NAVI lansează noul single, „Eyes Wide Shut”, cu un videoclip de artă

Navi-Eyes-wide-shut-cover-s

Cantautoarea NAVI își lansează cel de-al treilea single, „Eyes Wide Shut”, o baladă dramatică și efervescentă.

Artista și producătorul ei, NMC (Nica Marian Ciprian), și-au urmat instinctul încă o dată și au creat un videoclip impresionist, aproape alb-negru, în care se întrepătrund o multitudine de stări.

Piesa „Eyes Wide Shut”, compusă de către NAVI și NMC, are ceva din onestitatea muzicală a lied-urilor, atât prin interpretarea vocală și partitura complexă de pian, cât și prin procesul de înregistrare.

„Piesa asta mă reprezintă 200%, iar clipul e puțin din tot ce sunt eu: nebună, liniștită, melancolică, îndrăgostită de viață, puternică, speriată, inocentă, provocatoare. Totul e TRUE, am tras pianul și vocea simultan, am filmat ca și cum camera nu ar exista, am trăit toate momentele acelea, de la agonie la extaz…”, povestește NAVI.

„Eyes Wide Shut” este cel de-al treilea single solo al lui NAVI, după „The Burning Process” (2015) și controversatul „Picture Perfect” (2014). Lansarea piesei vine după o vară plină de concerte, în numeroase locații din București și de pe litoral, unde NAVI și-a prezentat noul show live, „Acoustic is the New Black”.

DESPRE NAVI

NAVI este cântăreață și compozitor. De la 12 ani și-a petrecut timpul în mare parte prin studiouri, lucrând pentru artiști precum Morandi, Hotel FM, Foișorul de Foc și Mihai Toma & Passione și “furând meserie” de la cei mai buni producători. În perioada 2008 – 2011 a făcut parte din proiectul Alexandra & Alec, formulă în care a lansat EP-ul “Little Dreams” și trei single-uri. În 2011, NAVI a scris versurile piesei “Change” alături de vechiul ei colaborator, Gabriel Băruța. Cântecul a ajuns să reprezinte România la Eurovision și a marcat o etapă importantă în cariera lui NAVI. Artista a susținut numeroase concerte în România și în străinătate (Franța, Belgia) și este adepta show-urilor 100% live. Primul single solo NAVI a apărut în 2014 (“Picture Perfect”), urmat de “The Burning Process” (2015). În prezent, pregătește noi piese și un album la NMC Productions.

Vă invit cu drag să urmăriţi noul clip al single-ului „Eyes Wide Shut”, interpretat de către frumoasa artistă, NAVI. Enjoy!

Fish Eye Fest 2 ți-a pregătit cel mai amuzant concurs din această vară!

pestele pe TV-01

Ești gata să iei parte la o competiție care să-ți aducă un premiu super cool? Ei bine, Fish Eye Fest te provoacă să-ți aduci aminte de vremurile când mileurile erau la modă, iar pe televizorul tău trona arhi-cunoscutul pește de sticlă sau colecția de chinezi pescari, nelipsiți din casele tuturor românilor în pas cu moda. Fă o scurtă călătorie în trecut și arată-ne că și tu ai făcut parte din categoria colecționarilor!

Postează pe wall-ul de pe contul personal de Facebook sau Instagram o fotografie cu unul dintre aceste obiecte, însoțită de hashtagul #pesteledetelevizor, noi o vom posta într-un album special, iar cea mai apreciată amintire va fi recompensată cu un tablou 3D! Fii parte din experiența Fish Eye Fest!

Fish Eye Fest este un festival de artă & pescuit și a ajuns la cea de-a doua ediție, care va avea loc în Vama Veche în perioada 3-4 iulie 2015. Evenimentul este organizat de către Asociația Ad Patres!

Despre Asociația Ad Patres

Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societății civile prin elaborarea și implementarea de proiecte, programe și strategii în domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstrucției identității locale, luptăm pentru întărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societății civile și noi mecanisme de transfer de cunoștințe pentru a crea o cultură de rețea la nivelul societății civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei îl reprezinta lansarea albumului CONSTANȚA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipul Constantei de altădată, www.constanta-remeber.ro.

Fish Eye Fest este un proiect co-finanțat prin Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.
www.fisheyefest.comwww.facebook.com/FishEyeFest

Mult succes tuturor celor care-şi doresc să se înscrie în concurs şi aştept să văd cât mai multe poze înscrise!