, într-un mix seducător de acțiune și reverie.

Urmăriți noutățile celei de-a patra ediții InnerSound pe www.facebook.com/InnerSound.Bucharest/

Găsiți întregul program al festivalului pe www.innersound.ro

Preţul biletelor pentru prima zi de festival este 35 de lei, pentru a doua zi de 25 de lei, iar pentru ultimele 2 zile preţul este de câte 30 de lei. Abonamentele pentru cele 4 zile de festival sunt disponibile la preţul de 75 de lei.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro , la Casieria Palatul Național al Copiilor București și la Casieria Metrou Unirii 1 București.

Despre INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL: Organizat de Asociația Art&Co și Asociația OPUS, INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL este singurul eveniment independent din România care oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane culte, punând-o în relație cu artele vizuale, film și multimedia. Festivalul funcționează ca o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentiști, fotografi, artiști vizuali/multimedia și regizori. Desfășurat începând cu anul 2012, INNERSOUND este fondat de trei compozitori ce includ în creația lor artele vizuale și performance-ul: Sabina Ulubeanu, director artistic, este și fotograf, Diana Rotaru este preocupată de latura sincretică a artelor, iar Cătălin Crețu, consultant artistic, este artist multimedia.

Așadar, vă invit la InnerSound New Arts Festival, un eveniment co-finanțat de Administrația Fondului Național Cultural și susținut de Raiffeisen Bank. Enjoy!

117 Post Views

Trupa B52 pregateste nu una, ci doua surprize!

Toamna vine cu un suflu puternic de noutati si schimbari, iar Trupa B52 nu face exceptie. Acestia vor debuta cu un nou single, nume si intr-o noua componenta la finalul acestei saptamani.

Dupa ce au incantat publicul de la X Factor cu aparitiile lor explozive, si au furat numai “DA” juratilor, membrii trupei au decis ca a venit timpul sa treaca la urmatoarea etapa.

Diva si rebelul din B52, Andra si Vlad continua aventura muzicala sub un nou nume de scena: INSTINCT!

Artisti sunt absolut indragostiti de scena si de procesul creatiei, iar pasiunea lor a fost de fiecare data apreciata de public!

Vlad, pasionat de arte, specializat in muzica si actorie face echipa perfecta cu Andra, o aparitie delicata dar cu o voce impresionanta. Impreuna merg mai departe si lanseaza o piesa care ii va readuce in topul preferintelor fanilor.

Trupa B52 a facut istorie cu fiecare prestatie la X Factor, iar noua trupa Instinct este increzatoare ca va reusi sa starneasca mai departe acelasi val de admiratie!

V-am facut curiosi, nu?

151 Post Views

Filmul-șoc al Festivalului de la Cannes, în premieră la București – Regizorul Alain Guiraudie, invitat special

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes. El se alătură celorlalți invitați anunțați deja, regizorul israelian Eran Kolirin, care vine cu Beyond the Mountains and Hills, și cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu, care va vorbi despre debutul Album, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique.

Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Primele bilete vor fi puse în vânzare săptămâna aceasta, pe http://www.eventbook.ro.

„Primul șoc din festival”, titra Le Nouvel Observateur despre Rester Vertical, descriind filmul ca pe „o fabulă imposibil de rezumat, pe cât de ciudată, pe atât de queer, mai deraiată și mai fantezistă decât fabulosul film care l-a propulsat pe cineast acum trei ani”. Una dintre revelațiile anului în cinema-ul francez, actorul Damien Bonnard joacă rolul unui scenarist fără inspirație, care pleacă în căutarea lupului în munții din sudul Franței. Acolo o întâlnește pe Marie, care îi dăruiește un copil, apoi îi abandonează. Rămas cu un copil în brațe și trecând printr-o serie de întâmplări bizare, el încearcă să rămână în picioare. Scene de sex explicite și o naștere naturală filmată i-au adus titulatura de „film-șoc”, criticii francezi comparându-l cu filmele lui Pier Paolo Pasolini.

Scenaristul și regizorul Alain Guiraudie (52 de ani) realizat cinci lungmetraje și se află la a patra selecție la Festivalul de la Cannes. În 2001, mediumetrajul Ce vieux rêve qui bouge, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs, a fost decretat de Jean-Luc Godard „cel mai bun film de la Cannes”. În 2009, a revenit în aceeași secțiune cu Le Roi de l’évasion, iar în 2013, a câștigat Premiul de regie Un Certain Regard cu L’Inconnu du lac, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest de actorul Christophe Paou. La București, Alain Guiraudie va răspunde curiozităților publicului și presei despre noul său film.

Scene bulversante are și comedia neagră Ma Loute, noul film din competiția de la Cannes al lui Bruno Dumont (P’tit Quinquin, L’Humanité), un autor aparte pe care Les Films de Cannes à Bucarest l-a celebrat în edițiile anterioare. „Romeo și Julieta la canibali și consangvini”, titrează Le Monde, apreciind umorul și stilul unic al lui Dumont. În centrul filmului de epocă, o devoratoare poveste de dragoste între Ma Loute, fiul unei familii de pescari, și Billie, fiica unor burghezi bogați și decadenți. Distribuția e unul dintre atuuri: Juliette Binoche, Fabrice Luchini, Valeria Bruni Tedeschi, Jean-Luc Vincent și Raph.

Despre pasiuni interzise vorbește un alt film de epocă din competiția canneză, Mal de pierres / From the Land of the Moon (r. Nicole Garcia), cu Marion Cotillard și Louis Garrel pe afiș. Cotillard joacă rolul unei tinere căreia părinții i-au ales soțul și care se încăpățânează să-și trăiască visul de a găsi iubirea adevărată într-o epocă în care acest lucru e considerat scandalos. Sau semn de nebunie.

Tot în premieră în România, cinefilii vor urmări un alt film de epocă aflat în cursa pentru Palme d’Or: thriller-ul erotico-psihologic The Handmaiden, de Park Chan-wook (Oldboy, Thirst), distins la Cannes cu Prix Vulcain de l’Artiste-Technicien. Celebrul regizor sud-coreean adaptează romanul Fingersmith, de Sarah Waters, mutând acțiunea din epoca victoriană în Coreea anilor 1930, în perioada ocupației japoneze. O slujnică vine pe o moșie întinsă, stăpânită de o femeie și de unchiul ei tiranic, cu un plan secret. Totul merge conform planului, până când cele două femei descoperă emoții neașteptate. Din cauza scenelor de sex, filmul este interzis celor sub 18 ani, în anumite țări.

Un alt autor asiatic celebru, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, revine cu After the Storm, „o odă dureros de frumoasă adusă complexităților tacite din viața unei familii”, cum o numește The Telegraph. Proiectat în Un Certain Regard, filmul are în centru un bărbat divorțat, rămas fără bani pentru pensia alimentară, care încearcă să-și găsească locul în viața alor săi și a fiului său. În ajutorul lui vine un taifun care forțează întreaga familie să petreacă o noapte împreună. Precedentul film al lui Hirokazu Kore-eda, Like Father, Like Son, a câștigat Premiul Juriului la Cannes în 2013.

Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura anul acesta între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Filmele Ma Loute și The Handmaiden sunt distribuite în România de Asociația Culturală Macondo.

Enjoy!

143 Post Views

ARON, un nou artist din portofoliul Global Records, lanseaza single-ul de debut “No One Like You” by Vanotek

Portofoliul Global Records s-a marit cu inca un artist tanar, ARON care a lansat single-ul de debut.

Piesa se numeste “No One Like You” si a fost compusa si produsa de Vanotek in studioul Smash Production impreuna cu Adriana Rusu, Alexandra Tirtirau, Ionut Catana (The Code), dar si Aron.

Vanotek si The Code sunt cei care au compus si produs piesa “I’m Coming Home”, semifinalista la Selectia Nationala Eurovision.

Videoclipul a fost filmat in Bucuresti, in regia lui San, povestea videoclipului fiind despre povestea de iubire dintre noi indragostiti, el este bantuit de prezenta ei pe care o vede in toate persoanele din jurul lui.

“Sunt foarte emotionat odata cu lansarea primului meu single “No One Like You”. Ii multumesc lui Vanotek pentru piesa si pentru incredere, iar celor de la Global Records pentru ca m-au acceptat in familial or”, a declarat Aron.

Aron este un tanar de 18 ani, din Zalau, care studiaza la Budapesta. Este cunoscut publicului din Romania in urma participarii la X Factor. Un artist talentat care promite si care poate deveni un nume in industria muzicala din Romania.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania, reprezentand artisti de top precum INNA, Antonia, Lariss, Nicoleta Nuca, Alexandra Stan, Carla’s Dreams, Lucia, Mira, Lori, Yanka, Vanotek, Ivana.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul primului single al lui ARON – “No One Like You”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

109 Post Views

Admiral C4C lanseaza single-ul si videoclipul “Too Good”, feat Salento Guys & W.A.W.

Admiral C4C lanseaza o noua piesa dancehall, cu un beat exotic, “Too Good”, in colaborare cu Salento Guys & W.A.W.

Nu este prima data cand Admiral colaboreaza cu Salento Guys; acestia au lansat in urma cu cateva luni piesa “Booty Bounce”. Si de aceasta data, Admiral C4C a compus piesa, iar baietii de la Salento Guys si W.A.W. au produs-o in Italia.
Videoclipul este regizat de catre Khaled Mokhtar si a fost filmat pe parcursul a cateva zile, in Iasi, Romania.

Admiral C4C a primit in 2015 “Honorary Awards of Merit and Excellence” in cadrul Africans in Diaspora Merit Awards (Amsterdam, Olanda), premiu obtinut pentru numeroasele contributii in divertismentul european. Alaturi de Cat Music, a lansat recent piesa “Booty Bounce” (feat Salento Guys), “Outta Control” (feat Nyanda – Brick&Lace) in 2015, si tot atunci single-ul “Drop the boom.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

121 Post Views

“NU ESTE PREA TÂRZIU”! S-au despărțit dar și-au mai dat o șansă!

“NU ESTE PREA TÂRZIU”, piesa interpretată de Hellen și Alexandru Simion reprezintă o călătorie a sufletului, cu toate trăirile lui, iar versurile inspirate dintr-o poveste de dragoste vor capta atenția ascultătorilor.

Pentru cei ce nu o ştiu încă pe Hellen, este cea care ne-a “încălzit” difuzoarele toată vara cu #Fire, iar pe Alexandru Simion îl cunoașteți deja de la Vocea României sau X Factor, unde pe mulți i-a încântat cu vocea lui. Şi l-ați auzit desigur şi la radio, în urmă cu câţiva ani (I Love You). Încă de pe atunci îşi declara iubirea.

Hellen: Mi-am dorit să scot o piesă de dragoste, mai exact un feat cu un artist cu care să pot rezona muzical, încat să putem să ne exprimăm împreună cât se poate de bine iubirea față de muzică. Piesa este o poveste de viață pusă pe note. Mesajul ei fiind unul de dragoste neîmplinită, despre doi îndrăgostiți ce se iubesc, dar nu pot fi împreună, găsindu-se de multe ori de-a lungul relației în antiteză unul față de celălalt. Totodată, nu este prea târziu ca cei doi să se regaseasca la un moment dat încercând să își mai dea încă o șansă.

Alexandru Simion: Niciodată NU ESTE PREA TÂRZIU pentru dragoste şi cântec. Pentru vise şi speranţe. Sunt încântat de această colaborare, vocea lui Hellen transmite foarte multă emoție, fiind deja cunoscută pentru vocea ei puternică, dar în același timp caldă și sensibilă! Ne-am înțeles de parcă ne cunoșteam de-o viață…

Şi cum la despărţire se dau toate cărţile pe faţă, NU ESTE PREA TÂRZIU să dezvăluim cum a început totul: povestea a prins contur la studioul Under Clover Production, pe versurile şi muzica lor: Raluca – Elena Ţifrea & Alexandru Simion.

Dacă nu ştii despre ce vorbesc, NU ESTE PREA TÂRZIU să asculți și să descoperi singur detalii. Enjoy!

126 Post Views