Alexandra Stan a câștigat procesul împotriva avocaților

Alexandra a încheiat un contract de asistență juridică cu avocații din cadrul Zamfirescu, Racoti & Partners (ZRP) pentru a o reprezenta în dosarul penal îndreptat împotriva fostului său impresar.

Casa de avocatură a susținut, în presă, că artista nu ar fi achitat în întregime onorariul datorat. În realitate, Alexandra Stan nu a fost de acord cu suma stabilită ca onorariu, cu atât mai mult cu cât aceasta fusese comunicată doar cu o zi înainte de procesul cântăreței. Astfel a început executarea silită în două dosare de executare deschise la BEJ Cojocaru Bogdan.

Alexandra Stan a făcut contestație la executare și a câștigat în mod definitiv. Mai mult, s-a dispus și întoarcerea executării; prin urmare, ZRP trebuie să restituie artistei sumele de bani nelegal executate în Dosarul executare nr. 582/2017.

Cu toate că nu își dorește să atragă atenția asupra ei prin viața personală, cântăreața luptă pentru dreptate și nu acceptă să fie acuzată de nerespectarea unor angajamente nediscutate.

Ținând cont că s-a făcut dreptate, Alexandra Stan se poate întoarce liniștită în studio unde lucrează deja la noi piese pe care le va lansa în curând pentru fanii ei internaționali.

Păreri?

„Compulsion” a câștigat trofeul „Lună Plină” 2017

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină a luat sfârșit duminică, 13 august. Timp de patru zile, Biertanul a fost vizitat de mii de cinefili pasionați de filme de gen. Câștigătoarele trofeelor acestei ediții – în urma votului spectatorilor, care au înfipt țăruși de lemn în inima titlului favorit – au fost lungmetrajul Constrângere/ Compulsion, regizat de Gonzalez Angel, un inconfortabil debut spaniol despre o tânără care realizează că iubitul ei nu este deloc ceea ce pare, și scurtmetrajul Holy F__k, regizat de Chris Chalklen, una dintre cele mai atipice și comice exorcizări văzute pe marele ecran.

„Pentru ediția de anul ăsta am aceleași așteptări și speranțe ca pentru toate cele care au trecut: să se simtă lumea bine, să se bucure de filme și de activități, să simtă că a meritat să se rupă de cotidian două-trei zile, pentru o vizită la Biertan”, spunea Oana Giurgiu, directorul festivalului, la începutul acestei ediții. Vorbele ei s-au adeverit, la ediția din acest an, mii de oameni au venit din toată țara, dar și din străinătate, și s-au bucurat de filme, activități și momente de relaxare. În zilele de weekend sălile s-au umplut până la refuz iar numărul spectatorilor pe tot festivalul a crescut cu 60% față de anul trecut. De asemenea, interesul localnicilor pentru eveniment a crescut și el, anul acesta fiind prezenți cu 20% mai mulți săteni față de anul trecut.

Alături de filmele din competiție, proiecțiile speciale au avut și ele mare succes. Grădina Melies a fost plină pentru cine-concertul CelloFun, Femeia în Lună, iar Irina Margareta Nistor, aflată pentru prima oară la festival, a fost vocea naratorului. Filmul românesc The Wanderers, parțial filmat la Biertan și proiectat tot în Grădina Melies, în prezența echipei, a câștigat mulți fani, publicul declarându-se încântat de povestea cu vampiri din Transilvania în care Armand Assante a interpretat rolul principal.

Activitățile din afara programului de vizionări au fost și ele la mare căutare. Ambele escape rooms, The Dungeon și Inferno, au fost ocupate de dimineață până seara de curioși pasionați de puzzle-uri. O echipă a unei televiziuni de știri a intrat vineri noaptea în Inferno-ul amenajat de Escape My Room, cu intenția de a filma zece minute de atmosferă, și a ieșit de acolo abia o oră mai târziu, complet captivată de joc, doar după ce a reușit să dezlege misterul. 

Copiii prezenți la festival au declarat că abia așteaptă să facă 18 ani să poată intra la filme, iar până atunci au confecționat, cot la cot cu adulții, măști de groază, monștri, lampioane din pânză de păianjen și multe alte obiecte la Atelierele Fantastice. De asemenea, toate bicicletele puse la dispoziție de Transybike au fost luate la plimbare într-un tur al satelor săsești din împrejurimi. 

42 de oameni au participat la Ghost Hunt, împărțiți în 12 echipe. „Am doi concurenți, sunt soț și soție, dar fac parte din echipe diferite și de două zile nu-și mai vorbesc, ca să nu scape indicii”, povestea Andrei Aroneț, cel care de cinci ani de zile gândește secretul Proiecționistului Posedat și ascunde indicii prin Biertan.
Anul acesta selecția filmelor a fost semnată de criticul de film Cătălin Mesaru, care a ales dintr-un total de 1500 de filme înscrise un total de 10 lungmetraje și 19 scurtmetraje.

„O ediție de succes se simte din prima zi, din energia oamenilor, din reacțiile lor când ies de la filme sau când participă la activități. E formula magică a unui festival mic: lucrul făcut cu drag e primit cu drag”, spune Oana Giurgiu.

Ce părere aveți? Merita?

Fosta concurentă X Factor, Letty (Letiția Roman) a câștigat concursul Biggest Talent Las Vegas 2017

Letty (Letiția Roman), vocea care a cucerit juriul X Factor în anul 2016 și pe cel de la Next Star în 2013, a câștigat, săptămâna trecută show-ul Biggest Talent ținut la Las Vegas, după ce anul trecut câștigase bursa de școlarizare de 5000 de dolari în cadrul concursului WCOPA (Los Angeles).

“Experiența trăită în Las Vegas este cu siguranță cea mai frumoasă de până acum. Oameni calzi, primitori de un profesionalism aparte .M-am simțit ca o adevărată vedetă și am fost foarte fericită când s-a anunțat câștigătorul și mi-am auzit numele”, a declarat Letty.

Cariera artistică a lui Letty a avut un mare salt odată cu lansarea melodiei “Closer”, în colaborare cu Marcel Pavel, la vârsta de 12 ani, fiind o dovadă incontestabilă a talentului său muzical. În 2015 a lansat cinci piese.

Așadar, acestea fiind spuse, vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Oregon Park a castigat premiul “Cel Mai Bun Ansamblu de Birouri pentru Servicii BPO/ SSC in Bucuresti”

Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust a castigat premiul “Cel Mai Bun Ansamblu de Birouri pentru Servicii BPO (Business Process Outsourcing) / SSC (Shared Service Outsourcing) din Bucuresti” pentru cel mai recent proiect al sau, complexul Oregon Park, in cadrul celei de-a treia editii a “Romanian Outsourcing Awards for Excellence”. Premiul a fost ridicat joi seara, in cadrul ceremoniei de decernare de la hotelul JW Marriott din Bucuresti, de catre Florin Furdui, Country Manager Portland Trust.

Distinctia este oferita proiectului de birouri din Bucuresti care a reusit sa ofere cel mai sanatos, placut si productiv mediu de lucru pentru industria BPO/SSC. Proiectele care au concurat cu Oregon Park in aceasta categorie au fost AFI Park si Gara Herastrau, ansamblu dezvoltat de GlobalWorth Real Estate Investment. Oregon Park, al saselea complex de birouri dezvoltat de Portland Trust in Romania, este la prima nominalizare si la primul premiu castigat.

“Suntem foarte bucurosi sa primim acest premiu, care reprezinta o recunoastere a standardelor de inalta calitate ale muncii depuse pentru realizarea Oregon Park. Ceea ce ne diferentiaza fata de alte proiecte de cladiri de birouri „verzi” de clasa A din Bucuresti este accentul pe consumul redus de energie, designul deosebit imbinat cu o pozitie ce ofera acces usor atat cu masina, cat si cu mijloacele de transport in comun si o zona generoasa dedicata spatiilor verzi. Acest proiect a fost construit pentru a se situa peste standardele pietei autohtone, prin implementarea unora dintre cele mai performante masuri de sustenabilitate si eficienta energetica de la ora actuala: de la sistemul geotermal de pompe de caldura, care genereaza economii de peste 30% la costurile cu energia pentru incalzire si racire, la lifturile cu sistem inteligent de control al destinatiei (DCS) si iluminarea cu lampi LED de ultima generatie, la interior si exterior”, a declarat Florin Furdui, Country Manager Portland Trust Romania. „Alaturi de locatie, un alt atu al proiectului, este, dupa parerea noastra, atentia dedicata peisagisticii si spatiilor verzi, care reprezinta 30% din suprafata totala a proiectului. Crezul nostru este ca o cladire moderna trebuie sa creeze un mediu placut, unde oamenii sa se relaxeze in spatii special amenajate dar si sa lucreze la capacitate maxima in ambianta stimulanta a birourilor”, a completat Florin Furdui.

Cele trei cladiri care alcatuiesc ansamblul Oregon Park sunt concepute dupa recomandarile BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology) pentru calificativul „Excelent”. In ceea ce priveste spatiile comerciale, proiectul pune la dispozitia chiriasilor o serie de facilitati: o cafenea “1 Minute”, conceputa dupa cel mai modern concept al acestei marci, un restaurant din reteaua “Stradale”, care se remarca prin amestecul de ambianta relaxata cu deliciile culinare preparate de catre Chef FOA, o clinica medicala “Medicover” si un punct bancar al BCR. In viitor, la parterul cladirii C vor fi deschise si alte unitati comerciale precum si o gradinita pentru copiii angajatilor.

“Acest premiu este inca o dovada a unicitatii proiectului Oregon Park. Dezideratul nostru, la Portland, este de a le oferi chiriasilor cele mai bune conditii pentru angajatii lor la costuri considerabil reduse din punct de vedere energetic. Consider ca Oregon Park se va alatura curand galeriei celor mai titrate proiecte ale noastre, alaturi de Floreasca Park!”, a conchis Florin Furdui.

Oregon Park este situat pe Șoseaua Pipera, in partea de nord a Bucurestiului, si va include trei cladiri de birouri ce vor ocupa o suprafata totala de 72.000 m2. Cladirea A are 21.000 m2 si a fost inchiriata in totalitate de compania Oracle. Cladirea B a fost finalizata in luna ianuarie a.c si ocupa 24.000 m2 , din care 14.000 sunt deja inchiriati. Cladirea C va ocupa 24.000 m2 si are ca termen de finalizare al treilea trimestru din 2018.
Gala “The Romanian Outsourcing Awards for Excellence” certifica si celebreaza succesul celor mai importante companii din domeniul serviciilor profesionale de externalizare: BPO, ITO si SSC din Romania. Evenimentul este organizat de Outsourcing Today. La ceremonia de pe data de 11 mai a.c., au participat aproximativ 100 de reprezentanti importanti ai Guvernului Romaniei, ai mediului de business si ai societatii civile precum si lideri din industria serviciilor de outsourcing. Toate aplicatiile au fost notate de un juriu format din nume recunoscute ale mediului de afaceri, Guvernului si societatii academice.

Asadar, acestea fiind spuse, va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Nationala Artistilor Fotbalisti a castigat in Rusia meciul cu Turcia!

Temisan, unul dintre membrii fondatori ai echipei si portarul Nationalei Artistilor, marturisiri de pe teren: “In 1991 am primit un gol de la Eros Ramazzotti!”

Au plecat optimisti in Rusia si sunt pregatiti sa lupte pentru aur! In aceste zile se desfasoara Campionatului Mondial Art Football 2016, la Moscova, unde Nationala Artistilor Fotbalisti a castigat cupa in 2014. De fapt, echipa s-a bucurat de 3 ani de podium, caci a iesit vice-campioana in anul 2013, apoi artistii romani au fost campioni mondiali in 2014, iar in 2015 s-au clasat pe locul al treilea.

Ieri la ora 14.00 a avut loc primul meci al Nationalei Artistilor Fotbalisti, terminat cu o victorie pentru Romania care a invins Turcia cu 3-1! Meciurile live pot fi vazute pe http://art-football.com/news/422/

Mare motiv de bucurie si de mandrie pentru reprezentantii Romaniei la Moscova. Pentru meciul cu Turcia a Echipei Nationalei Artistilor Fotbalisti s-a folosit Primul 11 al Romaniei. Echipa a fost compusa din: Portar – Aurelian Temisan

Fundasi – Lucian Ghimisi, Ghedi Kamara, Mircea Branzei si Rares Varniote

Mijlocasi – Andrei Stefanescu, Daniel Chirita, Mateiu Andrei si Valentin Stan

Atacanti – Marius Mitu si Cristian Dumitrache

Rezerve: Paul Gheorghe, Lixandru Florin, Yurchevici Marian, Beniamin Cioanta, Florin Moise, Cornel Păsat, Dan Cruceru. (Portar)

Anul acesta, echipa condusa de fostul international Daniel Chirita este pregatita pentru o noua lupta contra celor 16 tari participante la competitie.

“Primul meci, prima VICTORIEEE !!! Romania – Turcia = 3 – 1

Asezarea in teren si viteza de reactie sunt doua dintre atuurile noastre.

HAI ROMANIAAA !!!”, a scris Temisan pe Facebook, imediat dupa victorie. De altfel, artistul care a lansat recent un single cu Ralflo, “Cand nu esti a mea”, care se bucura de succes si aprecieri, a facut cateva marturisiri de pe teren. Temi este si unul dintre membrii fondatori ai Nationalei Artistilor Fotbalisti, care dateaza din anul 1991, alaturi de Mihai Lazar, Presedintele asociatiei, si Gigi Gheorghiu.

“Meciul cu Turcia nu a fost deloc un meci usor. Ne-am grabit noi, intre timp s-a intarit si echipa Turciei fata de acum doi ani cand ne-am intalnit cu ei. Am luat si doua cartonase rosii in meciul de ieri, respectiv Mircea Branzei (fost dansator la “Surprize, Surprize” si component al trupei Blue Eyes) si Florin Moise, Dj Moise. Ei nu vor juca in meciul cu Italia. In rest, savuram victoria, vom mai avea doua mari pierderi pe data de 31 mai, Andrei Stefanescu care vine in tara, pentru ca prezinta finala de la iUmor, si Lucian Ghimis, care pleaca azi si se intoarce dupa meciul cu Italia, pentru ca are spectacol la Bucuresti. Amandoi se intorc la meciul cu Olanda din data de 2 iunie”, spune Temisan.

Cand a fost infiintata Nationala Artistilor Fotbalisti?

“Nationala a fost infiintata in 1991 de catre Mihai Lazar care e in continuare Presedintele Asociatiei de fotbal a artistilor, se numeste Nationala Artistilor Fotbalisti din Romania, de mine si de Gigi Gheorghiu, deci suntem trei membri fondatori. Eu sunt cel mai vechi dintre ei care mai sunt si in teren. Gigi nu mai joaca de peste 10, Nea’ Mihai are peste 70, un an mai tarziu a venit in echipa si Adrian Enache, care nu ne-a insotit acum pentru ca are spectacole. Tin minte ca in 1991 am jucat prima data pe Ghencea, cu stadionul plin, cu artistii din Italia, Eros Ramazzotti, Gianni Morandi – capitan (la noi fiind capitan pe acea vreme Dan Spataru) Luca Barbarossa ( care mi-a dat 4 goluri), Enrico Ruggeri, si ne-au batut cu 5-3. Portar fiind de pe atunci, Eros Ramazzotti mi-a dat un golJ!”, si-a amintit Temi.

Ce fac artistii dupa meci? Ne spune tot Temisan:

“Depinde de zi. De exemplu, azi (n.r.: ieri, duminica) suntem dupa meciul cu Turcia. Baietii sunt la relaxare, au voie o bere, maxim doua. Eu cu Rares Varniote si cu Alb Negru suntem intr-un club, trebuie sa facem sound check pentru ca avem cantare. Luni (n.r.: azi), Romania si Iranul vor sustine fiecare timp de cate o ora show-ul reprezentativ pentru tara lor. Dupa aceea, ne concentram doar pe meciuri…”

Daca cei din Nationala Artistilor Fotbalisti intarzie la antrenamnete, “exista amenzi pentru intarzieri care ustura la buzunar si nu vrea nimeni sa se intample chestia asta, desi pana acum au fost amendati doi artisti din Nationala. Sa speram ca ceilalti vor fi foarte atenti! Nu am cum sa le dau ocazia sa ma sanctioneze, pentru ca eu sunt foarte atent si il ascult pe antrenor, stiu ce inseamna spiritul de echipa, sunt foarte corect si foarte echilibrat. Am jucat handbal cand eram mai tanar si stiu ce inseamna sa asculti de un antrenor, mi-a placut sa ascult. Si de asta apar si rezultatele, pentru ca ascultam!”, a mai adaugat Aurelian Temisan.

Ascultati aici cea mai noua piesa a lui Temisan, o colaborare de exceptie cu Ralflo, o productie Sprint Music, in regia lui Richard Stan, care a ajuns deja la 200.000 vizualizari pe Youtube!

Felicitari, baieti! Ne faceti sa fim mandri ca suntem romani!

David Guetta a castigat al 3-lea premiu Billboard Music Award din cariera!

Cel mai apreciat si faimos artist de muzica electronica din lume, David Guetta, a castigat ieri premiul Billboard Music la categoria Top Dance/Electronic Artist!

Ceremonia a avut loc ieri noaptea in arena T-Mobile din Las Vegas. Acesta este al treilea premiu Billboard pentru David Guetta.

“This One’s For You”, imnul oficial UEFA Euro 2016, va rasuna pentru prima data live in cadrul unui concert gratis in Paris, “Champs de Mars”, pe data de 9 iunie, iar David Guetta si Zara Larsson vor interpreta piesa in ceremoniile de deschidere si inchidere a Campionatului European de Fotbal 2016, pe “Stade de France” in fata a peste 80,000 de suporteri, fiind transmis in direct in peste 130 de tari.

David Guetta este cel mai cunoscut DJ si artist din lume, cu 55 milioane de fani pe Facebook si 4 milioane de followers pe Instagram.

Castigand peste 23 de premii de-a lungul carierei, canalul lui David de pe YouTube este urmarit de 4,3 miliarde de oameni, popularitatea i-a adus 2 miliarde de stream-uri pe Spotify, iar albumele lui s-au vandut in mai mult de 9 milioane de exemplare.

Anticipand o vara extraordinara David Guetta va anunta deschiderea sezonului de petreceri in Ibiza cu legendarele petreceri FMIF! pe plaja Pacha (2 iunie-6 octombrie) si BIG in Ushuia (27 iunie-29 august).

Ai toate felicitarile noastre, David! Haideti sa dam play imnului oficial UEFA EURO 2016, David Guetta ft. Zara Larsson – “This One’s For You”!

https://www.youtube.com/watch?v=QKqP36nymV4

A fost creativa! Alexandra Badoi a castigat la tombola un ceas in valoare de 500 euro – Vedetele au admirat noua colectie de bijuterii Christina Diamonds! (POZE)

IMG_1704

Noua colectie de bijuterii Christina Diamonds, brandul cu notorietate pe piata de ceasuri si bijuterii, s-a lansat aseara cu mare fast intr-o locatie exclusivista din Capitala, la Chefs Experience. Vedetele au fost prezente in numar mare si au admirat bijuteriile pe care multe dintre ele le poarta deja, ceasuri cu diamante, bratari Collect cu talismane norocoase si personalizate, dar si inele si cercei cu pietre pretioase, diverse elemente care accesorizeaza bijuteriile in stil unicat.

Momentul cel mai captivant al evenimentului a fost crearea unui ceas Collect, prin personalizarea cu diamante si pietre pretioase, elemente ca fluturasi sau floricele, dar si litere si cifre. Dana Savuica a scris numele fiicei sale, Julie, si datele de 08 si 22. Vedeta a marturisit ca ceasul Collect fantezie il va face cadoul fetei sale pentru ca pe 8 decembrie aceasta implineste 22 de ani. Si alte vedete au scris numele lor si au adaugat cifra norocoasa. Fiecare a fost creativ si s-a jucat cu propria imaginatie, creandu-si ceasul dupa stilul personal. Cel mai apreciat ceas a fost cel al Alexandei Badoi, care a impresionat multimea cu spiritul traditionalist, si anume cu pietre pretioase in culorile tricolorului (rubin, safir galben si safir albastru).

Pentru ca a fost creativa si a realizat cel mai frumos ceas la concursul organizat ad hoc in cadrul evenimentului, prezentatoarea rubricii Meteo de la Antena 1, Alexandra Badoi, a castigat la final un frumos ceas Collect din piele alba, pe care il poate personaliza cu talismane dupa bunul plac. Ceasul bijuterie pe care l-a primit Alexandra Badoi este in valoare de aproximativ 500 de euro.

Ilinca Vandici a primit o bratara Collect din piele neagra din colectia Christina Jewelry and Watches 2016 si urmeaza sa isi imbogateasca colectia de ceasuri cu un frumos exemplar cu diamante.

Alina Eremia nu s-a dezlipit de fetita Giuliei

Incantata de inelele cu pietre semipretioase, Alina Eremia a combinat mai multe modele pe care cu siguranta le va purta pe deget la spectacole ca sa-i poarte noroc. Bucuroasa ca s-a intalnit in cadrul evenimentului cu Giulia Anghelescu Huidu, colega ei de breasla, care a venit impreuna cu fetita ei, Sabina Antonia, Alina Eremia a luat-o in brate pe micuta si nu s-a mai dezlipit de ea.

Valentina Pelinel a gasit cadourile perfecte de Craciun

Valentina Pelinel a fost printre primele vedete care au sosit aseara la frumosul eveniment Christina Diamonds. S-a indragostit pe loc de bratarile din piele cu talismane, asa ca stie ce cadouri ar putea face de Craciun.

Dana Savuica, Cristi Brancu si Oana Turcu, Raluca si Denisa Tanase de la Bambi, Ela Craciun, Cream – Claudia Pavel, Cristina Cioran, Paula Chirila, Natalia Mateut, Annes, Andreea Perju, Irina Mohora sunt doar cateva dintre vedetele care au fost invitate la lansarea noii colectii de bijuterii a brandului danez si care poarta produsele Christina Diamonds, precum ceasuri si bratari cu talismane personalizate.

Va las sa urmariti mai jos cateva imagini foto de la eveniment, apoi va astept cu pareri. Enjoy!