Carla’s Dreams – locul 1 în Summer Chart Mediaforest cu “Secrete”

Carla’s Dreams a avut o vară bună din punct de vedere muzical în clasamentele radio și TV.

Single-ul “Secrete” al celor de la Carla’s Dreams este pe locul 1 în topul Mediaforest al verii, cu peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube.

De asemenea, Carla’s Dreams se bucură de încă o performanță: 3 piese în top 10 Mediaforest Summer Chart 2020: pe lângă “Secrete”, pe locul 7 este colaborarea cu Irina Rimes pentru “3 Inimi” (peste 8 milioane de vizualizări) și pe locul 8 “Seară de seară”. (aproape 25 de milioane de vizualizări).

În top 100 Mediaforest, Carla’s Dreams mai au încă 3 piese: “Imperfect”, “Te rog” și “Până la sânge”.

Carla’s Dreams au lansat de curând single-ul “Scara 2, etajul 7”, o piesă compusă de artiști și produsă de Marcel Botezan și Sebastian Barac și o nouă colecție de merchandise cu hanorace și tricouri, disponibil pe site-ul artiștilor. https://www.carlasdreams.ro/produse-noi/

Păreri?

95 Post Views

Filmul „Spiral”, cu Bogdan Dumitrache, are premiera mondială la Festivalul de la Varșovia

Debutul regizoarei clujene Cecília Felméri, Spiral/ Spirala, cu Bogdan Dumitracheîn rolul principal, va avea premiera mondială în competițiadedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia (9 – 18 octombrie). Filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, și vorbit în limba maghiară,Spiral este produs de Inforg-M & M Film(Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România).

Lui Bogdan Dumitrache i se alătură două actrițe maghiare: Alexandra Borbély, distinsă de Academia Europeană de Film cu Premiul pentru Cea mai bună actriță, pentru rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, și Diána Magdolna Kiss (Tall Tales, White God, Le Grand Cahier).

Am lucrat la proiectul acesta 5 ani și mă bucur că l-am dus la bun sfârșit și că îl pot arăta lumii, pentru prima dată, într-un festival de categorie A. E o experiență din care am învățat enorm și norocul meu a fost să am lângă mine o echipă minunată”, spune Cecília Felméri. „Bogdan Dumitrache e un actor foarte bun și mi-a trecut prin minte că ar putea fi el în rolul principal atunci când scriam scenariul, dar știam că nu vorbește limba maghiară. Însă, după ce am realizat că nu găsesc un actor mai potrivit, l-am chemat. Cu ajutorul unui language coach, a învățat replicile în maghiară și totul a decurs bine, într-un final, adaugă regizoarea.

Spiral este debutul pe care îl aștept de mult vreme, nu atât ca producător al filmului, ci ca spectator. Cred foarte mult în Cecília Felméri ca regizor, mă bucur că am ajuns la acest capăt de drum cu filmul și abia aştept să văd ce orizonturi noi ne așteaptă împreună. Îi mulțumesc lui Bogdan Dumitrache pentru curajul de a se fi aruncat într-un proiect într-o limbă care-i este străină și îl felicit pentru unul dintre cele mai bune roluri în care l-am văzut!”, declară Oana Giurgiu, producătoare a filmului alături de Tudor Giurgiu, prin Hai-Hui Entertainment.

Spiral este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate.Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.

Născută în Cluj-Napoca, CecíliaFelméria absolvit studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Scurtmetrajele regizate – printre care Mátyás, Mátyás (2010), Minute infinite (2011), Pastila fericirii (2012) – i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Animest. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.

Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.

Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), CecíliaFelméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi va aștept cu impresii!

106 Post Views

Anitta, superstarul din Brazilia, lansează “Me Gusta” în colaborare cu Cardi B și Myke Towers

Anitta revine cu un nou single însoțit de videoclip oficial impresionant care se numește “Me Gusta”, o colaborare cu Cardi B și Myke Towers, un imn al ultimelor zile călduroase de vară.

Acest single va fi inclus pe cel de-al patrulea album al artistei care urmează să se lanseze, produs de Ryan Tedder (One Republic).

Pe 23 septembrie, Anitta a prezentat pentru prima dată “Me Gusta” în show-ul TV The Tonight Show Starring Jimmy Fallon și urmează și la iHeart Radio’s Fiesta Latina 2020

“Me Gusta” este o combinație de engleză și spaniolă între vocea suavă a Anittei care se contopește cu versurile puternice ale lui Cardi B și timbrul cald al lui Myke Towers, o piesă care te face să te gândești la petreceri în club sau pe plajă, dar deocamdată, nu ne rămâne decât să ne bucurăm din casele noastre.

Deși a fost carantină, Anitta a fost aproape de fanii ei și a intrat live zilnic pe social media de la ea de acasă din Rio de Janeiro, ținându-i la curent cu procesul de înregistrare de piese noi. S-a alăturat lui Miley Cyrus, J Balvin, Katy Perry, David Guetta, P. Diddy pentru discuții sau concerte online.

“Me Gusta” vine după single-ul anterior “Tócame”, featuring Arcangel și De La Ghetto, care a depășit 40 de milioane de streamuri. Începând cu această vară, Anitta a devenit artist Warner Records.

Cu 5 nominalizări la premiile Latin Grammy, 6 premii MTA EMA câștigate, 5 miliarde de vizualizări pe YouTube și peste 6.5 miliarde de streamuri pe Spotify, Anitta este un star cu adevărat, iar “Me Gusta” are puterea de a intensifica creșterea ei ca artist.

Păreri?

98 Post Views

Da, tu, tu, tu, chiar tu. Trebuie să asculţi noul single Vunk, în colaborare cu Lidia Buble!

VUNK începe toamna în forță, cu o piesă nouă în colaborare cu Lidia Buble.  „Vino, Du-te” este un cântec compus în perioada stării de urgență, de către Cornel Ilie, solistul formației și produs împreună cu Gabriel Maga, chitaristul VUNK. Pe acorduri de vals, versurile cântecului vorbesc despre acele momente de incertitudine și inconsecvență din orice poveste de dragoste care nu mai are viitor.

Cântecul este despre momentele care apar, poate inevitabil, în orice cuplu, în care unul dintre cei doi una simte, alta spune, una gândește, alta face, una plănuiesc împreună și alta se întâmplă. Acest moment real, această emoție plină de tensiune și de emoție, această nesiguranță în celălalt, toate acestea au născut piesa asta, scrisă într-o zi de martie, în carantină.
Cu Lidia am vorbit de multă vreme să colaborăm, iar acum ne-am întâlnit la momentul potrivit, în cântecul perfect pentru noi
“, a declarat Cornel Ilie.

“Aceasta piesă este despre nehotărârea ce se instalează în inima cuplurilor atunci când nimic nu a mai rămas de spus sau de trăit, dar niciunul dintre ei nu poate lua o decizie. Vino… Du-te, lasă-mă şi nu mă lăsa… Un joc intens al emoţiilor în care mulţi se regăsesc. Îmi doream de mult timp o piesă cu Vunk şi uite că am reuşit în toamna asta să am o piesă ca o confesiune”, a declarat Lidia Buble.

O coproductie MediaPro Music & Cat Music, piesa “Vino, du-te” poate fi ascultată pe toate platformele de streaming și va beneficia, în curând, de un videoclip oficial.

De 26 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum „Pleacă”, „Vreau o țară ca afară”, „Așa și” sau „Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – Jur să spun adevărul. Folosind tehnologia de ultima generatie, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță. În 2019, trupa VUNK a lansat albumul „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” printr-un concert excepţional la Sala Polivalentă din Bucuresti.

Poți asculta piesa aici: https://Asculta.lnk.to/VinoDuTePR, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!
128 Post Views

Mădălina Coca, finalista Vocea României 2018, lansează primul său single, Lume, Lume

Finalista Vocea României 2018, Mădălina Coca, lansează astăzi prima sa piesă, Lume, Lume. Melodia este inspirată din viața sa, iar clipul prezintă momente dintr-o relație de iubire, frumoase sau triste, cu zâmbete și lacrimi, care reflectă granița dintre agonie și extaz. Planurile filmate în natură reprezintă faptul că orice început are și sfârșit, protagoniștii find prezentați în planuri paralele în timp ce fiecare își caută liniștea interioară, amintirile fiind cele care nu îi vor părăsi niciodată.

“Este un proiect la care s-a lucrat asiduu, a fost un proces lung, dar extrem de interesant. Am avut încă de la început un sentiment bun referitor la echipa cu care am lucrat și sunt fericită că am reușit împreună să transpunem atât de bine povestea mea în versuri și imagini. Din sentimentele și gândurile mele răvășite a luat naștere această piesă, în care simt că am lăsat o părticică din mine. Cred că toți cei care au trăit o poveste de dragoste cu final trist se vor regăsi în această piesă în care unul dintre parteneri se pierde în sentimente, căutând dragostea în brațele altcuiva, fără să conștientizeze ce înseamnă iubirea cu adevărat. De fiecare dată când suferim din dragoste, căutăm să risipim cenușa ce ne-a rămas în urma despărțirii, iar eu cred cu putere că muzica vindecă sufletele rănite”, a declarat Mădălina Coca.

Piesa Lume, Lume a fost compusă de Andy Ghișoiu și Robert Toma, scrisă de Robert Toma, iar producția este semnată de Studio 66 (George Hora), împreună cu Andy Ghișoiu (Wired Music).

Videoclipul a fost realizat de “Călătorie Magică” (Alex Marica) și regizat de Gabriel Ioan Zidaru.

După experiența marcantă de la Vocea României, Mădălina a decis să revină în România, după 10 ani în care a trăit la Paris. Pasiunea sa pentru muzică și dorul de țară au fost mai puternice și au determinat-o să ia această decizie și să se implice total în domeniul pe care-l iubește.

Pe lângă lansarea primului său single, artista s-a implicat în ultima perioadă în mai multe proiecte și a participat la o serie de evenimente, acompaniată de trupă, printre care concertul realizat în parteneriat cu Institutul Francez și Berăria H, cu muzică 100% franțuzească, un show extraordinar, caracterizat de un “Parisian Style”, pe care Mădălina l-a aprofundat atât de bine în perioada petrecută în Franța.

Păreri?

143 Post Views

Gran Error lanseaza Mezzanine, o piesa efervescenta cu un sound captivant!

După lansarea single-urilor “Pa Mi” și “Slow Dance”, Gran Error revine cu încă o piesă cu sound captivant: “MEZZANINE”! O piesă efervescentă, cu un ritm ce dă dependență și o voce ispititoare, cea mai recentă lansare Gran Error nu permite vibe-uri negative, așa cum exprimă și versurile piesei. Apasă play, apoi repeat și bucură-te de acest sound hipnotizant!

“Mezzanine” a fost compusă de Marcel Botezan, Sebastian Barac și Minelli, versurile îi aparțin lui Minelli, iar producția este semnată de Marcel Botezan, Sebastian Barac și David Ciente.

Marcel Botezan și Sebastian Barac, duo-ul de producători ce stă în spatele proiectului Gran Error, reprezintă, de asemenea, și proiectul consacrat Play&Win, proiect prin care au produs numeroase hituri internationale pentru artiști ca INNA, Antonia, Flo-Rida, etc. În plus, cei doi au participat în calitate de co-producători la sesiuni pentru piese interpretate de artiști precum Akon (“Hypnotized”) și Nicky Minaj & Nick Konas (“Bom Bidi Bom”). Duo-ul a fost nominalizat, de-a lungul carierei, cu mai mult de 30 de distincții, fiind nominalizați pentru peste 50.

Videoclipul piesei te transpune instantaneu într-un vibe de petrecere, combinând diferite cadre, locații și personaje pentru a crea un vizual dinamic și efervescent. Video-ul a fost editat de către Alex Chițu.

“Suntem foarte entuziasmați să împărtășim ‘Mezzanine’ cu publicul, a treia noastră lansare sub proiectul Gran Error. Sperăm că publicul să primească vibe-ul pozitiv pe care am vrut să îl transmitem prin această piesă pe care am compus-o alături de Minelli și David Ciente, prietenii și colegii noștri. Suntem foarte încântați și de videoclipul aceste lansări, este foarte dinamic și plin de culori intense, potrivindu-se perfect cu sound-ul piesei.”

Single-ul anterior Gran Error “Slow Dance” se bucură în prezent de rotații pe stațiile radio internaționale de top în țări precum Rusia și Turcia.

Păreri?

156 Post Views

Mara Georgescu a lansat videoclipul piesei Dolce Gabbana

Mara Georgescu a prins gustul extravaganţelor şi al succesului muzical. În plină toamnă calendaristică, dar cu temperaturi convinse de vară, (care nu ne lasă să ne gândim la altceva decât la setea de distracţie şi de vacanţă, nesatisfăcute pe deplin în acest an), artista pune degetul pe rană şi ne serveşte piesa „Dolce Gabbana”. O piesă antipandemică am putea spune, care te face să explodezi de dorinţă, te face să vrei. Să vrei să fii acolo, să uiţi de toate restricţiile şi problemele şi să îţi faci de cap, adolescent fiind sau „+” orice vârstă ai avea.

Interpreta simte trandul tinerilor şi vrea ceea ce toţi vor: lot of fun, good life, lux, rafinament, branduri, good style, good vibe.

În videoclip vedem cât de bine se pot distra fetele când sunt singure. Nu există loc de intrigi, certuri şi dezamăgiri, doar răsfăţ şi opulenţă: iahturi, maşini de fitze şi dezmăţ.

Alături de Mara, în videoclip, apar dansatoare profesioniste şi o parte dintre ele sunt din echipa îndrăgitului Wilmark. Fetele s-au distrat pe bune la filmare, în special când au filmat pe mare, scenele de pe iaht. Nu sunt imagini speculate de cameră pentru videoclip, sunt chestii pe bune, dans şi nebunie, lucruri care provocau toţi pasagerii de pe celelalte ambarcaţiuni care treceau pe lângă fete, să le filmeze, fotografieze şi să ţipe tare că vor şi ei la party.

Piesa „Dolce Gabanna”, o producţie „Lanoy Music”, sună foarte bine, asta o să simţiţi de la primele acorduri şi o veţi adăuga cu siguranţă în playlisturile voastre. Este o piesă plină de senzualitate, exotică, incitantă, care aduce vara şi distracţia în toate anotimpurile.

Păreri?

119 Post Views

Edward Sanda si Nicole Cherry lanseaza piesa “Serenade”

Edward Sanda si Nicole Cherry colaboreaza pentru prima oara si lanseaza single-ul “Serenade”, o piesa despre iubirea in faza incipienta.
Versurile piesei relateaza inceputul unei povesti de dragoste, in care protagonistii se tatoneaza si incearca sa isi dea seama daca iubirea merita impartasita sau nu. Este vorba despre jocul de la inceputul unei relatii si atractia reciproca de necontestat, dar si despre indoielile care pot aparea.

Piesa este extrasa de pe albumul lui Edward Sanda, “Nuante de iubire”, lansat la mijlocul lunii septembrie, pe care mai putem gasi piesa “Doar pe a ta”, alaturi de Ioana Ignat si multe alte piese cunoscute ale artistului.

Muzica si textul piesei sunt compuse de Edward Sanda, iar la orchestratie a colaborat cu Alin Ilies.

Nicole Cherry este una drintre cele mai cunoscute artiste din Romania, cu peste 10 hit-uri lansate, peste 350 de milioane de vizualizari pe YouTube, refrene memorabile, primele locuri in topurile muzicale si trofee importante. In acelasi timp, are si unul dintre cele mai mai mari conturi de Instragram de la noi din tara, cu peste 2 milioane de urmaritori.

Edward Sanda face parte din echipa celor de la Famous Production, iar single-ul sau de debut, “Doar pe a ta”, a fost un succes, aceasta ajungand no. 1, atat pe radio, cat si pe TV. Astfel incat, in scurt timp de la debutul sau, Edward a devenit un artist indragit si apreciat de public. El este un artist complet, de la numeroasele instrumente la care stie sa cante, pana la compunerea pieselor si producerea lor. Acum, la 3 ani de la debut, Edward Sanda si-a lansat primul sau album.

Pareri?

111 Post Views

Olivia Addams – artista fenomen care cucereste topurile muzicale din Polonia

Vocea și aparițile Oliviei Addams rămân întipărite în minte, aduc bucurie și optimism, iar fiecare dintre piesele ei dezvăluie o poveste și are un mesaj puternic în spate.
Cel de-al doilea single al artistei, Dumb, a ajuns rapid în topuri și este ascultat atât în România, cât și în străinătate. Pe YouTube, piesa are aproape 3.5 milioane de vizualizări și 6000 de comentarii, iar pe TikTok, campania #UreSoDumb are aproape 120 de milioane de vizualizări.

Piesa crește semnificativ în topurile radio și tv din România și Polonia, unde este ascultată pe cele mai importante canale. În Top 100 MediaForest, Dumb a intrat direct pe locul 8, iar în Polonia, în momentul de față ocupă locul 18 pe radio și 48 pe tv.
Și pe platformele digitale piesa Dumb este în urcare și ocupă locul 18 în top 200 Shazam Polonia și locul 17 în Top 200 România.

“Le mulțumesc tuturor celor care au făcut acest vis să devină realitate. Sunt extrem de bucuroasă că piesa Dumb este apreciată atât în România, cât și în Polonia, și îmi doresc ca fiecare melodie a mea să aibă impact pozitiv și să le dea o stare bună celor care le ascultă și care înseamnă enorm pentru mine”, a spus Olivia Addams.

Olivia este o prezență extrem de efervescentă, bucuria ei molipsitoare încântă milioane de oameni, iar piesele ei aduc îmbină fantastic energia cu visarea, totul cu un sound fresh.

Păreri?

89 Post Views

Ioana Ignat concerteaza in sufrageria ta, joi, 24 septembrie, de la ora 21:00

Ioana Ignat te asteapta la un concert live online, pe care il va sustine pe platforma NETBOX. In ultima perioada, prezenta la un concert live a fost din pacate imposibila si tututor ne este dor de aceasta experienta. Insa, Ioana Ignat aduce concertul la tine, oriunde ai fi.

In cadrul concertului online, Ioana Ignat va interpreta cele mai indragite si celebre piese lansate de-a lungul timpului, iar tu vei putea sa le fredonezi chiar la tine acasa! Tot ce trebuie sa faci este sa cumperi un cod de acces si sa intri online – Joi, 24 septembie, ora 21:00.

Ioana Ignat a cucerit publicul inca de la inceputul carierei sale. La nici un an de la debut, a ajuns in toate topurile muzicale din Romania cu piesa “Doar pe a ta”, alaturi de Edward Sanda, unde s-a pozitionat timp de 20 de saptamani. Printre piesele de succes ale artistei de numara “Nu ma uita”, piesa ce a strans peste 79 de milioane de vizualizari sau “In palma ta” ce a fost prezenta pe primele locuri ale topurilor din intreaga tara si a strans peste 48 de milioane de vizualizari, dar si “De dragul iubirii” sau “Sensibil”. Ioana Ignat este povestea de succes a ultimilor 3 ani, cu un timbru unic, artista isi compune sigura piesele, iar concertele ei sunt o experienta live complete.

Biletele pot fi cumparate de aici: https://www.netbox.show/

Pareri?

98 Post Views