Realitatea de acum poate fi subiectul unor cărți viitoare. Întrebați de unde-și iau inspirația, mulți autori răspund simplu: din realitate. Din momentul în care decid să dea viață unei cărți pornind de la un fapt real, nu mai contează decât gradul de fidelitate cu care vor urmări povestea pe parcursul scrierii ei, transformând-o fie într-un document istoric, fie într-o realitate ficționalizată. De foarte mare succes se bucură cărțile care reușesc să fie și una și cealaltă deopotrivă.
Iată 5 titluri are au avut ca inspirație fapte petrecute în realitate!
Între 1-16 aprilie, prin campania 2 + 1 inițiată de Editura Trei, la fiecare două cărți cumpărate pe site-ul https://www.edituratrei.ro/, a treia este cadou. Campania se aplică tuturor titlurilor publicate la Editura Trei, Lifestyle Publishing și Pandora M, în limita stocului disponibil.
- Înainte să fim ai voștri, de Lisa Wingate
Romanul Înainte să fim ai voștri, apărut la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, scris de Lisa Wingate este cu atât mai tulburător cu cât se bazează pe fapte reale, petrecute vreme de 30 de ani, între 1920 și 1950. Georgia Tann, femeia care se afla în fruntea filialei din Memphis a Societății Casa de Copii din Tennessee, a coordonat o rețea responsabilă de multe răpiri greu de imaginat. Țintele predilecte erau mamele singure, părinții nevoiași, femeile aflate în instituții psihiatrice și cei care căutau ajutor prin serviciile de asistență socială sau clinicile maternităților. Copii care au stat o vreme în custodia orfelinatului au povestit că au fost luați de pe verandele caselor, de pe marginea drumului când se duceau la școală sau de pe casele plutitoare de pe râu. Așadar, copiii celor care erau săraci și locuiau sau se opreau în apropiere de Memphis erau în pericol. După o scurtă vreme petrecută în orfelinat, copiii erau trimiși pentru adopții profitabile în afara statului. Și mai crunt este că, din cauza abuzurilor, neglijenței și îngrijirii medicale neadecvate, mulți micuți și-au pierdut viața. Estimările sunt dureroase: numărul celor care au dispărut pur și simplu în grija Georgiei Tann ajunge la 500, iar alte mii n-au mai fost de găsit în urma unor adopții realizate
pentru profit, în cursul cărora au fost modificate nume și acte de naștere pentru a împiedica familiile naturale să le mai dea de urmă.
Romanul prezintă povestea a cinci copii al căror destin se schimbă dramatic în ziua în
care mama lor este transportată de urgență la spital pentru a da naștere gemenilor. Este ziua în care începe calvarul căci, rămași singuri acasă, copiii sunt răpiți și duși cu forța la un orfelinat din Tennessee. Rill, fetița cea mai mare, deși are doar 12 ani, se vede nevoită să devină mama celorlalți frați ai ei, să le poarte de grijă și să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și ține familia unită și ferită de abuzuri.
- Sub un cer sângeriu, de Mark Sullivan
Înainte de a se apuca să scrie povestea lui Pino Lella, Mark Sullivan se afla el însuși într-o stare fizică și emoțională deplorabilă. Recunoaște cu sinceritate că la un moment dat nu a mai văzut rostul pentru care ar continua să trăiască și s-a gândit la sinucidere. „La începutul lui februarie 2006, aveam patruzeci și șase de ani și mă aflam în cea mai proastă perioadă a vieții mele. În vara anului precedent, fratele meu mai mic, care fusese și cel mai bun prieten al meu, murise din cauza alcoolismului. Eu scrisesem un roman care nu plăcuse nimănui, eram implicat într-un conflict de afaceri și mă aflam în pragul falimentului personal”, povestește Mark Sullivan despre momentul în care s-a gândit la sinucidere ca la o portiță de scăpare din viața care părea să nu-i mai aducă nicio bucurie. „M-am rugat pentru o poveste, pentru ceva mai mare decât ființa mea, un proiect în care să mă pot cufunda”, spune autorul, în prefața cărții Sub un cer sângeriu, publicată la Editura Trei, în colecția Fiction Connection. Iar rugămintea i-a fost ascultată, chiar în aceeași seară a aflat de la un bun prieten o poveste ce părea aproape incredibilă. „Nu putea fi adevărată. Altfel am fi auzit-o înainte”, și-a exprimat Mark Sullivan neîncrederea că relatările despre adolescentul pe atunci Pino Lella nu făcuseră deja înconjurul lumii.
Chiar dacă la început, Pino Lella a ezitat să stea de vorbă cu scriitorul, cei doi au devenit de-a lungul timpului din ce în ce mai apropiați, iar în cele din urmă, prieteni. Mark Sullivan recunoaște că după ce a aflat cum a fost nevoit să se maturizeze Pino Lella la 17 ani și cum „a început să îmbătrânească la optsprezece”, a simțit că problemele sale personale sunt neînsemnate. „Felul lui de a privi tragediile vieții mi-a oferit o nouă perspectivă. Am început să mă vindec și, în scurtă vreme, Pino și cu mine am devenit prieteni. Întors acasă, m-am simțit mai bine decât mă simțisem de ani de zile”, spune autorul tot în prefața cărții.
După 11 ani de documentare despre contextul istoric în care se găsea Italia în acea perioadă, Mark Sullivana reușit să scrie o poveste adevărată despre curajul incredibil și rezistența unui tânăr care se confruntă cu cele mai orori și atrocități comise de naziști în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Luni Pino Lella i-au trebuit 60 de ani ca să-și deschidă sufletul, iar lui Mark Sullivan 11 ani ca să scrie cartea, rezultatul este, însă, unul extrem de emoționant.
- Nebunie și vindecare de Barbara Lipska
În cartea Nebunie și vindecare, carte apărută la Editura Trei, Barbara rememorează încercările prin care a trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer cerebral și cum cele mai simple obiceiuri au devenit imposibil de pus în practică. Cercetătoarea atrage atenția tocmai asupra faptului că schimbările de comportament pot indica probleme grave. „Dacă cineva iubit sau un coleg de muncă alunecă la un moment dat și rămâne paralizat pe o parte a corpului, cei mai mulți dintre noi ar recunoaște simptomele unui atac cerebral și ar suna imediat la 112. Simptomele acute, ca acestea, sunt ușor de remarcat. Dar schimbările comportamentale pot fi mult mai greu de recunoscut și acceptat ca semnale de alarmă sau probleme serioase”, precizează ea.
Boala nu alege, ba chiar pe unii îi izbește din plin, în feluri greu de imaginat. Sunt oameni care au aflat diagnostice dure, au trecut prin tratamente care i-au făcut pe cei din jur să nu-i mai recunoască și au avut zile în care au simțit că nu mai au nimic de trăit în afară de momentul morții. Și tocmai asta este de admirat la autoarea cărți: optimismul ei, hotărârea ei de a-și menține pasiunile și stilul de viață în ciuda diagnosticului cancer, încrederea ei în știință și susținerea necondiționată a familiei sale fac din acest jurnal o lectură la care este imposibil să rămâi indiferent.
„Sunt un caz rar. Am supraviețuit cancerului cerebral, mi-am revenit după ce am experimentat boala psihică și pot să descriu ce mi s-a întâmplat. Dacă ar fi să-i ascultăm pe psihiatri
și neurologi – specialiștii în materie de creier și sistem nervos – este de-a dreptul neobișnuit ca cineva cu un asemenea grad de afectare să poată fi tratat cu succes și să se întoarcă din lumea întunecoasă a bolnavilor din această categorie”, mărturisește Barbara K. Lipska chiar la începutul cărții sale.
- Xanaxde Liviu Iancu
Xanax, apărut la Editura Trei, este un roman care surprinde realitatea primelor decenii de după Revoluție, care surprinde atmosfera din redacțiile presei din România, interacțiunile jurnalistului cu persoane influente (politic sau economic), fără a „farda” în niciun fel realitatea. Deși dur în felul său, romanul e plin de umor, de întâmplări și personaje memorabile. „Xanax” e în același timp o carte despre vulnerabilitatea umană, despre frici, iubire și dorința de a merge înainte, oricât de greu ar fi uneori.
Liviu Iancu nu se străduiește prea mult să camufleze identitatea personajelor, conștient că lucrul acesta îi va atrage antipatia celor ce se vor recunoaște în carte, preferând veridicitatea și adevărul, în schimbul eludării lor.
”Mi-am propus ca în lumea asta în care suntem arestați într-o cameră având ca pereți serviciul, televiziunea, Facebook și Netflix, Xanax să fie o ușă prin care omul să evadeze pentru o scurtă vreme și să mediteze la lucrurile cu adevărat importante. Am vrut să fac din Xanax un leac împotriva plictiselii și a fricilor de toate felurile”, spune autorul cărții, Liviu Iancu.
Acum, Dr. Edith Eva Eger, autoarea cărții Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul. Memoir, apărută la Editura Pandora M, are 92 ani, un cabinet de psihoterapie în La Jolla, California, și ține prelegeri la Universitatea California, San Diego. Este, de asemenea, consultant al Forțelor armate și navale ale Statelor Unite pentru formare și tratarea sindromului de stres post-traumatic.
La 16 ani, Edith Eger era trimisă la Auschwitz. Iar la doar câteva ore după ce părinții i-au fost gazați, ofițerul nazist dr. Josef Mengele o forțează pe Edie să danseze, singurul motiv pentru care o și lasă-n viață, de altfel, acela de a-l distra.
Edith Eger a petrecut decenii întregi chinuită de flashback-uri și vina supraviețuitorului, hotărâtă să tacă și să se ascundă de trecut. La 35 de ani de la încheierea războiului, s-a întors la Auschwitz și a reușit în sfârșit să se vindece și să ierte singura persoana pe care nu o putea ierta – pe sine.
În tulburătorul său memoir despre supraviețuirea la Auschwitz, Edith împletește remarcabila sa călătorie cu poveștile impresionante ale celor pe care i-a ajutat să se vindece și totodată explorează modul în care putem fi încarcerați în propria minte și cum ne putem elibera.
