Pentru prima data la Alpe d’Huzes, 2 romani se alatura echipei #WeArmada in lupta impotriva cancerului

Catalin si Dan Muraru, fondatori Roton Music, se alatura echipei #WEARMADA si lui Armin Van Buuren in lupta impotriva cancerului, in cadrul Alpe d’HuZes 2017.

Din 2006 si pana astazi, Alpe d’HuZes a devenit cel mai mare eveniment olandez de strangere a fondurilor pentru lupta impotriva cancerului, desfasurandu-se in fiecare an in aceeasi locatie din Alpii Frantei.

Cu mandrie si entuziasm, cei mai noi membri ai echipei #WEARMADA Alpe d’Huzes 2017 vor sa va informeze despre misiunea lor.

“Sa ai pe cineva apropiat care se lupta cu aceasta boala, un prieten sau un membru al familiei, este un adevarat semnal de alarma ce te ajuta sa constientizezi ca nimeni nu poate fi in siguranta cand vine vorba de cancer”- Dan

Infiintata la initiativa lui Maykel Piron, CEO-ul Armada Music, echipa este alcatuita din 36 de membri, cu o sub-divizie internationala alcatuita din 9 membri din toate colturile lumii: Catalin & Dan Muraru din Romania, Jamie Raeburn & Ashley Gay din Australia, George & Jamie Hess din SUA , Jens Thele din Germania, Tom De Meijer & Nick Veldeman din Belgia.

Alpe d’Huez face parte din Alpii Frantei, fiind situat in estul tarii, iar traseul consta intr-o urcare constanta timp de 14km, cu o panta de 8%, in drumul spre linia de sosire de la resortul Huez. Traseul este prezent anual si in Tour de France, fiind considerat una dintre cele mai spectaculoase etape ale competitiei. “Este o mare provocare, dar efortul merita in totalitate”- Catalin Muraru.

Mii de oameni accepta aceasta provocare in fiecare an, fie pe bicicleta, fie in alergare, reusind sa transforme emotiile negative precum furia, frica si anxietatea in putere si dorinta de a fi parte din schimbare – “Pentru unii este o oportunitate sa faca o diferenta in viata unor persoane si, totodata, o modalitate de a contribui pentru o cauza nobila” – Dan

In pregatirea pentru acest eveniment, fiecare participant va apela la cercul de prieteni si parteneri pentru a obtine donatii ce vor merge in totalitate catre Alpe d’HuZes.

“Am ales sa fac asta deoarece trebuie sa strangem cat mai multe fonduri posibil si sa facem cat mai cunoscuta cauza pe care o sprijinim. In ziua de astazi, trebuie sa vii mereu cu lucruri noi pe care sa le pui in practica pentru a atrage atentia lumii si, implicit, donatii”. – Catalin

Donatiile facute pentru acest eveniment vor merge in totalitate catre organizatia Alpe d’HuZes/ KWF Cancer Society. Incepand cu 2006, Alpe d’HuZes a adunat peste 140 de milioane de euro, din care a finantat nenumarate programe de studii internationale, al caror scop a fost lupta impotriva cancerului sau imbunatatirea conditiilor de viata a celor diagnosticati in toate colturile lumii.

Donatii pentru studiile impotriva cancerului se pot face la urmatoarele linkuri:

Dan: https://deelnemers.opgevenisgeenoptie.nl/donate-participant?ri=34624

Catalin: https://deelnemers.opgevenisgeenoptie.nl/donate-participant?ri=34591

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la eveniment, sa facem o fapta buna, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

INNA lanseaza “Kids in Town” impreuna cu The Kidz, cei noua copii din echipa artistei de la Vocea Romaniei Junior

Show-ul Vocea Romaniei Junior s-a incheiat, iar INNA si copiii din echipa ei au pregatit o piesa pe care au lansat-o cu videoclip oficial: “Kids in Town”.

#EchipaINNA, reunita sub numele The Kidz, a inregistrat piesa la studioul Global Records, casa de discuri a artistei.

“Kids in Town” este produsa de David Ciente (“Gimme Gimme”, “Dale Papi”) si compusa de Eric Turner (cunoscut pentru piesa “Written in the Stars” cu Tinie Tempah, “BOP BOP” cu INNA) si Julimar Santos Oliveira Neponuceno (J-Son).

“Sunt recunoscatoare pentru experienta Vocea Romaniei Junior si ma bucur ca am in echipa mea copii atat de frumosi si minunati. Le multumesc pentru incredere si sper ca le-am facut o surpriza placuta cu aceasta piesa. Am simtit ca li se potriveste si exprima spiritul lor de artisti: liberi, creativi, cool, talentati”, a spus INNA.

INNA s-a implicat si in regia acestui videoclip impreuna cu Khaled Mokhtar care a si filmat, a stat pe set alaturi de copii, la studioul G1, si s-a distrat impreuna cu ei si Lori Ciobotaru, co-antrenorul INNEI de la Vocea Romaniei Junior.

“Energia de la filmari a fost incredibila, s-au bucurat ca s-a reunit echipa, am trait totul la intensitate maxima si m-au impresionat a nu stiu cata oara, sunt foarte buni”, a mai spus artista.

Montajul acestui videoclip a fost facut de Mihai Codleanu de la Avanpost, de tinutele copiilor s-a ocupat RDStyling, de coafuri Adonis Enache, iar make-up Alina Ghita.

Sonia Apostol, Stefan Badea, Andrei Ciurez, Voicu Dumitras, Eva Margina Mileah, Astrid Muthu, Alexia Niculae, George Rotaru si Andreea Salavastru sunt The Kidz in town, cu atitudine cool, voci incredibile care incheie concursul ca o adevarata echipa lansand prima lor piesa.

“Cand am ajuns la studio si am ascultat piesa prima data, mi-au dat lacrimile si mi-am strans colegii In brate. Nu mi-a venit sa cred ca aceasta piesa minunata este pentru noi”, a spus Voicu.

“La blinduri, am spus ca imi doresc o piesa de la antrenorul in echipa caruia voi merge. INNA mi-a indeplinit dorinta si ma bucur ca prima mea piesa este impreuna cu toti colegii mei din echipaINNA pe care ii iubesc mult”, a spus Alexia.

“Inca o dovada ca INNA are un suflet maret: ne-a reunit si ne-a dat sansa sa lansam o piesa proprie, compusa si produsa de artisti internationali cu care si ea lucreaza”, a declarat Andrei, finalistul INNEI.

“Suntem fericiti si suntem mandri ca am avut ocazia sa filmam un videoclip cu INNA si Lori, ne-am simtit artisti adevarati”, au mai adaugat Andreea, George si Stefan.

“O intreaga echipa ne-a ajutat sa aratam minunat si sa fim cei mai tari artisti”, au spus Sonia si Eva.

Cel mai recent single al INNEI “Gimme Gimme” are peste 27 de milioane de vizualizari pe YouTube, este pe radio in Franta, Turcia, America Latina, Spania, Romania.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei “Kids in Town”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Virgil Iantu intra in echipa TVR! Va prezenta un concurs de cultura generala despre Romania

Virgil Iantu se alatura Televiziunii Romane pentru un show 100% romanesc. Din 17 aprilie a.c., indragitul prezentator va aduce la TVR 2, in prime-time, un nou concurs de cultura generala despre Romania, un format nou care isi propune educarea telespectatorilor, in acord cu misiunea publica a TVR.

„Virgil Iantu aduce un plus de valoare brandului TVR. Ne lipsesc vedetele cunoscute si iubite de toata lumea, lucru subliniat de cele mai recente sondaje, care arata ca mai avem doar cativa colegi care ocupa un loc clar in topul optiunilor publicului. Este nevoie de mult mai multi oameni talentati si carismatici”, declara Irina Radu, Presedinte-Director General al TVR. „Au fost vremuri cand toate televiziunile au luat vedete de la TVR, insa, TVR n-a mai crescut si format vedete de multa vreme. E momentul sa redevenim televiziune, sa lucram cu formate si vedete de succes. Acest moment marcheaza si plata datoriilor si un nou inceput pentru TVR. Mi s-a parut firesc ca primul format cu miza sa fie un concurs de cultura generala. Asta arata ce si cum vrem sa fim”, adauga Irina Radu.

Decizia lui V. Iantu de a se alatura acestui proiect a venit in mod natural, acesta fiind un mare sustinator al ideii ca publicul romanesc merita emisiuni de calitate, care isi propun sa gaseasca numitorul comun dintre divertisment si educatie, traditii si valori autohtone: „In ultima vreme, din ce in ce mai multi oameni (de la prietenii cei mai apropiati si pana la toti cei care imi trimit ganduri frumoase online zilnic) ma intrebau de ce nu revin pe TV. Insa propunerile primite nu coincideau cu valorile sau credintele mele, de la care nu m-am abatut, asa cum nu o voi face nici de acum inainte. Trebuie sa recunosc ca mi-a venit destul de natural sa devin partener cu Televiziunea Romana. Intr-un fel sau altul suntem datori sa le oferim romanilor ceea ce merita – emisiuni inteligente, cu informatii de valoare, si de o calitate ireprosabila”, a declarat Virgil Iantu. „Nu cred ca sunt singurul care vede ca noua generatie are nevoie de emisiuni din care sa isi poate alege modele, de oameni care sa le demonstreze ca ceea ce stii te reprezinta cu adevarat ca individ. O cultura generala solida trebuie sa se bazeze si pe cunoasterea lucrurilor care ne definesc cultura. Astazi mai mult ca oricand e important sa nu ne pierdem identitatea si sa invatam sa pretuim locul in care ne-am nascut. E usor sa hulim tot ce inseamna valori nationale, daca nu le-am cunoscut cu adevarat. Si iata cum dorinta de a ma reintalni cu publicul s-a sincronizat perfect cu excelenta propunere a celor de la TVR si Zucchero Media. Sunt nerabadator sa fiu din nou pe platou si sa traiesc alaturi de concurenti emotiile si bucuria invingatorului!”, a adaugat Iantu.

Emisiunea, un format nou dezvoltat de TVR impreuna cu compania Zucchero Media, face parte din noua grila de programe a Televiziunii Romane. Filmarile vor incepe curand, iar noi detalii vor fi dezvaluite in saptamanile ce urmeaza.

VIRGIL IANTU este unul dintre cei mai versatili entertaineri. Majoritatea probabil ca il cunosc ca sarmantul si incisivul prezentator al emisiunii Vrei sa fii miliardar/milionar, ca jurat in cadrul Star Factory si Megastar, ca gazda a emisiunilor Big Brother, Da sau Nu?, 70’s show, Mobilul, ori ca simpaticul partener de dialog al copiilor care “spun lucruri traznite”. Si sa nu uitam de cariera sa muzicala alaturi de cei de la The Fifties, in trupa lui Stefan Banica Jr., si, cel mai recent ca lider al trupei Bucharest Jazz Orchestra. In ultimii ani a dezvoltat o pasiune pentru psihologia copiilor si invatarea prin joaca, lucru care s-a concretizat in proiectul Copiii spun – un curs ca o joaca, transformat recent si intr-o serie online de pastile de intelepciune de la cei mici.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit sa urmarim impreuna aceasta emisiune, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

P3 o numește pe Cristina Pop în funcția de Head of Asset Management în România și își mărește echipa la nivel local

P3, investitor, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de Head of Asset Management. Aceasta se va ocupa de managementul administrativ, financiar și operațional al celor 305.000 m2 ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.

Cristina Pop are 31 de ani și o experiență de nouă ani în sectorul imobiliar logistic local, precum și cunoștințe solide în managementul și închirierea proprietăților industriale. Și-a început cariera la Valad Asset Management în anul 2008, iar ulterior a ocupat timp de patru ani functia de Head of Industrial Agency în cadrul Jones Lang LaSalle (JLL).

“Cristina este o achiziție importantă pentru echipa noastră locală, care este în plină creștere. Așteptăm cu nerăbdare să aducă un plus de valoare echipei prin cunoștințele ei de asset management și ale pieței românești de spații industriale. O cunosc pe Cristina de câțiva ani și pot spune că se potrivește foarte bine cu valorile P3, ceea ce îmi dă motive de siguranță că partenerii noștri vor colabora foarte bine cu ea”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.

“Este un privilegiu pentru mine să mă alătur echipei de profesioniști de top de pe piața spațiilor industriale. Suntem cu toții uniți de pasiunea pentru acest domeniu și sunt încântată că am oportunitatea de a-mi folosi experiența în domeniul asset management, precum și cunoștințele extinse despre piață pe care le-am acumulat în ultimii nouă ani. Sunt nerăbdătoare să contribui la consolidarea calității serviciilor pe care P3 le oferă clienților din portofoliul românesc”, a adăugat Cristina Pop.

De asemenea, P3 a internalizat serviciile de Property Management prin numirea Monicăi Andrei în funcția de Head of Property Management. Înainte de a se alătura P3, Monica a lucrat ca Property Manager în cadrul Building Support Services (BSS) timp de nouă ani, dintre care ultimii șase i-a petrecut la P3 Bucharest. Monica a absolvit Universitatea Politehnică din București, unde a obținut o diplomă de Master în Inginerie Hidroenergetică.

Roxana Buga s-a alăturat și ea echipei P3 în funcția de Property Management Accountant. În ultimii 10 ani a fost controlor financiar la BSS, lucrând pentru parcul P3 Bucharest. Roxana are o diplomă de Master la Facultatea de Management Financiar-Contabil de la Universitatea Spiru Haret.

P3 deține în parcul logistic P3 București 305.000 m2 de spații logistice dispuși în 11 depozite. Parcul este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul orașului și în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

Vă aștept cu impresii. Enjoy!

Marius Moga si echipa DeMoga Music compun muzica peste tot in lume!

DeMoga Music a lansat proiectul “Travel For Music”, in cadrul departamentului DeMoga Music Publishing. Marius Moga si elita de producatori si compozitori DeMoga Music – What’s Up, Ciprenko, Ionut Vasilache, Madalin Rosioru, Alex Parker, Robert Toma, Loredana Cavasdan, Andi Grasu, Florian Rus, Adrian Klein – calatoresc in Europa si in Statele Unite, unde traiesc experienta sesiunilor de studio cu artisti si compozitori internationali.

Marius Moga s-a concentrat dintotdeauna pe descoperirea de artisti noi si pe dezvoltarea echipei de producatori si compozitori DeMoga Music. In spatele marilor hit-uri se afla o intreaga echipa de oameni foarte talentati, care contribuie la crearea unei piese cu impact puternic. Marius are aproape de el o gasca mare de oameni, specializati pe toate genurile de muzica, alaturi de care dezvolta proiectele care ies din “cuptorul” DeMoga Music.

Zilele astea, Madalin Rosioru si Alex Parker compun muzica in Stockholm, Suedia. Cei doi producatori au sesiuni de studio toata saptamana, alaturi de artisti si compozitori suedezi si ne povestesc experienta live in fiecare zi, pe pagina de Facebook DeMoga Music.

Madalin Rosioru a produs, alaturi de echipa DeMoga Music, piese pentru Andra – “Niciodata sa nu spui niciodata”, Shift feat. Lariss – “Prefer”, Amna feat. Robert Toma – “In oglinda”, Liviu Teodorescu – “In bratele tale” si multe altele.

De asemenea, Alex Parker este un producator talentat in varsta de 20 de ani, care a intrat in echipa DeMoga Music in 2015 si deja se poate mandri cu o piesa proprie – “Tropical Sun” si cu productii muzicale cantate de Delia – “1234/Unde Dragoste Nu e”, Delia feat. Marius Moga – “Ce zodie esti”- piese de pe albumul “Deliria”, lansat de artista in 2016, Morandi – “Keep You Safe”, Robert Toma – “Te dezbrac din priviri”, Angelo feat. Nicole Cherry – “Pot eu sa te urasc” etc.

“Travel for Music” a inceput de fapt cu multi ani in urma, cand Marius Moga a deschis filiala DeMoga Music Los Angeles. Calatorind foarte des in State, dar si in alte tari, compozitorul a lucrat cu multi artisti internationali, iar incepand cu anul 2015, echipa sa din studiourile DeMoga Music a inceput sa ii calce pe urme.

Anul trecut, Marius Moga, What’s Up si Madalin Rosioru au calatorit de mai multe ori in Londra, unde au lucrat cu artisti si compozitori londonezi. Pentru ca muzica uneste oameni, s-a legat o stransa relatie de prietenie cu artistii britanici Gia Re, Daniel Shah, Cristopher Kirkby (Tileyard Studios), urmand sa se lanseze piese internationale impreuna cu acestia.

Marius Moga este foarte cunoscut pentru cariera sa de compozitor si producator, pe care, de-a lungul anilor, a reusit s-o ridice pe cele mai inalte culmi. De la studioul de acasa din Alba Iulia, pana in Los Angeles, de la piese pentru artisti cunoscuti din Romania, pana la artisti internationali si o colaborare cu Maroon 5, care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy. Unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale romanesti este Morandi, care a cucerit atat Romania, cat si Rusia, Turcia. Polonia, Ucraina, Kazakhstan, Iugoslavia, Belarus si Statele Unite. Acum, Morandi a revenit pe piata muzicala cu un nou single, “Keep You Safe”, o piesa puternica, cu un sound fresh, care te cucereste de la prima ascultare.

De-a lungul timpului, din studiourile DeMoga Music au iesit numeroase hit-uri, care au ocupat primele locuri in top-urile din Romania si din Europa. Printre artistii care au lansat piese produse si compuse in studiourile DeMoga Music se numara: Andra, Delia, Morandi, What’s Up, Stefan Banica, Andreea Banica, Shift, Amna, Ruby, Alina Eremia, Nicoleta Nuca, Robert Toma, Ciprenko, Shift, Guess Who, Grasu XXL, trupa Simplu, Cream, Anda Adam, Pacha Man, Andreea Balan, Adda, Liviu Teodorescu, Vizi, Kio, Cabron, Lariss, Pepe, Akcent, Corina, Alex Velea, Smiley, Lora, Hi-Q etc.

Sunteti de acord? Va astept cu impresii. Enjoy!

Echipa filmului „Câini” se întâlnește cu publicul în proiecții de gală! Unde poți vedea filmul în avanpremieră

A mai rămas doar o săptămână până la premiera oficială a unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică. Pe 23 septembrie, filmul va intra în cinematografele din toată țara, iar în zilele dinaintea lansării, poate fi văzut în avanpremieră în anumite orașe sau în proiecții de gală, în prezența echipei, la București, Iași, Cluj sau Târgu-Mureș.

Bucureștenii au ocazia să stea de vorbă cu actorii, cu regizorul Bogdan Mirică și cu echipa filmului la Teatrul de Vară din Herăstrău joi, 22 septembrie, de la 20.30. Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, Raluca Aprodu, Emilian Oprea, Teodor Corban, Costel Cașcaval se numără printre vedetele care vor întâlni cu publicul la eveniment. Biletele pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro și în librăriile partenere (lista lor, aici).

Miercuri, 21 septembrie, de la orele 18.00 și 20.30, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, actorii Gheorghe Visu, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Andrei Ciopec le vor povesti ieșenilor despre experiența de la filmări și din marile festivaluri. Vineri, 23 septembrie, Gheorghe Visu va fi invitatul serii la Târgu-Mureș. Câini va rula în cadrul TIFF Mureș, la Palatul Culturii, de la 21.15. Echipa filmului va fi prezentă sâmbătă, 24 septembrie, ora 20.00, și la Cinema Florin Piersic din Cluj, orașul în care filmul a adunat deja mii de spectatori și aplauze la TIFF 2016, în patru spectacole sold out.

În București, Câini va putea fi văzut în avanpremieră, pe 21 și 22 septembrie, la CineGlobe Titan, Cinema City Cotroceni, Cinema City MegaMall, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema & More, Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPro. În rețeaua Cinema City din țară, va rula la Cluj-Napoca, Timișoara (Cinema City – Shopping City), Ploiești (Cinema City – Shopping City), Târgu Mureș, Bacău, Brăila, precum și în săli din Botoșani (CineGrand), Focșani (Happy Cinema), Piteşti (Cinema Trivale).

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer. Trailer: http://bit.ly/2blVyZS
În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul este proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

Bogdan Mirică semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.

Așadar, vă invit cu mare drag, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

Echipa filmului „Câini” se întâlnește cu publicul din București Avanpremieră specială la Teatrul de Vară Herăstrău

Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, regizat de Bogdan Mirică, va avea o proiecție specială, în avanpremieră, la Teatrul de Vară din Herăstrău joi, 22 septembrie, de la 20.30. Regizorul, o parte din echipa filmului și actorii din rolurile principale, Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, se vor întâlni cu publicul și vor povesti despre experiența de la filmări, emoțiile de la Cannes, TIFF și Sarajevo, unde Câini a avut proiecții cu casa închisă și a câștigat premii importante. Biletele pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro.

Proiecții speciale și întâlniri cu realizatorii și actorii filmului vor fi organizate în mai multe orașe din țară, iar programul lor va fi anunțat în curând. La primele vizionări cu public, la TIFF, biletele s-au epuizat cu mult înaintea proiecției, motiv pentru care au fost organizate două spectacole suplimentare, și acestea sold out. Din 23 septembrie, Câini poate fi văzut pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic?”, spune Bogdan Mirică.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.

Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO), semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.

Enjooooy!