Trupa The Wax Road a lansat un nou videoclip la piesa “Rambler In The Dark”

Dacă subiectul clipului “Do Things Right”, lansat în vara anului 2016, v-a provocat careva semne de întrebare sau un sentiment de confuzie, atunci lansând cel de-al 2-lea videoclip, The Wax Road dau cărțile pe față. Ambele clipuri sunt părți ale unui film pe care trupa împreună cu echipa VOLT Cinematography și-au propus să-l realizeze.

Filmările au durat 2 zile și s-au desfășurat în preajma orașului Ungheni, viza de reședință a formației. Regizorul cât și scenaristul clipului este Vlad Bolgarin, directorul de imagine Nicu Dragan, producătorul executiv Lucia Lupu și tehnicianul Lucian Spătaru.

“Scenele din exterior mereu depind de prognoza meteo și dacă la filmările primului videoclip ca prin minune am fost ocoliți de ploaie, de data asta timpul ne-a oferit o ultimă ninsoare din februarie pe care o așteptam cu disperare.”

Subiectul clipului reprezintă drumul anevoios, în plină iarnă, în căutarea unei destinații stabilite pe hartă. Se pare că zăpada din imagine, orbitor de albă, contrazice denumirea piesei, care în tradurece înseamnă “Hoinar prin întuneric”, dar întunericul din piesă nu este legat de spațiu, ci de stare.

“Avem momente în viață când realizăm că trecutul nu ne mai reprezintă, momente în care căutăm forțe în cele mai ascunse locuri din interiorul nostru pentru a trage o linie și pentru a scoate în prim plan personalitatea noastră, valorile și visele pe care vrem să le urmăm.”

Piesa Rambler In The Dark dar și întreg albumul de debut ce poartă același nume sunt disponibile în majoritatea magazinelor online ca iTunes, Amazon, Google Play cât și pe rețelele de streaming ca Spotify, Apple Music, Deezer, Tidal și altele.”

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Rambler In The Dark”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

116 Post Views

Prima dintr-o serie de 10 piese noi cu videoclip care se vor lansa in anul aniversar #Smiley10! Smiley lanseaza piesa “Flori de plastic” si scurtmetrajul animat conceput ca videoclip

10 ani de cariera solo. Prima lansare de piesa si videoclip Smiley dintr-o serie de 10 in 10 luni, pe data de 10 a fiecarei luni. Totul sub numele de #Smiley10, o confesiune muzicala multimedia, un maraton de lansari si inovatii ce vor fi dezvaluite in decursul unui an.

Smiley lanseaza astazi o piesa-manifest, “Flori de plastic”, cu un videoclip atipic, un scurtmetraj de animatie, inscris la mai multe festivaluri internationale de film din intreaga lume, semnat de Vlad Bota, Claudia Ilea, Andra Vlasceanu si Bogdan Topirceanu, absolventi de master de Arte Plastice la Universitatea Nationala de Arte, Bucuresti.
Realizat printr-o imbinare a tehnicilor de animatie traditionala cu tehnici digitale de animatie 2D pentru efecte speciale, editare si compozitare, scurtmetrajul conceput ca videoclip pentru piesa “Flori de plastic” este constituit din 3300 de cadre desenate digital si realizate in decurs de 3 luni. Scenariul si directia grafica a scurtmetrajului “Flori de plastic” contureaza, similar mesajului piesei, o lume dura, rigida si coplesitoare in care sinteticul imita realitatea cu multa acuratete.

Astfel, ca in scurtmetrajul animat, Smiley isi canta manifestul impotriva “florilor de plastic” si ajunge in doar cateva minute de la tanarul la batranul Smiley, de la culoare la tern, de la aparent frumos la plastic, de la viata la lipsa ei.

“Ce ma imbatraneste? Lipsa esentei, aparenta perfectiune, forma fara fond. “Flori de plastic” este o piesa in care imbatranesc de-a binelea si in care si povestesc de ce. Mi s-a parut ca dupa ce am scris-o, am reusit cumva sa opresc timpul, imbatranirea si efectele “florilor de plastic” din jurul meu.”, povesteste Smiley despre noua sa piesa, prima pe care o lanseaza dintr-o serie de 10 piese si videoclipuri-confesiune prin care marcheaza 10 ani de cariera solo.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Flori de plastic”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

131 Post Views

White Lynx, un nou proiect Global Records, lanseaza single-ul de debut “Feel My Love”

White Lynx lanseaza primul single care se numeste “Feel My Love” impreuna cu Radu si Ivana. Piesa a fost compusa de Andrei Prodan impreuna cu Daniel Eakins, Georgiana Eakins si Radu Farcane, iar in ceea ce priveste productia, Claudiu Ursache si Tomas Tonea.

Andrei Prodan a facut parte din proiectul The Marker si din duo-ul de producatori The Farmers, alaturi de Claudiu Ursache, care au compus si produs multe piese precum “Jameia” , “Hurricane” – Antonia, “Spre mare” , “Tu si eu” – INNA, Proconsul, Nicoleta Nuca “Linistea”, “Nu sunt”.

White Lynx este un proiect din care face parte doar Andrei Prodan, care este si compozitor si va avea ca show live cu band.

“Am ales numele de White Lynx, pentru ca rasul (lynx) este un animal reprezentativ romanesc si am simtit sa fie un nume care sa faca referire la ceva din Romania”, a spus Andrei Prodan.

“Piesa “White Lynx inspira iubire neconditionata si sper ca videoclipul sa exprime bine aceasta stare. Le multumesc lui Sergiu si Tiberius Margaian, precum si Claudiu Taut, alaturi de care am scris acest concept de video. Filmarile au avut loc in Brasov, iar cuplul pe care l-am avut in videoclip Oana Carmaciu si Tudor Adronic exprima foarte bine tot ceea ce ne-am dorit sa aratam: iubire, sinceritate, optimism”, a mai spus Andrei.

Pentru a transmite mesajul acestei piese, White Lynx a ales doua voci tinere si fresh Radu Farcane (care deja a lansat doua piese “Arde” si “Suflet tacut”) si Ivana (“Wanna Be One” si “Tomorrow”), ambii artisti Global Records.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezinta artisti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, LARISS, Nicoleta Nuca, Karmen, GJAN, Alexandra Stan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek, Ivana.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna videoclipul piesei de debut, “Feel My Love”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

140 Post Views

Burn Them Down – noul videoclip al mureşeniilor de la COVER!

Băieții de la Cover au lansat un videoclip la piesa Burn Them Down.
“Este uimitor cum anumiți oameni dispun de o energie cu adevărat copleşitoare, depăşindu-i în performanță uşor pe cei din jurul lor. Despre astfel de oameni inspiraționali sună noua piesă.”

Următorul concert al formației va avea loc la data de 24 martie,în Tg. Mures,în Metal Bunker,împreună cu băieții de la Fading Circles din Miercurea Ciuc.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună videoclipul piesei “Burn Them Down”, după care vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!

140 Post Views

Costi lanseaza single-ul si videoclipul “Good People”

Producatorul roman Costi Ionita revine cu un nou videoclip si o noua piesa, “Good People”, de data aceasta cu ritmuri trap.

Single-ul “Good People” este compus si produs de catre artist. Filmat in Statele Unite ale Americii, videoclipul este regizat de Alex Ceausu si completeaza perfect sound-ul piesei.

Costi a inceput sa cante de la varsta de 6 ani si a facut parte din mai multe proiecte muzicale. In 2012, artistul a fost nominalizat la Premiile Grammy cu hitul produs si cantat de Shaggy cu Kat DeLuna, “Dame”. Pana in prezent, Costi a lansat hit-uri internationale precum “Bouncing”, in colaborare cu Buppy Brown, “Reggae Dancer” si multe altele. Mai mult, Costi a colaborat cu Mohombi, Faydee si Shaggy pentru “I Need Your Love”, piesa ce a generat peste 8 milioane de vizualizari pe YouTube.

Iar realizarile nu se opresc aici: peste 300.000 de unitati vandute la nivel mondial, peste 168 de playlisturi pe Spotify, peste 16,2 milioane de ascultari si primele pozitii in topurile iTunes, Shazam si ale radiourile din tari ca SUA, Canada, Germania, Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Austria, Norvegia, Oman, Cipru, Qatar, Liban, Egipt etc.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Good People”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

126 Post Views

Matteo lanseaza single-ul si videoclipul “Ghetele”

Dupa colaborarea cu Lidia Buble pentru hitul “Mi-e bine”, cu peste 26 de milioane de vizualizari pe YouTube si primele pozitii in topurile radio si TV, Matteo revine cu un nou single solo – Ghetele.

De data asta, Matteo nu s-a confruntat cu un “Trafic infernal”, pentru ca a iesit cu “Ghetele” la o plimbare prin Bucuresti. Artistul ne poarta intr-o incursiune cu personaje inedite si situatii diferite. Videoclipul este regizat de catre Florin Botea si a fost filmat pe parcursul unei zile, incepand cu studioul Mattman Music, locul in care Matteo a compus piesa.

“A venit primavara si am zis ca trebuie sa scot si ‘Ghetele’, pentru ca este o piesa optimista, care te indeamna sa vezi frumosul din urat si sa gandesti pozitiv. Imi place sa dau viata lucrurilor in general, in cazul asta incaltarilor, pentru ca ele sunt partase la tot ce se intampla cu noi zi de zi. Daca ar avea suflet si ar putea vorbi, cred ca ar avea multe de povestit. De aceea, in piesa mea, le-am dat ocazia sa fie personajul principal si m-am lasat dus de ele. Am simtit ca acum este momentul potrivit sa lansez piesa, dupa ce lucrat 3 ani vreo 30 de variante. Cum a ajuns la forma finala, nu o sa tin secret. Cat de curand o sa urc pe canalul meu de YouTube un testimonial, un making of… in the studio. Filmarile au mers foarte bine pentru ca am avut alaturi de mine echipa MediaPro Music si Dot Booking”, declara Matteo.

Atat piesele solo pe care le-a lansat, incepand cu “Lovaman” si continuand cu “Champion”, “Amandoi”, “Gandesc cu voce tare”, “Andale” etc, cat si colaborarile inedite cu Gabriel Cotabita si Andreea Esca, Corina, R.A.C.L.A. Lora si Loredana au devenit hituri si au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Ghetele”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

146 Post Views

Vanotek lanseaza “Tell Me Who” feat. Eneli

Vanotek incepe primavara cu un nou single care se numeste “Tell Me Who”.

Piesa este un featuring cu Eneli, artista cunoscuta de publicul din Romania datorita unor alte colaborari de succes.

Piesa a fost compusa de Vanotek si Eneli si produsa de Smash Production, lansata la Global Records, mix si master Sergiu Musteata.

Videoclipul a fost regizat si filmat de Michael Mircea cu care a lucrat de fiecare data pentru single-urile lansate.

Inainte de “Tell Me Who”, Vanotek a lansat “Take the Highway”, o piesa compusa de Anastasia Sandu, Angelica Vasilcov, produsa de Vanotek.

In 2016, Vanotek a lansat mai multe piese “My Mind” si “In dormitor” cu Minelli, “Viajero” cu Hevito.

Vanotek este unul dintre producatorii care se impune din ce in ce mai mult pe piata muzicala din Romania.

Dupa lansarea piesei “My Heart is Gone” in colaborare cu Yanka, single ce a stat saptamani intregi in topurile din Romania, Vanotek a revenit cu “I’m Coming Home” cu The Code & Georgian. La cererea fanilor si a publicului care a indragit piesa, Vanotek decide sa se inscrie la Eurovision si ajunge pe locul 2 al Selectiei Nationale.

“My Heart is Gone” si “I’m Coming Home” au fost licentiate in Grecia, Cipru si Turcia.

“My Heart is Gone” – Vanotek feat. Yanka a fost nominalizata la MTV Best Romanian Act.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezinta artisti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nuca, Karmen, GJAN, Alexandra Stan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek, Ivana.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Tell Me Who”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

138 Post Views

Maria Andria lanseaza single-ul si videoclipul “Mamma Mia”

Dupa ce a lansat single-ul de debut si videoclipul “Love in Dubai”, single ce a generat peste 20 de milioane de vizualizari pe YouTube, Maria Andria revine cu “Mamma Mia”, o piesa dance cu un vibe fresh.

“<> este o piesa despre dragostea cu nabadai, un fel de joc de-a soarecele si pisica. Azi ne iubim, maine ne certam si apoi ne impacam din nou. Sper sa va placa din tot sufletul.”, declara artista.

Piesa este produsa de catre We’re It Records, iar videoclipul este regizat de catre Evgenios Zosimov (Red Storm Film).

“Ma bucur nespus ca pot lansa aceasta piesa in Romania, prin intermediul Cat Music. De-a lungul timpului, am remarcat talentul producatorilor romani, ascultand piese romanesti care au reusit sa ajunga pe radiourile si in cluburile din Grecia si Cipru.”, adauga artista.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Mamma Mia”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

117 Post Views

BERA este “Untouchable”

Artistul/compozitorul BERA lanseaza “Untouchable”, noul sau single. Piesa si-a facut debutul in iTunes, Spotify si multe alte platforme digitale vineri, 3 martie.

O data cu lansarea single-ului, BERA a colaborat cu Sak Noel, Filatov & Karas, Crazibiza si Oliver Twizt pentru cateva remixuri care vor fi lansate in saptamanile urmatoare.

Videoclipul piesei s-a lansat pe data de 3 martie pe canalul oficial al artistului, regizat chiar de BERA.

In lunile urmatoare, BERA se pregateste de un turneu promotional international precum si lansarea albumului sau de debut.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Untouchable”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

130 Post Views

FreeStay lanseaza single-ul si videoclipul “Din Intamplare”

FreeStay lanseaza single-ul si videoclipul “Din intamplare”, o piesa despre iubirea dintre doi indragostiti, dar si vulnerabilitatea si greselile lor.

O multime de emotii cuprind sufletul unui barbat atunci cand simte cat de tare a ranit femeia care il iubeste. Florin Ristei impreuna cu trupa sa, descrie o dragoste intensa, ce s-a consumat mult prea repede din cauza slabiciunilor.

“#DinIntamplare este o piesa cu o incarcatura emotionala puternica, care ilustreaza o poveste de dragoste privita din perspectiva barbatului care isi asuma si recunoaste partea lui de vina. Ne-am dorit sa mai umanizam un pic partea masculina care iese sifonata din aproape orice situatie.” a declarat Florin Ristei.

Verrsurile si muzica poarta semnatura lui Florin Ristei, iar #DinIntamplare a fost orchestrata de catre Costin Bodea. Clipul a fost regizat de catre Trandafilm (Ionut Trandafir).

“Piesa este compusa de mine cu ceva timp in urma, intr-o noapte, dupa un concert, in inspiratia diminetii. Si a singuratatii. Sper ca piesa sa atinga multe suflete pentru ca noi intotdeauna punem multa pasiune in orice interpretare live cu trupa FreeStay.” a adaugat Florin Ristei.

Trupa este cunoscuta si apreciata pentru spectacolele live, unde muzica vorbeste de la sine. Cu un public fidel, care ii urmeaza concert dupa concert, FreeStay a adunat milioane de vizualizari la piese precum “Trebuia sa fii tu”, o colaboare cu Mahia Beldo, “Altfel de magie” sau “Cersetori de iubire”. De asemenea, colaborarea lui Florin Ristei cu Vescan pentru piesa”Las-o” a fost una inedita, aceasta devenind unul dintre hiturile lui 2016.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa vizionam impreuna viodeoclipul piesei “Din Intamplare”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

150 Post Views