Phaser lanseaza single-ul “Fast Forward”, piesa extrasa de pe urmatorul album

Trupa timișoreană Phaser anunță un album și lansează primul single extras, intitulat “Fast Forward”, împreună cu un videoclip încărcat de nostalgie.

Anul acesta a fost, și pentru noi, o adevărată provocare și o ocazie de a aborda lucrurile altfel. Am muncit mult și ne bucurăm să anunțăm oficial lansarea noului nostru album. Va conține 16 piese, scrise și produse în totalitate de noi. Vor fi și câteva surprize, am abordat mai multe stiluri și au rezultat și unele piese care sunt diferite de ce am făcut până acum. Încă nu am stabilit titlul, dar lansarea este programată pentru luna ianuarie“, declară membrii trupei.

“Fast Forward” este primul single extras de pe noul album. Videoclipul are o atmosferă nostalgică și ne poartă într-o călătorie în timp printre amintiri și momente memorabile din viața trupei. Pentru realizarea videoclipului, trupa a colaborat cu echipa Sebastian MARU Films din Timișoara.

Timpul se mișcă într-o singură direcție și pare să treacă tot mai repede, exact ca un video pe   Fast Forward. Prin videoclip am încercat să privim totuși partea frumoasă și am dorit să retrăim câteva din momentele memorabile prin care am trecut. Mulțumim echipei Sebastian MARU Films pentru colaborare!“, au mai adăugat cei de la Phaser.

În septembrie 2017, Phaser a început colaborarea cu MediaPro Music și Universal Music Romania. Trupa a lansat o serie de single-uri cu videoclip dintre care amintim Alerg, Până vine dimineața, Spune-mi unde ești sau Suntem doar noi. Un alt single care a marcat și prima colaborare a trupei cu un alt artist a fost piesa manifest Erou, lansat împreună cu Octavian “Vita” Horvath de la Implant pentru Refuz. În ianuarie 2021, trupa va reveni cu albumul nou și noi single-uri.

Phaser înseamnă: Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Păreri?

În atenția Fetei de la Radio – Dl. Goe își arată sentimentele în noua piesă

O dimineață perfectă începe cu un latte slab sau un espresso puternic? Oricare ar fi răspunsul, cu siguranță cafeaua se îndulcește și cu o piesă care te pune în mood. Sau cu o voce de la radio care te face să te îndrăgostești iremediabil.

Trupa Dl Goe lansează astăzi piesa Fata de la Radio. Vibe-ul melodiei te împinge să o pui pe repeat și, fără să îți dai seama, o să îți miști corpul în ritmul muzicii. Așa că pregătește-te să ai dimineți perfecte în fiecare zi!

Piesa este o poveste romantică și originală despre un băiat îndrăgostit de Fata de la radio, așa cum este menționat și în titlul single-ului. Dl Goe își face curaj și își sună crush-ul în timpul transmisiunii în direct la radio, pentru a-i spune ce sentimente are față de ea. Iar, declarația de dragoste este chiar piesa trupei. Cine ar rezista unei astfel de abordări? Dar, de fapt, cărei fete de la radio i se adresează, de fapt, piesa?

“Noi suntem o trupă care spune povești. Credem că în ziua de astăzi, mai mult ca oricând, e nevoie de acest lucru. Piesele noastre sunt despre oameni frumoși, despre dragostea și dilemele lor, despre tot ce nouă nu ne e străin.”, spune solistul Dani Ionescu.

Formația Dl Goe s-a lansat în primăvara lui 2017 cu EP-ul Momente în Schițe. Stilul de muzică adoptat este o fuziune între pop, rock, blues, funk și muzică autentic românească. Cei șase nu sunt la prima “abatere”. Primul lor album lansat în 2018, Tineri, Sâmbătă, Duminică este un album concept cu 10 actori care spun povestea unui tânăr angajat la un Shop N Go.

Păreri?

Alina Eremia lansează piesa ”Să fii fericit” exclusiv în variantă acustică

Alina Eremia își bucură fanii cu o nouă piesă – “Să fii fericit”, lansată exclusiv în variantă acustică.

Piesa a fost compusă de Florian Rus, Costel Domințeanu, Alina Eremia, text Florian Rus, Alina Eremia, Bogdan Todor.

“Piesa “Să fii fericit” reprezintă cel mai matur mod de a spune Adio unei iubiri care s-a consumat. Este și cel mai matur mod de a privi iubirea”, a spus Alina Eremia.

După super colaborarea cu The Motans pentru “Din trecut”, Alina Eremia a lansat single-ul “Noi“.

Cu un videoclip inedit, o poveste emoționantă și sinceră, inspirată din cultura japoneză, în care firul roșu exprimă două suflete care se găsesc în această viață și iubitul ei invitat special, Alina Eremia reușește, din nou, să surprindă din punct de vedere muzical.

Păreri?

JO lansează „Iubirea mea”, unul dintre cele mai emoționante single-uri din cariera artistei

JO este recunoscută pentru emoția, stările și sentimentele profunde pe care le transpune perfect prin muzica sa și piesele pe care le cântă. „Iubirea mea” este cel mai nou single pe care JO îl lansează și are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. Iubirea vine când te aștepți mai puțin și pleacă fără să anunțe, iar durerea este cea care rămâne și îți transformă zilele într-o suferință continuă. „Iubirea mea, de ce mă lași tu să mă înec în lacrimi” este versul ce dezvăluie agonia trăită când pierzi pe cel iubit și realizezi că rămâi singur într-o lume în care nimeni nu îți poate înțelege durerea și nici nu iți poate vindeca inima.

Artista mărturisește că „«Iubirea mea» este o piesa despre… Iubirea mea, de fapt, despre marea iubire a vieții mele, despre o experiență care va trăi veșnic în sufletul meu, cu bune și rele. Mă bucur să pot cânta lumii bucăți din sufletul meu, sper că oamenii să se regăsească și, dacă simt, să plângă și să se vindece cu această piesă.”

Pentru single, artista a lucrat cu echipa HaHaHa Production, alături de care a mai colaborat în trecut pentru hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară” și „Caută-mă”, ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. „«Iubirea mea» am scris-o în studiourile HaHaHa Production, a doua mea familie, alături de Vladimir, Juno, Liviu Teodorescu și Iova. Este o piesă scrisă în maxim o oră. A venit pur și simplu de undeva de sus și ne-a umplut inimile de bucurie și ochii de lacrimi”, povestește JO.

Single-ul este însoțit de un videoclip cinematografic, ce redă în imagini povestea sensibilă a versurilor. Artista nu e la prima colaborare cu San, regizorul din spatele unor videoclipuri precum „Adio” și „Caută-mă”. „Pentru clip am lucrat cu San, regizorul care îmi înțelege ideile și care mă simte cel mai tare. Uneori am impresia că trăiește undeva în sufletul meu și pur și simplu știe tot ce îmi doresc, iar cu mintea lui sclipitoare a proiectat unul dintre cele mai frumoase clipuri ever. Am alături de mine oameni minunați cărora li se datorează tot ceea ce sunt ca artist, oameni care au încredere în mine și mă lasă și mă susțin să mă exprim așa cum simt. Mulțumesc mult Cat Music și HaHaHa Production și tuturor celor implicați în acest proiect de suflet”, adaugă artista.

JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În ultimul an artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126″ și „Adio”, single lansat chiar de ziua sa de naștere.

Păreri?

Bogdan Medvedi, declarație de dragoste pentru Oana Zara

În urmă cu câteva zile, pe TikTok, Bogdan Medvedi și Nicole Cherry au lansat challenge-ul #atatdeaproape, în care utilizatorii platformei arată cum se pregătesc de sărbători și alături de cine, dar și cui și-ar dori să-i declare dragostea.

 

Bogdan are răspunsul, de cinci ani deja, de când are o relație cu Oana Zara, frumoasa coregrafă pe care a cunoscut-o în 2014. Oana este cea căreia artistul îi declară dragostea zilnic și alături de care va petrece sărbătorile. Totodată, piesa Atât de aproape este despre povestea lor de iubire și trăirile lor.

 

“Iubirea reprezintă pentru noi mai mult decât fluturi în stomac, înseamnă respect, înțelegere, sinceritate și ajutor atunci când totul pare greu. Atât de aproape este despre povestea noastră de dragoste și, sper eu, povestea multor oameni care ascultă piesa, a spus Bogdan.

 

Chiar dacă această perioadă a adus schimbări majore pe toate planurile, Bogdan și Oana sunt mai apropiați ca niciodată și se bucură din plin de fiecare clipă petrecută împreună. “Deși am văzut foarte mulți oameni care s-au despărțit în perioada asta, noi ne-am apropiat și mai mult și nu ne încurcă deloc să stăm tot timpul unul cu celălalt, din contră, ne bucurăm că putem petrece acest timp împreună”, a declarat Bogdan.

Păreri?

Încă mă iubește. Gabi Bagu lansează o piesă pentru suflet

Tuturor ni se întâmplă să trecem printr-o despărțire și să lăsăm în urma noastră o parte din inimă și un trecut plin de pasiune și iubire, în ciuda neînțelegerilor. Uneori lipsa iubirii nu este neapărat un motiv de separare, dar prin ignorarea și nerespectarea acestui sentiment puternic se pot provoca rupturi. Gabi Bagu se hotărăște să împartă cu noi această experiență de viață în noul său single, Încă mă iubește.

Piesa ne vorbește despre o ea a trecutului, prinsă încă în mrejele iubirii, deși în brațele altcuiva. Și despre un el plin de regrete, care își asumă vina pentru încheierea relației lor. Se spune că apreciezi un om abia după ce îl pierzi și rămâi cu amintirea. Asta ne transmite și Gabi în versurile Stau singur cu o poză și zic povestea mea/ N-am iubit cum a vrut ea.

Cu siguranță mulți tineri și nu numai se vor regăsi în versurile piesei Încă mă iubește și vor simți, odată cu el, povestea de iubire în care ea a rămas cu toată dragostea, iar el cu vina, exprimată chiar de interpret în versurile E vina mea că n-am avut grijă de tine/ Vina ta că ai crezut prea mult în mine.

“Eu sunt genul de om care vorbește din inimă în melodiile pe care le face pentru că vreau ca publicul meu să îmi trăiască muzica, așa cum o trăiesc și eu. Este o piesă mai tristă care s-a axat pe unele întâmplări din trecutul meu și sunt convins că nu sunt singurul care a experimentat asta. Suntem oameni și toți facem greșeli. Mie îmi place să le transform în artă.”, spune Gabi.

Gabi Bagu este cunoscut pentru versiunile originale create după o multitudine de piese celebre. A fost confirmat deseori în mediul online și pentru compozițiile proprii, precum “Nu Ești Tu”, care a strâns peste 7 milioane de vizualizări pe canalul său de YouTube, dar și pentru piesele în care a apărut alături de alți artiști, precum Matteo și Keed. Pentru cei care vor să îl cunoască mai bine, Gabi postează pe contul său de YouTube inclusiv vloguri, care surprind momente de interes din viața lui.

Păreri?

House of Talent luptă împotriva violenței asupra femeilor

Tinerele ce fac parte din grupul de influencers House of Talent si House of Talent by TRU [The Real You], împreună într-o campanie contra abuzului
După ce au prezentat publicului campania împotriva bullying-ului, fetele din crew-ul House of Talent by TRU [The Real You] și House of Talent Italia s-au unit din nou și vorbesc despre un alt subiect ce ia din ce in ce mai multă amploare în fiecare zi: violența.  Cezara Cristescu, Magdyz, Cezara Grosu și Andra Neacșu din crew-ul House of Talent România, alături de Noa Planas, Swami Caputo și Michelle Cavallaro din crew-ul House of Talent Italia au decis că este timpul să iasă în față și să vorbească despre un subiect delicat ce are la bază violența asupra femeilor. Pare incredibil, dar statisticile actuale ale Națiunilor Unite arată că, la nivel mondial, una din trei femei este agresată fizic. Însă conform statisticilor ONU, în majoritatea cazurilor, victima decide să nu facă plângere penală sau să vorbească despre acest fenomen. Tocmai din acest motiv, toate aceste abuzuri nu trebuie ascunse, ci scoase în față pentru a putea trage din nou un semnal de alarmă. Din păcate, din cauză că victimele aleg tăcerea din diverse motive, precum desconsiderarea în societate, teama sau rușinea, agresorul poate fi mai agresiv și își poate căuta mai multe victime.

„Nu este vorba doar de violență sexuală sau fizică, ci și despre violența psihologică care include controlul, urmărirea, umilința, amenințările și șantajul”, povestesc tinerele HOT.

Așadar, deși nu vorbesc aceeași limbă, cele două crew-uri au un scop comun și spun „nu” violenței și acestei rușini de a nu vorbi când ești abuzat și spun da pentru curaj. Cele șapte fete luptă pentru eliminarea acestui fenomen și sfătuiesc persoanele ce se află în această situație nefericită să anunțe imediat autoritățile. Din cauza numărului mare de abuzuri, fetele din crew-ul House of Talent au decis că trebuie să se facă auzite, iar în semn de solidaritate și de sprijin pentru femeile care se luptă zi de zi cu abuzurile de orice fel, pornesc o campanie de conștientizare a cauzelor și a efectelor violenței. Acestea au pregătit un videoclip pe această temă pentru a crește gradul de informare, dar și pentru a sprijini victimele acestor agresiuni.

În ziua în care a creat House of Talent, tânărul antreprenor italian Matteo Altieri a avut în minte un proiect solid, bazat în primul rând pe respect, comunicare și susținere: primul grup de influencers care ar putea să se sprijine reciproc ca o familie, în care diferențele dintre aceștia sunt adevărata valoare adăugată.

De-a lungul timpului, crew-ul a reușit să creeze o comunitate foarte apropiată și puternică în toată lumea. Deși inițial House of Talent a pornit ca un proiect destinat Peninsulei, grupul s-a dezvoltat, a publicat două cărți, numeroase piese și videoclipuri, iar peste 15 tineri talentați din arii precum actoria, canto, pictura sau fashion s-au alăturat. În vârstă de doar 20 de ani, Nicola Consales a făcut posibilă extinderea acestui proiect la nivel internațional prin prisma pasiunii sale pentru limbile străine, dar și prin felul unic de a gestiona relațiile externe, iar label-ul Cat Music s-a alăturat acestui proiect prin intermediul hub-ului TRU [The Real You]. Cei zece content creatori care au îmbrăcat celebrul hanorac roșu și alb și s-au alăturat celei mai sociale și frumoase familii  din lume, Adina Marina, Cezara Cristescu, Magdyz, Robe, Marius Ștefan, Cătălin Ionuț, Roberto, Alexa Mirea, Cezara Grosu și Andra Neacșu, fac parte din portofoliul TRU [The Real You], hub ce unește creativi din diverse domenii care au ca mediu de lucru online-ul și adaugă la mixul creației factorul tehnic într-un spațiu special amenajat.

Păreri?

Giulia lansează „Absent”

După ce a cucerit publicul cu piesele sale, Giulia lansează „Absent”, o poveste de iubire sensibilă spusă în versuri, o călătorie a inimii în timp și amintiri, relații pierdute și răspunsuri ce încă întârzie să apară. Compusă de către Roland Kiss alături de Miruna Iova și Ana Măria Stancu, „Absent” este o piesă emoționantă despre o iubire pură, ce nu a reușit să câștige lupta. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de The Storyalist, ce surprinde în întregime mood-ul piesei, iar protagonistă este chiar Giulia, ce se pierde în trecut și își amintește lucrurile ce cândva o aduceau aproape de sufletul pereche.

„Marea mea iubire rămâne muzica, iar în perioada asta în care trebuie să ne dăm voie să ne simțim mai mult decât am făcut-o vreodată și să fim mai prezenți decât am fost în trecut, am considerat că este momentul potrivit pentru ca acest proiect să ajungă la voi. Nu e doar un cântec și nu este doar un videoclip, este modul meu de a-mi arăta recunoștința pentru tot ceea ce am: familie, prieteni, inspirație. Am așteptat un an să lansez un proiect pe care l-am construit cu tot sufletul și asta pentru că uneori suntem absenți din ceea ce iubim să facem iar regăsirea pasiunii este momentul cel mai potrivit pentru a îndrăzni mai mult. Sper să vă dați voie să simțiți mai presus de distanțe și bariere, cu sufletul deschis și cu încredere că puteți fi fericiți cu adevărat”, povestește Giulia.

Giulia sau #badassmom, așa cum este cunoscută în România, îmbină perfect muzica și meseria full time de mamă, iar publicul a ajuns să îi cunoască firea cameleonică în mediul online prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. Artista a lansat de-a lungul timpului nenumărate hituri ce au cucerit publicul. După ce a fost solista trupei DJ Project și a surprins publicul cu hituri precum „Nu”, „Regrete” și „Mi-e dor de noi”, Giulia s-a concentrat pe cariera solo.

Păreri?

Minelli lansează EP-ul Nostalgic Illusions

Minelli lansează două piese, Illusion și Nostalgia, care formează EP-ul Nostalgic Illusions. Melodiile sunt redate vizual de lyric videos, realizate de Mihai Sighinaș, ce surprind perfect starea și mesajul de iubire și uitare.

Versurile vorbesc despre iubire, vise obsesive, melancolie și stările date de despărțire, prin care dragostea și nostalgia pot fi confundate cu ușurință.

“După ce am petrecut trei săptămâni pline de muzică în Dance Queen’s House, alături de prieteni dragi și colegi, sunt fericită să vă prezint EP-ul Nostalgic Illusions și două piese în care veți regăsi o parte din sufletul meu și energia mea. Îmi doresc foarte tare să vă bucure și să vă fie aproape în această perioadă. Enjoy!”, a spus Minelli.

Minelli este artistă și songwriter și de-a lungul timpului a semnat hituri pentru artiști mari din România, colaborări importante și a lansat piese care au ajuns rapid pe primele locuri în topurile radiourilor și pe platformele digitale din România și din străinătate. Cea mai recentă melodie, Discoteka, feat, INNA, a fost licențiată și se aude pe radio în peste 15 teritorii.

Păreri?

Colaborare inedită între două generații diferite: Maria Popa și CRBL spun că „Oficial îmi merge bine”

Maria Popa și CRBL fac echipă pentru o colaborare inedită și reinterpretează „Oficial îmi merge bine”, una dintre cele mai populare melodii ale tuturor timpurilor, lansate în urmă cu 16 ani de trupa Simplu. Remake-ul vine cu un sound fresh și cu o producție cool ce păstrează linia originală a piesei. Clipul îi are ca protagoniști pe Maria Popa care interpretează rolul adolescentei rănite în dragoste, dar care alege să meargă înainte, chiar dacă „în secret” îi este dor de persoana iubită, iar CRBL este părintele protector și încurajator care este alături de ea. Compusă de către Marius Moga alături de CRBL, Smiley, Maria Popa și Sergiu Istrati, „Oficial îmi merge bine” este o piesă ce are de această dată la bază o poveste adolescentină, văzută prin ochii Mariei Popa, iar clipul produs de Ireal.ro completează prin imagini mood-ul dinamic al single-ului.

„A fost cea mai tare experiență de până acum! Am râs, am plâns, am cântat, am dansat, am muncit, m-am jucat, am experimentat o grămadă de stări și am cunoscut mulți oameni minunați, cărora le sunt recunoscătoare. Colaborarea aceasta m-a făcut foarte fericită, m-a fascinat, m-a făcut să înțeleg cât de important este să faci ceea ce îți place și că orice lucru în viață, cât de mărunt, necesită sacrificiu! Piesa originală transmite o energie extraordinară, pe care o simt de fiecare dată când îi dau replay. Plăcându-mi încă de mică, m-am bucurat super mult să o reinterpretez și sper din suflet ca oamenii să simtă bucuria și energia pe care le-am trăit în studio când am înregistrat-o. CRBL este o persoană foarte deschisă, cu care chiar am rezonat, are și vibe bun și umor, e cel mai tare!”, povestește Maria Popa.

„«Oficial îmi merge bine» este un hit care a schimbat muzica românească, atât prin sound, cât și prin mesajul de dragoste perceput de public ca un mesaj social. Nici clipul nu a fost ceva obișnuit; a fost printre cele mai scumpe videoclipuri, filmat pe peliculă de film și, cred, primul videoclip în care frații Moga au lucrat împreună :). Să refacem piesa în 2020 a fost o idee extraordinară, unde eu am răspuns PREZENT, retrăind momentele de creație din 2004. La 16 ani de la lansare a venit momentul să apropiem generațiile prin muzică. Sper să aveți aceleași emoții ca și mine și să retrăiți acea perioadă, ascultând cu încredere varianta fresh a acestei piese din perspectiva feminină, cu o artistă care promite, Maria Popa!”, adaugă CRBL.

La vârsta de 13 ani, Maria Popa a făcut parte din echipa lui Marius Moga și a cucerit publicul în finala concursului „Vocea României Junior” și a impresionat  jurații cu interpretările pline de energie, vocea puternică și timbrul special. Iubește muzica de mică, a început să cânte de la 10 ani, iar de la 11 ani studiază oboiul.

CRBL a devenit cunoscut în anul 2000 ca membru al trupei Simplu, alături de care a lansat opt albume de succes. Cântăreț, coregraf și dansator, CRBL și-a început cariera solo cu single-ul „Romanu’ n-are noroc”, lansat în 2010. În primăvara lui 2012 colaborează cu Helen pentru single-ul „Kboom”, ce devine hitul anului și cel mai de succes single din cariera solo, după care au urmat single-uri precum „PETRE” și „Ușor, ușor”, în colaborare cu ADDA, „Toată țara”, alături de RUBY, „Bună dimineața”, alături de Denise, „Toți avem”, alături de Pavel Stratan, „Din studio” și „Plânge sufletul meu” (feat. Anlora). „România nu-i jucăria ta”, „Vreau să fiu erou”, „Ne cerem țara înapoi”, „Eu” (feat Isaia) și „Fitza” sunt piese ce l-au consacrat și i-au adus milioane de vizualizări pe YouTube. Printre cele mai recente single-uri ale artistului se numără „Nu sunt genul comun”, „Dă-i pedală”, dar și „Ne naștem cu iubire”, piesă lansată în urmă cu câteva zile.

Păreri?