Anul 2017, un real succes pentru artistii Global Records

Anul 2017 a fost unul plin de reușite pentru artiștii Global Records și piesele lansate de aceștia.

Astfel că The Motans și Delia cu piesa “Weekend” au cucerit radiourile și televiziunile muzicale și conform Mediaforest, este piesa anului 2017, cu peste 23 de milioane de vizualizări.

“Nu mă așteptam, este o veste extraordinară și mulțumesc publicului pentru suport, radiourilor și televiziunilor pentru difuzare și Deliei pentru că a acceptat invitația mea de a cânta piesa “Weekend”, a declarat The Motans.

În topul celor mai difuzate piese din România în 2017, pe locul 2 se află Carla’s Dreams “Până la sânge”, pe locul 6 Delia cu Manache “Rămâi cu bine”, pe locul 8 Carla’s Dreams “Antiexemplu” și pe locul 11, INNA și Erik “Ruleta”.

De asemenea, cea de-a doua colaborare a lui The Motans cu un artist român – INNA pentru “Nota de plată” este pe locul 1 pe radiouri și televiziuni muzicale, cu peste 16 milioane de vizualizări pe YouTube.

Pe locul 3, se află Vanotek cu Eneli – ” Tell Me Who”, pe locul 5 Carla’s Dreams “Beretta”, pe locul 6 “Bolnavi amândoi” a Irinei Rimes, pe locul 8 Mira “Uit de tine” și pe locul 10 Blacklist cu Carla’s Dreams “Tequila”.

Cel mai recent single lansat de ANTONIA cu Connect-R – “Adio” în mai puțin de 24 de ore, a devenit locul 1 în Trending pe YouTube și se menține pe această poziție.

Păreri?

ANTONIA lansează primul single din 2018, “Adio”, un featuring Connect-R

Piesa se numește “Adio” și a fost compusă de Connect-R cu DJ Sava și produsă de Alex Cotoi, producătorul roman care a produs cele mai multe dintre hiturile Carla’s Dreams, câștigător al premiului Grammy cu piesa “Baddest Girl in Town” a lui Pitbull.

“Adio” este o piesă sensibilă, emoționantă, sinceră despre dragoste.

“Mă bucur pentru această colaborare cu Connect-R, un artist pe care îl apreciez. Îmi place mult ‘Adio’, o piesă cu feeling și versuri frumoase!”, a declarat ANTONIA.

“Adio” este o piesă la care țin foarte mult! Și mă bucur că o cânt cu Antonia! E o poveste despre adevăr sau mai bine spus despre frica de a spune adevărul! Cu siguranță se vor regăsi mulți în această piesă”, a declarat Connect-R.
Videoclipul piesei “Adio” a fost filmat și regizat de Khaled Mokhtar, cu care ANTONIA a colaborat de nenumărate ori pentru “Marabou”, “Greșesc”, “Milk and Honey” – GGirls.

De imaginea ANTONIEI s-au ocupat Alex Abagiu – make-up (Beauty District), Adonis Enache – păr (Endorphin Lab), Cristina Crăciun (styling).

În 2017, ANTONIA a lansat mai multe single-uri, “Dor de tine” (peste 9 milioane de vizualizări), “Iubirea mea” (peste 27 de milioane de vizualizări), “Amya” (peste 13 milioane de vizualizări), toate apreciate de fanii artistei, dar și două colaborări cu GGirls pentru “Milk and Honey” și “El Amor” cu Micke Moreno, un artisti fresh din Miami, semnat la Global Records Latin.

De curând, ANTONIA a fost inclusă în topul TC Candler al celor mai frumoase femei din lume și se află pe locul 11, devansând nume precum Monica Bellucci, Cara Delevigne sau Natalie Portman.

Anul acesta, ANTONIA va mai lansa și alte piese atât în limba română, cât și în engleză.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună videoclipul piesei “Adio”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Hit-makerii 3 Sud Est lanseaza primul single din 2016 – “Adio”

Tic Tac! Emotii! A sosit momentul sa ascultam un nou single 3 Sud Est. Se numeste “Adio” si este prima lansare a baietilor de anul acesta.

Single-ul “Adio” este lansat la un an de la mega-colaborarea cu INNA pentru hitul “Mai stai”, cu peste 10 milioane de vizualizari pe YouTube. Intre timp, baietii au lansat single-ul “Tic Tac”, au compus piese pentru alti artisti si au sustinut numeroase concerte. Ca si in cazul altor piese 3 Sud Est, single-ul “Adio” este compusa de catre Laurentiu Duta, alaturi de Viorel Sipos si Adi Colceru.

“Cu fiecare cantec lansat retraim aceleasi emotii. Parca ar fi prima piesa din cariera noastra. Speram ca v-am dat un fior sau ca v-am facut sa dansati sau sa visati cand ati ascultat ‘Adio'”, declara baietii.

Trupa 3 Sud Est a revenit in muzica in 2014 odata cu lansarea hitului “Emotii” – piesa anului in Romania, premiata in nenumarate randuri. Ulterior, au sustinut doua mega-concerte la Sala Palatului (2014, 2015) si numeroase concerte in tara si strainatate.

Asadar, va invit cu drag sa ascultam impreuna noul single 3 Sud Est, “Adio”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!