O colaborare de excepție – Alina Eremia x Irina Rimes – ,,Surprize pe fundal”

Când viața e o joacă, nu e nicio miză…

,,Surprize pe fundal” e piesa care te prinde în jocul vieții fără să-ți dai seama. Alina Eremia și Irina Rimes se unesc într-o colaborare de senzație, în care versurile lor te fac să te gândești că, uneori, viața e ca un joc în care miza nu contează. Dacă nu te uiți mereu după momentele spectaculoase și surprizele uriașe, ci te bucuri de lucrurile simple și de apusuri, totul e mai relaxant. Și ghici ce? Viața știe să-ți pregătească câteva surprize foarte mișto pe fundalul ei colorat, chiar dacă tu stai relaxat și fără griji.

Piesa a fost scrisă de Irina Rimes și Alina Eremia, alături de Sebastian Barac și Marcel Botezan, care s-au ocupat și de producție.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte”.

Piesa ,,Surprize pe fundal” face parte din campania LIDL România, ,,Să nu ai nicio surpriză e cea mai mare surpriză”.

Păreri?

Global Talent United își consolidează portofoliul cu doi sportivi de excepție: Andrei Roşu și George Baltă

Parte din evoluția portofoliului, Global Talent United anunță semnarea sportivilor Andrei Roşu și George Baltă, reprezentând în exclusivitate imaginea publică a acestora.

Andrei Roşu, 43 ani, este sportiv de anduranță, blogger, scriitor și speaker motivațional, organizator de evenimente caritabile și susținător al unor proiecte sociale.

În competițiile sportive la care a participat până în prezent, a reușit să obțină recorduri naţionale şi mondiale, printre care:

– primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe cele 7 continente (record înregistrat în Cartea Recordurilor).

– câştigător al cupei mondiale de ultra-triatlon, proba de triplu Ironman, şi vice-campion al probei de cvintuplu Ironman şi finisher al unui Deca Ironman – concurs care presupune parcurgerea a 38 de kilometri de înot, 1.800 de kilometri de pedalat şi 420 de kilometri de alergare.

– creator al celui mai de succes blog dedicat sportivilor amatori şi fondator al primei platforme de fundraising & running din România, TRANSMARATON.

– primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în cadrul celui mai dificil ultra-trialton din lume, care include 140 kilometri de alergare, 50 kilometri de înotat şi 300 kilometri de pedalat.

Toate aceste rezultate au fost înregistrate extrem de repede, el începând să se antreneze abia în 2010, din dorinţa de a deveni un model pentru copiii săi, iar primele lecţii de înot le-a luat abia la 35 de ani.

“În ultimii 10 ani m-am reinventat constant, pentru a deveni şi a rămâne un model pentru copiii mei şi pentru cei care îmi apreciază evoluţia ca sportiv, ca părinte, ca membru al comunităţii, ca om. Asta a însemnat să ies din zona de confort şi să accept noi provocări, care să mă transforme într-o persoană capabilă să le ducă la bun sfârşit. Pentru următorii ani, mi-am propus ca mesajele şi acţiunile mele să inspire şi să ajute cât mai mulţi oameni, iar parteneriatul cu Global Talent United, pe care mi-l doream de mult timp, este un pas important pentru a îmi atinge obiectivele”, declară Andrei Roşu.

George Baltă, 34 ani, este fostul rugbyst, a cărui carieră sportivă a fost întreruptă din cauza accidentului suferit în timpul unui meci, în urmă cu 14 ani, când a fost lovit în ceafă. Deşi medicii i-au acordat diagnosticul de coloană vertebrală cervicală fracturată și numai trei ore de trăit, astăzi George Baltă este absolvent de studii universitare, are trei locuri de muncă şi a devenit un model de urmat.

Deţine un job stabil în telecomunicaţii, colaborează cu o editură și contribuie pe site-ul Federației Române de Rugby. Este invitat la diverse evenimente, unde este speaker motivațional. A ajuns să-și poată mișca mâinile, participă la maratoane de zeci de kilometri, sare cu parașuta și iese învingător din provocările vieții în fiecare clipă a existenței sale. Jumătate de zi și-o petrece făcând exerciții de recuperare și speră ca, într-o zi, să poată merge din nou. În plus, de patru ani e și model în scaun cu rotile.

“Să fiu în portofoliul Global Talent United, agenție care reprezintă artiști și creatori de conținut mari din țară noastră, este o onoare pentru mine. Obiectivele mele, și pentru acest an, sunt să fac oamenii să conștientizeze că viața este scurtă și că ar fi bine să aprecieze mult mai mult fiecare clipă petrecută în ea. Să se bucure de prezent, pentru că asta este tot ce contează. În continuare, îmi doresc ca, prin cursele mele de alergare în scaun cu rotile, să ajut copiii aflați în suferință”, declară George Baltă.

Păreri?

Primăvara continuă cu o nouă reprezentaţie marca “Secretul Pălăriei Fermecate” – un musical de excepţie pentru copii

După o reprezentaţie de succes, având casa plină de copii fericiţi, Secretul Pălăriei Fermecate se întoarce cu şi mai multă voie bună şi energie.
Personajele vesele din celebrele cântecele Cutiuţa Muzicală prind din nou viaţă, într-un spectacol de neuitat! Liliana Stefan, iniţiatoarea unuia dintre cele mai de succes proiecte muzicale dedicate copiilor, şi casele de discuri MediaPro Music şi Universal Music România pregătesc un nou spectacol „Secretul Palariei Fermecate”, un musical pentru copii, ce va avea loc pe 21 aprilie, ora 11:00, la Grand Cinema & More – Mall Băneasa.

Spectacolul Secretul Pălăriei Fermecate a reuşit să aducă în faţa celor mici şi mari o poveste de tip teatru muzical, în care personajele s-au confruntat cu situaţii, uneori comice, alteori incitante, unde spectatorii au făcut parte din poveste alături de personajele de pe scenă datorită modului interactiv în care s-a desfăşurat acţiunea. Scenariul 100% românesc se împleteşte armonios cu o selecţie de 14 melodii din seria Cutiuţa Muzicală, precum şi cu momente coregrafice moderne. Mai mult, toate personajele poartă costume spectaculoase, gândite şi create la standarde internaţionale, special pentru acest spectacol.

Scenariul musicalului pentru copii include 8 personaje efervescente, printre care Graţiela – o morăriţă graţioasă, Tomi – un băieţel inocent şi curios, Cocuţa – o gainuşă cochetă sau Rufus – un cocos impunător, care se află sub protecţia marelui magician Albertino. Copiii vor fi din nou în centrul atenţiei pentru că sunt invitaţi să cânte, să danseze şi să salveze veselia alături de personajele preferate.

Cutiuţa Muzicală este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale pentru copii, din România, cu o notorietate de peste 15 ani pe piaţa muzicală şi vânzări de peste un milion de unităţi. Povestea Cutiuţa Muzicală a început în anul 2001, când Liliana Ştefan, în rolul de proaspătă mămică, a lansat, alături de MediaPro Music, primul album de cântecele pentru copii. De-a lungul timpului, Cutiuţa Muzicală a devenit un brand recunoscut în lumea mămicilor şi a copiilor, dar şi în industria muzicală românească şi, nu de puţine ori, a reprezentat un instrument de educaţie prin care copiii au învăţat cele mai iubite cântecele.
Biletele sunt disponibile accesând link-ul următor: https://www.grandentertainment.ro/grand-cinema-more/show/secretul-palariei-fermecate

Vă invit cu drag!

DJ Project aniverseaza majoratul printr-un super concert de exceptie la Beraria H!

Pe 17 martie, celebra trupa care scoate hit dupa hit va invita la un show de zile mari!

DJ Project implineste 18 ani si serbeaza majoratul asa ca este motiv de mare sarbatoare! Celebra trupa care are in repertoriu peste 20 de hit-uri, precum “Mi-e dor de noi”, “Nu”, “Regrete”, “Bun rămas”, “Suflet vandut” si multe alte single-uri cu care au facut furori, va urca pe scena Berariei H, pe 17 martie, pentru un super concert aniversar, organizat in colaborare cu Sprint Music. Gino Manzotti si DJ Maxx vor urca astfel pe scena alaturi de Ellie White, Adela Popescu, Giulia Anghelescu, artistele care au fost soliste de-a lungul timpului in aceasta trupa si cu care au ramas in relatii speciale de prietenie. Totodata, in concertul de pe 17 martie de la Beraria H, DJ Project va lansa noua piesa, un feat cu Mira, “Inima nebuna”. Dj Project a inceput colaborarea cu Mira, una dintre cele mai tinere voci din industria muzicala romaneasca, din toamna anului 2017.

“Ma bucur ca am putut sa le aducem pe toate cele 4 soliste importante de la DJ Project pe o singura scena pentru ca nu au existat niciodata certuri intre noi, am ramas mereu prieteni si colaboram in continuare. Adela Popescu, Ellie White. Giulia Anghelescu si noua noastra colega, Mira, vor fi alaturi de noi. Adela, Elena si Giulia au acceptat invitatia noastra si vor canta cele mai cunoscute si mai frumoase piese ale noastre, 15-16 hit-uri, pe 17 martie, la Beraria H. Va fi un concert asa cum face DJ Project, multa muzica buna, show, band! Tot atunci lansam si noua noastra piesa, un feat cu Mira, “Inima nebuna!”, marturiseste Gino Manzotti.

Cum a rezistat DJ Project 18 ani?

O trupa longeviva, iubita de public, cu multe colaborari de exceptie. Care este insa secretul ajungerii la majorat?

“Am rezistat 18 ani pentru ca problema e sa si faci hit-uri in acest timp. Noi, DJ Project, avem 18 ani si 20 de hit-uri! Avem o echipa foarte talentata, ne caracterizeaza seriozitatea si am incercat ca in fiecare an, cand muzica s-a schimbat, sa ne adaptam trendului. Solistele cu care am colaborat au fost toate profesioniste, au participat si ele la succesul DJ Project. Ne-am adaptat tot timpul, a existat mereu o poveste in hit-urile noastre, orchestratii moderne si versuri frumos alese!”, a mai completat Gino Manzotti.

Va invit cu drag sa sarbatorim impreuna, apoi va astept cu impresii. Enjoy!