Pe 1 mai #StămAcasă. unteatru difuzează gratuit spectacolul ,,Hamlet’’ și concertul ,,9 piese remixate’’, de Alex Ștefănescu

După ce a ajuns deja în casele a zeci de mii de spectatori, seria de transmisiuni unteatru continuă vineri, pe 1 mai, cu două noi spectacole difuzate gratuit pe pagina de Facebook. Programul special dedicat românilor de pretutindeni invită iubitorii de muzică și teatru să rămână acasă, oferindu-le șansa unor întâlniri autentice cu o parte dintre artiștii din familia unteatru. De la ora 18:00, spectatorii vor putea urmări gratuit ,,Hamlet’’, difuzat cu sprijinul Asociației Pentru Cultură și Arte Arbor, iar de la ora 21:00, cele mai cunoscute piese de teatru vor fi repovestite, cântate și parodiate pe muzică de actorul Alex Ștefănescu, în duet cu chitara lui.

Personajele lui Shakespeare prind viață pe micile ecrane, interpretate magistral de Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek. Încercând să se răzbune pe cel care i-a ucis tatăl, Hamlet ajunge să se răzbune pe el însuși până ce ajunge la tăcere. Spectacolul premiat în 2018 la Festivalul Shakespeare de la Gdansk renunță la orice privire exterioară asupra poveștii și urmărește filmul acestei răzbunări imposibile strict din interiorul lui Hamlet. Transmisiunea programată de la ora 18:00 pe pagina de Facebook unteatru este un dar oferit iubitorilor de teatru din Republica Moldova și România de Asociația pentru Cultură și Arte ARBOR. Sponsorizând difuzarea gratuită a spectacolului, ARBOR sprijină și continuarea activității unteatru – un spațiu independent care se auto-finanțează, susținându-se exclusiv din vânzarea de bilete.

Seara va continua cu ,,9 piese remixate’’, un concert cu Alex Ștefănescu care prezintă într-o lumină surprinzătoare câteva dintre cele mai faimoase texte din dramaturgia universală. De la ora 21:00, spectatorii sunt invitați să redescopere lumea teatrului în acorduri de chitară. Chiar dacă nu vom respecta tradiția petrecerilor și întâlnirilor în aer liber, de 1 mai evenimentele se vor ține lanț în casele românilor.

Primul teatru din România care și-a mutat activitatea în online chiar la începutul crizei, unteatru continuă să difuzeze înregistrări ale celor mai apreciate spectacole din repertoriu, prin intermediul platformelor de ticketing partenere. Programul reprezentațiilor transmise perioada următoare este disponibil pe www.unteatru.ro. Achiziționând bilete la spectacolele difuzate online, spectatorii susțin continuitatea proiectului independent grav afectat în contextul închiderii tuturor spațiilor culturale.

Despre unteatru

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Păreri?

135 Post Views

Are succes internațional, iar acum Aris a lansat video lyrics-ul la piesa “Tumblin’ Down”

Fosta concurentă de la “Megastar”, “Vocea României”, “X Factor” şi “The Four” s-a reinventat şi a dat lovitură peste hotare. Este vorba despre Larisa Ciortan pe numele de scenă Aris, care după ce a scos mai multe piese lansează acum o nouă melodie care se numește “Tumblin’ Down” pentru care a lansat și un Lyric Video.

După hitul “S.O.S.” care a lansat-o pe Aris pe piața internațională, dar și alte piese de succes precum “Love again”, “Streets of Paris” sau “Stop”, solista lansează o nouă melodie care se numește “Tumblin’ down”. Aceasta a fost compusă de Aris, versurile au fost scrise alături de Dare, având o producție muzicală la care au lucrat Vladish, Alexandru Anghel, Dogaru Cătălin și Mr. Gun. “Povestea acestei melodii aduce în prim-plan sentimentele unei persoane aflate într-o relație care se destramă pe zi ce trece și care nu poate face nimic pentru a o salva. De multe ori, oamenii se simt captivi în relații care nu îi mai împlinesc, relații în care indiferența celor din jur doare cel mai tare. Poate fi o relație de iubire sau chiar de prietenie care ajunge într-un punct fără întoarcere, așa că cel mai sănătos este să încheiem acea relație și să mergem mai departe”, spune Aris.

Cine este Aris?
Aris, pe numele ei adevărat Larisa Ciortan, a debutat pe piața internațională în 2018, atunci când a lansat piesa “S.O.S.” care, în varianta remixată de rusul Dj Antonio a ajuns în topurile radio/tv/streaming din multe țări precum Rusia (locul 3 Shazam Rusia Top 100), Ucraina (locul 6 în Shazam Ucraina Top 100), Kazakhstan, Polonia, Belarus, Emiratele Arabe, Grecia, Armenia, Cipru, Moldova, etc. În 2019 Aris devine artist al label-ului independent Damilaris Records și lansează melodia “Love again” produsă de Pink Elephant, piesă care a avut un succes neașteptat de această dată în Coreea de Sud, fiind foarte ascultată și folosită pe aplicația TikTok. O nouă piesă de vară a fost “Streets of Paris”, produsă de Laurențiu Duță a beneficiat de un clip filmat în Paris, orașul dragostei și a fost ascultată și apreciată în țări precum Rusia, Coreea de Sud, Turcia. În octombrie 2019 a avut loc lansarea piesei “Stop” în colaboarare cu Dj Antonio, semnată cu case de discuri mari din Rusia, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Grecia, Polonia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia, Israel, Cipru. Colaborările de succes dintre Aris și Dj Antonio nu s-au oprit aici, așa că anul acesta au mai lansat împreună o nouă versiune a piesei “Rhythm it’s a dancer” (Snap). În România, Aris – Larisa Ciortan a devenit cunoscută în urmă participării la “Vocea României” în 2015 unde a lăsat în urmă interpretări memorabile ale pieselor “Smells like teen spirit”, “Nothing else matters“ și “What’s up”. De asemenea, a avut colaborări cu artiști români precum Vescan și F. Charm. Cea mai recentă colaborare a fost cea cu Puia care și-a lansat de curând un nou album, iar Aris este vocea de pe refrenele pieselor “ Poveste de copil” și “Una alta”.

Păreri?

215 Post Views

Sore si Florian Rus scot „Sunetul meu preferat”, o piesa cu dor de lume

Sore si Florian Rus scot „Sunetul meu preferat”, o piesa de dragoste ca o mangaiere pe suflet, menita sa aline dorul de oameni, locuri si sunete intr-o perioada de distantare sociala.

„E ok sa te arati vulnerabil, e ok sa recunosti atunci cand iti e dor si mi se pare un act de curaj sa iti asumi sentimentele, oricare ar fi ele. Imi doresc ca cei ce asculta piesa sa capete curaj, sa puna mana pe telefon si sa sune acea persoana la care se gandesc in secret si sa-i spuna simplu: „ce faci?”. Uneori e suficient si asta.”, povesteste Sore despre menirea piesei pe care a scris-o impreuna cu Florian Rus, artistul alaturi de care a compus mai multe piese pana acum, dar cu care lanseaza acum primul featuring.

„Sunetul meu preferat” vine cu un videoclip filmat in luna februarie, pe cand nimeni nu isi putea imagina ce urma sa vina, dar care s-a nimerit sa arate fix ca peisajul de astazi, de zi cu zi, de pe strazile lumii: „In clip suntem pe o strada pustie, exact ca in prezentul pe care il traim si cantam despre dorul de a vedea o persoana draga, pe care acum o putem auzi doar la telefon. Nici nu banuiam ca ni se va schimba viata total tuturor, dar totusi parca ceva ne-a facut sa ramanem la aceasta idee”, marturiseste artista Sore care spera ca piesa sa fie primita si ascultata cu inima deschisa si cu mana pe telefon.

O co-productie MediaPro Music si Roton Music, cu muzica facuta de Sore si Florian Rus impreuna cu Serban Cazan si Roland Kiss, versurile scrise de Sore si Florian Rus, iar productia semnata de Serban Cazan si Roland Kiss, produsa de HaHaHa Production, piesa „Sunetul meu preferat” este imboldul de care au nevoie oamenii pentru a-si manifesta si alina dorul de cei dragi chiar si printr-un simplu „Ce faci?”, atat de valoros in vremuri grele.

Pareri?

154 Post Views

Post Malone doboara recordul pentru cele mai multe saptamani petrecute in Top 10 Billboard Hot 100, cu piesa “Circles”

Hit-ul lui Post Malone, “Circles”, a doborat recordul pentru cea mai longeviva piesa prezenta printre primele 10 pozitii ale topului Billboard Hot 100. Piesa a stat in celebrul top timp de 34 de saptamani.

Piesa “Circles” a debutat pe locul 7 in topul Hot 100, pe 14 septembrie 2019 si a ajuns in scurt timp pe primul loc, pe care a fost timp de 3 saptamani.
“Circles”, lansata in colaborare cu Republic Records, eclipseaza piesa care detinea acest record, piesa ce ii apartine tot lui Post Malone – “Sunflower”, in colaborare cu Swae Lee.

Pana in prezent, hit-ul international a atins numere impresionante: 2.9 miliarde de play-uri, cumuland difuzarile de pe radio, ascultarile de pe platformele de streaming si descarcarile piesei.

In plus, “Circles” devine si prima piesa care a stat 30 de saptamani in primele 10 pozitii ale topului Billboard 40 Pop Songs. Piesa a fost pe locul 1, in aceasta lista, timp de 10 saptamani.

Primele 10 piese care au poposit cele mai multe saptamani in Topul Hot 100, se numara si urmatoarele:

  1. “Circles,” Post Malone, 2019-20 – 34 de saptamani

  2. “Sunflower (Spider-Man: Into the Spider-Verse),” Post Malone & Swae Lee, 2018-19 – 33 de saptamani

  3. “Girls Like You,” Maroon 5 feat. Cardi B, 2018-19 – 33 de saptamani

  4. “Shape of You,” Ed Sheeran, 2017 – 33 de saptamani

  5. “Sicko Mode,” Travis Scott, 2018-19 – 32 de saptamani

  6. “Closer,” The Chainsmokers feat. Halsey, 2016-17 – 32 de saptamani

  7. “How Do I Live,” LeAnn Rimes, 1997-98 – 32 de saptamani

  8. “Uptown Funk!,” Mark Ronson feat. Bruno Mars, 2014-15 – 31 de saptamani

  9. “Bad Guy,” Billie Eilish, 2019 – 30 de saptamani

  10. “Smooth,” Santana feat. Rob Thomas, 1999-2000 – 30 de saptamani

Pareri?

113 Post Views

Irina Rimes lansează videoclipul piesei “Băiatul meu frumos”, care a fost realizat din momente din cadrul turneului COSMOS

Irina Rimes este în permanență aproape de fanii ei și le aduce o piesă sensibilă, al cărei clip a fost realizat din momente emoționante din cadrul turneului COSMOS, Băiatul meu frumos. Piesa este despre cei care trăiesc aceeași pasiune ca artista și simt fiecare vibrație din concertele ei și-i este dedicată omului care și-a pus amprenta asupra Irinei și a universului ei.

“Am avut parte pe scenă de cele mai strălucite momente din viața mea de până acum alături de oamenii care mi-au devenit frați și surori. Scena este locul unde nu avem altă credință decât MUZICA, respiram și trăim din tot ceea ce creăm împreună și asta ne unește. Videoclipul piesei “Băiatul meu frumos” aduce omagiu oamenilor cu care împărtășesc aceeași pasiune pe aceeași scena cu mine. “Băiatul meu frumos” este dedicată omului care m-a reînviat, care a fost un întreg moment al vieții mele și in jurul căruia mi s-a învârtit universul pana când a ajuns la ceea ce este acum. Vreau sa îi mulțumesc acestui om, acestei iubiri, care m-a înființat și desființat ca sa ajung la esența sentimentului de dragoste pentru muzică.

Vreau sa urmăriți acest videoclip și să simțiți ce simțim noi atunci când suntem pe scenă. Vreau sa simțiți ce simt și eu atunci când cânt alături de ei”, a declarat Irina Rimes.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes – text și linie melodică, Damian Rusu – producție, Andi Bănică – backing vocal.

Păreri?

169 Post Views

In plina pandemie, “Capu’ sus!”, ne indeamna Silvia Stoiana

In aceasta perioada, in care ne confruntam cu o situatie fara precedent, putem sa luptam cu Covid – 19 prin muzica, iar artista Silvia Stoiana ne recomanda cu speranta si incredere sa tinem “Capu’ sus!”, prin intermediul piesei cu acelasi nume.

Silvia Stoiana este o tanara din Timisoara, care-si traieste visul din copilarie de a bucura inimile celor care o asculta.

“Prin muzica pe care o interpretez imi doresc sa ajung la inimile ascultatorilor si sa vibrez cu sufletele acestora, scotand la iveala cele mai frumoase si intense sentimente si trairi pe care le poate avea cineva. Nimic fara Dumnezeu si nimic fara muzica!”, spune Silvia.

Frumoasa artista a compus piesele “Tot ce simt” si “Capu’ sus!”, melodii cu care a reusit sa se remarce pe piata muzicala.

“Capu’ sus!” este o piesa-medicament pentru suflet, un indemn de a fi puternic si mereu cu zambetul pe buze, indiferent de situatie. “Am scris aceasta piesa din dorinta de a ridica moralul celor care cred ca nu mai exista speranta si privesc spre viitor cu pesimism. INDRAZNESTE, VISEAZA, SIMTE, TRAIESTE, LUPTA SI IUBESTE, vreau sa transmit prin aceasta piesa, si incearca sa te bucuri de orice lucru marunt!”, declara artista.

In prezent, Silvia pregateste multe surprize si lucreaza intens pentru lansarea primului sau album.

Pareri?

211 Post Views

Dans cu Mr. Gaga | Spectacole noi de teatru online

Tot ce vrei, atunci când se termină, e să vezi mai mult. Și, înainte să-ți dai seama, începi să te miști..Wim Wenders

Cel mai bun documentar pentru fanii dansului modern de la Pina încoace – Variety

De Ziua Internațională a Dansului, venim cu o propunere irezistibilă: Mr. Gaga,  un film pasionant despre celebrul coregraf israelian Ohad Naharin, un geniu artistic care și-a creat propriul limbaj de mișcare, Gaga. Miercuri, 29 aprilie, de la 21:00, îl poți vedea gratuit pe unlimited.tiff.ro. Eveniment online organizat în tradiția – și cu nostalgia – întâlnirilor JTI de la TIFF.

Cei care au fost la TIFF 2016 știu cu cât entuziasm a fost primit la Cluj regizorul Tomer Heymann, cel care a insistat, tenace, timp de 8 ani, pentru ca Ohad Naharin să-i permită accesul în culisele muncii și vieții sale personale. Dansator excepțional, născut în kibbutz și trecut prin armata israeliană, Ohad a fost acceptat în mari companii și școli de dans americane, dar le-a părăsit pentru a-și pune în scenă viziunea unică despre lume și dans.

Play Unlimited: teatru nou la tine acasă

Rămâi conectat la scena independentă din România, de oriunde din lume, și sprijină-i pe artiștii independenți explorând, în vremuri de distanțare socială, noi moduri de „a te duce” la teatru. Un bilet la spectacolele online din seria Play Unlimited: teatru nou la tine acasă costă 30 de lei (afișat în $) și poate fi cumpărat în avans accesând fiecare titlu în parte pe unlimited.tiff.ro, cu click pe pre-order. Iată ce urmează.

Marți, 5 mai, 20.00

Calul alb

Un spectacol de Ioana Păun
Cu: Ilinca Manolache

În 2016, o jurnalistă investighează un proces politic istoric: condamnarea lui Ioan Ficior. Cu 60 de ani înainte, Ioan Ficior, un tânăr comunist zelos, conducea lagărul de muncă Periprava. Cu alți 20 de ani înainte, în anii 40, un foarte tânăr baron ungur zelos omora un țăran român în fața fratelui acestuia, Ioan Ficior. Toate acestea într-un one woman show cu inserții de muzică live și cu un acvariu plin cu pești.

Spectacol produs în cadrul proiectului Torționar – Pact de responsabilitate colectivă, finanțat de AFCN.
Bilete, aici.

Joi, 7 mai, 20.00

În viitorul apropiat
Regia: Cristian Ban
Cu: Carina Bunea, Zsolt Csepei, Cătălin Filip, Timea Udvari
Ce vei face mâine?
Ce vei face după ce pleci de aici?
Cum ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Cum vezi viitorul apropiat?

…sunt câteva din întrebările la care spectacolul încearcă să răspundă. Imposibilitatea de a prevedea ceea ce va urma se traduce printr-o joacă absurdă, de preferat confruntării serioase cu tematica.

O producție Reactor de creație și experiment, în parteneriat cu Váróterem Projekt.
Bilete, aici.

Ce poți vedea săptămâna asta
Marți, 28 aprilie, 20.00

Colibri

Regie și scenografie: Daniel Popa
Un spectacol cu Daniel Popa și Irina Margareta Nistor

Suntem la o pandemie distanţă de lumea din Colibri – o comedie absurdă despre un viitor apropiat în care ce ție nu-ți place, altuia nu-i pasă. Dacă ești fan 1984, Handmaid’s Tale sau Black Mirror, nici universul propus de autorul Garret Groenveld în Colibri nu te va lăsa rece.

O producție Doctor’s Studio, în colaborare cu Teatrul LUNI de la Green Hours.
Bilete, aici.

Joi, 30 aprilie, 20.00

153 de secunde
Regia: Ioana Păun
Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina

Un spectacol care pornește de la povestea unei supraviețuitoare a incendiului din Colectiv și devine un eseu artistic  despre o generație aflată în blocaj.

O producție a Centrului Național al Dansului din București.
Bilete, aici.

Păreri?

113 Post Views

Aegon România a decis să acopere în 2020, în mod excepțional, riscurile asociate noului coronavirus

  • Măsura se aplică pe tot parcursul acestui an produselor din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire

  • Compania a încheiat anul 2019 cu un total al primelor brute subscrise de circa 120 milioane lei (aproximativ 25 milioane euro), în creștere cu circa 25% față de 2018

  • Pe plan internațional, Grupul Aegon a înregistrat venituri nete de 910 milioane de euro în semestrul al doilea din 2019

  • Potrivit rezultatelor înregistrate pe plan local în 2019, Aegon a înaintat două poziții în topul celor mai mari asigurători de viață, clasându-se pe locul șapte

Cluj-Napoca, 28 aprilie 2020. Compania de asigurări de viață Aegon România, parte a grupului financiar internațional Aegon, a luat decizia de a nu aplica excluderea riscului pandemiei la niciunul dintre produsele din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire, ca o măsură excepțională, pentru acest an. Exceptarea epidemiilor și pandemiilor este o practică uzuală în industrie.

Reprezentanții companiei au luat această hotărâre deoarece consideră că situația actuală impune măsuri excepționale de solidarizare a întregii societăți și pentru că și-au dorit să le vină în ajutor clienților cu cât mai mult este posibil. Aegon România estimează că, după ce în 2019 industria asigurărilor a cunoscut o perioadă de revigorare, anul acesta vom asista la o scădere a vânzărilor. 

„În situațiile dificile este cel mai bun moment să dăm dovadă de solidaritate, să fim uniți, să le întindem o mână de ajutor celor din jur. Noi am decis să ne despăgubim clienții si în cazul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Concret, pentru asigurările noastre de viață unde există excludere de despăgubire în caz de pandemie, am eliminat acele excluderi până la finalul acestui an, măsură valabilă atât pentru contractele deja existente, cât și pentru cele viitoare. Îmi doresc ca toți clienții noștri să fie sănătoși și în siguranță, dar să știe că, în cazul în care au nevoie, noi suntem gata să îi susținem. Deja ne-am informat clienții și partenerii despre această decizie”, a declarat Sînziana Maioreanu, Director General al Aegon România.

Această măsură se alătură celorlalte demersuri ale Aegon România pentru susținerea clienților, a comunității și pentru limitarea pandemiei: munca de acasă pentru toți angajații săi, oferirea diverselor modalități digitale prin care clienții își pot administra asigurările, dar și servicii de consultanță online și telefonice, precum și donarea a două izolete către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Reprezentanții companiei sunt de părere că industria asigurărilor va fi afectată de faptul că oamenii nu se mai pot deplasa la bănci sau brokeri, precum și de climatul de nesiguranță economică, așadar se va observa o scădere a vânzărilor, chiar dacă jucătorii din acest domeniu fac demersuri semnificative pentru a continua vânzările în mediul online.

Anul trecut, România a traversat o perioadă de creștere pe segmentul asigurărilor de viață și pentru sănătate. Aegon nu a făcut excepție și a înregistrat o creștere de 25% a cifrelor de vânzare pentru principalele produse pe care le promovează prin intermediul partenerilor săi, în 2019 față de 2018. Potrivit calculelor interne ale Aegon România, precum și a rezultatelor oficiale publicate de ASF recent, compania a înaintat două poziții, ajungând pe locul șapte în clasamentul celor mai importanți asigurători de viață activi pe piața locală.

Compania a încheiat 2019 cu un volum total al primelor brute subscrise de circa 120 milioane lei (aproximativ 25 milioane euro), în creștere cu circa 25% față de 2018, peste valoarea estimată inițial. Valoarea plasamentelor în 2019 a atins pragul de 362 milioane lei, în creștere cu 44 milioane lei comparativ cu 2018, iar prima medie brută a fost de 2.313 lei. Indemnizațiile pentru polițele ajunse la finalul perioadei contractuale (beneficiile de maturitate și anuitățile) s-au plasat la 6,81 milioane lei, iar valoarea indemnizațiilor pentru evenimentele asigurate (daune) a fost de 1,8 milioane lei. Valoarea medie a despăgubirilor acordate per dosar s-a ridicat la 3.817 lei. De asemenea, grupul Aegon a înregistrat rezultate bune pentru a doua jumătate din 2019, pe plan internațional, cu venituri nete de 910 milioane euro.

„Cu certitudine că 2020 va arăta complet diferit față de previziunile pe care le-am făcut cu toții la încheierea lui 2019. Cel mai important acum este să trecem cu bine peste această încercare, iar noi și familiile noastre să fim sănătoși. În ceea ce privește industria asigurărilor, cu siguranță că va fi afectată. Totuși, să nu uităm că nevoile noastre rămân aceleași legate de viață, sănătate, economisire, grija pentru cei dragi, pentru propria persoană. Cred că se va schimba modul în care percepem aceste nevoi, care va deveni mai pregnant, de aceea cred că și noi, jucătorii de pe piața asigurărilor, va trebui să ne adaptăm și să îmbunătățim modul în care satisfacem acestei nevoi. Acum, mai mult decât oricând, este lesne de observat că asigurarea nu este un lux, ci o necesitate, pentru că normalitatea cu care eram obișnuiți se poate schimba într-o fracțiune de secundă!”, a conchis Sînziana Maioreanu.

Potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F), dat publicității la începutul lui aprilie, în 2019 societățile de asigurare au subscris prime brute în valoare de circa 11 miliarde lei, cu peste 8% mai mult decât în 2018. Valoarea totală a despăgubirilor achitate de companii a crescut cu 14,5%, la 6,8 miliarde de lei. Piața locală a rămas concentrată pe segmentul asigurărilor generale, care au avut o pondere de 79% din totalul primelor brute subscrise. Primele brute subscrise au avut valori cu 8,5% mai mari decât în 2018, iar valoarea subscrierilor pe segmentul asigurărilor de viață s-a majorat, la rândul său, cu 7,3%.

Păreri?

77 Post Views

Nicole Cherry lanseaza melodia „Ma rup”

Nicole Cherry a pregatit o surpriza pentru fanii sai si lanseaza astazi, 27 aprilie, melodia „Ma rup”. Artista celebreaza in avans cei sapte ani de cariera, pe care ii implineste pe 4 mai, cum altfel, decat prin muzica noua.
Piesa „Ma rup” este lansata la doua luni de la single-ul „Cine sunt eu?” si va fi inclusa pe primul material discografic al artistei, album care se va lansa in curand.

Piesa “Ma rup” este compusa de catre Mario Stoica, cu versuri de Irina Cupco si Anastasia Sandu si a fost produsa in studiourile Famous Production.
„Ma rup” vine insotita de un vizual desprins parca din primavara care se manifesta afara, cu pomi inverziti si flori care acopera tot, anotimp care este in sufletele noastre, in aceste momente de izolare.

Aproape sapte ani de cariera, hituri cu milioane de vizualizari pe YouTube, emoții nemarginite, sute de mii de cirese, peste 1.900.000 de urmaritori pe Instagram, Nicole Cherry este una dintre cele mai talentate artiste din România, dar si una dintre cele mai cunoscute. Peste 10 hituri lansate, peste 350.000.000 de vizualizari, refrene si show-uri memorabile, primele locuri in topurile muzicale, trofee importante, dar si multe alte activitati demne de un artist de top. Anul acesta, artista planuieste sa lanseze primul album din cariera.

Pareri?

173 Post Views

Au fost aleși finaliștii concursului Write a Screenplay for Anamaria Marinca & Vlad Ivanov. Vezi filme online de 1 Mai în cadrul American Weekend

Cea de-a 2-a ediție a Concursului de scenarii Write a Screenplay for… organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe, în cadrul American Independent Film Festival și-a modificat timeline-ul din cauza stării de urgență actuale. Pe 30 aprilie am fi anunțat câștigătorii concursului în cadrul galei de închidere a American Independent Film Festival, dar pentru că festivalul s-a amânat momentan, anunțăm astăzi lista finaliștilor concursului dedicat anul acesta actorilor Anamaria Marinca și Vlad Ivanov.

Proiectele finaliste sunt:

Alexandru Jecu / Micul Paris
Rodica Domințeanu / Cele 12 munci
Maria Avram / S-a întâmplat?
Flavia Negoescu / Câinele care nu latră
Adina Sădeanu + Kirsten Peters / Intangibilul

După o serie de sesiuni de dezvoltare de grup și individuale, proiectele câștigătoare vor fi anunțate pe data de 22 mai.

Totodată, pentru fanii filmelor americane, până ne vom revedea la festival, American Independent Film Festival a pregătit un weekend de filme online – American Weekend între 1 si 3 mai, online pe platforma Eventbook.ro. Fiecare film va fi disponibil pentru vizionare între orele 17:00 și 24:00 din ziua în care este programat.

Pe 1 mai veți putea viziona online The Florida Project (r. Sean Baker), pe 2 mai, co-producția You Were Never Really Here, în regia lui Lynne Ramsay, iar pe 3 mai, filmul Good Time, regizat de frații Safdie. Mai mult de atât, pentru ca experiența festivalieră să fie cât mai aproape de realitate, filmele The Florida Project și You Were Never Really Here sunt însoțite de fragmente din sesiunile de întrebări și răspunsuri susținute de regizorii Sean Baker și Lynne Ramsay la premierele filmelor în România. Filmele sunt subtitrate în limba română. Discuțiile sunt în limba engleză.

The Florida Project, în regia lui Sean Baker este o explorare ironică și realistă asupra lumii magice imaginate de Walt Disney. Variety scrie că este “o poveste vibrantă despre cum se reflectă magia și suferințele copilăriei în comunitățile marginalizate din America” cu binecunoscutul Willem Dafoe în rol secundar. Filmul poate fi vizionat pe 1 mai.

Filmul lui Lynne Ramsay, You Were Never Really Here poate fi vizionat pe 2 mai și îl are în rolul principal pe Joaquin Phoenix, cunoscut pentru rolurile din Gladiator, Johny Cash, Her, The Sisters Brothers și Joker. O maestră a tensiunii, Lynne îl regizează pe J. Phoenix în rolul unui tip violent, fost om al legii, care își câștigă existența ca asasin plătit, dar care își descoperă pe ecran și o altă valență a personalității sale, una caldă, a bărbatului care locuiește cu mama lui, atinsă de o maladie psihică, și pe care o îngrijește cu calm și atenție.

Josh și Benny Safdie au atras atenția asupra lor anul trecut cu Uncut Gems despre care se discută și astăzi în spiritul în care se vorbea și despre Good Time. Umorul, intensitatea și suspansul specifice fraților Safdie adăugate interpretării unui actor celebru pe care poate nu l-ai vedea într-un astfel de rol, dar și naturii poveștilor care sunt mereu o cursă contra-cronometru, transformă filmele lor într-un festin cinematografic de care amatorii de senzații tari cu greu se pot despărți. Despre interpretarea lui Robert Pattinson în Good Time, presa internațională a scris foarte mult și doar de bine, IndieWire precizând că este cea mai bună interpretare din cariera actorului devenit celebru la nivel internațional pentru rolul vampirului Edward Cullen în Saga Twilight.

Prețul unui bilet pentru o singură vizualizare este 12 lei.

Păreri?

175 Post Views