Juriul a decis: Roxen va interpreta „Amnesia” la Eurovision 2021

Așteptarea a luat sfârșit: „Amnesia” este piesa pe care Roxen, reprezentanta noastră în concurs, o va interpreta la Eurovision Song Contest.

Odată cu încheierea etapei naționale Eurovision România, juriul a decis melodia României la ediția cu numărul 65 a concursului internațional.

Piesa „Amnesia” dă voce stărilor și sentimentelor lui Roxen din ultima perioadă. Este o melodie despre oameni, iubire și voință și dă voce fiecărei persoane care nu a fost auzită până acum, la fel cum reiese și din textul din încheierea ei: „For every scream that was not heard”.

„Amnesia” are un mesaj plin de emoție, iar ritmul ei dă curaj și puterea de a merge mai departe și a depăși orice obstacol sau frică.

“Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”, a declarat Roxen, odată cu risipirea emoțiilor legate de alegerea melodiei.

Videoclipul, regizat de Bogdan Păun, este centrat pe Roxen și sentimentele sale, portretizate de către artiști de dans contemporan. Povestea din spatele clipului este aceea a unei fete singure, care se luptă cu interiorul ei, cu stările ce-i sunt controlate de mediul exterior. Cu toate că este în permanență înconjurată de temeri, care dețin controlul asupra ei, artista reușește să se elibereze de ele, recâștigă controlul și devine din ce în ce mai puternică și încrezătoare în forțele sale.

” În clip, am încercat să redăm cât mai bine mesajul piesei și să ținem foarte mult cont de faptul că este unul personal pentru Roxen. Mă bucur de fiecare dată când lucrăm împreună și mai ales că am reînceput treaba pentru Eurovision. Ne place foarte tare ce a ieșit și sperăm că și vouă”, a spus Bogdan Păun.

Păreri?

119 Post Views

Francesca lansează primul single din carieră: „Gelozia”, alături de Bogdan Mocanu

Am urmărit-o pe scenele unora dintre cele mai în vogă emisiuni de talente din România, unde ne-a cucerit cu timbrul ei vocal. 2021 vine cu vești bune pentru frumoasa Francesca Ilie care lansează primul single din carieră, în colaborare cu Bogdan Mocanu. Piese se numește „Gelozia” și este o poveste muzicală cu beat-uri pop dance despre o iubire mistuitoare, ce ar putea arde totul în jurul ei. Compus de către Costi, alături de Emy Alupei și Bogdan Mocanu, „Gelozia” este un single care descrie iubirea diferit și o prezintă prin prisma celui mai de temut sentiment, gelozia. Clipul completează prin imagini bold vibe-ul fresh al piesei, în contrast cu sentimentele descrise în versuri și o prezintă pe artistă în ipostaza unei femeie seducătoare ce vrea să elimine acest sentiment ce îi umbrește fericirea.

„«Gelozia» este prima piesă pe care o lansez, este cheia primei uși pe care o voi deschide. Mi-a plăcut din primul moment în care am ascultat-o la Costi la studio și am știut că trebuie să o cânt! Pe Costi îl cunosc de zece ani, dar abia acum a sosit momentul să lucrăm împreună, iar acest lucru pentru mine este divin și mi se confirmă încă o dată că nimic nu este întâmplător. Deși nu sunt geloasă de fel, sunt o fire pasională, însă foarte stăpână pe sine. Totuși, cred că atunci când ești într-o relație și simți puțină agitație dacă cineva încearcă să intervină unde nu trebuie, acel lucru este o confirmare a faptului că iți pasă”, povestește Francesca despre piesă.

La filmările clipului, artista nu a avut mari emoții, fiind foarte entuziasmată de primul proiect muzical pe care abia aștepta să-l împărtășească cu publicul. „Colaborare cu Bogdan, atât pentru piesă cât și pentru clip, a fost una foarte ușoară și relaxată, cu entuziasm și plăcere de muncă. Este un om foarte echilibrat și asta ne-a făcut să comunicăm ușor. Am avut cea mai tare echipă ever! M-am îndrăgostit de toți și țin foarte mult la ei, energia de la filmări a fost de nota 10, de la A la Z, în special domnul regizor Petre Năstase care m-a făcut să mă simt ca o regină. Viziunea lui asupra clipului a fost extraordinar de interesantă și foarte bine pliată pe caracterul și felul meu de a fi. Mulțumesc mult întregii echipe”, adaugă Francesca.

„«Gelozia» este un proiect care m-a cucerit peste noapte. Am realizat că îmi place mult abia după ce am ascultat-o de câteva ori la filmări. Este exact genul de piesă care se pune în club și te face să dansezi. Pot spune că e «drop-ul» petrecerii. Francesca este o artistă cu potențial maxim, perfecționistă și care se implică 150% în ceea ce face. Pe cât de matură este în a lua decizii și de a gestiona situații, are un spirit tânăr, copilăresc”, adaugă Bogdan.

Cu o voce caldă și o apariție fresh, Francesca (Ana Maria Francesca Ilie) a cucerit jurații dar și publicul în cadrul unora dintre cele mai urmărite concursuri de talente. Francesca adoră muzica de când era doar un copil, așa că la 4 ani a început să studieze pianul, iar la 9 ani a început să participe la diferite concursuri muzicale. În 2013 a urcat pe scenă alături de sora sa la „Românii au talent” unde au cântat pentru prima oară împreună. Trei ani mai târziu, Francesca ajunge până în semifinală la „Vocea României”, iar în 2018 participă la primul sezon al emisiunii concurs „The Four”.

După ce a ocupat locul 1 în Trending cu „Șefa Banilor”, Bogdan Mocanu împreună cu Dodo și Iancu Sterp au lansat două single-uri într-unul, „Pandant” și „Cel mai bun iubit”, ce au adunat peste 28 milioane de vizualizări pe YouTube. Au urmat piese precum „Te iubesc la nebunie” (alături de Cristina Popa și Culiță Sterp), „Rupe” (alături de Culiță Sterp și Tzanca Uraganu) și „Eu cu tine, tu cu mine” (alături de Anna Lesko).

Păreri?

98 Post Views

„Peaches and Cream”: Otilia, Dony și Erika Isac au descoperit rețeta perfectă pentru o primăvară „delicioasă”

Dony, Otilia și Erika Isac au avut nevoie de doar două ingrediente pentru a lansa cea mai hot piesă: „Peaches and Cream”. Compus de către hitmaker-ul Laurențiu Duță alături de Dony, Erika Isac și Mazo Daniel Giraldo, „Peaches and Cream” este un single ce te îndeamnă să ieși din zona de confort, să începi să îndrăznești și, mai ales, să nu renunți niciodată la visurile și așteptările tale. Prin versurile flirty și refrenul catchy, Otilia, Dony și Erika Isac evidențiază începutul unui nou trend muzical în care distracția este punctul cheie. Piesa este însoțită de un videoclip cool și misterios a cărei poveste se desfășoară într-un tren în care fanteziile devin realitate. În regia lui Kobzzon, clipul îi are protagoniști pe Otilia și Erika, femeile seducătoare, puternice și pline de sex-appeal și Dony, călătorul ce se lasă cucerit de ele.

„Sunt foarte încântată de această colaborare, mai ales că în adolescență am crescut cu piesele lui Dony și ale lui Laurențiu Duță, eram o fană înfocată și nu îmi vine să cred că astăzi am ajuns să facem o piesă minunată împreună. Sper să fie un succes mondial și să ducem numele României mai departe așa cum am obișnuit și până acum!”, povestește Otilia.

„Împreună cu bunul meu prieten, Laurențiu, ne-am apucat să lucrăm la albumul «Dony». Pe parcurs am avut ideea de a o coopta pe Otilia pentru single-ul «Peaches and Cream» și m-am bucurat mult că a luat parte la această colaborare. Ulterior, Laurențiu a venit cu ideea perfectă de a o integra și pe Erika pe piesă, o voce nouă și foarte fresh care a dat un aer foarte new piesei, apoi am decis să colaborăm cu regizorul Kobzzon care a reușit să facă un videoclip nemaipomenit”, adaugă Dony.

„«Peaches and Cream» a fost exact acea dragoste la «prima audiție». Participarea mea pe piesă a fost una spontană, iar acest lucru face ca această colaborare să fie chiar mai exciting și să mă bucur din plin de ea. Piesa are un aer de vară, e genul care te face să te ridici de pe scaun orice ar fi. Sper ca toată lumea să aibă aceeași reacție, cum am avut-o eu atunci când băieții mi-au prezentat piesa pentru prima dată. Chiar cred că o să fie un banger pentru perioada ce urmează!”, spune Erika.

Otilia a cucerit publicul odată cu lansarea piesei „Bilionera”, care a strâns peste 435 de milioane de vizualizări pe YouTube și s-a poziționat în topul clasamentelor de specialitate din Turcia, Grecia, Cipru și alte țări. Artista a mai lansat piese precum „Aventura”,  „Deli Gibi”, „Adelante” și „Diamante”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Dony a lansat nenumărate hituri alături de David Deejay de-a lungul timpului, printre care „Sexy Thing” și „So Bizarre” și împreună au susținut fenomenul „popcorn”. A colaborat cu Elena pentru hitul „Hot Girls”, dar și cu Andreea Bănică pentru „Samba”, iar până acum a prezentat piese de succes diferite ca gen muzical, de la pop, la reggaeton. În 2020, Dony a lansat alături de Lariss „Mamita”, o piesă ce îmbină beat-uri fresh cu elemente reggaeton ce-ți rămân întipărite în minte, iar în urma cu patru luni a făcut echipa cu Andra și Matteo pentru „Barcelona”.

Erika Isac i-a impresionat pe Delia, Ştefan Bănică şi Horia Brenciu într-unul dintre cele mai urmărite emisiuni de talente şi a ajuns până în Prima Gală. Artista este pasionată de pian, canto, dans modern şi dans sportiv, iar de-a lungul timpului a câştigat mai multe premii în cadrul concursurilor şi festivalurilor muzicale.

Păreri?

109 Post Views

Mari actori povestesc cum au jucat scene celebre în seria Secvențe, pe TIFF Unlimited

Și, totuși, cum au jucat scena aia? De la această curiozitate a pornit o serie nouă marca TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), disponibilă gratuit, de oriunde din  lume, începând din 4 martie: Secvențe. Câțiva dintre cei mai cunoscuți actori români sunt provocați de un alt actor, Alex Bogdan, să revadă și să comenteze scene memorabile din cariera lor, oferind detalii inedite din culisele filmelor respective.

Dialogurile savuroase cu Alex Bogdan sunt lansate pe platformă într-un format accesibil, cu episoade concentrate și dinamice de circa 20 de minute. Invitații primei serii de interviuri sunt Victor Rebengiuc, Tora Vasilescu, Maia Morgenstern, Mircea Diaconu, Șerban Pavlu, Magda Catone, Andi Vasluianu și Adrian Păduraru.

Filmele despre care povestesc și care le-au propulsat carierele sunt Moromeții, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Toată lumea din familia noastră, Secvențe, Despre oameni și melci și Declarație de dragoste.

Primul episod, în care Victor Rebengiuc rememorează scena bătăii din Moromeții (1987), regizat de Stere Gulea, este disponibil începând din 4 martie, pe unlimited.tiff.ro. Celelalte șapte episoade din prima serie vor fi lansate săptămânal, joia, până la finalul lunii aprilie.

„Mă opresc oamenii pe stradă să-mi spună, domnule, de 30 de ori am văzut Moromeții și o să-l mai văd. Nu mi-am închipuit”, povestește Victor Rebengiuc despre filmul care a făcut istorie în cinema-ul românesc și în care a ajuns „întâmplător”. „Stere Gulea, regizorul, se gândea la altcineva”.

Interviul integral poate fi văzut gratuit pe unlimited.tiff.ro.

În episodul 2, lansat pe 11 martie, Tora Vasilescu rememorează tot o scenă a bătăii, de data asta din De ce trag clopotele, Mitică?, al lui Lucian Pintilie, un film cu o istorie întortocheată, lansat abia după 1990, din cauza cenzurii: „Ce tehnică? Bătaie pe bune! […] Pintilie trăgea și câte 20 de duble, așteptând lozul cel mare, spontanul care se întâmplă uneori în fața camerei”, spune actrița.

TIFF Unlimited este accesibil pe bază de abonament lunar sau anual, pe teritoriul României, dar platforma oferă acces gratuit, de oriunde din lume, la o serie de interviuri cu personalități din lumea filmului, în seria InspiraTIFF, masterclass-uri cu Nicolas Cage și Michel Gondry, sau o selecție de filme românești.

Păreri?

115 Post Views

„Amintiri” cât o mie de cuvinte: Andreea Bălan lansează un nou videoclip

Ziua de 4 martie este una foarte specială pentru Andreea, așa cum este și single-ul „Amintiri”. De ziua Clarei, artista lansează o baladă sensibilă cu un videoclip emoționant, plin de amintiri primite de la fani și nu numai. „Amintiri” surprinde cele mai frumoase momente din viață, de la prima întâlnire, primul concert, prima poză făcută împreună, chiar și primul „te iubesc”. Single-ul este compus de către Ionuț (Papu) Bacula și Vlad Manolache, alături de care Andreea a colaborat și pentru piese precum „Inimă de fier”, „Am crezut în basme”, dar și „Poveste de toamnă”, o melodie despre noi începuturi și despre curajul de a depăși momentele dificile.

„Pentru mine, ziua de 4 martie este foarte importantă deoarece este ziua în care am dat viață și totodată ziua în care m-am renăscut și mi s-a dat o a doua șansă. Și de aceea vreau ca în fiecare an, pe 4 martie, să lansez o piesă de suflet. Anul trecut am lansat «Inimă de fier», melodie care mă reprezintă și îmi dă putere, iar anul acesta lansez «Amintiri», o piesă foarte emoționantă,  care spune povestea copilăriei și adolescenței noastre”, povestește Andreea.

Clipul o prezintă pe artistă în fața unui album plin de momente importante atât din viața publicului, cât și a ei. Regizat de Dan Petcan, clipul adună cele mai mari emoții și bucurii trăite de fanii de pretutindeni care au trimis poze. „Amintiri despre noi, îți mai aduci aminte? Amintiri cu noi doi cât o mie de cuvinte” sunt versurile care scot în evidență nostalgia și dorul acelor clipe care au reușit să umple o inimă cu fericire și care au rămas alături pentru totdeauna.

Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan îmbină cu succes muzica și dansul și oferă publicului o experiență vizuală coregrafică ca un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 50.000.000 de vizualizări pe YouTube.
Păreri?

107 Post Views

Piesa Are we there, lansată de Olivia Addams, urcă în topuri și ocupă locul al doilea în Radio Airplay Chart Polonia

Olivia Addams cucerește topurile muzicale cu piesele sale, care sunt din ce în ce mai ascultate. Piesa Are we there se aude pe cele mai importante radiouri din Polonia, ocupă în prezent locul doi în Radio Airplay Chart Polonia și locul șase în TV Airplay Chart. Și în mediul digital, melodia este căutată și ascultată și a ocupat locul nouă în Shazam Polonia.

Unii dintre cei mai cunoscuți Tik Tok-eri din România și Polonia cântă piesa Oliviei Addams – Are we there

Unii dintre cei mai cunoscuți Tik Tok-eri din România și Polonia și-au unit forțele pentru o variantă fresh a piesei Oliviei Addams – Are we there. Toți s-au filmat cântand piesa, iar energia și bucuria sunt cuvintele care le descriu starea.

Cristina Almășan, Claudinsky, Georgiana Drumen, Karina Fetica, Matros Denis, din România, și Alan Cyprysiak, Dobrafaza, Olivia Tomczak, Oliwia Kopiec, Paulina Sobon, Ula Kowalska, Natalia Sisik și Twenty_ofc, din Polonia, au acceptat provocarea Oliviei și i s-au alăturat artistei pentru această nouă lansare inedită.

“Mi-a plăcut de la început foarte tare ideea acestei noi variante pentru Are we there. Le mulțumesc tuturor Tik Tok-erilor care s-au implicat și au acceptat să cânte și să se filmeze pentru clipul piesei. A ieșit foarte tare și mă bucur că acum va ajunge la voi toți. Vă iubesc și mă simt împlinită și fericită să vă am alături”, a declarat Olivia Addams.

Păreri?

@tiktokromania

TikTok Unicorns United: Romanian and Polish TikTokers teamed up with @oliviaaddamsmusic for “Are We There” TikTok version. Enjoy! #arewethere

♬ original sound – TikTok Romania

96 Post Views

Andreea Bănică și Dorian Popa au parte de o „Dragoste încercată” în cel mai nou clip al lor

Anul 2021 vine cu o mulțime de surprize și de colaborări inedite. Andreea Bănică și Dorian Popa cântă împreună pentru prima dată și lansează „Dragoste încercată”, un single despre iubire, despărțire, orgoliu și mai ales împăcare. Compusă de către Laurențiu Duță, Sergiu Buta și Constantin Butnaru, „Dragoste încercată” este o poveste de dragoste pusă pe note muzicale, însoțită de un videoclip în regia lui Kobzzon. Protagoniști în clip sunt Andreea Bănică și Dorian Popa care interpretează rolul unui cuplu ce locuiește în aceeași casă, dar din cauza unei mândrii exagerate se află într-un conflict continuu. Deși iubirea trebuie să fie cel mai puternic sentiment, de multe ori orgoliul reușește să primeze.

„Sunt sigură că foarte mulți dintre voi vă veți regăsi în versurile piesei «Dragoste încercată», este o poveste pe care cu toții am trăit-o cel puțin o dată. Adesea alegem să lăsăm micile obstacole să ne împiedice să ne bucurăm de momentele petrecute împreună și să pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante. Iubirea trebuie învăţată şi încercată, însă cu sufletul deschis și cu zâmbetul pe buze, așa cum facem și noi în cel mai recent clip lansat. A fost o plăcere să colaborez cu Dorian, este un om foarte talentat și implicat”, spune Andreea Bănică.

„Mi-a plăcut foarte mult piesa când mi-a fost propusă, motiv pentru care nu am ezitat să fiu featuring pe piesă. În primul rând a contat și faptul că o cunosc pe Andreea încă de când eram mic și îi ascultam muzica atunci când nici măcar nu mă gândeam că voi avea o carieră în același domeniu în care activează și ea. Este o onoare să fiu pe un single alături de Andreea Bănică. Și îmi place foarte mult melodia compusă de către Laurențiu Dută, acesta fiind și unul dintre motivele care a cântărit foarte mult la participarea mea pe această piesă”, adaugă Dorian.

Diva pop a lansat numeroase hituri precum „De nebună”, „Ce vrei de la mine” (feat. Balkan), „Linda”, „Departamentul de relații” (feat. UDDI) și „Rain in July” (feat. Jorge), ce au cucerit publicul. De asemenea, Andreea Bănică și-a surprins fanii cu piese și în limba spaniolă sau engleză, printre care „Samba” și „Love in Brasil”, single-uri de succes care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și care au fost difuzate în Turcia, Franța, Israel, Africa de Sud, Republica Ceha, Croația, Canada și nu numai. Printre piesele de succes pe care Andreea le-a lansat se numără și „Fiesta”, „Sexy”, „În lipsa ta” (feat. What’s UP), „Rupem boxele” (feat. Shift), „Același iubit” și „Ale, Ale” (feat. Narcotic Sound). De asemenea, artista știe cum să îmbine muzica și meseria full time de mamă prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. În decembrie, artista a lansat alături de fiica sa, Sofia, un colaj sensibil ce conține cele mai frumoase colinde de Crăciun.

Dorian Popa a lansat piese de succes printre care „Hâtz” (feat Shift), „Când lumea e rea” (feat Ioana Ignat), „Buze” (feat What’s UP), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” (alături de AMNA), „Cealaltă ea” (alături de AMNA) și „Înoată Cheluțu”, single ce a ocupat primele poziții în Trending. Dorian Popa are aproape două milioane de abonați pe canalul lui de YouTube, iar vlog-urile pe care le postează adună câteva sute de mii de vizualizări și intră instant în topul celor mai populare clipuri.

Păreri?

157 Post Views

“Dancing On A Knife”, împreună cu Anonic și Jess Hayes

Anonic revine împreună cu Jess Hayes cu „Dancing On A Knife”, o piesă ideală cu care să îți începi ziua sau de la care să preiei o doză de extra energie la finalul programului de la birou.

Good vibes, voce incredibil de carismatică, ritm perfect și potrivit pentru un început superb de primăvară – acestea sunt doar câteva dintre atributele care caracterizează noua piesă a artiștilor. Dancing On A Knife te ajută să îți începi ziua cu un boost de vitalitate și pozitivitate. Până la urmă, noi credem că totul constă în atitudine, iar această piesă îți va oferi acel gram de curaj de care ai nevoie pentru a cuceri lumea.

Jess Hayes este o cântăreață din Londra, care se distinge mai ales prin vocea sa puternică. A fost crescută pe muzica rock și blues de către părinții ei, care au propria trupa. Pe parcusul copilăriei, Jess a mers cât de mult a putut la concertele părinților săi și pe măsură ce creștea, și-a dat seama că exact asta își dorește să realizeze în viață – să creeze muzică. Artista are o voință de fier și exersează constant. Și-a descoperit pasiunea pentru muzica dance atunci când a început să lucreze cu binecunoscutul producător și compozitor Rob Davis. Jess Hayes creează un sunet unic și armonios, împletindu-și dragostea atât pentru muzica rock și blues cât și pentru muzica soul și pop. Artista are peste 28.000 de ascultatori lunari pe Spotify.

Rob Davis este omul din spatele proiectului Anonic. Este producător muzical, compozitor și chitarist câștigător al premiilor Grammy și Ivor Novello. Creează muzică electronică, pop, dance și colaborează constant cu artiști iubiți și talentați precum Kylie Minogue, Sophie Ellis-Bexter, Louise Golbey, Samantha Cole. Rob Davis, alias Anonic, a fost membru fondator al celebrei trupe glam rock Mud, din anii 1960 și 1970, unde nu a îndeplinit doar rolul de chitarist principal, ci a și compus multe dintre piesele trupei îndrăgite a secolului trecut.

Păreri?

91 Post Views

VIDEO. La 5 ani de la căsătorie, o celebră artistă recunoaşte: ”Tu mă faci să plâng…” – Acum s-a aflat TOTUL

Fericire mare pentru o celebra cantareata de la noi și soțul ei! Cei doi sărbătoresc cinci ani de la nuntă, iar artista a făcut o declaraţie emoţionantă. Georgiana Lobont i-a spus soţului că vrea să fie a lui pentru tot restul vieţii.

Cântăreaţa Georgiana Lobont şi soţul ei, impresarul Rares Ciciovan, aniversează joi, 4 martie, cinci ani de căsnicie, iar artista i-a făcut o declaraţie emoţionantă prin intermediul celei mai noi piese, intitulată “Tu mă faci sa plang de dor”, ce se afla deja pe locul 25 în Trending pe Youtube România. Georgiana și Rareș s-au căsătorit în 2016 și au doi copii, Eduard Nicolas și Irina Maria.

Georgiana Lobonț și Rareș sunt unul dintre cele mai stabile și frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi se iubesc foarte mult, iar asta se vede de la o poștă! Cu ocazia aniversării a 5 ani de căsnicie, Georgiana i-a făcut soțului cea mai frumoasa declarație de dragoste.

“”Tu mă faci sa plang de dor” e melodia care ne prezinta povestea noastra de dragoste. In a doua strofa am ales sa cant si despre faptul ca “nimeni nu-i perfect” și astfel aici am putut sa introduc toate momentele din relație care nu sunt roz. Aceste momente sunt cât se poate de normale prin care trece fiecare cuplu… uneori te mai certi, te mai superi, nu iti convin multe dar cel mai important e sa stii cand sa spui stop sau cand sa faci unele sacrificii pentru tine si el/ea ca pe urma să te poți bucura de “lapte și miere”. Am primit multe mesaje din partea fanilor și sunt chiar uimita cat de frumos se regasesc mulți dintre ei în ea. Mă bucur foarte tare. Videoclipul l-a filmat chiar Rares, soțul meu, inclusiv fazele cu noi doi. E amuzant ce zic acum dar adevărat. Eram în centrul vechi și filmam unele cadre cu mine și cu porumbei și eu voiam sa am și cadre de tandrețe ca sa transmit altfel mesajul piesei și i am zis sa le facem noi ca sa mă reprezinte mai bine. Pentru ca nu eram cu nimeni apropiat și nu puteam lua pe cineva de pe strada sa ne filmeze, am pus camera pe o bancuta si i-am dat rec iar noi în fața ei făceam acele gesturi de iubire. Spre amuzamentul nostru chiar au ieșit bine acele cadre, prietenii noștri au crezut ca am avut pe cineva cu noi care ne-a filmat”, ne-a declarat Georgiana Lobont.

“4 Martie. Cu 5 ani în urmă am decis să pornim o minunată poveste de dragoste și am spus „Da!” da, vreau să fiu a ta şi numai a ta pentru tot restul vieţii mele. O viaţă e prea puţin pentru iubirea noastră! Te iubesc cu aceeaşi putere, soţul meu iubit! La mulţi ani, nouă şi iubirii noastre!”, a mai adaugat celebra artista.

Cum l-a cunoscut Georgiana Lobonț pe soțul ei: “De la prima noastră întâlnire mi-a zis că vrea să-i devin soție!”

Georgiana si soțul ei, Rareș, si-au construit o relație frumoasa încă de pe băncile liceului. Artista era în clasa a 9-a, iar el în clasa a 12-a, iar atunci când s-au întâlnit prima oară, după prima zi de liceu, a fost dragoste la prima vedere. “Povestea noastră de dragoste se aseamănă cu poveștile de dragoste din basme. Eu eram pe clasa a 9-a, iar soțul meu pe clasa 12-a. Eram în primele zile de liceu când entuziasmată alături de noii mei colegi dar și de prieteni ieșeam de la școală. Pe drum, la un colț de stradă m-am intersectat cu un băiat foarte drăguț, blond cu ochii albaștri, parcă era un actor de la Hollywood. Nu-l văzusem niciodată, deși locuiam în Gherla de o viață. Din prima cred că m-am îndrăgostit de el. Partea amuzantă e că părinții noștri erau prieteni de familie dar eu nu le cunoșteam băiatul. Îmi doream să aflu cine este dar nu prea aveam cum, nici cei din anturajul meu nu-l cunoșteau. După câteva zile a făcut rost de id-ul meu de messenger, pe acea vreme era în vogă, și am început să vorbim. De la prima noastră întâlnire mi-a zis că vrea să-i devin soție! El știa tot despre mine. Eu, copilă, am luat totul ca pe o joacă.”, povestește artista despre “prima întâlnire” cu soțul ei.

Păreri?

112 Post Views

Ai ascultat noile remix-uri Tembleque?

Aflată într-o continuă ascensiune internațională, Tembleque se bucură deja și de primele variante de remix, acestea fiind realizate de către Marc Rayen și John Deeper. Piesa a fost difuzată, până în acest moment, īn țări precum SUA, Canada, Germania, Austria, Elveția, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Australia și Noua Zeelandă.

Lansarea piesei a fost īncununată, īncă din primele ore, cu rezultate foarte bune īn digital – Tembleque fusese deja adăugată in playlist-urile editoriale Spotify din Germania, Italia, Danemarca, Polonia, Elveția și Romānia. Piesa a crescut din ce īn ce mai mult īn digital, iar īn cāteva zile Romānia a fost depășită de alte țări, precum Germania, Statele Unite ale Americii și Italia. Chiar și īn acest moment, Germania se menține pe primul loc īn topul țărilor din digital, Tembleque având, astăzi, peste 238.000 de stream-uri în Spotify. Iar, în ceea ce privește cifrele din YouTube, piesa a trecut recent de pragul de un milion de vizualizări.

NOSFE și-a făcut simțită prezența preponderent cu SATRA B.E.N.Z. – cei care au adus stilul de muzică trap īn Romania. Cifrele acestui fenomen au fost doar īnceputul a ce avea să urmeze din punct de vedere al vizualizărilor. Lansată īn 2016, Șatra se īntoarce a avut 16.000.000 de views pe YouTube, vreme īn care din ce īn ce mai mulți au fost influențați și au avut curaj să īși īnceapă o carieră īn trap. Preponderent proiectată ca un outlaw al industriei, trupa fost rampa de lansare prin care artiștii au lansat individual și proiectele personale.

Piesele cu care NOSFE s-a auzit pe radio au fost File De Poveste (feat Raluca), Lamare si Brasil. Artistul a cochetat cu zona mainstream īncă de la Condimente, īn featuring cu Ruby, care a strāns 74.000.000 de vizualizări, succes care a determinat și un cooking show prezent pe platforma lui de YouTube. A adus īn trap acel vibe cu iz latino, imagine păstrată și conturată īn următorul hit, DAI, cu aproape 7.000.000 de vizionări.

Alexandra Stan este unul dintre artiștii romāni de top, binecunoscuți la nivel mondial pentru mai multe piese de succes precum Mr. Saxobeat, Lemonade, Get Back (ASAP) și diverse colaborări cu artiști precum Daddy Yankee, Mohombi, Inna, Havana. Cu aproape 1 miliard de vizionări pe YouTube, milioane de ascultători pe platforme de streaming și locuri de top īn topurile din īntreaga lume, Alexandra Stan este un nume cunoscut atāt īn Romānia, cāt și la nivel internațional, cu o carieră de peste zece ani, patru albume de studio, mai multe premii muzicale și discuri de platină.

Numele de Sak Noel este deseori alăturat panoului cu cei mai influenți și premiați DJ ai tuturor timpurilor din zona latină. Nominalizat īn cadrul Latin Grammy, cāștigător al IDMA, certificat īn nenumărate rānduri cu Discuri de Aur și Platină, considerat cel mai bun DJ din Spania și plasat pe primul loc īn UK Singles Chart, Sak Noel se bucură de o extinsă recunoaștere internațională. A colaborat, de-a lungul carierei sale, cu artiști precum Sean Paul, Lil Jon, Pitbull, Madonna și Maroon 5. Fusion-ul creat din muzica latino și cea electronică l-a poziționat pe Sak drept un pionier īn ceea ce privește acest gen muzical. Și, cel mai probabil, nu există club īn această lume care să nu īi fi dat, cel puțin o dată, play la una dintre piesele lu! crate de acesta. Recent, Sak Noel a creat și trend-ul de BARNATON, o īmpletire īntre cuvintele Barcelona și Raggaeton. Misiunea sa este aceea de a ajuta producătorii din țările latine să īși īmplinească visul – acela de a ajunge īn topurile internaționale.

Păreri?

87 Post Views