Tavi Benz lansează primul single din carieră: „Alone in the Cold”

A cântat în fața a 23.000 de oameni în cadrul unui meci al celebrei echipe Chicago Bulls, a câștigat Celebrations of Music, concursul de talente televizat de PBS și este campionul Illinois la înot, la categoria sa de vârstă. Tavi Benz cântă de zece ani și muzica este visul lui. „De mic copil am fost conștient de dragostea pe care o port pentru muzică și am început să mă dezvolt ca muzician și scriitor. Scriam adesea poezii și rime în caietele de la școală și mi-a plăcut întotdeauna să creez povești. Ceea ce îmi place cel mai mult atunci când compun este că-mi pot exprima gândurile, interesele și, nu în ultimul rând, îmi pot împărtăși pasiunile cu lumea. Pentru mine muzica este un mod de a mă conecta cu alți oameni și de a împărtăși cele mai intense sentimente cu ei”, povestește Tavi.

Artistul începe anul 2021 fericit pentru că lansează primul single din carieră, „Alone in the Cold”, cu un sound pop rock și un videoclip filmat pe străzile din Chicago. Compusă și produsă de către artist alături de Olivier Bassil și Brian Sheil, piesa „Alone in the Cold” este despre o prietenie ce treptat s-a transformat în mai mult. Protagonist în propriul său clip, Tavi joacă rolul unui băiat îndrăgostit care încearcă să o cucerească pe fata visurilor sale cu ajutorul muzicii. Însă iubirea apare în cele mai neprevăzute momente, iar inimii nu îi poți dicta pe cine să aleagă. Clipul subliniază prin imagini povestea frumoasă ce se înfiripă între ei, însă imprevizibilă ca un roller coaster.

„Cred că muzica este un dar de la Dumnezeu pentru omenire și un medicament pentru suflet. Atunci când am scris «Alone in the Cold», era din ce în ce mai frig, pe măsură ce semnele timpurii ale iernii începeau să apară. M-am uitat afară, la cerul gri din Chicago și m-am imaginat stând în zăpadă. Am avut o viziune despre cum un băiat aștepta o fată care nu mai avea de gând să apară la întâlnire și am simțit că trebuie să scriu despre asta. Uneori fetele se joacă cu inima și emoțiile tale și ajung să te facă să te întrebi care sunt adevăratele lor intenții, lăsându-te confuz și singur. Aceasta piesă este pentru oricine a fost vreodată uitat sau părăsit și s-a întrebat cum de a ajuns în acea situație”, povestește artistul.

În vârstă de doar 16 ani, Tavi este cântăreț, chitarist, actor și dansator. Iubește muzica, iar anii cincizeci sunt cei care îl inspiră. Artistul a luat lecții de dans, arte marțiale, lacrosse și tenis, dar principala lui pasiune rămâne muzica. În aprilie 2018 s-a calificat ca finalist la Festivalul de muzică San Remo Jr. Italia și a reprezentat Statele Unite la festival.

Păreri?

88 Post Views

Filme Animest pentru întreaga familie, disponbile online în România și Republica Moldova 📺

Vacanța s-a încheiat, dar pentru cei mai tineri iubitori de animație, aventura continuă! După succesul primei ediții Animest desfășurate exclusiv online, organizatorii celui mai mare eveniment autohton dedicat filmelor de gen au decis să prelungească experiența festivalului, oferind spectatorilor din România și Republica Moldova șansa de a urmări online, cele mai îndrăgite povești animate din secțiunea Minimest. Fascinante și educative, 8 filme premiate de juriile marilor festivaluri de profil vor face deliciul celor mici și vor transforma timpul petrecut în familie într-o adevărată aventură cinematografică. Selecția specială de filme Minimest online este acum disponibilă pe platforma de streaming a festivalului. Pentru a le urmări, spectatorii sunt invitați să achiziționeze bilete în sistem pay per view, direct de pe online.animest.ro, sau de pe platforma de ticketing parteneră: https://eventbook.ro/program/animest-online.

Curajoase și înzestrate cu multă imaginație, personajele pe care copiii le vor descoperi în filmele Minimest disponibile online se vor dovedi o adevărată sursă de inspirație. Johan, protagonistul Beyond Beyond (r. Esben Toft Jacobsen), își vrea mama înapoi. Locuiește pe un vas, în largul mării, cu tatăl lui care crede că numai acolo sunt feriți de puternicul Rege Pană, care i-a răpit, într-o noapte, soția. Într-o zi, tatăl lui Johan trebuie să plece de-acasă, timp în care Johan începe o călătorie plină de peripeții în lumea Regelui Pană. The Great Bear (r. Esben Toft Jacobsen) spune povestea lui Jonathan, un băiețel foarte fericit să plece în vacanţă de unul singur la bunicul său. El crede că sora lui, Sophie, a crescut suficient! Jonathan e în stare de orice pentru a scăpa de mogâldeaţa atât de enervantă. Cum reuşeşte să scape de ea, Jonathan intră în bucluc: Sophie e răpită de un urs uriaş. Băiatul trebuie s-o găsească înainte de a fi prea târziu!

Julius din Get Santa (r. Jacob Ley) are 8 ani, trăiește într-un orfelinat și crede în Moș Crăciun. Până într-o zi când nu doar că-și pierde această credință, dar se pierde și pe sine însuși. Apoi, ceva bizar se petrece, iar dintr-o data Julius se trezește într-o lume magică. Foarte bizară este și lumea lui Torben, un măr ca oricare altul, care vrea să se menţină perfect, să arate impecabil. Marea lui ambiţie este sa ajungă în raft la supermarket, cel mai frumos şi delicios măr. Dar i se întâmplă ceva îngrozitor – se alege cu un vierme! Mărul și Viermele, regizat de Anders Morgenthaler și Mads Juul poate fi urmărit online, pe platforma de streaming Animest.

Agathe-Christine sau AC, cum îi place să-și spună, este pasionată de mistere. Imediat ce familia ei se mută

ANIMEST – Festivalul Internațional de Film de Animație

contact@animest.ro | alexandra@animest.ro

Facebook | Instagram | Website

0769 717 887

într-un oraș nou, ea nu caută să-și facă prieteni noi, ci își instalează biroul de detectiv în subsolul casei. Primul mister pare simplu de rezolvat, dar curând AC își dă seama că a intrat într-o situație de nebănuit. Next Door Spy (r. Karla von Bengtson) a fost inclus în selecția de lungmetraje Minimest a celei mai recente ediții a festivalului. Tot din selecția din 2020 vine și A Costume for Nicolas (r. Eduardo Rivero), povestea unui băiat de 10 ani, cu sindromul Down, căruia mama îi provoacă imaginația creându-i în fiecare an câte un costum de ziua lui. Într-o seară, băiatul descoperă cufărul lăsat de mama sa, care este de fapt un portal spre o lume fantastică, prin care Nicolas începe o aventură magică. El are misiunea de a salva un regat căruia i s-au furat toate visele și de a le arăta oamenilor că iubirea și bunătatea pot învinge orice bariere.

Primul film din seria animată regizată de Janno Poldma și Heiki Ernits, Lotte from Gadgetville este povestea unei cățelușe puse pe şotii, dintr-un sat de la malul mării ai cărui locuitori împărtăşesc o bizară pasiune pentru invenţii. În fiecare an cea mai bună invenţie este premiată într-o competiţie, iar cel mai respectat inventator este chiar tatăl lui Lotte, Oskar. Doar că anul acesta marele său rival, iepurele Adalbert, e gata de orice pentru a pune mâna pe premiu.

De fiecare dată când Lotte se uită la lună se întreabă cine locuieşte acolo. În Lotte and the moonstone, într-o noapte, două siluete înfăşurate în mantii încearcă să fure piatra magică adusă de unchiul lui cățelușei după o expediţie în munţi. Lotte recuperează piatra şi îşi dă seama că aceasta are puteri magice. Pentru a-i descoperi misterul, Lotte purcede într-o călătorie plină de aventuri.

În Lotte and the lost dragons, cel mai recent film din serie, cățelușa are acum o surioară pe nume Roosi. Karl Ratonul şi Viktor Peştele sunt cercetători veniţi în vizită în Gadgetville. Participă într-o competiţie de cântece folclorice şi ca să câştige trebuie să înregistreze cântecul celei mai vechi specii de animale, legendarii dragoni scuipători de flăcări. Lotte şi Rossi sar în ajutorul cercetătorilor.

Păreri?

741 Post Views

Piesa ”Flashbacks” a INNEI – pe locul 64 în top Shazam Rusia

Una dintre piesele incluse pe cel mai recent album lansat de INNA – “Flashbacks” este pe locul 64 pe Shazam Rusia.

Compusă de Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alexandru Cotoi, David Ciente, Luisa Luca și Elena Alexandra Apostoleanu, piesa a cucerit publicul din Rusia și crește în clasamentul Shazam.

“Flashbacks” este inclusă pe albumul “Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco &Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei.

Cele 10 piese se numesc “Maza Jaja”, “Heartbreaker”, “One Reason”, “Flashbacks”, “You and I”, “Beautiful Lie”, “Gucci Balenciaga”, “Sunset Dinner” și “Thicky” și pot fi ascultate aici.

Fanii au fost în Dance Queen’s House zilnic prin intermediul vlogurilor postate zilnic pe YouTube-ul INNEI cu peste 6.2 milioane de abonați, dar și pe Instagram (2.9 milioane de followers) și Facebook (peste 10 milioane de fani). Vlogurile au fost traduse în engleză și spaniolă. Link aici

INNA este unul dintre cei mai de succes artiști români, cu o carieră internațională care include colaborări cu J Balvin, Daddy Yankee, Yandel, Pitbull, Farina, cu piese care au cucerit topurile din lume precum “Ruleta”, “Sun is Up”, “Hot”, “Cola Song”, “Iguana”.

Păreri?

70 Post Views

Las Olas lansează „In The End”

După ce a a lansat în 2020 primele două single-uri în această formulă, duo-ul Las Olas prezintă publicului „In The End”. Single-ul este un remake cool al renumitului hit „In The End” al trupei Linkin Park și îmbină sound-ul deep cu elemente EDM fresh ce te poartă printr-o călătorie în timp, plină de nostalgie.

„«In The End» este un hit pe care suntem mândri să îl readucem în atenția publicului, cu o nouă producție și un sound care pe noi ne caracterizează. Este prima piesă din acest an pe care o lansăm și avem o mulțime de alte surprize pregătite pentru voi, atât remake-uri, cât și producții proprii”, povestesc cei doi DJs.

Format din DJ SAVA și MD DJ, Las Olas este un nou proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good„ (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=UT6oeKGAwDQ&feature=youtu.be

124 Post Views

Iuliana Beregoi, artista fenomen care ocupa primele locuri in topuri cu muzica sa si cu filmele in care este protagonista

Iuliana Beregoi este o artistă completă, care a cucerit tinerii cu spiritul său fresh, muzica și vlogurile sale și filmele în care a jucat. Primul său single, Cum sună liniștea, s-a auzit pe radio imediat după lansare, unde a fost timp de 14 săptămâni în top 10 și trei săptămâni în top 3, însă a ocupat și primul loc, fiind una dintre piesele foarte apreciate de public. Pentru anul 2020, Cum sună liniștea ocupă locul 38 în top 100 Media Forest și se află în continuare în playlist-urile radiourilor.

“Sunt foarte fericită că piesa mea se aude peste tot, la toate radiourile. Mi se pare că trăiesc un vis și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă”, a spus Iuliana Beregoi.

Totodată, serialul LARA și filmul LARA – Aribelle și mâna destinului, a căror protagonistă este Iuliana, pot fi urmărite pe Netflix. LARA este primul serial românesc disponibil pe platforma de streaming video și ocupă locul patru în Filme populare pe Netflix.

Iuliana a intrat deja în studio și pregătește următorul ei single, dar și multe alte surprize gândite special pentru publicul ei. De asemenea, artista este extrem de activă pe conturile ei de social media, unde ține în permanență legătura cu urmăritorii ei, care sunt primii ce află noutățile legate de proiectele pe care le lansează.

Păreri?

165 Post Views

ANTONIA lansează single-ul “Taifun”

ANTONIA începe anul cu un nou single care se numește “Taifun”, o piesă de dragoste în limba română compusă de Alex Velea și Theea Miculescu și produsă de Răzvan Matache.

În videoclipul oficial cu care a fost lansată piesa, ANTONIA este o zeiță superbă și îl are alături pe Alex Velea și își cântă povestea de dragoste.

“Am lucrat pentru această piesă cu una dintre echipele mele preferate de la Golden Boy Society și cu Theea Miculescu, o compozitoare extraordinară. Când lucrez cu Alex este super chimie, evident, și din punct de vedere muzical, dar și pe set, la filmare. Abia așteptam să lansez această piesă, o aveam de ceva timp pregătită. Mulțumesc NGM Creative pentru video, m-am simțit minunat, mai ales pentru că Alex a fost alături de mine.”

Regizorul videoclipului este Bogdan Păun, DoP Alexandru Mureșan, conceptul Andra Marta și Chris Poszet, toți din echipa NGM Creative, iar producția video Loops Production. De look-ul Antoniei s-au ocupat Cristina Crăciun (styling), Ema Uta (make-up), George Cozma (hair).

Anul trecut, ANTONIA a lansat “Rebound”, tot o piesă cu mesaj de dragoste, pop, cu influențe R&B, dar și “Como ¡Ay!”, videoclip în care invitat special este Alina Ceușan și “Muți”, video filmat în propria casă în timpul carantinei.

Păreri?

115 Post Views

Bucharest Playhouse, O Şcoală Ca Afară– Educaţie teatrală la un alt nivel

După o carieră de succes în lumea actoriei la nivel național cu roluri în filme și seriale de succes, precum “Pariu cu Viața”, “Arestat la domiciliu”, “Palatul Pionierilor”, 8 ani ca actor în teatrul românesc, Costin Cambir a urmat calea străinătății, studiind în SUA (unde a urmat cursurile Ivanei Chubbuck) și Londra ( actor al Identity School of Acting). Actorul cu experienţă internaţională la activ a revenit recent în România, unde va deschide, în curând, o școală inspirată de metodele internaționale de învățare care i-au pregătit pe Halle Berry, Charlize Theron, Brad Pitt, Benedict Cumberbatch, John Boyega, și adunate într-un curriculum complex, cu elemente formale și non-formale, de dezvoltare artistică și personală continue.

Bucharest Playhouse – O Şcoală Ca Afară, așa cum îi place fondatorului ei, Costin Cambir, să o denumească – va fi spațiul unde toate abilitățile necesare în actorie vor fi duse la un alt nivel și ce reprezintă un plus valoare pe piața de profil.

Bucharest Playhouse își dorește să fie o școală profesionistă part-time de actorie din România, a cărei catedră este formată exclusiv din actori educați peste hotare. Ne propunem să predăm un curriculum inspirat din marile centre educaționale din vest, Londra și Los Angeles, care să se adreseze oricui își dorește să învețe tainele acestei fascinante meserii.  Studenții pot aplica la audiții indiferent de pregătire, experiență sau vârstă. Cursanții admiși vor fi bine antrenați fizic, preciși mental și ghidați în a-și cultiva curiozitatea în toate domeniile cunoașterii naturii umane. Modul după modul aceștia vor fi întâmpinați de diverse metode predate în Occident, pentru a li se permite să își aleagă și descopere singuri un stil propriu și personal, cu care să fie capabili să construiască un rol fermecător și credibil, indiferent de mediul interpretării. Bucharest Playhouse va organiza anual un showcase de vară și un filmcase de iarnă, într-unul din teatrele, respectiv cinematografele din București, unde vor fi implicați 100% cursanții BPH.“ declară Costin Cambir, fondatorul Bucharest Playhouse – Bucureşti.

Primele audiții vor avea loc în luna martie pentru primele două grupe a câte 12 studenți. 

Pentru mai multe info și pentru înscrieri, vizitează site-ul www.bucharestplayhouse.ro şi pagina oficială de Facebook – https://www.facebook.com/bucharestplayhouse.

Grăbește-te să prinzi un loc între primii cursanţi ai inovatoarei școli de actorie din România, Bucharest Playhouse!

Costin Cambir este fondatorul școlii și organizației culturale Bucharest Playhouse. A studiat actoria în București, Los Angeles și Londra. Are douã licențe în Arta Actorului, absolvind în 2008 Universitatea Spiru Haret la clasa Sanda Manu, apoi în 2009 UNATC București la clasa Doru Ana, urmând cele două facultăți în paralel. A jucat în peste 200 de episoade în seriale românești, inclusiv în producțiile de succes Pariu cu Viața și Arestat la Domiciliu. Timp de 8 ani a fost actor angajat permanent al Teatrului din Târgovişte, unde a urcat pe scenã în zeci de spectacole. În 2015 a reprezentat România în calitate de actor în rol principal la Festivalul Internațional de Film  „Sundance” din SUA. După această experiență americană, a plecat la studii în Los Angeles, la studioul Ivanei Chubbuck, celebra profesoară de actorie care le-a fost mentor lui Brad Pitt, Jim Carrey, Charlize Theron, Halle Berry, Sylverster Stallone și mulți alții. Mai târziu, a fost admis în Londra la Identity School of Acting, cea mai prestigioasă școală de actorie part-time a Regatului Unit, unde a petrecut doi ani sub îndrumarea unor profesori de top din lumea teatrului englezesc.

Păreri?

71 Post Views

Lucian Iordache lansează remixul oficial la piesa Amna și George Hora – “Încrederea”

“Încrederea” este o piesă compusă de George Hora, tot el semnând și producția, mixul și masterul.

Lucian Iordache vine cu un remix oficial , aducand ritmuri noi acestei piese semnate de Amna si George Hora.

Iată ce declară Lucian Iordache despre remixul lansat oficial: “Mă simt mândru că am avut oportunitatea de a lucra cu George Hora pentru acest remix, de mic l-am apreciat , atat pe producătorul George Hora, cât si pe artistul în sine George Hora. Despre Amna pot spune că este o artistă cu o voce remarcabilă în România, iar piesa lor ‘Încrederea’ m-a făcut sa mă văd pe mine , prin relațiile anterioare. Felicitări amândurora pentru aceasta piesă , și sper ca nici remixul meu să nu fie mai prejos!”

Lucian Iordache este un producător de 30 de ani din Târgu Jiu care are mai multe remixuri pe Youtube alături de DJ Marvio!

Păreri?

132 Post Views

Mihai Alexandru și Miriam, colaborare specială de iarnă

Chiar dacă afară este iarnă și sunt multe grade sub minus, unii dintre noi iubesc anotimpul alb de care sunt inspirați.

Este și cazul compozitorului Mihai Alexandru care lansează tinere talente pe bandă rulantă și unele dintre artistele lui a lansat o piesă de iarnă și a filmat un videoclip în zăpadă la munte. Este vorba de tanara solista Miriam Stoica care a lansat mai multe piese speciale printre care și “Iarnă E Atât de Caldă”.

“Miriam este una dintre cele mai muncitoare vedete din pepiniera mea (Al Mike Pepiniera). Întotdeauna este minuțios pregătită din toate punctele de vedere, atunci când lucrăm împreună. Așa e firea ei, îi place să facă totul perfect dar ajutorul cel mai mare vine din partea profesoarei de canto Alina Roșca de la Școala de Arte – Vox Apollo din Ploești, cea care se ocupă de evoluția ei pe toate planurile artistice”, spune Mihai Alexandru.

Interesant este că Alina Roșca, profesoara de canto a lui Miriam, nu este altă decât cea cu care au început studiile și copiii lui Mihai Alexandru și ai Nicolei, la Liceul de muzică George Enescu din București. Însă să ne întoarcem la piesa de iarnă lansată împreună, “Iarnă E Atât de Caldă”. Videoclipul a fost filmat într-un peisaj de vis din munții Bucegi, dar în condiții vitrege cu vânt și frig. Aici, Valentin Stoica, tatăl lui Miriam, cel care apare la un moment dat și în clip, a rugat insistent echipa de filmare să termine cât mai repede, fiindu-i milă de fetița lui. Norocul a fost că filmările erau deja pe final.

Videoclipul a fost filmat în luna decembrie, în frig, într-un peisaj de vis pe Munții Bucegi, unde au ajuns cu niște mașini 4×4 închiriate.

Prima întâlnire dintre cei doi o să-i rămână în amintire toată viața micuței artiste, Miriam, care știa că trebuie să-i lase o impresie impecabilă compozitorului, și a făcut tot ce-a putut să-și ascundă emoțiile. Însă, când a plecat din studio-ul lui Mihai și a ajuns la mașină, de emoții, fetița a izbucnit într-un plâns eliberator.

Păreri?

100 Post Views

Leony lanseaza ”Faded Love”, o piesa de dragoste care va electriza inimile indragostitilor

În noul an, Leony deschide lista pieselor de dragoste cu Faded Love, o melodie care va face inimile ascultătorilor să vibreze. Cu influențe prezente dintr-o piesă atât de cunoscută vouă, aceasta este o declarație sinceră a unei iubiri care pare fără sfârșit.

Regretele pentru el sunt așternute în versurile I can’t forget your perfume / It all reminds me of you / Oh, will I ever make it out, out?. De asemenea, sunt descrise sentimente și rugăminți intense de întoarcere, de împăcare. Come and set me free / (…) I’m falling apart a faded love sunt cuvintele care, mai presus de orgoliu, înving și îi vor convinge pe cei care rezonează cu piesa să-și recunoască în sfârșit sentimentele, dacă nu au avut curajul să o facă până acum.

Originară din Germania, Leony este cântăreață și compozitoare, cunoscută la nivel internațional pentru piesele sale care au făcut înconjurul lumii. Artista a îmbrățișat muzica de la o vârstă fragedă, luând lecții de pian și chitară, aproape în același timp în care învăța să și meargă.

Leony are o audiență lunară de peste 5 milioane și jumătate de ascultători pe Spotify, cele mai cunoscute piese ale sale fiind Paradise cu 43.7 milioane de stream-uri și Far Away from Home (feat. Leony), cu 42.8 milioane de stream-uri.

Păreri?

173 Post Views