Corul Madrigal anunta lansarea noului album discografic Hora staccato

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță o nouă colaborare importantă în calendarul său discografic cu Casa de discuri Roton Music, prin lansarea albumului de muzică românească „Hora staccato”, dirijor Anna Ungureanu.

Plin de culoare și energie, „Hora staccato” întregește paleta discografică a celebrului cor, oferind publicului o colecție muzicală dinamică, inspirată din filonul folcloric românesc. Rezultatul sonor  îmbină sunetul inconfundabil al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu emoția și expresivitatea unor celebre creații cu temă folclorică.

Albumul „Hora staccato” este dedicat românilor din întreaga lume, motiv pentru care va beneficia de o prestigioasă lansare internațională, pe 29 noiembrie 2021, la Bologna, în Italia, cu ocazia Concertului Extraordinar susținut de Corul Madrigal pentru celebrarea Zilei Naționale a României.

„Încă de la înființarea sa, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a promovat constant, pe marile scene ale lumii, originalitatea și extraordinara vitalitate a melosului românesc, a tradiției muzicale autohtone, pusă în valoare de marii noștri compozitori. Așadar, suntem bucuroși că împreună cu partenerii noștri de la Roton Music putem oferi, în preajma Zilei Naționale a României, acest album special, produs la standarde acustice excepționale, cu cele mai frumoase și iubite lucrări inspirate din creația românească. Suntem siguri că playlist-ul acestui produs discografic semnat de Corul Madrigal îi va purta pe românii de pretutindeni „acasă” și îi va conecta prin simbolistica și căldura sa cu România.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Repertoriul special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, reunește pe compact disc o colecție de lucrări care pun în valoare creații naționale nepieritoare, aduse la lumină de mari compozitori români, de la Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Jora și Francisc Hubic, până la Marin Constantin, Cornelia Tăutu și Dan Mihai Goia.

Albumul discografic „Hora staccato” este al șaselea album lansat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” alături de Casa de discuri Roton Music, în decurs de un an, după cele trei dedicate sărbătorilor de iarnă – „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul album, precum și cele două produse discografice lansate cu ocazia sărbătorilor pascale 2021, „Ave Maria” și „Săptămâna Patimilor”.

Albumul „Hora Staccato” este disponibil pentru pre-comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și va putea fi achiziționat în curând și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica, benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și pe canalul YouTube.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Roton Music este una dintre primele și cele mai de succes case de discuri independente din România, fondată în anul 1994. În scurt timp s-au alaturat artiști precum Compact, Mădălina Manole și Laura Stoica, iar în 1996 Roton Music devine deja un brand recunoscut în industria muzicală românească. Prima colaborare internațională a venit în 1996 alături de ToCo, aceștia fiind urmați de artiștii străini precum DJ Bobo, Sylver, Ingrid și Armin Van Buuren, care au avut primele lor succese în topurile românești. Între 1996 și 2004, foarte mulți artiști români și-au început cariera la Roton Music – Akcent, Simplu, Voltaj, Hi-Q și Proconsul sunt doar câteva dintre nume sonore care s-au remarcat în lumea muzicală românească. Până în 2010, artiștii Roton Music, precum Akcent, Inna și Fly Project, erau deja nume cunoscute pe piața internațională, tendință care a continuat cu Antonia, Amna, Alexandra Stan, Radiokiller sau Manuel Riva.

Începând din anul 2020, Roton Music colaborează cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care a produs deja cinci albume, care s-au bucurat de un mare succes de public.

Păreri?

83 Post Views

Margareta Pâslaru lansează albumul Vibrații sufletești, în beneficiul Fundației World Vision România

La aniversarea celor 63 de ani creativi pe multiple planuri, Margareta Pâslaru lansesază în 2021 și albumul Vibrații sufletești, în beneficiul Fundației World Vision România. Este un album care include în 11 piese esența unei evoluții și crezul propriului motto după care doamna Margareta Pâslaru s-a ghidat în ultimele decenii: În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim ‘ numele’ spre binele altora.

Sărbătorirea celor 63 de ani de activitate neîntreruptă s-a desfășurat în etape, după cum urmează:

În primăvară, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu a omagiat-o pe Margareta Pâslaru prin organizarea expoziției retrospective ”Longevitate creatoare”. Apoi înregistrarea noilor compoziții proprii în Studioul Jolt si Andrei Kerestely pentru albumul ”Vibrații sufletești” care se lansează astăzi, 22 noiembrie. În toamna roditoare a vieții artistice, Margareta Pâslaru a fost onorată cu Premiul Academic și Trofeul UCIN pentru întreaga sa activitate, la Gala Anuală a Uniunii Cineaștilor din România.

Longevitatea creatoare devine testament artistic. Prin diversitatea albumului Vibrații sufletești depășim limite, din nou. Muzica ființei mele iese din tipare într-un circuit al iubirii de oameni. Pasiunea e acel ceva ce-ți dă putere, ca sorbind venin să crezi că-i miere., spune Margareta Pâslaru.

Albumul include trei mari compozitori care și ei susțin prin muzică copiii de la sate, Jolt Kerestely, Horia Moculescu și în memoriam George Grigoriu, prin donația fiicei sale Andreea Andrei. Mulțumirile se îndreaptă către invitații care au acceptat participarea pro bono la realizarea acestui album:

Să-l fericești – muzică și text Margareta Pâslaru
Serotonina ca o vacanță – muzică și text Margareta Pâslaru
Biserici închise – muzica Margareta Pâslaru, versuri Ana Blandiana, invitat special Andi Vasluianu
Vino la bunica – muzică și text Margareta Pâslaru dupa o tema de Boccherini
The power is down – muzică și text Margareta Pâslaru, duet cu Victor Apetrei
Cheia fericirii – muzică și text Margareta Pâslaru, cântă Angela Ioana Gheorghiu
Tehomir – muzică a capella Margareta Pâslaru, dedicație autorului Horațiu Mălăele
Iubiri platonice – muzica Jolt Kerestely, text Margareta Pâslaru
Balanța inimii – muzica Horia Moculescu, text Flavia Buref
Tangoul de sâmbătă seara – in memoriam compozitorul George Grigoriu
Darul de la Nașu’ – muzică populară

Întreg albumul ”Longevitate creatoare” poate fi ascultat pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/VibratiiSufletesti. Acesta va putea fi găsit și în benzinăriile partenere, începând cu 22 noiembrie 2021.

Despre Fundația World Vision România
Fundația World Vision România este o organizație neguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Suntem parte din marea familie World Vision International, prezentă în aproape 100 de ţări din întreaga lume. Lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Credem că toți copiii, indiferent că trăiesc la sate sau în oraşe, au dreptul la şanse egale de dezvoltare. De aceea desfăşurăm programe pe termen lung în comunități rurale, cu accent pe educaţie şi protecţia copilului, angajament civic, agricultură şi antreprenoriat rural.

Aducem nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și milităm pentru respectarea drepturilor lor. Propunem soluții de impact, testate în programele noastre, care știm deja că funcționează.

Păreri?

63 Post Views

Pianistul Adi Stoenescu lansează albumul de jazz Waking Light

 

Marți, 30 noiembrie, Adi Stoenescu Group lansează albumul Waking Light pe platforma Bandcamp. Este primul album sub nume propriu al pianistului bucureștean Adi Stoenescu și a fost înregistrat în iulie, anul acesta, împreună cu muzicieni din mai multe țări – România, Bulgaria, Spania. Pe lângă Adi Stoenescu (pian acustic și electric) din proiect mai fac parte saxofonistul Arnau Garrofé, bateristul Borislav Petrov, basistul Mihail Ivanov, dar și Marta Popovici care cântă pe piesa Underwater.

Materialul inclus în album este format dintr-o serie de compoziții create de Adi Stoenescu în ultimii opt ani, purtând amprenta tranziției de la orgă Hammond și pian electric la pian acustic. Noile piese reprezintă o continuare a ideilor componistice de pe albumul Landing on the comet (2017) al celor de la KRiSPER, trupă coordonată tot de Stoenescu. Sunt păstrate idei legate de structurarea surprinzătoare a părților muzicale dar e acordată o atenție mai mare momentelor solistice. Pe Waking Light limbajul muzical al grupului este unul mai apropiat de cel al jazzului american. Deși piesele conțin numeroase elemente indie, pop și rock, punctul de referință rămâne cel dat de improvizație și de interacțiunea spontană a instrumentiștilor pe scenă.

Adi Stoenescu este prezent deja pe albumele Allotropy (2016) cu Arcuș Trio, suita Titan cu Iordache (2019) și Landing on the comet (2017) alături de KRiSPER. A colaborat cu Iordache, The Jam Community, Paolo Profeti European Collective, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu, Nicolas Simion, Gianni Gagliardi, Daniel Torres, Laura Benedek’s 7th Sense, Marta Popovici & On The Fly.

“Mă bucur că am avut ocazia să aduc în acest proiect și muzicieni din afară, pentru că întâlnirile noastre mai rare au o forță aparte. Nu apuci să te plictisești de piese, ai mereu idei fresh de improvizație. În plus, pandemia a făcut mult mai palpitant procesul de înregistrare a albumului, pentru că a trebuit să organizăm totul pe un fundal de incertitudine constantă, a trebuit să improvizăm diverse soluții și asta m-a dus cu gândul, în mod ironic, chiar la compozițiile pe care le cântăm, unde fiecare a adăugat ideile proprii la partiturile propuse inițial.” – Adi Stoenescu
 
Adi Stoenescu Group a luat naștere în 2019 când pianistul român l-a cunoscut pe bateristul bulgar Borislav Petrov după un concert în clubul bucureștean Jazzbook. În ultimii trei ani trupa a participat la festivaluri precum Tam Tam Festival (Brașov), Transilvania Jazz Festival (Cluj), Green Hours Fest (București) și JazzTM (Timișoara).

Waking Light ne transmite viziune inteligentă și căldură colegială, confirmând ideea că muzica rămâne aceeași, iar timpul schimbă doar felul în care este exprimată și ascultată. – Berti Barbera
 
Muzica de pe Waking Light, uneori cerebrală, alteori groovy, amintește de sunetul modern al jazz-ului newyorkez, cu ritmuri ce conțin măsuri compuse, armonii complexe. – George Dumitriu

Ceea ce veți experimenta este o îmbinare fericită de elemente ce fuzionează la un nivel mai subtil, rezultatul fiind un jazz autentic, dar unul născut și crescut în altă parte decât în patria sa. Pianistul Adi Stoenescu dă dovada de multă melodicitate și emoție dar evită în același timp sentimentalismul inutil. – Alex Simu

Și ce tablou este Waking Light! Adi Stoenescu reușește mereu să dea sunetului său o viziune (…): mișcare grea browniană, un flux imprevizibil de note muzicale, acorduri, progresii și culoare puse laolaltă cu inspirație și pasiune, cel mai strălucitor panaș. – Andrei Bucureci

Albumul este produs în regim independent și se va lansa pe platforma Bandcamp în data de 30 noiembrie. Două single-uri de pe album pot fi ascultate deja pe YouTube sau Bandcamp:

Piese:
1. Hesitation I
2. Unfinished
3. Waking Light
4. Vapors
5. Sneaky Detective
6. Underwater
7. Rubato
8. Power Rangers
9. Hesitation II
 
Toate piesele compuse de Adi Stoenescu
Versuri de Marta Popovici la piesa Underwater

Păreri?

169 Post Views

Albumul “Achtung Baby” de la U2 a implinit 30 ani

Island Records, Interscope și UMe au anunțat o ediție aniversară pentru a sărbători 30 de ani de la lansarea albumului revoluționar al trupei U2, Achtung Baby”. Această ediție va include un vinil, atât în versiune standard, cât si deluxe, lansat pe 19 noiembrie, și un boxset digital cu 50 de piese, care va fi disponibil începând cu data de 3 decembrie 2021.

Acum treizeci de ani, Bono a descris „Achtung Baby” drept “sunetul a patru bărbați care taie copacul Joshua (The Joshua Tree)”. Albumul a câștigat un premiu Grammy pentru categoria Best Rock Performance și a devenit unul dintre cele mai semnificative albume ale anilor 90 și din cariera trupei U2.

Înregistrat pe parcursul a șase luni la Hansa Studio în Berlin și Windmill Lane în Dublin, „Achtung Baby” este al șaptelea album de studio al trupei U2. Produs de colaboratorii frecvenți, Daniel Lanois și Brian Eno cu Steve Lillywhite, „Achtung Baby” a fost șlefuit de Flood și lansat pe 18 noiembrie 1991. Single-ul principal a fost „The Fly”, urmat de alte patru track-uri mărețe: „Mysterious Ways”, „One, Even Better Than The Real Thing” și „Who’s Gonna Ride Your Wild Horses”.

Pentru a sărbători aniversarea albumului, trupa a colaborat cu artistul francez stabilit în Berlin, Thierry Noir (primul artist care a pictat pe Zidul Berlinului) pentru un exponat special la legendarul Hansa Studios în Kreuzberg. Acum treizeci de ani, trupa a colaborat cu Noir pentru o serie de mașini Trabant pe care a fost pictate artwork-ul albumului. U2 x THIERRY NOIR include un nou Trabant pictat în 2021, precum și o pictură murală exclusivă pe o porțiune din Zidul Berlinului.

Achtung Baby (30th Anniversary Edition) este disponibil acum pe vinil (standard și deluxe), împreună cu versiunile Achtung Baby (2018 Remaster) și Achtung Baby (Unter Remixes). Un boxset digital cu 50 de piese, dintre care 22 fiind pentru prima dată disponibile în format digital, va fi lansat pe 3 decembrie 2021.

Pre-comandă Achtung Baby (30th Anniversary Edition) aici: https://u2.lnk.to/ab30

Păreri?

68 Post Views

Snoop Dogg a lansat albumul “The Algorithm”

Snoop Dogg a lansat albumul “The Algorithm”. Compilatia contine piese impreuna cu Method Man, Redman, Nefertitti Avani, Eric Bellinger, Usher, Fabolous, Dave East, Malaya, Jane Handcock, YK Osiris, Blxst, October London, AUGUST 08, Ty Dolla $ign, Bino Rideaux, Ice Cube, E-40, Too $hort, Benny The Butcher, Jadakiss, Busta Rhymes, HeyDeon, Larry June, CHOC, DJ Cassidy, Mary J Blige, Battle Loco, Kokane, ProHoeZak, D Smoke si Wiz Khalifa. Albumul are 25 de piese.

Primul proiect al lui Snoop Dogg, de cand a primit postul de consultant executiv in departamentul creativ si strategic la Def Jam, reuneste legende din trecutul, prezentul si viitorul casei de discuri.

“Algorithm” este un album facut special pentru noul rol de la Def Jam”, a spus Snoop, adaugand ca “este despre artistii noi, dar si despre cei cunoscuti”. Avand o cariera de peste 20 de ani in industrie, artistul are foarte multi prieteni cu care a colaborat, iar noul proiect incearca sa reuneasca toti cantaretii.

Proiectul prezinta misiunea legendei din California prin care acesta incearca sa schimbe algoritmul modului in care ascultam muzica. Artistul doreste sa readuca emotiile in muzica zilelor noastre. “Este foarte mult talent pe acest album”, a declarat Snoop, adaugand ca: “sunt asa de multe genuri muzicale, care intrerup algoritmul deja creat”. “Acum, algoritmul iti spune ce si cum sa canti, dar nu iti spune si cum trebuie sa te simti. Algoritmul meu iti va oferi un sentiment, nu un sunet”, a mai spus Dogg.

Snoop Dogg este unul dintre cei mai cunoscuti artisti din lume, fiind in lumina reflectoarelor de peste doua decade. Acesta a lansat 19 albume studio, vanzand pese 40 de milioane de copii. Snoop a castigat 20 de premii Grammy si a ajuns pe primul in top-urile Billboard de nenumarate ori.
TRACKLIST

1.           Intro – Snoop Dogg
2.           Alright – Method Man & Redman ft. Nefertitti Avani
3.           No Bammer Weed – Snoop Dogg
4.           New Oldie – Eric Bellinger & Usher ft. Snoop Dogg
5.           Make Some Money – Fabolous & Dave East ft. Snoop Dogg
6.           Anxiety – Malaya
7.           Like My Weed – Jane Handcock
8.           Applying Pressure – YK Osiris ft. Snoop Dogg
9.           Go To War – Blxst & Snoop Dogg
10.         I Want You – October London
11.         GYU – AUGUST 08 ft. Ty Dolla $ign & Bino Rideaux
12.         Inspiration – Malaya
13.         Big Subwoofer – MOUNT WESTMORE, Snoop Dogg, Ice Cube, E-40 & Too $hort
14.         Murder Music – Snoop Dogg, Benny The Butcher, Jadakiss & Busta Rhymes
15.         Been Thru – HeyDeon
16.         Qualified – Snoop Dogg ft. Larry June & October London
17.         Everybody Dies – CHOC
18.         By & By – Jane Handcock
19.         Diamond Life – Snoop Dogg & DJ Cassidy ft. Mary J Blige
20.         Whatever You On – Jane Handcock
21.         Make It Last – Nefertitti Avani
22.         No Smut On My Name – Snoop Dogg ft. Battle Loco & Kokane
23.         Get My Money – Snoop Dogg ft. ProHoeZak
24.         Steady – Camino ft. D Smoke & Wiz Khalifa
25.         Outro – Snoop Dogg

Păreri?

77 Post Views

Kanye West a lansat varianta deluxe a albumului “Donda”

Kanye West si-a surprins fanii lansand editia deluxe a albumului “Donda”. Materialul discografic a cucerit topurile muzicale din 11 tari, incluzand SUA, UK, Australia si, pentru prima oara, a debutat pe primul loc si in Franta, Italia si Suedia. Albumul a fost ascultat la trei evenimente transmise live – pe stadionul Mercedes Benz din Atlanta și Soldier Field din Chicago – fiecare dintre acestea doborand recordurile globale ale Apple Music pentru transmisiuni live. Albumul “Donda” a aparut pe 29 august 2021.

Varianta deluxe contine 5 piese noi: “Up From the Ashes”, “Remote Control Pt. 2”, “Never Abandon Your Family”, “Keep My Spirit Alive Pt. 2” si “Life of the Party”. Ultima piesa este o colaborare cu Andre 3000 si a fost facuta publica de Drake la propriul radio, OVO Sound. “Never Abandon Your Family” a fost redata la evenimentul de pe 22 iulie din Atlanta, dar nu a fost lansata pe prima varianta a albumului.

Kanye West este un rapper, cantaret, compozitor, producator muzical, creator de moda si antreprenor American. Acesta a lansat 12 albume, toate avand un succes imens. West este printre cei mai apreciati muzicieni ai secolului XXI si este unul dintre cei mai bine vanduti artisti din toate timpurile, cu 32 de milioane de unitati vandute și 100 de milioane de descarcari in intreaga lume. El a castigat un total de 21 de premii Grammy, facandu-l unul dintre cei mai premiati artisti din toate timpurile. Trei dintre albumele sale au fost incluse si clasate pe lista actualizata din 2012 “500 Greatest Albums of All Time” a Rolling Stone.

TRACKLIST:

01 Donda Chant
02 Hurricane
03 Moon
04 Life of the Party
05 Off The Grid
06 Jail
07 Praise God
08 Come to Life
09 Believe What I Say
10 No Child Left Behind
11 Up From The Ashes
12 Remote Control pt 2
13 God Breathed
14 Lord I Need You
15 24
16 Junya
17 Never Abandon Your Family
18 Donda
19 Keep My Spirit Alive
20 Jesus Lord pt 2
21 Heaven and Hell
22 Remote Control
23 Tell The Vision
24 Jonah
25 Pure Souls
26 Ok Ok
27 New Again
28 Jesus Lord
29 Ok Ok pt 2
30 Junya pt 2
31 Jail pt 2
32 Keep My Spirit Alive pt 2

Păreri?

65 Post Views

Ronan Keating lansează albumul “Songs From Home”

Ronan Keating, celebrul artist irlandez care a definit de peste două decenii muzica pop, lansează albumul „Songs From Home”.

Albumul prezintă dragostea lui Ronan Keating pentru muzica irlandeză, precum și semnificația ei continuă în viața lui. Celebrând poezia și folclorul tradițional alături de piese contemporane, „Songs From Home” formează coloana sonoră supremă pentru povestea personală a lui Ronan.
Cu măiestrie, Ronan împletește poveștile nemaiauzite despre tinerețea sa și moștenirea muzicală substanțială a Irlandei.
Piesa „No Frontiers” este o colaborare elegantă cu artista Mary Black. „Raglan Road” oferă povestea unei iubiri legendare irlandeze, care este binecunoscută în orașul natal al lui Ronan Keating. Creat dintr-un poem de Patrick Kavanagh, Ronan cântă cu drag despre Drumul Raglan găsit în Ballsbridge, Dublin. „Summer in Dublin” este o altă melodie nostalgică pentru Ronan, care este recunoscută în inima comunității irlandeze. În timp ce cânta „Summer in Dublin”, Ronan își amintește de vara captivantă a anului 1990, chiar înainte ca Boyzone să ajungă la faimă și o mare parte din atenția Irlandei a fost concentrată pe Cupa Mondială.

De când a facut parte din una dintre cele mai de succes trupe de băieți din istorie, Ronan Keating și-a creat o carieră solo epică, cu 30 de single-uri consecutive în Top 10, 10 albume de studio și peste 20 de milioane de discuri vândute, a facut parte din juriul X Factor și The Voice din Australia si a jucat într-un spectacol foarte apreciat de pe West End. În mijlocul acestui succes impresionant, Ronan a revenit la rădăcinile sale cu „Songs From Home”, un album care surprinde și reprezintă în mod autentic viața dedicată muzicii.

01. Raglan Road
02. Into The Mystic
03. Where The Streets Have No Name
04. The Voyage
05. The Island
06. Summer In Dublin
07. Guiding Light
08. No Frontiers
09. The Blower’s Daughter
10. The Parting Glass
11. Heyday
12. Set In Stone

Păreri?

72 Post Views

Taylor Swift lansează albumul “Red (Taylor’s Version)”

Taylor Swift a dezvăluit astăzi, 12 noiembrie, mult anticipatul său album reînregistrat, „Red (Taylor’s Version)”. Dacă pe albumul original, lansat în 2012, sunt incluse 22 piese (incluzându-le pe cele de pe varianta deluxe a albumului), artista și-a surprins încă o dată fanii, iar noul album conține 30 de piese în total, printre care și piese în colaborare cu Chris Stapleton și Phoebe Bridgers, precum și un nou cântec cu Ed Sheeran.

Presa de specialitate, precum Rolling Stone, Independent si the Guardian, a lăudat albumul ca fiind mai profund și mai ambițios față de albumul original, devenind noul manifest mega-pop al artistei. „Aceasta este prima dată când veți putea asculta toate cele 30 de piese care trebuiau să fie incluse pe albumul inițial. Și hei, una dintre ele are chiar 10 minute (All Too Well)”, a spus Taylor.

„All Too Well” a fost și sursa de inspirație din spatele filmului de scurt metraj, care va fi lansat sâmbătă, 13 noiembrie, la ora 02:00 (ora României). Acest film face parte din campania de promovare a noului album și a fost regizat chiar de Taylor Swift. Artista apare în acest material cinematografic alături de actorii Sadie Sink (Stanger Things) și Dylan O’Brien (Teen Wolf).

Referitor la album, Taylor a mai adăugat: „Din punct de vedere muzical și compozițional, albumul “Red” poate fi comparat cu o persoană care are inima frântă. Pare că totul este împrăștiat, că este un mozaic de sentimente, care cumva ajung să se potrivească împreună la sfârșit. Am fost fericită, liberă, confuză, singură, devastată, euforică, dezlănțuită și chinuită de amintirile din trecut. Am intrat în studio și am experimentat cu diverși colaboratori mai multe linii melodice. Nu sunt sigură dacă faptul că mi-am așternut gândurile în acest album, faptul că am auzit mii de voci care au cântat versurile cu pasiune și solidaritate împreună cu mine sau, pur și simplu, faptul că a trecut timpul, dar ceva s-a vindecat pe parcurs”.

Red (Taylor’s Version) – Lista de piese
1. State Of Grace (Taylor’s Version)
2. Red (Taylor’s Version)
3. Treacherous (Taylor’s Version)
4. I Knew You Were Trouble (Taylor’s Version)
5. All Too Well (Taylor’s Version)
6. 22 (Taylor’s Version)
7. I Almost Do (Taylor’s Version)
8. We Are Never Ever Getting Back Together (Taylor’s Version)
9. Stay Stay Stay (Taylor’s Version)
10. The Last Time (feat. Gary Lightbody of Snow Patrol) (Taylor’s Version)
11. Holy Ground (Taylor’s Version)
12. Sad Beautiful Tragic (Taylor’s Version)
13. The Lucky One (Taylor’s Version)
14. Everything Has Changed (feat. Ed Sheeran) (Taylor’s Version)
15. Starlight (Taylor’s Version)
16. Begin Again (Taylor’s Version)
17. The Moment I Knew (Taylor’s Version)
18. Come Back..Be Here (Taylor’s Version)
19. Girl At Home (Taylor’s Version)
20. State Of Grace (Acoustic Version) (Taylor’s Version)
21. Ronan (Taylor’s Version)
22. Better Man (Taylor’s Version) (From The Vault)
23. Nothing New (feat.Phoebe Bridgers) (Taylor’s Version) (From The Vault)
24. Babe (Taylor’s Version) (From The Vault)
25. Message In A Bottle (Taylor’s Version) (From The Vault)
26. I Bet You Think About Me (feat. Chris Stapleton) (Taylor’s Version) (From The Vault)
27. Forever Winter (Taylor’s Version) (From The Vault)
28. Run (feat. Ed Sheeran) (Taylor’s Version) (From The Vault)
29. The Very First Night (Taylor’s Version) (From The Vault)
30. All Too Well Ten Minute Version (Taylor’s Version) (From The Vault)

Păreri?

42 Post Views

DIANA ROSS a lansat albumul “Thank You” şi primul ei videoclip din ultimul deceniu

Diana Ross a lansat noul ei album mult așteptat, „Thank You”, alături de un videoclip nou-nouț pentru piesa „All Is Well”. Regizat de Amanda Demme, în colaborare cu fiii doamnei Ross, Evan Ross (producător) și Ross Naess (fotografie), videoclipul este primul ei material oficial din ultimii zece ani.

Lansat de către Decca Records/Universal Music Group, „Thank You” – cel de-al 25-lea album de studio al cântăreței – este în întregime un material nou-nouț, exclusivist și cu melodii pozitive, cu apreciere și bucurie dedicate publicului său, care a fost alături de-a lungul anilor.

Vorbind despre inspirația albumului, Diana Ross explică modul în care dragostea ei pentru cântat a menținut-o într-o stare de spirit foarte bună în aceste vremuri neobișnuite: „Mi-am petrecut anul trecut înregistrând muzică nouă, iar această muzică este o reflectare a bucuriei și a dragostei, recunoștinței pe care o simt în fiecare zi. Este un album de mare apreciere pentru viață și pentru voi toți.”

Albumul este înregistrat în studioul ei de acasă, iar Diana Ross a co-scris și a colaborat la toate piesele cu compozitori și producători premiați, inclusiv Jack Antonoff, Troy Miller, Triangle Park, Spike Stent, Prince Charlez, Amy Wadge, Neff-U, Freddie Wexler , Jimmy Napes, Tayla Parx, Fred White și Nathanial Ledgewick.

‘Thank You’ – Track Listing:

Thank You
If the World Just Danced
All Is Well
In Your Heart
Just In Case
The Answer’s Always Love
Let’s Do It
I Still Believe
Count On Me
Tomorrow
Beautiful Love

Păreri?

51 Post Views

Lorde lansează varianta deluxe a albumului “Solar Power”, cu doua piese noi

Artista câștigătoare a premiilor GRAMMY®, LORDE, a lansat două piese bonus, „Helen of Troy” și „Hold No Grudge“, pe varianta deluxe a albumului “Solar Power”. 

Ascultă „Helen of Troy”AICI
Ascultă „Hold No Grudge” AICI
  
Referitor la piesele bonus, LORDE a spus: „A fost interesant să explorez aceste piese în călătoria care a condus către noul meu album.”  
 
Despre „Helen of Troy” artista a povestit: „Am scris-o foarte rapid în cea mai mica încăpere la Westlake și a fost o experiență distractivă. Versurile par improvizate, aproape ca un discurs făcut pe loc și mă puteți asculta în timp ce îmi dau seama de unele tematici pentru album…”
 
În legătură cu „Hold No Grudge”, LORDE a declarat: „HNG este un fel de portret compus din mai multe piese despre momentul în care o relație devine amară, când ești prins în gheață, dar îți aduci aminte de căldura de odinioară.”
 
Când a vorbit despre videoclipul piesei „Fallen Fruit”, artista a zis: „În videoclipul piesei Solar Power, insula a fost ilustrată drept un paradis luxuriant – apă cristalină, cer albastru, toată plaja perfect amenajată (și lipsită de gunoaie). Acum am trecut la oamenii care fac ceea ce fac de obicei, devenind lacomi, tratând insula cu lipsă de respect și furându-i frumusețea. Întotdeauna o să fie un loc impecabil în care să o luăm de la căpăt, nu-i așa? Grădinile care obișnuiau să fie pline de bogății și roade au luat foc. Bărcile de pescuit sunt rupte și răsturnate. Tot ce a mai rămas de la piersici sunt sâmburii. Cu toate acestea, personajul meu ia o decizie.”   

Cel mai recent videoclip al artistei apropie fanii de universul Solar Power. Reliefând distrugerea provocată de oameni și criza încălzirii globale, videoclipul este o declarație puternică referitoare la vremurile pe care le trăim.

Cele două piese bonus au fost inițial lansate exclusiv pe Music Box și sunt acum disponibile pe toate platformele digitale.
 
În 2013, la doar 16 ani, LORDE s-a afirmat încet, dar încrezător, drept vocea unei noi generații cu albumul ei de debut, Pure Heroine. Albumul a câștigat  de trei ori Platină și două premii GRAMMY®. În plus, hit-ul internațional „Royals” a primit certificarea de Diamant, urmat de piesa „Team”, premiată cu 4 x platină. Piesa „Royals” a consacrat-o pe LORDE drept „cea mai tănără artistă solo și singura din Noua Zeelandă care să ajungă pe locul 1 în Billboard Hot 100 din 1987.” LORDE are în prezent peste 12 milioane de vânzări în albume si peste 10 miliarde de stream-uri la nivel global.

Păreri?

63 Post Views