Les Elephants Bizarres lanseaza single-ul si videoclipul „Something In Your Eyes”, feat. Kent Archie

Jocul incepe asa. Se iau elefantii bizari si se urca pe Transalpina. Restul povestii „bizare” se poate vedea in videoclipul celui mai recent single Les Elephants Bizarres – Something In Your Eyes. Se adauga ingredientul surpriza – o colaborare cu artistul de peste mari si oceane – Kent Archie.

Se completeaza gasca cu o echipa de productie, de ce nu, la fel de bizara: Razvan Leucea – regie, Robert Ionicioiu – productie, Lorena Luchian – cast si make-up, Cristina Matei – fotograf, Dragos Dulea – color edit.
In stilul Les Elephants Bizarres, baietii si-au construit pentru videoclip si niste masti de elefanti foarte cool, dar care le-au dat batai de cap.

„Mastile sunt realizate de noi, sub indrumarea multi-talentatului Enver, chitaristul trupei, arhitect in devenire. Fiecare si-a construit masca lui cu lipici si rabdare. Asta ne-a facut sa avem mare grija de ele si sa le purtam cu mandrie.
Nu-i chiar usor sa filmezi pe zapada cu masca, pentru ca vizibilitatea e redusa, iar Razvan ne punea mereu sa tinem capul aplecat, pentru ca totul sa se vada natural. Am muncit si am stat in frig, dar acum suntem happy pentru ca s-a creat o amintire frumoasa si a iesit un clip asa cum ni-l imaginam – deci am plecat acasa cu exact ceea ce ne-am propus, un clip bizar”, declara Les Elephants Bizarres.

Filmarile au fost realizate pe parcursul a 3 zile in localitatea Voineasca, loc in care baietii au gasit multe cabane parasite, un parc abandonat si un birt fara o parte de acoperis.
Si ca totul sa ramana in acelasi vibe bizar, experienta de filmare de pe Transalpina a cuprins si o intamplare, pe cat de „stranie”, pe atat de funny.
Dupa ce s-au terminat filmarile, din imediata apropiere a locului de filmare, in linistea noptii, a rasunat un grup de voci care fredona „un elefant se legana pe o panza de paianjen…”.

Piesa „Something In Your Eyes” este compusa de catre membrii trupei, iar textul este scris de Stefan Matei si Kent Archie si produsa de Cosmin Lupan. In plus, single-ul este lansat la un an de la aparitia albumului „Seen”, material ce a inclus melodii ca „Rosu neon”, „Shivers” sau „Vocile marii”.

Les Elephants Bizarres este o trupa indie-electro-pop cu peste 10 ani de activitate. Cu 3 albume la activ si numeroase single-uri, LESEB este una dintre cele mai indragite prezente din alternative-ul romanesc. De-a lungul timpului, baietii au deschis concertele unor artisti internationali, precum Maroon 5, James Blunt, Roxette, iar pieselor lor au fost difuzate pe radio.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Something In Your Eyes”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Hollywood Undead de la București

HOLLYWOD UNDEAD ajung in premiera in Romania pe 27 iunie la Arenele Romane! Hollywood Undead este o trupa americana de rock alternativ/rapcore din Los Angeles, California, infiintata in 2005, cu 5 albume la activ si clipuri cu zeci de milioane de views pe Youtube.

Biletele au fost puse in vanzare pe www.iabilet.ro si in reteaua www.iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, pe terminalele ZebraPay si pe aplicatiile de IOS si Android iaBilet dar si in ziua concertului la intrare in limita locurilor disponibile

Pentru albumul de debut, “Swan Songs”, artistilor le-a luat doar un an sa il conceapa, dar inca 2 ani sa gaseasca o casa de discuri care sa il lanseze fara ca acesta sa fie cenzurat, lucru neacceptat de catre membrii formatiei. Al doilea album “American Tragedy” a dus la plecarea solistului Deuce si introducerea lui Daniel Murillo, albumul intrand fara nicio problema in top 5 Billboard 200.

In 2010 au fost co-headlineri in turneul celor de la Avenged Sevenfold si Stone Sour, “Nightmare After Christmas Tour”. In ianuarie 2013, au lansat cel de-al treilea album “Notes from the Underground”, iar in martie 2015 au revenit in forta cu “Day of the Dead”. Cel mai recent album “Five”, a fost lansat pe 27 cotombrie 2017, lasand iar un gol cu plecarea lui “Da Kurllz”. Membrii grupului sunt cunoscuti pentru mastile pe care le poarta in concertele live, interviuri sau in videoclipuri. Fiecare masca are propia poveste si este conceputa in detaliu de fiecare membru in parte.

Biletele au urmatoarele preturi:

– EARLYBIRD: 79 lei Acces General si 119 lei Golden Circle pana pe 23 aprilie

– PRESALE: 89 lei Acces General si 139 lei Golden Circle pana pe 27 iunie

– LA INTRARE: 100 lei Acces General si 159 lei

Categoria Golden Circle se afla in fata scenei. Sunt in vanzare doar 500 de bilete la Golden Circle. Accesul este permis persoanelor sub 14 ani doar insotite de un adult.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

DJ Project lanseaza alaturi de MIRA single-ul “Inima nebuna”

Odata cu aniversarea a 18 ani de activitate, DJ Project continua colaborarea cu MIRA si lanseaza single-ul “Inima nebuna”, insotit de videoclip. Clipul, in regia lui Alex Ceausu, pune in imagini povestea a doi indragostiti si reda amintirile, dar si experientele prin care au trecut de-a lungul timpului. Muzica este compusa de Gino Manzotti, Andrei Ropcea, Mario Roberta Stoica si Andra Ioan, iar textul este scris de catre Andrei Ropcea.

“Ma bucur mult ca anul acesta sarbatorim 18 ani de activitate muzicala, hituri si colaborari cool! Weekendul acesta am cantat in Beraria H impreuna cu fostele noastre colege, Adela Popescu, Ellie White, Giulia Anghelescu, dar si MIRA, alaturi de care am cantat in premiera pentru publicul nostru «Inima nebuna». Speram mult sa va placa si sa ne urmariti in continuare asa cum ati facut-o si pana acum”, marturiseste Gino Manzotti.

“«Inima nebuna» este o piesa despre o iubire neimplinita, o iubire pe care nu o vei uita vreodata. Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a trait aceasta experienta si se va regasi”, adauga MIRA.

In 2016, grupul din Timisoara a avut-o pe Xenia ca solista pentru piesa “Ochii care nu se vad”, dupa ce a colaborat cu Ela Rose pentru single-ul “Sevraj”. In vara lui 2017, DJ Project lanseaza piesa si videoclipul “Duminica”, impreuna cu Elena Gheorghe, iar in noiembrie, MIRA se alatura baietilor si lanseaza impreuna “Omnia”.

MIRA si-a facut aparitia in lumea muzicii in 2012, alaturi de DJ Marc Ryan si tot in acelasi an a participat la „Vocea Romaniei”, in echipa lui Marius Moga. Single-uri precum „Dragostea nu se stinge”, „Bella” sau „Fete din Balcani” sunt doar cateva dintre proiectele care au consacrat-o ca artista. Recent, MIRA a lansat single-ul “Vina”, continuarea hitului “Uit de tine” care a adunat peste 17 milioane de vizualizari pe YouTube si s-a clasat in topul chart-urilor muzicale mai multe saptamani la rand.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Inima nebuna”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Rockerii iau cu asalt Sala Palatului!

Mai sunt doar câteva zile până pe 30 martie 2018, când rockerii vor ocupa Sala Palatului pentru a sărbători cum se cuvine cei 33 ani de existentă a trupei Cargo. Supranumită de fani ”Cea mai bună trupă rock din Romania” și medaliată de Președintele României pentru întreaga activitate muzicală, Cargo are la activ mii de concerte, 10 albume și zeci de hituri, între care unele se difuzează încă la radio, chiar și după 15 ani de la lansare, cum ar fi ”Daca ploaia s-ar opri”, ”Doi pasi” și ”Ziua Vrajitoarelor”.

Invitat într-o emisiune radio, pentru a promova concertul aniversar, liderul și fondatorul trupei Cargo, Adrian Bărar, a abordat și subiectul patriotismului în România:

”Faptul că suntem patrioți se înțelege greșit câteodată. Eu cred că orice schimbare în bine într-o țară necesită mai întâi o schimbare în bine în tine. Faptul că am lansat ultima piesă pe 24 ianuarie nu este o întâmplare, însă nicidecum nu am făcut ”Romanie, te strig” pentru protestele de stradă din Piața Victoriei”, spune Adrian Barar.

În cadrul aceluiași interviu, Adrian Bărar a derulat povești petrecute în ”familia Cargo” dar a explicat și valorile care au stat mereu la bază unei trupe atât de longevive și cu principii sănătoase:

”Pentru noi acești 33 ani au fost foarte frumoși și fructuoși, nici nu îmi dau seama când au trecut. Așa cum mă mai uit câteodată în buletin și nu îmi vine să cred cum trece timpul, la fel cu Cargo. Nu ne place să lăsăm pe nimeni să se uite sub capacul ciorbei pe care o fierbem noi, ne-am văzut de drumul nostru și iată că poate și de asta Cargo a împlinit 33 ani. Chiar dacă am avut, ca în orice familie, tot felul de momente cu necazuri și căderi, pe care poate puteam să le evităm, ele fac parte acum din trecut”, încheie liderul trupei.

Pentru concertul aniversar din data de 30 martie 2018, rockerul le-a transmis fanilor:

”Va aștept pe toți să veniți la Sala Palatului, pe toți cei care ne-ați susținut cu aplauzele, cu prezența la concertele noastre, cu biletele pe care le-ați cumpărat. Și vreau să vă spun că vă mulțumesc!”

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

S-au pus în vânzare primele bilete pentru American Independent Film Festival I, Tonya – în deschidere, în prezența lui Sebastian Stan

De astăzi, 22 martie, s-au pus în vânzare biletele pentru proiecția de deschidere a American Independent Film Festival care va avea loc în data de 27 aprilie, la Cinema PRO, cu filmul „I, Tonya” (2017), despre cunoscuta patinatoare Tonya Harding, unul dintre cele mai lăudate filme ale anului.
Proiecția va avea loc la ora 20:30 la Cinema PRO, iar filmul va fi introdus de unul dintre actorii principali, Sebastian Stan. După film va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul căreia Sebastian va răspunde întrebărilor fanilor despre film și nu numai. După sesiunea de întrebări și răspunsuri, actorul va oferi autografe și fotografii fanilor.
Sebastian Stan este un actor american de origine română, născut la Constanța – care s-a afirmat tot mai mult în ultimii ani – fiind prezent pe genericul unor filme precum Marțianul, Lebăda Neagră sau seria Captain America. „I, Tonya” este primul film de Oscar în care Sebastian Stan joacă rolul principal. Filmul, bazat pe o poveste reală, prezintă viața celebrei patinatoare Tonya Harding.
Totodată, începând de astăzi, se pot cumpăra bilete și pentru alte două filme din festival, „Wonder Wheel” și „Lucky” de John Carroll Lynch care vor fi prezentate în premieră exclusivă pe marele ecrane în România.
„Wonder Wheel”, cea mai recentă comedie a lui Woody Allen, va rula în data de 29 aprilie la Cinema Pro, de la ora 20:30. Filmul, considerat de presa americană cel mai bun film al lui Allen din ultimii cinci ani, îi are în distribuție pe Justin Timberlake, Kate Winslet și Juno Temple și spune povestea a patru personaje a căror vieți se intersectează în mijlocul agitației parcului de distacții din Coney Island, undeva în anii ’50.
Woody Allen – autorul unor filme iconice ca „Zelig”, „Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask”, a realizat peste 50 de filme în cariera sa – păstrându-și cadența de un film pe an în ciuda vîrstei și a discuților recente generate în lumea filmului American de scandalul Weinstein. 
Cel de-al treilea film din primul weekend de festival la care spectatorii își pot rezerva deja bilet, „Lucky”, îl are în distribuție pe David Lynch, reputatul autor al filmului „Twin Peaks” sau al „Mullholland Drive”. Lynch, care aici joacă sub bagheta unui alt Lynch, interpretează rolul excentricului „Howard”, unul dintre amicii lui Lucky. Filmul este o scrisoarea de dragoste dedicată carierei şi vieţii actorului Harry Dean Stanton („Paris, Texas”, 1984). Filmul a luat pe sus audiența de la Locarno în 2017 unde a primit Premiul Juriului Ecumenic și va fi prezentat la București pe 28 aprilie, de la ora 20:30 la Cinema Muzeul Țăranului.
Biletele pot fi cumpărate pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.
Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe site și pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.(@AmericanIFF)

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și UPC România.

Proiect cultural finanțat de Centrului Național al Cinematografiei.

Vă invit cu drag!

Auchan Retail România si Transilvania Film anunță lansarea filmului – eveniment ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ

MIERCURI, 21 MARTIE 2018, A AVUT LOC AVANPREMIERA FILMULUI ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ, EVENIMENT DESFĂȘURAT LA TEATRUL NAȚIONAL DIN BUCURESTI, ÎN PREZENȚA A PESTE 900 DE SPECTATORI, PERSONALITĂȚI MARCANTE, DIN TOATE DOMENIILE.

Gala s-a bucurat de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis. În loja oficială, alături de Președinte, alte figuri publice au ținut să onoreze gala: directorul Teatrului Național din București – Ion Caramitru, actorul Victor Rebengiuc, directorul general al Auchan Retail România – Ionuț Ardeleanu, regizorul Tudor Giurgiu, precum și o parte dintre “ambasadorii” filmului: actrița Maia Morgenstern, gimnasta Andreea Răducan, violonistul Alexandru Tomescu, alpinistul Alex Găvan și jurnalistul Marius Constantinescu – ambasadorul principal al proiectului.

La avanpremieră, alături de multe alte personalități, au fost prezente Alteța Sa Regală Principesa Maria și Liliana Țuroiu (Președintele Institutului Cultural Român).

Gazda evenimentului a fost cunoscutul om de televiziune Cătălin Ștefănescu, care, după o scurtă introducere, i-a oferit cuvântul directorului general al Auchan Retail România, Ionuț Ardeleanu, în calitate de producător executiv al filmului România neîmblânzită.

“În «România neîmblânzită» avem mai mult decât un film. Alături de cei 10.000 de colegi din Auchan Retail România, astăzi, la 100 de ani de România, venim către toți românii cu un dar!

Este un cadou pe care dorim să-l oferim: Ministerului Educației – ne-am bucura să-l putem distribui în școli, acolo unde trebuie sădite rapid semințele bucuriei de a trăi pe aceste meleaguri; diplomației românești – pentru că vrem să-l punem la dispoziția tuturor ambasadelor și consulatelor țării; instituțiilor ce răspund de turism și mediu – sperăm să putem contribui, astfel, la promovarea României în lume.”, a declarat acesta.

Invitat pe scenă, chiar înainte de începerea proiecției, actorul Victor Rebengiuc – naratorul documentarului, a avut o intervenție emoționantă:

„E un film deosebit, un film încărcat de multă dragoste față de natură, de poezie, de lucruri pe care le bănuim, dar nu le-am văzut niciodată.”

La finalul celor 90 de minute ale documentarului, publicul a făcut cunoștintă cu echipa filmului alcătuită din: Ellen Windemuth – producător executiv, Allison Bean – producător, Thomas-Barton Humphreys – regizor, Nainita Desai – compozitoarea muzicii și Sarah Titcombe – asistent de producție. Realizatorii au primit flori, în semn de apreciere, din partea Președintelui României.

Gândit ca un dar pentru toți românii, filmul de lung metraj ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este un proiect unic, ce dezvăluie frumusețea naturală din Munții Carpați și Delta Dunării. „Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sunt” – este mesajul pe care-l transmite filmul.

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este un lungmetraj produs și oferit de Auchan Retail România si este probabil primul film documentar de lung metraj, dedicat exclusiv naturii din țara noastră, care va fi difuzat în cinematografele din toată țara. Distributia va fi asigurată de Transilvania Film, începând cu 13 aprilie.

SINOPSIS

În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.

Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ va dezvălui toate aceste povești incredibile.

Vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie care vă va dezvălui un an din viețile variatelor plante, insecte și animale de pe teritoriul României, trecerea lor prin toate cele patru anotimpuri prezente în țara noastră.

Filmul este produs de Auchan Retail România și de ONG-ul de mediu The European Nature Trust și realizat de casa de producție britanică Off the Fence. În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film. Începând cu 13 aprilie 2018, va putea fi văzut în peste 70 de cinematografe din 37 de orașe.

Păreri?

Vino sa faci o fapta buna: Si tu poti “Da mai departe”

Pe 27 martie, incepand cu ora 20:00, la Beraria H va avea loc “Da mai departe!”, evenimentul ce reuneste cei mai populari si iubiti artisti ai momentului pe scena pentru un super concert si o fapta buna. Mandinga, Margineanu, Lidia Buble, FreeStay si Ilinca Bacila ofera timp de doua ore un show plin de energie, iar gazda spectacolului va fi Razvan Simion. Piese precum “Camasa” (Lidia Buble), “Besame” (Mandinga), “Daca sunt lup” (FreeStay), “Ma iubeste femeile” (Margineanu) si “Nu acum” (Ilinca) sunt doar cateva dintre melodiile pe care artistii le vor canta pentru a-i oferi o sansa in plus unui copil in varsta de 11 ani, care sufera de cancer.

“Hai sa ne vedem la Beraria H, cam pe la ora 22:00, unde o sa cant impreuna cu FreeStay, ca sa facem o fapta buna. Da si tu mai departe!”, declara Florin Ristei.

“Va asteptam in numar cat mai mare sa cantam impreuna si sa donam pentru un copil care nu merita sa traiasca astfel de experiente atat de dure si crude. Orice ajutor este bine venit, orice gest este o speranta la viata. Impreuna putem sa facem ceva, asa ca «Da mai departe!» si tu”, adauga cei de la Mandinga.

Biletele se gasesc online pe www.iabilet.ro si in reteaua bilete.ro, magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara. Banii stransi vor fi donati familiei baiatului pentru continuarea tratamentului.

Pentru copii cu varsta sub 10 ani, intrarea este libera.

Va invit cu drag!

Fly Project lucreaza cu producatorul lui Katy Perry si al Madonnei

Baietii de la Fly Project au inceput in forta anul 2018, noul lor hit, Get Wet, a ajuns la peste 45 de milioane de vizualizari pe un singur canal de YouTube si a depasit granitele Romaniei, cucerind cluburile si radiourile din mai multe tari.

Tudor a participat la #TIC2018, tabara internationala de muzica de pe Transfagarasan, si a avut seri de creatie alaturi de Andreas Carlsson, producator suedez care a facut hituri pentru Madonna, Bon Jovi, Backstreet Boys, Celine Dion, Ricky Martin, Jennifer Lopez, Katy Perry, Jannet Jackson, Tokio Hotel, si alaturi de Andreas Oberg, un producator, compozitor si chita! rist de succes in Japonia, Korea de Sud si multe alte tari, in care a castigat discuri de platina si a tinut primele locuri ale topurilor muzicale.

“Am fost onorat sa lucram impreuna, pentru ca e intotdeauna benefic sa facem schimb de experienta cu cineva care a lucrat cu artisti din toata lumea, artisti internationali de top, care sunt pe primele locuri in Billboard. Am compus si produs niste idei de piese impreuna si cred ca vom continua colaborarea” spune Tudor.

Tudor si Dan lucreaza intens alaturi de echipa lor de producatori, in studiourile Fly Records, pentru a pregati noua piesa Fly Project, dar si piese pentru alti artisti din Romania si nu numai.

Pareri?

Andrei Leonte lanseaza ultima parte a trilogiei sale: ”Dragoste in haine de casa”

Dupa ce a lansat “O nefericita si un nebun” si “Partea Rea (52)”, Andrei Leonte incheie trilogia muzicala inceputa in 2016 si revine cu “Dragoste in haine de casa”, piesa care dezvaluie povestea de dragoste ce a inspirat toata aceasta mini-serie. Single-ul est compus de Victor Razvan Alstani (care a semnat si “O nefericita si un nebun”) iar versurile sunt scrise, ca de obicei, de catre Andrei Leonte, care a semnat si scenariul scurtmetrajului, regizat de Anthony Icuagu.

In acest nou scurtmetraj, personajul lui Andrei este alaturi de cea care l-a parasit in prima parte, “O nefericita si un nebun”. Simplitatea clipului este redata de povestea necosmetizata a unei relatii,cu emotie, bucurie, tristete, indoiala, regret, despartire si liniste.

“Se termina, in sfarsit, se termina! Am muncit foarte mult la acest concept si a reprezentat oarecum un punct de cotitura pentru mine, muzical si nu numai. Sincer am crezut ca n-o sa reusesc sa il duc la bun sfarsit, dar iata ca intr-un final se inchide cercul”, declara artistul.

In plus, single-ul si clipul “Dragoste in haine de casa” a fost lansat in cadrul unui eveniment privat organizat la cinema, unde artistul a sustinut un mini-concert pentru invitati. Printre cei prezenti s-au numarat oameni din media precum Olix, Robert Diaconeasa, Camelia Baltoi, dar si Ana Novic si Xonia.

Compozitorul si textierul Andrei Leonte este castigatorul primului sezon “X Factor”, iar in 2013, s-a numarat printre cei 12 finalisti ai Selectiei Nationale Eurovision. Pana in prezent, artistul a lansat piese de succes precum “Te iubesc cat 2”, “Care pe care” si “Te sun eu”. De-a lungul carierei a colaborat pentru piesele sale cu Deepside Deejays, Laurentiu Duta, Adrian Sina si Viky Red si a semnat texte pentru Andreea D, Alinka, Alessia, Miss Mary sau Jean Gavril.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Dragoste in haine de casa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Dorian Popa si Ioana Ignat lanseaza single-ul si videoclipul “Cand lumea e rea”

Nu, nu e nevoie de multe cuvinte ca sa va spunem povestea noului single, pentru ca ea nu se spune, se simte. Lumea stie cum erau Dorian Popa si Ioana Ignat inainte, dar dupa ce s-au cautat, s-au gasit in noul single “Cand lumea e rea”.

2017 a fost un an senzational pentru cei doi artisti. Dupa piesa fierbinte de vara “De amor”, single-ul “Ghinionist”, lansat de catre Dorian, a fost si coloana sonora a filmului Ghinionistul din a carui distributie a facut parte artistul; in luna decembrie acesta a prezentat publicului “Buna mama”, care a ajuns rapid la inimile oamenilor.

Dupa succesul impresionant cu piesa “Doar pe a ta” si emotionantul “Nu ma uita” scris de artista, Ioana Ignat a continuat sa compuna povesti spuse pe note care au ajuns pe buzele tuturor. Frumoasa artista sparge gheata si in 2018 cu single-ul “Nu mai e”, filmat in friguroasa, dar spectaculoasa Islanda.

Muzica piesei “Cand lumea e rea” au fost scrise de Ioana Ignat si Dorian Popa, single-ul fiind produs de Ionut Rad impreuna cu Ioana. Aceasta colaborare ceruta de catre fanii ambilor artisti transforma single-ul intr-un imn al tuturor generatiilor.

Ne cautam o viata prin drumuri lungi, dar ne regasim in cele mai scurte, unde distanta se masoara in centimetri de piele. Videoclipul piesei “Cand lumea e rea” este o poveste plina de simbolisme puse in imagini de regizorul Ionut Trandafir (Trandafilm). Filmata in doua zile, povestea unui dor transformat in sarbatoare aduce cu ea un boom molipsitor de energie.

Totul se rezuma la cuvantul “impreuna”. Singuri suntem neintelesi, iar impreuna ne gasim un loc si ne umplem goluri; ne aruncam spre dragoste, tragand un semnal de alarma, cautam sa ne regasim pentru ca avem nevoie de iubire ca de aer. Aerul si focul dragostei aprind cerul intr-o explozie de artificii, iar intalnirea se transforma intr-o sarbatoare.

Dorian a creat o comunitate pe canalul sau de YouTube, pe care se va regasi pentru prima data noul single, lansat in colaborare cu Ioana Ignat. Chiar si atunci “cand lumea e rea”, tu trebuie sa fii mai bun, asculta-ti inima pentru ca acum ai o piesa in care sa iti regasesti sentimentele.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Cand lumea e rea”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!