Irina Rimes se întoarce la începuturi și lansează single-ul N-avem timp

Irina Rimes se întoarce la începuturi și lansează o piesă specială, N-avem timp, însoțită de un clip tipic ei. În ultimul an, artista a reflectat intens asupra noțiunii timpului și a analizat modul în care oamenii îl percep în contextul diverselor stări de spirit. Astfel s-a nãscut noul ei single, produs împreună cu Alex Cotoi.

“În pandemie, am stat mult să mă gândesc la noțiunea de timp, de ce timpul pare mai lung atunci când așteptăm și e mai scurt atunci când suntem fericiți, de ce nu putem percepe timpul așa cum este el, de ce ne supărăm pe timp când ar trebui să ne supărăm pe noi, de ce avem așteptări de la ceva ce nu putem controla. Așa a apărut piesa N-avem timp. Împreună cu Alex Cotoi, am reușit să o ambalăm frumos într-un context tipic mie, tipic Irinei de la începuturi. Trebuie să vă spun că mi-era dor de această Irină. Cumva, prin piesa asta am reușit să mă întorc în timp”, a spus Irina Rimes.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes și Alex Cotoi, versurile au fost scrise de Irina, iar producția este semnată de Alex Cotoi.

Clipul, cu elemente artsy și cadre care redau perfect mesajul piesei, a fost realizat de SAN (regie), David Mogan (DOP & edit) și Luca’s Art Film (producție).

Păreri?

121 Post Views

direcția 5 și Flavius Teodosiu lansează „Is There Someone Loving You”

Emoții transpuse în note muzicale precum o declarație de dragoste pusă pe portativ: direcția 5 și Flavius Teodosiu lansează „Is There Someone Loving You”, o frumoasă baladă de dragoste în care saxofonul este instrumentul cheie. Compusă de către Marian Ionescu, piesa este însoțită de un videoclip misterios ce întregește prin imagini povestea pasională de iubire. Cunoscută publicului încă din 2016, când direcția 5 a colaborat cu Nicoleta Nucă, piesa „Is there Someone Loving You” este noua versiune a piesei „Salut, ce faci?” și face parte din albumul Sensitive, pe care trupa împreună cu artistul urmează să îl lanseze la finalul săptămânii.

Flavius Teodosiu este unul dintre cei mai mari saxofoniști din România care s-a făcut remarcat pe scenă prin talentul și pasiunea sa muzicală. A împărțit scena cu legende precum Michael Bolton, Joe Cocker, Gloria Gaynor, Chris de Burgh și Jennifer Rush iar după 30 de ani de carieră în străinătate, artistul s-a întors acasă.

Direcția 5 a lansat primul album din carieră în 1991, iar de atunci, în fiecare an trupa a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Background-ul muzical colosal face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nucă, Loredana Groza și Paula Seling. În urmă cu două săptămâni, trupa a lansat „Am să te am”, o piesă romantică, plină de sensibilitate.

Păreri?

103 Post Views

Andrei Simea aduce căldura cu “Summerish”

Tânărul DJ, Andrei Simea a lansat “Summerish”, o piesă care, cu siguranță, ne duce direct cu gândul la vară, plajă și mult soare.

Andrei Simea este din orașul Zalău și a făcut primul pas spre o carieră în muzică în 2014, la un festival local din zonă. Tot în 2014 și-a început rezidențiatul la Vintage Club, pe parcurs urmând să mai mixeze și în alte localuri din Zalău. A mixat o perioadă la Club PHI 18, din Cluj-Napoca, iar în prezent, acesta este rezident la un pub din orașul natal.

Andrei a lansat în trecut un remix la piesa celor de la Deepside Deejays, The way we live”, în colaborare cu Arty Violin, și mai recent single-ul “Vendetta”, care va fi inclus pe compilația “Nassau Beach Club Ibiza 2021”, by Kontor Records.

“Muzica este o mare pasiune pentru mine. Îmi doresc pe viitor să îmi perfectionez producțiile, stilul și să ajung să mixez alături de nume sonore, la evenimente mari. Pe viitor mi-ar plăcea să colaborez cu cât mai mulți artiști naționali, dar și internaționali. Ca producător, momentan am abordat stilurile de Tech-House, Afro-House, Organic-House, însă nu mă voi opri aici!” – a declarat Andrei.

Piesa “Summerish” este lansată de Norvis Music și, începând de astăzi, ea este disponibilă pe toate platformele digitale.
 
Păreri?
121 Post Views

Adalia lanseaza “I Choose”, un cover dupa piesa Alessiei Cara

Adalia este una dintre cele mai promitatoare artiste de la noi din tara, talentul ei avand ramuri adanc crescute, pe langa interpretare, si in compozitie, teatru si coregrafie.

Ea a intrat in atentia publicului din Romania cu interpretarea piesei Masterpiece, impreuna cu Jessie J, la Electric Castle, in 2018. Doi ani mai tarziu, Adalia a fost distribuita in rolul principal al productiei de scena Matilda si si-a descoperit pasiunea pentru muzical.

“Eu sunt fascinata de film si de interpretarea Allesiei Cara, iar cand am auzit musicalul I Choose – am simtit ca trebuie sa-l cant. De ce?! Pentru ca piesa vorbeste cu mine. “I Choose” descrie mai multe sentimente: sentimentul de singuratate, cu care toti ne-am confruntat in aceasta perioada, dar acest lucru nu inseamna ca suntem singuri (“But feeling lonely don’t mean you’re alone”). In acelasi timp, descrie si sentimentul de a fi pierdut, intampinat rapid de sentimentul pe care ti-l ofera descoperirea sperantei (“I finally found where I feel, I belong”), piesa reusind sa surprinda sa capteze emotiile atat de bine, lucru pe care sper ca l-am reusit si eu.

Deci, o sa te uiti la The Willoughbys?” – Adalia despre I Choose

Adalia îi urmează pe Taylor Swift, Shawn Mendes și, în mod deloc surprinzător, pe Jessie J în influențele sale muzicale. În cuvintele sale, scopul său este „să devină un superstar”. Cine ar paria împotriva ei?

Păreri?

116 Post Views

Imanbek & Cher Lloyd lansează „BADDEST”

După ce a cucerit toate topurile muzicale cu remix-ul hitului „Roses”, producer-ul internațional Imanbek lansează împreună cu starul pop Cher LLOYD single-ul „BADDEST”. Cu un sound fresh ce îmbină elemente Pop-Dance, „BADDEST” este cu siguranță o colaborare deosebită și foarte interesantă, numai bună de ascultat în această vară. Piesa prezintă prin beat-uri și versuri vibe-ul plin de energie al celor doi artiști.

În ciuda faptului că are doar 20 de ani, Imanbek a schimbat deja istoria muzicii EDM. A devenit primul artist din Europa de Est care a intrat în top 5 din US Billboard HOT 100, urcând pe locul 4. Single-ul „Roses” al lui SAINt JHN remixat de Imanbek i-a adus artistului Grammy-ul la categoria „The best remixed record”, iar în acest moment, „Roses” are peste 1,2 miliarde de stream-uri pe Spotify și a intrat în top 20 cele mai căutate piese de pe Shazam și în top 100 cele mai ascultate melodii de pe Spotify din toate timpurile. Mai mult, hitul a fost numărul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie și a rămas 13 săptămâni consecutive în Shazam Top 100 la nivel mondial.

Până în prezent, Imanbek a colaborat cu cântăreți și producători renumiți precum Rita Ora, Usher, Tory Lanez, Sean Paul, Zara Larsson, Trevor Daniel, Goodboys, Fetty Wap și DJ de succes precum Marshmello, David Guetta, Don Diablo, Martin Jansen, VIZE.

Cher Lloyd a obținut locul 1 în Marea Britanie cu single-ul ei de debut „Swagger Jagger”. Din acel moment până acum, ea a adunat un număr de peste 20 de milioane de urmăritori pe rețelele sociale și a atins peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. Artista a colaborat cu o mulțime de talente pop precum Taylor Swift, Mike Posner, T.I., Sean Kingston și Demi Lovato.

Păreri?

145 Post Views

Se deschide perioada de aplicații pentru Bursa Alex. Leo Șerban

Festivalul Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) lansează o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, dedicată cineaștilor, jurnaliștilor și criticilor de film. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la dispariția unuia dintre cei mai apreciați critici de film din România, un prieten drag al TIFF-ului și o personalitate unică în peisajul cultural românesc. Bursa în valoare de 2.500 de euro,inițiată în memoria sa,va fi oferită și în acest an în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim.

Ajunsă la cea de-a șaptea ediție,bursa le este dedicatăcineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani.Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc).

Dosarele de aplicațietrebuie să cuprindă o descrierea proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului. Acestea pot fi înscrise până pe 15 iunie, prin completarea formularului disponibil pe site-ul festivalului:tiff.ro/inscrieri-bursa-alexleo-serban

Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 20-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Bursierul ediției din 2020 a fost Alexandra Tănăsescu, fondatoarea platformei de jurnalism independent culturaladuba.ro. O mențiune specială pentru un proiect editorial i-a fost oferită criticului de film Victor Morozov, pentru volumul Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional.

Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor român sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2020. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiat actorul Cristi Popa, pentru rolul din Monștri. (r. Marius Olteanu).

Mult succes!

87 Post Views

Scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei

 Către Administrația Prezidențială

E.S. Domnului Klaus Werner Iohannis 

Spre știință,

Domnului Florin-Vasile Cîțu, Prim-Ministru

Domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii

Domnului Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor

Data: 11.05.2021

A II-A SCRISOARE DESCHISĂ  privind  SPRIJINIREA SECTORULUI CULTURAL DIN ROMÂNIA  în contextul crizei de COVID-19 

Excelența Voastră, Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis, 

Au trecut peste 45 de zile de la prima scrisoare deschisă pe care v-am adresat-o și în care vă ceream să interveniți în sprijinul sectorului cultural atât de puternic afectat de pandemie. Scrisoarea, care între timp a adunat peste 800 de organizații culturale din România în lista semnatarilor, a primit doar un răspuns protocolar din partea Administrației Prezidențiale, însă nicio poziție publică din partea Dumneavoastră și nicio reacție concretă, în termeni de măsuri, de acțiune, din partea autorităților.

Ne-am fi așteptat ca acest sector să fie sprijinit să depășească această criză. Din păcate, lipsa de atenție pentru artiști, pentru organizatorii de evenimente, pentru lucrătorii și companiile din industria de spectacole și pentru operatorii culturali, în general, se reflectă constant în hotărârile care închid activitățile culturale în aer liber, deși le permit pe cele în interior, în deciziile care lasă pe ultimul loc sectoarele culturale și creative atunci când vine vorba de ajutoare de stat, în modul neclar, netransparent sau poate chiar inexistent în care aceste sectoare sunt incluse în PNRR.

Trista lozincă „Arta se naște din privațiuni” a devenit politică de stat în România. Dacă ar fi să judecăm după numărul și diversitatea privațiunilor la care sunt supuse astăzi, putem prevedea artei din România și culturii române în general o regresie post-pandemică nemaivăzută în ultimele secole.

Este 10 mai 2021 și sectorul cultural încă are aceleași probleme pe care le avea în urmă cu șase luni:

1. Nu s-a implementat nicio schemă de sprijin pentru operatorii culturali, deși se vorbește de atâta vreme despre asemenea scheme. Ultima variantă a schemelor a dispărut din discursul public pe data de 18 martie 2021, când pe site-ul Ministerului Culturii era publicat un articol cu caracter optimist, care promitea o ultimă dezbatere și introducerea schemei în PNRR. De atunci nicio veste, nicio comunicare publică;

2. Nu există un plan coerent pentru redeschiderea evenimentelor și activităților culturale, plan care să fie bazat pe predictibilitate, deși sectorul cultural îl cere imperios și lucrează activ la el de multe luni de zile;

3. Nu știm care sunt planurile României pentru a asigura salvarea, protecția și relansarea sectoarelor culturale și creative.

Domnule Președinte, măsurile luate în ultimele luni de către autorități au reușit să creeze tensiuni atât în interiorul sectorului cultural, cât și între sectorul cultural și alte sectoare din țară:

● Deși au trecut 14 luni de la începutul pandemiei și deși, cu mare întârziere, la finalul anului trecut au fost anunțate scheme de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural, aceste scheme nu sunt nici astăzi funcționale, iar sursa lor bugetară nu a fost niciodată confirmată. Ni s-a explicat în repetate rânduri că nu există resurse în bugetul de stat pentru finanțarea schemelor de sprijin. În schimb, Ministerul Culturii a reușit să aloce o sumă record (circa 11 milioane euro) pentru organizarea festivalului „George Enescu”. Acest gest, absolut salutar pentru reconfirmarea importanței și valorii festivalului Enescu, devine însă în contextul actual și un simbol al tratamentului inechitabil, preferențial și lipsit de o înțelegere a Statului privind mecanismele și nevoile reale de funcționare a culturii.

● Deși s-a vehiculat introducerea de coduri CAEN aferente sectorului cultural și organizatorilor de evenimente în schema de ajutor destinată industriei HORECA, acestea nu au mai fost în cele din urmă introduse, iar autoritățile publice nu și-au asumat și nu au explicat niciodată această decizie;

● La finele lunii septembrie 2020, CNSU a publicat un regulament nou pentru organizarea de evenimente. Acesta prevedea interzicerea evenimentelor în aer liber, însă permitea organizarea de evenimente culturale în săli de spectacole omologate la 30% din capacitatea acestora. Deși este evident că această măsură a fost o greșeală caraghioasă, la peste șase luni de la publicare ea este încă în vigoare;

● După ce activitățile culturale au fost atât de strict reglementate comparativ cu cele din orice altă industrie și după ce cultura a rămas singurul domeniul pentru care nu s-au găsit soluții nici pentru asigurarea continuării funcționării, nici pentru compensarea sau subvenționarea pierderilor, acum activitățile culturale și în special evenimentele culturale sunt folosite în discursul public drept stimul pentru vaccinarea în masă;

● Artiștii și lucrătorii în domeniul spectacolelor care au fost eligibili pentru indemnizații în baza OUG 30/2020 și OUG 132/2020 mai pot primi indemnizație până în luna Iunie și trebuie să-și plătească obligațiile fiscale până la data de 25 mai, asta în condițiile în care activitatea lor este în continuare restricționată, fără o perspectivă clară de când poate reîncepe și la ce capacitate

● Deși ne aflăm în fața unei iminente redeschideri parțiale a evenimentelor și activităților culturale, asta nu înseamnă că problemele sectorului s-au soluționat. Organizarea acestor activități va presupune un efort foarte mare dat fiind condițiile vehiculate, iar acest efort pare să cadă din nou, integral, pe umerii organizatorilor, care vor avea cheltuieli suplimentare pentru a-și face proiectele, asta după un an de restricții și nicio schemă de ajutor de stat implementată.

Domnule Președinte, să lucrezi în România în sectorul cultural a fost întotdeauna dificil, însă lucrul acesta devine tot mai umilitor și tot mai greu pe măsură ce timpul trece, pandemia persistă și sectorul este în continuare ignorat până la batjocorire. Nimeni nu a pretins de la autorități vreun tratament preferențial sau măsuri care să compromită lupta împotriva pandemiei. Nu pandemia în sine, ci modul în care am fost și suntem tratați de Statul Român, ne-a adus pe toți la capătul puterilor. Ne simțim discriminați și nedreptățiți, iar fiecare zi care trece fără ca autoritățile să intervină în sprijinul sectorului șterge cu buretele efortul a mii și mii de oameni care, în ciuda condițiilor în care își desfășoară activitatea, au realizat performanțe importante în domeniu.

Sectorul cultural are parte din partea Statului de un tratament nedrept, tratament la care, prin inacțiune, deveniți părtaș. Sectorul cultural este compus din artiști,, lucrători culturali, personal din industrii suport, instituții publice, ONG-uri și companii, iar Statul Român are responsabilitatea să se îngrijească de toți acești actori în mod echitabil și nediscriminatoriu. Așadar apelăm din nou la Dumneavoastră, Domnule Președinte, pentru a lua o poziție publică cu privire la situația în care se află sectorul cultural și pentru a interveni pe lângă autoritățile competente în vederea urgentării celor două măsuri de care sectorul cultural are nevoie disperată: sprijin de stat și un plan coerent pentru redeschidere.

Cu deosebită considerație,

Scrisoare înaintată de AROC în numele semnatarilor de mai jos: 

1. AROC – Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale

2. ALIS – Asociația Lucrătorilor din Industria Spectacolelor

3. MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans

4. PaCTE – Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente

5. RMMF – Romanian Music Managers Forum

6. Centrul Cultural Clujean

7. Asociația Fapte – Jazz in the Park

8. Electric Castle Festival

9. iaBilet.ro

10. BestMusic Live & METALHEAD / Metalhead Meeting

11. vStage.ro

12. Emagic Live/Awake Festival

13. Untold/Neversea

14. Festivalul International de Film Transilvania (TIFF)

15. ARTmania Events – ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive/ East European Music Conference

16. Wise Factor (Color, The Fresh, Cabal, Backyard Weekend)

17. Summer Well Festival

18. Smida Jazz Festival

19. Bigtime Production – Târgul de Crăciun Cluj Napoca / Cluj Symphony Experience / Romanian Testing Conference

20. Septemberfest

21. Eventim.Ro

22. Asociația Nord Zilele Nordului

23. Asociația Create.Act.Enjoy

24. BIZHUB SRL – TEDxCluj

25. Romanian Tech Startup Association – NASA Space Apps Challenge, EduHack

26. Ticketing Nation – Entertix/MyTicket

27. Sublime Romania

28. Twin Arts

29. Gradina Urbana București

30. Club A București

31. Seven arts Agency

32. Basme cu cai

33. Support your local bands Festival

34. Iris Cristi Minculescu, Valter & Boro

35. Berăria H

36. YellowTickets.ro

37. UPGRADE 100 / ex. iCEE.fest

38. Arrival Festival

39. UNIVERSUM – GoTech World / Bucharest Tech Week

40. Dimansions Hit Music Festival (Comparty )

41. AB plus Events – SHARE Architects / Agralim

42. Dark Side Entertainment

43. Asociația Beyond the Line Production

44. Why Not Us – Street FOOD Festival

45. JazzyBIT (Teodor Pop, Mihai Moldoveanu și Szabó Csongor-Zsolt)

46. Asociația Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România (DefCamp, Ladies in Cyber Security)

47. Asociația Daisler – Lights On

48. Compania de Teatru Ingenuo

49. Andreea Cristina Vitan | High Sounds

50. Asociatia Dora D’Istria – Presedinte – Sorin Branciog

51. Ad Libitum Voices – Manager & booking agent – Aura Crecan

52. Karma Kreation- Teatrul Vasilache Bucuresti

53. Asociația Culturală Fanzin: Dracula Film Festival / Brasov Jazz & Blues Festival

54. Byron Audiovisual Events

55. Watermelon Agency

56. Asociația Clujul Comoară

57. Uniunea Festivalurilor Maghiare din Transilvania

58. Asociația Industrii Creative

59. Showberry – Rocanotherworld, Classix Festival

60. On the Line SRL

61. Bogdan Vaida – pianist

62. Wattech Systems

63. Wattech Production

64. L&L Stage Service Eastern Europe

65. Artsoundvisual SRL

66. AeraEntertainment SRL

67. Sindrum Media SRL

68. Tralala Music SRL

69. Federația Tinerilor din Cluj – Cluj Never Sleeps

70. 1ArtistMusic SRL

71. BD Business Opportunity Generating Services – Business Days, Business Focus, BD Events, Leadership Summit, HR Summit, Antreprenori vs Investitori,

72. Interstellar Events, organizator de evenimente

73. VRTW Artists

74. Mall4Art SRL

Păreri?

105 Post Views

„I’m blue, da ba dee da ba di!” Las Olas lansează remake-ul celebrului hit

„I’m blue, da ba dee da ba di!” Cu toții recunoastem aceste versuri ale celebrului hit „Blue”, lansat de către Eiffel 65 în 1999.  Săptămâna aceasta duo-ul Las Olas lansează remake-ul acestei piese cool ce a fost nominalizată în 2001 la Premiul Grammy pentru Best Dance Recording. Așa cum ne-au obișnuit, cei doi produceri români și-au pus amprenta asupra single-ului prin beat-urile dance și sound-ul fresh, dar și prin videoclipul plin de culoare.

Duo-ul Las Olas a lansat remake-uri ale unora dintre cele mai iubite melodii din lume, precum „Ready or Not”, „Jolene”, „Roses”, „I’m every woman”, „I Will Survive”, „Missing”, „Deep End”, „Bleeding Love”, „Killing me Softly”, „Wicked game”, „Tom’s Diner”, „In The End”, „Diablo” și „Disfruto”, dar și producții proprii precum „One more shot”, „Angel”, „Magical” și „Don’t Cry”.

Format din DJ Sava și MD DJ, Las Olas este un proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu nume precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good” (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=3P3nttd2kHk

111 Post Views

Eugenia Nicolae, concurenta de la Romanii au talent, lanseaza piesa Inima n-o mai rabda!

Eugenia Nicolae, pe care publicul a urmărit-o recent în cadrul show-ului Românii au talent, lansează Inima n-o mai răbda. Piesa a fost cântată în premieră în cadrul show-ului, iar acum vine însoțită de un videoclip fresh.

Vezi video aici: https://youtu.be/d51Te8E9u4U

Inima n-o mai răbda îmbină muzica tradițională românească, muzica pop, trap, rap și rock. Artista și-a dorit să surprindă ascultătorii, de aceea elementele muzicale apar treptat și au rolul de a te ține cât mai curios până la final. Flautul, cavalul, țambalul, vocile corului de copii, partea de rap, chitările cu distors sunt exemple de astfel de inserții muzicale inedite și neașteptate. Refrenul piesei este dublat de vocile copiilor, care sunt chiar elevii artistei, Eugenia fiind profesoară de muzică. Artista a mărturisit că își dorește ca măcar pentru 3 minute, cât durează audiția piesei, să pună ascultătorul pe gânduri, să se reconecteze cu originile lui, cu autenticitatea și simplitatea firii omenesti.

„Inima n-o mai răbda a fost cântată în premieră în cadrul show-ului concurs Românii au talent. Imediat după difuzare au început să apară reacții, am primit mii de mesaje și comentarii. A fost copleșitor și am simțit o bucurie aparte pentru că a fost prima mea creație care a primit un asemenea feedback. A fost pentru prima dată când mi-am auzit piesa în mașina din dreapta mea, pe când așteptam la semafor. Mesajul pe care am dorit să îl transmit a reușit să ajungă în sufletele oamenilor și aceasta este o mare, mare împlinire profesională.” Eugenia Nicolae

Pentru această piesă, Eugenia a colaborat cu Cezar si Anatol Cazanoi, exponenți puternici ai folclorului românesc. În plus, partea de rap este interpretată de RIME, piesa fiind produsă în studio-ul Bad Sheep Entertainment iar videoclipul realizat de Silviu Mîndroc.

Păreri?

120 Post Views

Gabi Bagu lanseaza “Dominicana”, impreuna cu Matteo

Gabi Bagu si Matteo ne aduc exoticul mai aproape in aceste zile in care calatoritul e mai complicat decat obisnuia sa fie. “Dominicana” va fi cu siguranta una din piesele pe care le vom aveam in coloana sonora a acestei veri.

Gabi Bagu este cunoscut pentru versiunile originale create după o multitudine de piese celebre. A fost confirmat deseori in mediul online și pentru compozițiile proprii, precum “Nu Ești Tu”, care a strāns peste 7 milioane de vizualizări pe canalul său de YouTube, dar și pentru piesele in care a apărut alături de alți artiști, precum Matteo și Keed. Pentru cei care vor să il cunoască mai bine, Gabi postează pe contul sau de YouTube inclusiv vloguri, care surprind momente de interes din viața lui.

Nascut si crescut in Bucuresti, Matteo este un artist, songwriter si producator de dancehall, raggae si rap. Primul contact cu muzica l-a avut prin Apocalipss, trupa de hip-hop pe care a format-o impreuna cu Bean (Subcarpati). Ulterior, el a lucrat cu artisti precum Loredana Groza, Taraful din Clejani, Marius Moga, Alex Velea, Smiley, Delia Matache and so on.

In prezent, Matteo conduce propria casa de productie, Mattman Music, cu care continua sa isi lase amprenta muzicala in industria din Romania si nu numai.

Păreri?

91 Post Views