Monica Odagiu sta cu picioarele in apa rece!

Monica Odagiu lanseaza astazi single-ul “Stau cu picioarele in apa rece”, o piesa fresh, de vara, vesela si cu un mesaj optimist.

Piesa este compusa si scrisa de nimeni altul decat Dan Bitman, si tot artistul s-a aflat pentru prima data in postura de producator de videoclip.

“Am vazut-o prima data pe Monica cantand la un eveniment si mi-a placut tare mult, are un timbru interesant. Am vorbit putin dupa cantarea ei, i-am spus ca am o piesa care s-ar potrivi foarte bine unei voci feminine, dar ca sunt prea lenes sa o finalizez. Ea a tot stat pe capul meu de atunci si m-a pus la treaba. Ne-am mai intalnit intr-o zi pe lac, impreuna cu Cantemir, chitaristul trupei Taxi, unde am cantat si am discutat despre muzica. M-a inspirat mult Monica, asa ca am terminat piesa repede”, a declarat Dan Bitman.

Videoclipul piesei a fost regizat de Nicoleta Ilie, producatorul emisiunii Danutz SRL. “M-am gandit ca piesa are nevoie de un videoclip si primele persoane care mi-au venit in minte au fost Nicoleta Ilie si Vasile Calofir. I-am contactat telefonic pe amandoi, au fost de acord pe loc, iar a doua zi deja plecam la mare sa filmam.” – Dan Bitman.

“Conjunctura a facut sa ne intalnim la un eveniment unde cantam si Dan era si el acolo, iar dupa o discutie in care mi-a spus ca are o piesa care mi s-ar potrivi, am inceput usor usor sa lucram la ea.  Dan a venit cu textul si linia melodica, Cantemir Neacsu cu chitara si eu cu vocea. Ne-am intalnit intr-o zi cu totii la Dan la lac, ne-am asezat pe ponton si acolo s-a petrecut nebunia. Mai mult a durat productia care este facuta tot de Cantemir. Cam o saptamana jumate. 

Despre videoclip ce pot sa va spun este ca o sa fie viu, vesel, fresh si .. de vara! De-abia astept sa-l vedeti!! Noi ne-am distrat foarte tare la filmări si am avut o energie frumoasa pe care vrem sa o transmitem tuturor celor care vor vedea videoclipul si sa ii provocam si pe ei sa “stea cu picioarele in apa rece”! :)” – Monica Odagiu.

Haideti sa urmarim impreuna, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

131 Post Views

Tudor (ex Station 4) lanseaza cea mai hot piesa a acestei veri!

Alexandru Tudor (aka Tudor), fostul component al trupei Station 4, revine in atentia fanilor si lanseaza cu sprijinul On Music cea mai hot piesa a sezonului. Este compusa chiar de catre artist in colaborare cu producatorul Eberhard Cristian, Catalin Fantaneanu si Marius Draghici implicandu-se la randul lor in orchestratie. “Toata vara” trebuie sa fie prezenta in playlisturile tuturor, ritmul reggae si textul fresh facand ca aceasta productie sa aiba soundul ideal de vacanta.

Tudor a inceput sa cante de mic, prefectionandu-si tehnica vocala prin participarea la numeroase ore de canto. In anul 2012, la doar 16 ani, participa la X-Factor unde este selectat sa faca parte din nou-infiintata trupa Station 4, alaturi de care ajunge in finala concursului. Dupa aceasta experienta, alaturi de colegii de trupa participa la Eurovision Romania, cantand alaturi de Renne Santana (nepoata lui Carlos Santana) si lanseaza cateva single-uri de succes.

Acum Tudor incepe o cariera solo, fiind implicat si in creatie, impreuna cu colegii de la On Music (fost Chili Music Pro), o casa de productie ce a oferit publicului piese de impact precum Lora – “Puisor”; Lora – “Draga”, alaturi de MediaPro Music; Denisa Trofin – “Ultimul sarut”; BelleAmy – “Bye bye”; Francisca feat. Uddi – “Piatra de pe inima”; Amalia feat. Eli – “Prizonieri”, alaturi de CatMusic; Miss Mary – “Lacrimi din stilou”; Miss Mary – “Find me (by Electric Pulse)”, alaturi de RedClover. Artistul are pentru voi un mesaj in care crede cu tarie: “Credeti in visul vostru si nu lasati greutatile sa va limiteze”.

Asadar, haideti sa ascultam impreuna piesa, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

https://youtu.be/VDt72hpbKLE

117 Post Views

“Hai, spune tu”, ai auzit noua piesă a lui Randi?

Vara prinde culoare cu noul single Randi: Spune tu!

”Spune tu” este, așa cum ne-a obisnuit deja Randi, o poveste de dragoste transpusă în muzică. Atunci când iubim, ne proiectăm, inevitabil, viitorul alături de jumătatea noastră. Și care poate fi aspirația cea mai de preț a unui îndrăgostit, dacă nu căsătoria cu persoana iubită?

Noul single Randi spune povestea pe care o trăiește fiecare bărbat, atunci când se îndrăgostește și întâlnește părinții iubitei pentru a o cere în căsătorie, vorbindu-ne despre emoțiile și nesiguranța acestui moment.
Piesa a fost compusă de Randi în studiourile Famous Production, iar videoclipul, regizat de Alex Ceaușu, tratează cu umor întâlnirea unui bărbat cu tatăl iubitei sale, care inițial nu este de acord cu povestea de dragoste a celor doi. Rolul “miresei” este jucat de către Mira, o solistă talentată și în plină afirmare.

Randi a avut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, atât în calitate de solist, cât și în calitate de producător. Piesele sale s-au menținut în poziții fruntașe în cadrul topurilor Radio și TV, iar ca producător, a compus piese pentru unii dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi, Delia, Loredana, Corina sau Jo fiind doar câteva exemple.
Am scris piesa aceasta pentru toți bărbații care au trăit și vor trăi acel moment plin de emoție, când întâlnesc părinții iubitei, pentru a o cere de soție. ”Spune tu” este o piesă veselă, caldă și sinceră despre dragoste și puterea ei de a uni, de a convinge. spune Randi.

Urmărim împreună videoclipul noului single al lui Randi?

141 Post Views

“Sări” cu ochii și urechile pe noul single Vunk!

Vunk lansează astăzi cel mai recent single,”Sări”, însoţit de cel mai inovativ şi original videoclip.

Este pentru prima dată când o trupă din România lansează un videoclip intergral din gif-uri şi filtre din Snapchat, cea mai popularăreţea de socializare din ultimul timp, la nivel global.

Piesa este compusă de către Cornel Ilie şiGabriel Maga, iar textul este scris de Cornel Ilie.

De regia videoclipului s-a ocupat Cornel Ilie, fiind pentru prima dată în postura de regizor, de imagine Cornel Ilie şi Răzvan Ilie, iar montajul a fost făcut de Bogdan Mustăţea.

“Este primul videoclip pe care îl regizez și filmez. Cu toate astea, n-am pretenția de a fi regizor, doar am creat un concept în care să folosim cele mai noi trenduri de comunicare într-un mod foarte creativ.
Cred că ‘Sări’ este primul videoclip creat 100% doar din gif-uri și în care se folosește aplicația Snapchat. S-ar putea chiar să fie o premieră mondială. Sper ca inovația din videoclipul nostru să fie un trendsetter în materia de clipuri, așa cum s-a întâmplat și cu premierele de tehnologie pe care le-am făcut în spectacolele noastre.
Mulți trăiesc în fiecare zi ca în cel mai extins GIF, făcând aceleași lucruri, fără să mai lase loc de improvizație în viața lor. Eu îmi doresc să-i fac să sară din gif-ul lor personal. Așa se cheamă și piesa, ‘Sări’. Așa face și clipul nostru, sare din tipare”, a declarat Cornel Ilie.

Vă invit să urmărim împreună videoclipul piesei “Sări”. Enjoy!

120 Post Views

Soundtrack-ul weekend-ului tau are un nou cover preferat: “Pillowtalk”

Saptamana aceasta va prezentam ultimul cover al Georgiei din seria Runaway Acoustic.

Tanara interpreta, posesoarea unei voci deosebite ne incanta cu un nou cover si un videoclip pe masura, de aceasta data pentru piesa “Pillowtalk”, una din cele mai populare piese ale acestui an.

Zayn Malik, fostul membru al trupei One Direction si-a facut debutul solo cu o piesa ce va ramane in istorie cu un traseu absolut spectaculos. “Pillowtalk” a reusit sa stranga cele mai pozitive critici chiar de la debut.

Indelung laudat pentru stilul nouveau R&B si maturitatea abordata in acest single solo, Zayn a inregistrat recorduri absolute de la lansare prin vanzarile si stream-urile sale. Alt succes de care s-a bucurat piesa, a fost debutul in top-urile muzicale, in US Billboard Hot 100 debutand chiar pe prima pozitie, o reusita extraordinara.

“Pillowtalk” este o cronica reala si sincera a tot ce se intampla intre doi indragostiti. Versurile surprind intimitatea unei relatii, si relateaza fara perdea despre dragostea dar si certurile de care au parte tinerii in cele mai intime momente.

Despre piesa, Georgia declara: “Pillowtalk e o piesa careia am vrut sa-i dau o altfel de interpretare fata de Zayn, iar clipul m-a surprins si pe mine. O sa vedeti o altfel de Georgia si sunt curioasa ce parere o sa aveti.”

Va invit sa urmarim impreuna cu clipul. Enjoy!

146 Post Views

Dumy Klaw, Maya Pop si Robert Reamzy canta pentru Copii cu Autism

Asociatia S.O.S. Luca organizeaza in data de 17 Iulie incepand cu ora 14:00, “Sarbatoreste vara prin muzica si dans!” in Cora Pantelimon.

Evenimentul este organizat in vederea strangerii de fonduri pentru infiintarea unui Centru de Recuperare, pentru copiii diagnosticati cu Autism, copii cu varsta de peste 6 ani.

Va vor incanta artisti tineri din muzica romaneasca precum: Maya Pop, Dumy Klaw, Robert Reamzy, Viorel Tudorache, Selin Ozer, Alisa Iancu, Mara Georgescu, Daria Neacsu, Iancu Alexandra Daniela, Theo, Magicianul Paco, Robert Reamzy, Darius Dragoi, Manaila Alexandru, Catalin, Bellydance, Jamal Boulad.

Georgiana Mustata si Iuliana Jalba vor prezenta spectacolul. Vor fi si invitati surpriza!!!

Fiecare copil din Asociatia S.O.S. Luca are cate o poveste, si toti au dreptul la o viata normala. Impreuna putem reusi.

Intrarea este libera. Va asteptam alaturi de noi! Impreuna putem oferi bucurie copiilor diagnosticati cu Autism!
Cont: RO65RNCB0089145574310001 deschis la BCR sucursala Theodor Pallady
https://www.facebook.com/asociatias.o.s.luca
www.sos-luca.ro

Ce ziceti, ne alaturam?

204 Post Views

„Francofonia” – filmari intr-unul dintre cele mai bine pazite muzee din lume

Francofonia, o co-productie franco-germano-olandeza regizata de maestrul rus Alexander Sokurov, despre soarta operelor de arta din Muzeul Luvru in timpul celui ce-al Doilea Razboi Mondial, intra pe marile ecrane din Romania. Filmul va rula, din 22 iulie, in cinematografe din Bucuresti, Cluj, Constanta, Timisoara, Brasov, Oradea, Targu Mures, Barlad, Focsani, Odobesti, Adjud si Gura Humorului.

Francofonia vorbeste despre coalitia improbabila dintre Franziskus Wolff-Metternich, ofiterul nazist insarcinat cu prezervarea operelor de arta, ceea ce de obicei insemna confiscarea lor pentru colectiile private ale Führer-ului, si directorul Muzeului Luvru, Jacques Jaujard, unul dintre cei mai respectati muzeografi din Europa de Vest. Povestea celor doi inamici pe care iubirea pentru arta ii transforma in aliati este recreata de Alexander Sokurov, care marturisea intr-un interviu pentru canalul ARTE: „Daca in momentul mortii voi putea sa pastrez doar doua lucruri din viata, acestea ar fi lumina de dimineata si marea cultura europeana”.

Regizorul capodoperei Arca ruseasca (2002) a avut acces privilegiat la Luvru, unul dintre cel mai bine pazite muzee din lume, cu un sistem de securitate care valoreaza milioane de euro. Muzeul adaposteste peste 35.000 de obiecte de arta. „Sokurov, care a parcurs ca un vizionar Muzeul Ermitaj in filmul Arca ruseasca, s-a simtit ca la el acasa in Luvru”, aflam din publicatia Le Figaro. Pentru filmarea de la Luvru, se spune ca a petrecut zi si noapte in muzeu, analizand minutios fiecare cadru. A avut acces liber prin tot spatiul, mai putin biroul in care lucra personajul sau, Jacques Jaujard.

„Regizorul isi compune cadrele ca o pictura, cu o permanenta grija pentru cel mai mic detaliu, gest sau postura. Isi reinventeaza filmul in fiecare moment”, relateaza ArteTV. „Toata opera regizorului se hraneste din pictura, sculptura, muzica si literatura”, scrie Le Figaro, pentru care regizorul declara: „Nu ma consider un regizor consacrat, ci un simplu elev. Invat de la pictori, compozitori, scriitori.”

Sokurov nu vorbeste limba franceza si, pe tot parcursul celor patru saptamani de filmare, petrecute in Luvru, in Germania si in portul Rotterdam (locatie pe care se punea mai mult accent intr-o prima varianta de montaj), a avut doi asistenti care i-au tradus toate indicatiile. La fiecare film al sau, Alexander Sokurov obisnuieste sa aleaga figuratia dintre membrii echipei sau vizitatorii de pe platou. Asa se face ca un istoric specialist in perioada ocupatiei, Catherine Limbert, s-a trezit in fata camerei, in costum de secretara a directorului Luvrului.

„Adevaratul moment de creatie al unui film incepe odata cu post-productia”, spune Sokurov intr-un interviu pentru Groupement National de Cinemas de Recherche. Post-productia filmului Francofonia a fost mai lunga si incomparabil mai complicata decat filmarea propriu-zisa. “Acolo nu exista nicio restrictie. Poti schimba sensul, numele, personajele, dialogurile, chiar si dramaturgia. Un film e ca un copac, creste incontinuu. Nu e ca o constructie planificata, orice se poate modifica. Sa faci un film e ca si cum te-ai cauta pe tine, riscand sa nu te gasesti.”
Francofonia a fost lansat in cadrul celei de-a 72-a editii a Festivalului de la Venetia, unde a castigat Premiul FEDEORA pentru Cel mai bun film european.

Alexander Sokurov este autorul unor filme precum Faust, premiat cu Leul de Aur la Venetia in 2011, Alexandra (2007), The Sun (2004), Father and Son (2003) sau Mother and Son (1997), toate selectionate si premiate in marile festivaluri.

Ati vazut trailerul? Haideti sa-l urmarim impreuna!

150 Post Views

NEEDTOBREATHE lanseaza noul album “HARD Love”!

NEEDTOBREATHE si Atlantic Records au anuntat detaliile celui mai recent album al trupei, “HARD Love”, ce va fi lansat in data de 15 Iulie!

“HARD Love” este deja disponibil pentru comandare in regim online. Pe site-ul trupei (store.NEEDTOBREATHE.com) se pot achizitiona si editiile limitate ale acestei lansari.

Solistul trupei, Bear Rinehart, declara despre album ca acesta va fi un cadou pentru fani: “Pana acum, fanii stiau foarte putine din ce se intampla in trupa noastra, dar o data cu acest album, usa este larg deschisa si pot avea acces in totalitate in interiorul NEEDTOBREATHE. Este o aventura pentru noi, si sunt nerabdator sa aflu si reactiile fanilor.”

NEEDTOBREATHE va promova “HARD Love” in cadrul turneului “TOUR DE COMPADRES 2016”, care incepe pe 17 August la Raleigh si se va finaliza in Noiembrie, pe data de 12, la Lynchburg.

In a doua editie a turneului anual “TOUR DE COMPADRES”, NEEDTOBREATHE vor avea ca invitati speciali prieteni din industria muzicala precum Mat Kearney, John Mark McMillian, Parachute si Welshly Arms.

Co-produs de trupa si inregistrat in propriul studio, Plantation Studio, in Charleston, SC, “HARD Love” urmeaza dupa lansarea albumului “Rivers In The Wasteland” care a avut parte de un debut spectaculos in 2014 cand a detinut primele pozitii in clasamentul Bilboard’s “Top Albume Rock” si “Top Albume Alternative”. Piesa de senzatie a albumului “Multiplied” a adus trupei prima nominalizare la un premiu Grammy.

Primul single al trupei, “Brother”(feat Gavin DeGraw) a fost cea mai populara lansare din intreaga cariera pana acum. Hit-ul a ajuns rapid in clasamentele Top 10 Rock si Top 20 CHR/Hot AC, precum si primul cantec care a intrat in Bilboard “Hot 100”. Videoclipul piesei a strans mai mult de 10 milioane de vizualizari pe YouTube, iar interpretarea live pe ABC la “Good Morning America” a fost un moment de senzatie.

NEEDTOBREATHE este o trupa Americana de Rock ‘n’ Roll din Sudul Californiei, nominalizata la GRAMMY, al caror sunet este inspirat de traditiile Sudului.

Membrii trupei, fratii Bear Rinehart (vocal si chitara) si Bo Rinehart (chitara si vocal), Seth Bolt (bass,vocal) si Josh Lovelace (clape si vocal) au semnat cu Atlantic/Lava/Word Records pentru lansarile de succes a cinci albume si numeroase turnee si concerte. In acelasi timp NEEDTOBREATHE au fost in atentia presei pentru prestatiile live din cadrul mai multor emisiuni televizate “Good Morning America”, “Jimmy Kimmel Live”, “The Tonight Show cu Jay Leno” si “Late Night cu Jimm Fallon”, “Late Night cu David Letterman”, “CBS This Morning” dar si in show-ul “Ellen DeGeneres”.

Va astept cu impresii!

174 Post Views

O artista din Romania, Cristina Tanase, castigatoare la cel mai important concurs de jazz din lume – Shure Montreux Jazz Voice Competition

Zilele trecute, a avut loc celebrul festival de jazz de la Montreux, iar Cristina Tanase (alias June) a fost singura participanta din Romania si unul dintre cei 10 finalisti. Tanara artista a primit trofeul “Special Jury Prize”, primul premiu de acest gen acordat in cei peste 50 ani de festival.

“Aceasta a fost prima mea participare la un eveniment international de jazz, unde au fost selectati 10 concurenti din 160 de participanti din mai multe tari. Am primit ‘Special Jury Prize’ in finala, primul premiu de acest gen in toti cei 50 de ani de festival, pe care juriul l-a conceput special pentru mine, care a venit cu o invitatie de o saptamana la Montreux Jazz Academy, unde voi avea sansa sa cunosc mari mentori de jazz si sa fac parte dintr-o lume de muzicieni absolut exceptionali. Sunt mandra ca am reprezentat Romania si ca am adus cu mine, peste hotare, o parte din mostenirea culturala. Am invatat ce inseamna jazz cu adevarat, am legat prietenii cu oameni care impart aceleasi aspiratii si am plans, de emotie, cand am fost imbratisata de zeci de oameni, care au venit sa ma felicite pentru succesul performantei mele”, declara Cristina.

Cristina a interpretat live in cadrul concursului doua melodii, “Don’t Get Around Much Anymore”, inspirata de celebra interpretare a lui Natalie Cole si o adaptare jazzy a binecunoscutei piese “Pana cand nu te Iubeam”, de la Maria Tanase.

“Publicul a fost extrem de receptiv, mai mult decat ma asteptam, compus din personalitati de exceptie, intre care s-a aflat si ambasadoarea Romaniei in Elvetia, care dupa reprezentatie, m-a felicitat personal, din suflet, fapt care a insemnat o mare onoare pentru mine”, adauga artista.

Cristina Tanase face parte din portofoliul de artisti al Cat Music si urmeaza sa lanseze peste cateva saptamani primul sau single, “Raise Me Up”.

Festivalul de Jazz de la Montreux a sarbatorit in vara aceasta 50 de ani de la infiintare, o editie speciala, prin amploarea sa si numele mari care au urcat pe scena, precum Lana del Rey, Muse, Herbie Hancock sau Jamie Cullum. In cadrul sau s-a desfasurat Shure Montreux Jazz Voice Competition, intre 7 si 9 iulie, unul dintre cele mai importante concursuri de voce jazz din lume. Juriul a fost compus din personalitati cheie din lumea jazzului, presedintele fiind Angelique Kidjo, cantareata si compozitoare, castigatoare a premiului Grammy si inca alti 5 membri, producatori mari si membri ai Montreux Jazz Artists Foundation.

Vedeti mai jos cateva imagini de la competitie. Enjoy!

173 Post Views

America si Canada danseaza pe muzica baietilor de la Fly Project!

Au atins o lume intreaga cu piesele lor si acum au ajuns sa dea tonul la dans pentru America si Canada. Hit-ul international Toca Toca a fost preluat de unul dintre cele mai cunoscute show-uri de televiziune din America si Canada, formatul vandut in toata lumea, So You Think You Can Dance, in juriul caruia se afla si Jason Derulo.

“Suntem fericiti si onorati ca muzica noastra face oamenii sa danseze, sa se bucure si da startul celor mai tari petreceri in lumea intreaga. Show-ul So You Think You Can Dance este cunoscut in toata lumea si suntem incantati sa fim asociati cu el si piesele noastre sa fie alese pentru dansurile din emisiune” spune Tudor.

Muzica lui Tudor si Dan a cucerit tara dupa tara pana in America Latina, unde a ajuns la sute de milioane de telespectatori prin cea mai importanta emisiune a televiziunii Fox, un late night show la care Fly Project a fost invitatul special. Baietii au avut o serie de emisiuni, show-uri si interviuri pe taramul latin la inceputul verii si sunt asteptati sa revina acolo cat de curand.

Fly Project continua turneul international “#MostWanted” in Macedonia, saptamana aceasta, apoi in Rusia si Turcia pana la finalul lunii, si lanseaza un album cu Warner Latin America.

Ce pareri aveti?

http://www.youtube.com/watch?v=gjX5yE0p1Og

148 Post Views