Pasha Parfeni și Nicoleta Nucă lansează „Lasă-mă”

Pasha Parfeni și Nicoleta Nucă lansează „Lasă-mă”, o declarație de dragoste pusă pe note muzicale. Compusă de către Pasha Parfeni alături de Fox Banger și Vica Demici, piesa „Lasă-mă” este despre cei care iubesc, dar au nevoie de timp pentru a asimila sentimentele ce au ca scop final să unească două suflete într-unul.

„Lasă-mă să mor de dorul tău” este versul ce transmite cel mai frumos sentiment, cel de iubire. Dacă nu ar exista dorul, nu am mai cunoaște iubirea. Dorul este cel care îți controlează gândurile, te poartă într-o călătorie în timp și te duce acolo unde vrei, lângă cel pe care inima ta l-a ales, doar că ai nevoie de puțin timp și de distanță ca să îl vezi așa cum trebuie.

„Lucrurile mărețe se percep mai bine de la distanță. Așa se întâmplă și cu dragostea adevărată. Uneori îi poți aprecia adevărata valoare de la distanță, în afara regimului obișnuit, cotidian și de rutină. Uneori avem nevoie de timp și spațiu pentru a conștientiza cât de importantă este relația de fapt”, declară Pasha.

„«Lasa-mă» este o piesă de feeling, care «gâdilă» urechea ascultătorului și pe care am acceptat s-o cânt alături de Pasha cu tot dragul, când mi-a propus, pentru că mi-a plăcut foarte mult! Mi s-a părut o piesă «altfel» comparativ cu celelalte piese ale mele de până acum și pentru că mă consider o persoană versatilă, îmi place să experimentez din punct de vedere muzical. Este o piesă caldă, de dragoste, de dor și despre călătoria a doi oameni plini de iubire”, povestește Nicoleta Nucă.

Legăturile lui Pasha cu România s-au concretizat în participarea la numeroase festivaluri-concurs, printre care Cerbul de Aur și Festivalul Mamaia. Artistul a reprezentat Moldova în cadrul Eurovision 2012 cu single-ul „Lăutar” și a lansat piese precum „Chișinău-Verona”, „Două tinereți” (alături de Orchestra „Lăutarii”), „Acasă”, „Tu nu vezi cerul” (alături de Andrei Tudor) și „Chitara mea” (feat. Trio Vatra Neamului).

Nicoleta Nucă a lansat primul single imediat după participarea la „X Factor”, iar „Nu sunt” a fost un adevărat succes, cu peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube. Au urmat piese precum „Liniștea”, „Inima mea”, „Castele de nisip”, „Amintiri”, „Când pleci”, „N-am pierdut nimic”, „Tot mai rar”, single ce a adunat aproape 6 milioane de vizualizări pe YouTube, iar în aprilie a lansat „Protest”, o piesă cu un puternic mesaj de dragoste.

Păreri?

120 Post Views

INNA lansează single-ul “Read My Lips” în colaborare cu Farina, cameleonica artistă din Columbia

INNA revine în forță cu single-ul “Read My Lips”, o piesă care atrage atenția de prima ascultare, în colaborare cu Farina, superstar din Columbia.

“Read My Lips” este un mix de stiluri (pop, reaggaeton, trap), a fost compusă de Sean Fischer, Elsa Curran, Lilian Caputo, Britt Burton, Farina Pao Paucar Franco “Farina” și produsă de French Braids și Alexandru Cotoi.

Videoclipul prezintă două artiste puternice, sexy, stylish și a fost regizat de Bogdan Păun și filmat de Alexandru Mureșan (NGM Creative). Pentru Farina, echipa video a fost formată din Jhon Nael and Jhonatan Abraham (NJ Entertainment) și Jared Pimienta (DoP).

Pentru ținute și look-uri, INNA a colaborat cu RDStyling (styling), Adonis Enache (EndorphinLab pentru hair) și Anca Buldur (make-up).

“Sunt entuziasmată să lansez “Read My Lips”, mai ales pentru că o am alături de mine pe Farina, o super artistă, my latino girl. Let’s get this party started!”, a declarat INNA.

“Este o reușită imensă pentru cariera mea să am o colaborare cu INNA, regina muzicii dance și simt că este o combinație foarte puternică, plină de forță, senzualitate, lucruri care ne caracterizează pe amândouă. INNA este genul acela de artist care inspiră cu totul: vocea unică, piesele ei, versurile ei. Este și un fashion icon și sunt onorată să lansăm “Read My Lips” împreună”, a spus Farina.

Farina este cântăreață, actriță, compozitoare originară din Columbia care s-a făcut remarcată în cadrul show-ului X Factor, unde a obținut locul 3, dar și prin versatilitatea de a aborda mai multe genuri muzicale (reaggae, rap, trap, pop, dancehall), precum și prin colaborările cu artiști precum Tinie, Thalia, Sofia Reyes și Maluma.

INNA a lansat anul acesta “Not My Baby“, “Sober“, “VKTM” în colaborare cu Sickotoy și TAG, “Discoteka” cu Minelli și “Nobody“.

Păreri?

97 Post Views

De la păpușa Barbie la Regina Latină, transformare șoc a lui Dominique în noul videoclip “Narcos”

Dominique revine cu o nouă piesă, ”Narcos”, intitulată așa după binecunoscutul serial Netflix, în care abordează stilul trap. Melodia reprezintă o schimbare totală de stil, beatul fiind unul atipic pentru muzica cu care ne-a obișnuit Dominique. Piesa a fost compusă împreună cu echipa The One Records și este o creație nonconformistă, versatilă, cameleonică, cu un sound fresh.

“Ideea piesei a venit spontan! Am venit cu ideea de Narcos, iar în studio, alături de echipa mea de la The One Records am construit tot conceptul piesei care este concentrat pe opulență, bani, putere, look/imagine, aparențe, lucruri care guvernează societatea și lumea în care trăim.”, a spus Dominique.

În acest videoclip apare și Flavius Jucu, un tânăr antrenor de fitness din Timișoara care seamănă foarte bine cu actorul Ian Somerhalder cunoscut din seriale precum “Lost: Naufragiații” sau “The Vampire Diaries – “Jurnalele Vampirilor”.

În noul videoclip Narcos, Dominique surprinde publicul prin ținute provocatoare și mișcări senzuale, făcând trecerea de la atitudinea de Barbie Girl la cea de femeie puternică, de “Bad Bitch”, ea autointitulandu-se Regina Latină.

Videoclipul piesei “Narcos” a fost filmat și regizat de Mau Creative, echipa cu care Dominique a colaborat și la videoclipurile anterioare. Clipul este plin de contraste puternice, cadre cu nuanțe fosforescente mixate cu unele sumbre, efecte glitch și tranziții stroboscopice de mare efect, o îmbinare între vintage și nou, tocmai pentru a crea, din punct de vedere vizual, atmosfera pe care o da și vibe-ul piesei.

Păreri?

130 Post Views

Mara Georgescu şi DJ Harra au lansat impreuna “Luna”

Mara Georgescu este hotǎrȃtǎ sǎ traverseze rapid hotarele noastre şi sǎ penetreze teritorii noi muzicale internaţionale. De la “Gin, gin”, piesa sa de debut, cu care a fǎcut foarte bunǎ impresie, în cȃţiva paşi, a ajuns sǎ abordeze stilul moombahton-reggaeton, odatǎ cu interpretarea piesei “Luna”.

Colaborarea cu DJ Harra a pornit propriu-zis datoritǎ acestui single. Fiind în trecere pe la studio, Mara a ascultat piesa care se auzea din “laboratorul” de producţie, anumite pǎrţi fiind puse în buclǎ pe repeat, şi a spus cǎ îşi doreşte piesa. DJ Harra lucra deja la ea de ceva timp şi s-a hotǎrȃt sǎ primeascǎ ideea de a face feat. cu Mara.


“Luna” este o producţie Lanoy Records, aceeaşi echipǎ cu care Mara Georgescu a debutat. Melodia beneficiazǎ de un videoclip colorat, (tot marca Lanoy Production), în trend cu producţiile de gen de pe piaţa internaţionalǎ actualǎ. Pigmentarea videoclipului în tonuri candy, te trimit într-o poveste sweet, adolescentinǎ, o combinaţie de real-virtual pe care cel mai bine o pot înţelege teenagerii.

DJ Harra este “sirena” care apare în mijlocul petrecerii, între petrecǎreţii de la party. Aceasta îşi pune fizicul în evidenţǎ, aşa cum ştie mai bine, fiind DJ-ul cool, sufletul petrecerii, de data aceasta, cu o atitudine un pic girlish, în ton cu cei din jurul sǎu.
Alǎturi de interprete, în video, îi regǎsim pe dansatorii de la “R-trival team”, coordonaţi de Feraru Rǎzvan George.
Mara este încrezǎtoare în noul proiect şi declarǎ: “Sunt fericitǎ cǎ am lȃngǎ mine oameni veseli, deschişi, entuziaşti, ne sincronizǎm bine, învǎţǎm împreunǎ lucruri noi, este o echipǎ cu care sunt convinsǎ cǎ voi avea o evoluţie bunǎ“.

Păreri?

123 Post Views

Carla’s Dreams lansează single-ul “Scara 2, etajul 7”

Carla’s Dreams revin cu un nou single care se numește “Scara 2, etajul 7” și care a fost compusă și produsă de Carla’s Dreams, Sebastian Barac, Marcel Botezan, cu care artiștii au mai colaborat pentru “Secrete” și “Cum ne noi”.

Videoclipul a fost regizat de Roman Burlaca și filmat de Evgheniy Dedkov, iar producția video BR Media Group.

“Scara 2, etajul 7” este o piesă de dragoste în stilul în care artiștii și-au obișnuit deja fanii, cu multă emoție și sensibilitate.

“Noi am luat o pauză de la procrastinare condiționată și am scris-o.

Ca să vă reducem din “gustul amar” al lenevirii impuse ,).

V-am cuprins ,)”, au spus Carla’s Dreams.

Carla’s Dreams încep toamna în forță cu “Scara 2, etajul 7”, un single care vine după o vară cu super reușite și 3 piese în top 10 pe Mediaforest “Secrete”, “Seară de seară” și “3 inimi” cu Irina Rimes.

De altfel, “Secrete” este pe locul 1 în Mediaforest Summer Chart 2020.

Păreri?

143 Post Views

Isabel lansează „Ama Me”

Isabel lansează „Ama Me”, un single cu beat-uri dance și versuri în limba spaniolă, însoțit de un videoclip dinamic, în regia lui SAN, ce pune în evidență senzualitatea artistei.
Compusă de către Inaki Calvo Medel alături de Alexandra Dimitriu și Radu Bolfea Pompiu, „Ama Me” este o piesă plină de sex-appeal, ce are la bază seducția, iar protagonistă în propria poveste este artista Isabel ce joacă rolul femeii îndrăgostite.

„Piesa mă reprezintă sută la sută și nu am acceptat nimic impus pentru că eu sunt convinsă că doar așa publicul o să rezoneze cu mine. Dorința mea este să transmit emoție sinceră și un vibe pozitiv pentru că am pus foarte mult suflet în această piesă”, declară artista.

Isabel are 19 ani, este pasionată de muzică și își doreste o carieră la nivel național cât și internațional. Artista a participat la multe festivaluri de muzică atât în țară cât și la nivel internațional unde a obținut foarte multe premii de popularitate.
Isabel se pregătește cu ore de canto, pian, dans, scrie versuri și adoră moda si artele make-up-ului, iar pentru colecția ei s-a inspirat din graffiti și cultura urbană.

Păreri?

83 Post Views

ADDA începe cursa „Te Cunosc De Undeva”

ADDA a acceptat provocarea transformărilor și a decis să participe în cadrul celui de-al 15-lea sezon „Te Cunosc De Undeva”.
Premiera noului sezon „Te Cunosc De Undeva” are loc sâmbătă, 12 septembrie de la ora 20:00, iar ADDA va cunoaște și va interpreta personajele pe care ruleta le alege și care de multe ori i-a pus pe concurenți în ipostaze mai puțin confortabile.

„«Te Cunosc De Undeva» e o provocare frumoasă în care o să renunț la tot ce înseamnă ADDA Baladda și o să intru în pielea altor artiști. O să mă distrez copios, dar cu siguranță o să mă și stresez un pic când o să am personaje grele. E încă o experiență de bifat! Abia aștept să vedeți”, declară artista.

Alături de ADDA îi vom vedea în cel de-al 15 lea sezon pe Monica Anghel alături de Marcel Pavel, pe Romică Ţociu alături de Adriana Trandafir, pe Liviu Vârciu alături de Andrei Ștefănescu, dar și pe Cătălina Grama (Jojo), Ami, Tavi Clonda şi Toto Dumitrescu.
În toamna anului trecut, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, o piesă pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, un single despre un alt fel de prieteni. În iunie ADDA încheie albumul cu cel de-al 12 lea single, o colaborare de succes cu Smiley pentru „Sâmbătă seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a adunat peste opt milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.

Păreri?

81 Post Views

Întâlniri online cu invitații American Independent Film Festival! Proiecțiile de la Muzeul Național de Artă al României au loc în Curtea de Onoare

Pentru că se anunță vreme frumoasă și pentru că se gândește la siguranța tuturor, American Independent Film Festival (14-20 septembrie) își va desfășura toate proiecțiile în aer liber. Astfel, proiecțiile din Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României se mută în Curtea de Onoare a Muzeului. Festivalul are loc și la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber și o serie de proiecții sunt programate la Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Cinema drive-in Militari Shopping și Event Park Snagov.

La AIFF 2020, distanțarea fizică înseamnă apropiere de cinema și de dezbaterile pasionale pe care acesta le stârnește. Invitații ediției sunt regizorii Benh Zeitlin, Kirill Mikhanovski, Merawi Gerima, Courtney Stephens și Pacho Velez care vor susține sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul via Skype. Vor avea loc două evenimente online via Zoom: masterclass susținut de Benh Zeitlin și Cinema After the Pandemics, discuție profesională cu Ryan Werner, Senior Executive Cinetic Media. Participarea la acestea două este gratuită. Detalii despre înscrieri pe https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/evenimente/

După proiecția originalei sale comedii, Give Me Liberty (succes de public și de critică la festivalurile de la Sundance și Cannes), regizorul Kirill Mikhanovski va susține un dialog cu publicul prin Skype, foarte probabil la fel de spumos ca și filmul său, pe 15 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului – în aer liber. 

Tot prin Skype va coversa cu spectatorii și importantul regizor american Benh Zeitlin, prezent în festival cu două filme – deja „clasicul” Beasts of the Southern Wild și recentul Wendy. Într-un interviu pentru The Atlantic, Zeitlin mărturisea „toate operele artistice valoroase pun întrebări foarte importante, morale. E cel mai dificil material de prelucrat, dar și cel mai satisfăcător. Asta îmi propun și eu”. Cum izbutește acest lucru, vom afla vineri, 18 septembrie, după vizionarea filmului de la Muzeul Național de Artă al României.

Joi, 17 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, regizorul Merawi Gerima, va povesti, tot prin Skype, despre geneza filmului Residue, debutul său în lungmetraj, prezentat zilele acestea în premieră modială la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Giornate degli Autori. Residue este o poveste bulversantă, profund  personală despre identitate, gentrificare și dificultatea de-a te întoarce acasă.

AIFF prezintă anul acesta două filme documentare în secțiunea Docs of The Day. Realizat la 30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, The American Sector, de Courtney Stephens și Pacho Velez, este un documentar despre bucățile din Zidul Berlinului împrăștiate de-a lungul și de-a latul Statelor Unite și despre cum istoria rezonează în prezent. La cota lui cea mai directă și înșelător de simplă, The American Sector închipuie un catalog: o colecție de bucăți ce, odinoară, au făcut parte dintr-un întreg. Dezmembrat  în 1989, cu profunde repercusiuni politice și sociale, zidul care a separat Berlinul de Est de cel de Vest timp de 28 de ani există încă, simbolic, în diferite locuri din lume. „Arta publică și diviziunea politică, amprenta istoriei și impulsul spre libertate sunt elemente inseparabile în paleta bogat nuanțată a acestui documentar. Ceea ce ar putea fi, la prima vedere, o anchetă în istoria altei națiuni, se adună într-o iluminare provocatoare a tuturor istoriilor. Terenul pe care călătorește acest film este unul al întrebărilor deschise și polifonice.” Hollywood Reporter

O foarte interesantă sesiune de întrebări și răspunsuri cu autorii Courtney Stephens și Pacho Velez, via Skype, va fi deschisă după proiecția filmului de la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, de miercuri, 16 septembrie.

Al doilea documentar prezent în selecție, The Biggest Little Farm, regia John Chester (Premiul Publicului la Festivalul de la Toronto) a devenit și mai relevant în contextul actual, când pandemia a accentuat un fenomen deja pregnant: exodul orășenilor către țară. Aici, un cuplu este urmărit în timpul aventurii de-a construi o fermă sustentabilă de 80 de hectare în afara Los Angeles-ului. Treptat, proprietatea dezolantă pe care au cumpărat-o începe să prospere. „Ritmurile gentile ale acestui documentar de actualitate, ecologic, vă vor extrage, temporar, din lumea micilor ecrane și vă vor catapulta într-o poveste parțial ambiguă, însă împlinită, despre rezistență.” Empire

 

Proiecții speciale la AIFF 4

În TheLast Vermeer (regia, Dan Friedkin, 2019, proiectat la festivalurile de la Toronto și Telluride), un soldat investighează un renumit artist olandez acuzat că ar fi colaborat cu naziștii. „Povestea odinioară faimoasă, acum aproape uitată, te captează imediat și-ți ține interesul viu, iar regia subtilă și inspirată a lui Friedkin nu face decât s-o ajute.” Variety

Atunci când legendarul compozitor de muzică de film, Ennio Morricone a murit, Quentin Tarantino a scris pe Twitter: „Regele e mort. Trăiască Regele”, adăugând și o fotografie cu amândoi pe platourile lui The Hateful Eight, peliculă care i-a adus lui Morricone Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră. Binemeritata distincție a venit la 9 ani după Oscarul pentru întreaga activitate acordat pentru „contribuția sa magnifică și complexă la arta muzicii de film.” La rândul său, AIFF omagiază un geniu cum puțini au fost, proiectând această legendară colaborare într-un loc ce predispune la nostalgii după vechiul cinema: Cinema Drive-in din Militari Shopping.

Sofia Coppola e, de asemenea, o regizoare faimoasă pentru coloanele sale sonore, dar și pentru felul în care folosește tăcerea, prin alegerea conștientă de-a lucra cu absența interacțiunii, a zgomotului sau a dialogului. Lost In Translation (cu Scarlett Johansson în rolul care a făcut-o faimoasă), un portret profund personal despre dragoste, relații și izolare amplasat pe canavaua incredibilă a orașului Tokyo, e și o poveste despre ce rămâne nespus care a luat Oscarul pentru cel mai bun scenariu. Noi vă spunem că extraordinara peliculă a lui Coppola merită văzută și revăzută și vă îndemnăm să nu pierdeți proiecția de dumincă, ora 22: 30, de la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

Biletele pentru proiecțiile de la Muzeul Național de Artă al României – Curtea de Onoare, Cinema Muzeul Țăranului în aer liber și Mercato Kultur sunt disponibile online pe Eventbook.ro. Asociația Cinemascop donează toate încasările care îi revin din biletele vândute pentru filmele din aceste locații, către programele de lectură pentru copii defavorizaţi organizate de Asociaţia OvidiuRO. Detalii despre accesul la proiecțiile de la Cinema drive-in Militari Shopping, Deschis Gastrobar și Event Park Snagov, pot fi consultate pe https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/bilete/ sau pe siturile locațiilor.

Vă invit cu drag!

111 Post Views

12 „Nuanțe de iubire” pe primul album semnat Edward Sanda

  • După 3 ani de la lansarea pe piața muzicală românească, artistul spune că își împlinește visul de a oferi fanilor și un album cu piesele sale

„Nuanțe de iubire” este titlul primului album pe care Edward Sanda îl va lansa pe 14 septembrie, moment pe care declară că îl trăiește cu multe emoții. „Am muncit la acest proiect timp de un an și mă bucur atât de mult că am reușit să îl finalizez acum! Fiecare dintre cele 12 piese reprezintă câte o formă, câte o fețetă a iubirii și abia aștept să le descoperiți pe toate“, spune încântat de rezultat artistul Famous Production.

Edward speră că fanii lui vor asculta cu mare plăcere „Nuanțe de iubire” pentru că, pe lângă deja cunoscutele Doar pe a ta feat. Ioana Ignat, Nimeni ca noi sau Vintage feat Lidia Buble, ei vor găsi și 5 piese complet noi. Daca la repertoriul său de până acum a lucrat întreaga echipă Famous Production, piesele noi sunt compuse și orchestrate integral de către Edward Sanda, care este și un producător de succes, cu piese compuse pentru artiști importanți din România. „Albumul va conține 7 piese consacrate și alte 5 nou-nouțe! Pot să vă spun că una dintre ele este realizată în colaborare cu Nicole Cherry, se numește <Serenadeși o vom lansa până la finalul lunii septembrie, cu tot cu videoclip”, adaugă Edward. Printre acestea se află și piesa cu care Edward trebuia să se lanseze în urmă cu 3 ani, „ Vorbele lor”, dar care în cele din urmă și-a găsit un locul potrivit acum, în „Nuanțe de iubire”.

Știu că în prezent nu se mai lansează atât de multe albume ca pe vremuri, cu atât mai puțin în această perioadă. Însă cred că acesta a fost cel mai mare vis al meu, încă de când am devenit artist. Să cânt, să compun și să scot și un album. Ce-i drept, a contribuit foarte mult și faptul că mulți oameni mi-au scris și m-au încurajat, astfel încât acest lucru m-a motivat și mai mult să lucrez“, încheie Edward Sanda.

Păreri?

93 Post Views

Dorian Popa a lansat astazi, 9 septembrie 2020, o noua colectie de produse personalizate – “Back to School”

Colectia poate fi comandata accesand linkul urmator: https://www.dorianpopa.ro/

Dupa succesul incontestabil in online al proiectului “Inoata Chelutu”, care a ajuns pe primul loc in YouTube Trending in mai putin de opt ore de cand a fost lansat, ramanand pe prima pozitie timp de o saptamana, Dorian Popa a lansat o noua colectie pe shop-ul online www.dorianpopa.ro, dedicata inceputului de an scolar.

Dupa colectii precum “HatzMas Collection”, “Back To School” sau “HATZisoare”, care au fost achizitionate in cantitati mari si intr-un timp record, Dorian prezinta astazi o noua serie dedicata de produse “Back To School”, pe website-ul oficial.

Caiet “Inoata Chelutu”, rigla Hatz Calculator, set geometrie, ascutitoare Hatz, marker, mousepad, agenda sau mouse, dar si multe alte produse pot fi achizitionate online. Preturile variaza in functie de tipul produsului si incep de la 9,9 Ron.
In plus, stocul produselor se updateaza in fiecare zi, iar fanii se pot astepta la surprize interesante.

Dorian a creat o comunitate pe canalul sau de YouTube, unde se apropie de 1.900.000 de abonati, pe care a lansat, pe langa vloguri zilnice, si piese ca „Hatz”, „Vinovat” (feat. Nicole Cherry) sau „Cand lumea e rea” (feat. Ioana Ignat). Vlogurile zilnice pe care le posteaza aduna peste 1 milion de vizualizari fiecare si intra instant in topul YouTube Trending. Cu milioane de vizualizari pe YouTube la single-urile sau colaborarile lansate, precum “Buze” (feat What’s Up), „Buna, ce mai zici?”, “Sare pe rana” (feat Ruby) etc, Dorian Popa reuseste de fiecare data sa surprinda prin track-uri si videoclipuri inedite.

Pareri?

133 Post Views