ZHAO și Micutzu aduc bucurie și optimism prin piesa Dans – “Dansează ca și cum nu te privește sau judecă nimeni”

ZHAO și-a dorit să facă o piesă pe care să danseze și cei care în mod normal nu fac asta, care dansează la petreceri doar în gând, să ducă “dansul prost la rand de artă”, așa cum spune el. De la idee la realizarea piesei a fost doar un pas. L-a cooptat pe Micutzu, care a primit cu brațele deschise propunerea de a se alătura proiectului, și așa a apărut Dans, o piesă veselă și optimistă, care aduce un vibe bun.

Ideea clipului a fost inspirată din imagini amuzante de la nunta lui Cătălin Bordea, în care invitații făceau dance battle. Așa că ZHAO și-a dorit ca videoclipul să fie un dance battle între oameni care nu știu să danseze.

În videoclip apar Micutzu, Zhao si fiul sau, Chef Florin Dumitrescu, INNA, Gina Pistol, ANTONIA, Bromania, Roxen, Andi Moisescu, STEFANIA, Serban Copot si multi altii. Toți au primit piesa și propunerea de a face parte din clip, căreia i-au răspuns cu câte un filmuleț în care apar dansând.

“De mult voiam să fac o piesă pe care să danseze și cei ca mine, care se mișcă de parcă s-au încălțat invers, care dansează-n gând la petreceri. Am făcut piesa, i-am trimis-o lui Micutzu să o audă, văzusem și niște imagini de la nunta lui Bordea, în care făceau dance battle, și chiar așa voiam să fie clipul, un dance battle între oameni care nu știu să danseze. După ce mi-a zis că-i place, i-am propus să cânte pe ea. Fast forward, a scris, a tras piesa, și, pentru că nu puteam să filmăm clipul din cauza restricțiilor, a venit cu ideea să trimitem piesa pe la cine cunoaștem și, cine simte să participe la clip să ne trimită câte o filmare. În câteva zile ni s-au alăturat și oamenii din clip, cărora le mulțumim mult pentru sprijin și că ne ajută să dăm vibe-ul bun. Chiar aveam nevoie de niște veselie”, a declarat ZHAO.

“Când am auzit prima dată piesa lui ZHAO, nu am putut sta jos. Am început să dansez, deși eu nu dansez și îmi place să stau jos. Piesa era însoțită și de un clip provizoriu, alcătuit din imagini cu oameni dragi mie dansând la nunta lui Bordea și a Liviei, fomentul fiind unul amuzant, dar parcă sublinia și mai bine scopul piesei: dansează ca și cum nu te privește sau nu te judecă nimeni. După care, ZHAO mi-a făcut încă o bucurie și m-a invitat să fac parte din proiect, ceea ce m-a onorat. Sunt fericit că putem transmite prin această piesă exact ce lipsește în perioada asta: optimism”, a completat Micutzu.

Păreri?

Edward Sanda – despre bucuria de a dărui: „Să nu îmi iei niciodată dragostea”, remake #ȘlagăreFamous

Edward Sanda lansează un remake al piesei „Să nu îmi iei niciodată dragostea”, din seria #ȘlagăreFamous. Artistul Famous Production spune că muzica rămâne normalitatea sa și că a ales, nu întâmplător, această melodie, pe care o consideră atât de potrivită cu timpurile pe care le trăim. „Acum, mai mult ca niciodată, cred că avem nevoie să primim și să oferim iubire. Așa că am ales o piesă de suflet, pe care vreau să ne-o dedic nouă, tuturor: Să nu îmi iei niciodată dragostea. O consider una dintre cele mai romantice melodii românești, cu care mă identific foarte mult. Sper să vă bucurați de versiunea mea”, spune Edward.

„Trupa Holograf este una dintre preferatele mele, îi ascult cu mare plăcere. Ea mi-a marcat copilăria și, în același timp, atunci când obișnuiam să merg fie la festivaluri de muzică, fie la alte concursuri, cântam piesele lor”, adaugă Edward.

În această perioadă, el petrece mai mult timp cu familia sa acasă, lucrează la piese noi, face sport, se uită la filme spunând că „încerc sa îmi păstrez optimismul și să sper la ziua în care să ne revedem cu bine, sănătoși, cât mai curând”. Ceea ce îi încurajează și pe fanii săi, sfătuindu-i să se ocupe de activități plăcute, să învețe lucruri noi, să comunice online și să asculte multă muzică bună, acasă.

„Să nu îmi iei niciodată dragostea” este cel de-al doilea șlagăr Famous lansat de Edward, după Ochii tăi, în colaborare cu RINA.

Păreri?

Valeria Stoica lanseaza „Empty Air”, o piesa despre bucuria prezentului

Valeria Stoica, artista de muzica indie-pop, originara din Republica Moldova, care a fascinat lumea artistica prin prezentele ei boeme din clipuri si concerte si a carei muzica este difuzata de radiouri din strainatate lanseaza „Empty Air”, o piesa despre dragostea de viata si bucuria prezentului. „Uneori uitam de ce suntem pe Pamant, uitam sa ne oprim din drum, sa respiram si sa ne bucuram de ceea ce ni se intampla acum, azi. Ne gandim prea mult la ziua de maine, la ce spun cei din jurul nostru si nu ne mai uitam inspre noi, nu mai avem incredere in calea noastra. Trebuie sa ne bucuram de prezent, sa fim fericiti, pentru ca nu avem nevoie de nimic in plus, doar de viata.”, declara Valeria despre mesajul noii ei piese.

Piesa „Empty Air” i-a aparut Valeriei Stoica pe corzile chitarei intr-un moment tensionat cu sine, plin de neincredere, in care artista isi dorea sa compuna ceea ce simte, dar se gandea ca muzica ei nu va avea ecoul potrivit in cei din jur: „Am avut o disputa cu mine referitor la ceea ce simt sa compun si la ce credeam eu ca ar putea spune cei din jur despre asta, insa cand am pus mana pe chitara si am inceput sa compun, brusc am inceput sa zambesc si sa dansez. Mi-am dat seama ca drumul meu este fix asa cum simt.”, povesteste artista.

Filmarile pentru videoclipul piesei „Empty Air”, regizat de Nicu Dragan, au reprezentat una dintre cele mai fericite experiente pentru artista. „Este primul clip in care nu apar doar eu, primul clip in care sunt si alti oameni. A fost o experienta atat de fericita pentru mine, mai ales ca cei alaturi de care am filmat au fost cei care imi asculta muzica. A fost asa o energie frumoasa la filmari..”, marturiseste Valeria Stoica.

„Empty Air” are muzica si versurile compuse de Valeria Stoica.

Valeria Stoica a inceput de la 8 ani sa cante la chitara, cand tatal ei a inscris-o la Scoala de Muzica. Vocea si-a descoperit-o la 16 ani, dupa ce a ascultat artisti indie internationali pe YouTube si a facut primul cover dupa Damien Rice. Valeria Stoica este un om-orchestra, stie sa cante la chitara, pian, bas, trompeta si violoncel si isi compune in totalitate muzica pe care o lanseaza.

Valeria este unul dintre artistii Uninvited Artists, o comunitate de artiști independenți și label care acopera o nisa muzicala de la electro si pop punk pana la jazz si indie rock din Romania. Printre artistii Uninvited se numara Nopame, Groovy Bastards (Trupa Ioanei Visinescu), Are You Anywhere, Bad July (Iuliana Dobre), Deja Who (Ana Bancescu), August Day. Sub deviza” A fi Uninvited înseamnă a fi fără limite”, comunitatea de artiști crede in libertate si in puterea unui grup unit si ca doar împreună pot fi mult mai puternici decât au fost vreodată separat.

Pareri?

Alexia Talavutis lanseaza single-ul #Aromáta cu un clip care duce mai departe mesajul de bucurie al artistei

#Aromáta este al doilea single al Alexiei Talavutis, artista care inca de la debutul ei in toamna anului trecut si-a propus sa conecteze lumea la universul ei plin de veselie si culori. Arareori putem gandi bucuria in afara iubirii, asa ca acest nou capitol din lumea Alexiei este o declaratie universala de iubire, in care toti ne regasim.

“Intotdeauna am crezut ca nu ai nevoie de conditii ca sa iubesti. Sigur ca atunci cand ne indragostim, simtim cum ne sare inima din piept, avem motive si forta sa mutam muntii din loc, sa dam alt sens vietii si sa rescriem harta experientei noastre. Dar mai cred si ca iubirea exista usor si simplu in noi si tot de noi tine sa o regasim in fiecare zi, sa ne trezim dimineata cu zambet in loc de incrancenare, sa apasam butonul de iubire si sa simtim aroma bucuriei. Asta am vrut sa le spun oamenilor cu piesa asta: e minunat sa fim indragostiti si e extraordinar sa iubim pur si simplu, fara limite, fara restrictii, fara conditii. Asta e si motivul pentru care am ales sa ma joc cu numele si pronuntia piesei – pentru ca iubirea poate fi oricum si oriunde, in functie de noi si de perceptia noastra”, marturiseste Alexia.

Produsa in studioul MattMan Music alaturi de Matteo, Diana si Jonny, piesa lansata de artista isi mentine sound-ul si feel-ul pop dance.

In videoclipul regizat de SAN, o descoperim pe Alexia explorandu-si pasiunea pentru dans, pentru care a gandit si realizat ea insasi coregrafia. Intentia principala a clipului a fost ca totul sa se inchege spontan din universul sau personal si familiar: mesajul piesei, dansul, rozul, discoball-ul si chiar si Miu, motanul Alexiei.

“Am simtit ca piesa asta merge la fix cu dansul pentru ca dansul e cea mai eliberatoare forma de bucurie. Si cum sa canti despre iubire daca nu dansand? Am descoperit dansul cand eram foarte mica, am mers la tot soiul de concursuri, am crescut si m-am descoperit intr-o foarte mare masura prin dans. Si e o experienta pe care am luat-o cu mine pana azi. Dansez in fiecare zi, aleg oricand dansul in loc de sala si simt ca-mi da mai multa energie, e ceva ce vine din mine, iar cei care ma urmaresc pe Instagram stiu ca in fiecare zi de luni postez tot felul de filmulete cu mine in timp ce dansez in situatii diferite. Asa ca filmarile au mers usor si repede, am ales sa lucrez cu San, pentru ca a intrat imediat in mood-ul meu. Singurul care a avut o problema cu el a fost motanul meu, Miu. Cand dansez acasa, imi tine mereu companie, asa ca am decis sa-l iau cu mine si la clip. A fost la prima lui filmare si nu intelegea de ce San il tot urmarea peste tot cu o camera mare. A fost usor speriat la inceput, atat de speriat, incat a trebuit sa iasa toata lumea de pe set, ca sa se poata relaxa un pic. Dar totul a iesit conform scriptului, in cele din urma”, a adaugat artista.

Pareri?

Alexia Țalavutis lansează „Lumea Mea”, un manifest pentru un univers plin de bucurie

Zâmbește, bucură-te și iubește în timp ce asculți „Lumea Mea”, piesa prin care Alexia Țalavutis își face debutul solo în industria muzicală. Fosta membră a trupei Lala Band cântă și dansează din copilărie, iar „Lumea Mea” este rezultatul experiențelor și călătoriilor muzicale interioare, rezumate într-o invitație-îndemn în universul ei optimist, plin de soare și energie pozitivă.

„Piesa „Lumea Mea” s-a născut într-un moment în care mi-am amintit că atunci când eram mică, eram foarte fericită, optimistă, plină de viață și bucuroasă să fiu pe scenă, să cânt, să joc, să dansez, să spun poezii, trebuia doar să mi se dea un microfon… N-aveam emoții. Mi-am dat seama că așa sunt și acum și mi-am dorit enorm să împart fericirea asta cu fanii. Așa mi-a venit ideea să scriu o piesă despre o lume a mea, plină de iubire și zâmbet, o lume care poate fi A Ta și a Tuturor. O lume în care totul este permis dacă ai zâmbetul la tine. Împreună cu Victor B si Regyna, am început să punem lumea mea pe muzică. „Lumea Mea” este o piesă care s-a născut din suflet și care sper să aducă zâmbet în sufletele celor care o ascultă” , mărturisește artista.

Clipul regizat de Vlad Oancea dezvăluie noul look al artistei și exprimă energia care o caracterizează prin cadre de inspirație a anilor ’80 – în care domină cele mai vesele culori, care vibrează în universul disco si efervescent al piesei si al mesajului care o însoțește.

“Filmările au durat 16 ore si m-am bucurat de fiecare moment alături de toată echipa. Aș fi putut să filmez o săptămână întreagă, fără pauză, fiindcă pe platou mă simt în largul meu, la fel ca pe scenă. Sunt bucuroasa că fanii mă pot cunoaște exact așa cum sunt si vreau sa le dăruiesc toată dragostea și energia din Lumea Mea”, spune Alexia.

În plus, artista îi suprinde, înainte de oricine, pe foștii ei colegi din Lala Band. „Îmi place atitudinea, se simte bine, îmi place noul look”, „Ce tare e coregrafia”, „Sunt total șocat”, „Mă bucur că în sfârșit în România avem un artist de inspirație optzecistă”, „Mi se pare că nu mai e nicio artistă în zona asta”, „Bravo, Alexia!”, sunt câteva dintre reacțiile foștilor ei colegi Sore, Alina Eremia, Dorian Popa, Liviu Teodorescu, Ana Baniciu, Bubu Cernea, Dima Trofim, Cristina Ciobășanu, Vlad Gherman, Andrei Serban, Rapha Tudor, Oana Stancu si Bianca Dragomir pe care le puteți regăsi în clipul disponibil aici.

Mai mult decât atât, Alexia Țalavutis se bucură de sprijinul fanilor și îi răsplătește cu o surpriză. Bine ai venit în #LumeaMea” este mesajul prin care artista și-a întâmpinat deja fanii pe rețelele de socializare, iar sutelor de mesaje primate le urmează o promisiune: Alexia le va înmâna, în curând, fanilor pe care abia așteaptă să-i întâlnească, un #KitDeBucurie, fiindcă „bucuria te ajută să supraviețuiești oriunde în lume”.

Păreri?

O trupă de artiști stradali din Finlanda a străbătut Europa pentru a-i bucura pe copiii de la SOS Satele Copiilor România

O trupă de circari din Finlanda străbate an de an mii de kilometri pentru a-i face fericiți pe copiii din România. Prima oprire de anul acesta a fost la SOS Satele Copiilor România, unde au organizat un spectacol și mai multe ateliere distractive pentru cei aproximativ 50 de copii din Satul SOS București.

Timp de 3 zile, copiii din Satul SOS au învațat să facă jonglerii, baloane de săpun gigantice, acrobații, dar au învățat și câteva cuvinte în finlandeză. Inițiatorul proiectului este Pekka Laamanen, iar ideea i-a venit într-un moment dramatic din viața sa, atunci când se afla în spital cu băiețelul său diagnosticat cu o boală gravă. “În spital era o fetiță care nu putea să meargă din cauza tratamentului, dar, când am facut câteva trucuri, fata s-a ridicat și a început să meargă. A fost impresionant”, a mărturisit Pekka, care și-a propus să ajungă în comunitățile dezavantajate din România, care nu au avut niciodată acces la acest gen de activități.

Caravana 2017 Circus Tour to Romania reunește 11 artiști, care călătoresc cu 2 rulote și o mașină până la finalul lunii iulie, dată la care se va reîntoarce în Finlanda. La fiecare oprire, artiștii organizează spectacole și ateliere ritmice, de jonglerii, de construit avioane de hârtie, măști și piramide umane și au suportul Fundației Finlandeze pentru Cultură.

Artiștii au promis că revin și în 2018 și vor include în traseul lor și celelalte Sate SOS din România. SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău. Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație și aproape 200 cresc în familia SOS România. SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag să-mi spuneți impresiile voastre. Enjoy!