TIFF 2020 se reprogramează

În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.

„Am pregătit TIFF-ul până în ultima clipă, am speratne vom întâlni la Cluj între 29 mai și 7 iunie. În acest punct, însă, ne-a devenit clar că acest lucru nu mai este posibil. N-a fost o decizie ușoară, dar suntem optimiști și lucrăm deja la posibilele date alternative”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

Echipa va urmări cu atenție, în perioada următoare, evoluția situației din țară, de care va depinde programarea noilor date pentru TIFF 2020. Dacă #StămAcasă acum, le dăm șanse evenimentelor pe care le iubim să se întâmple anul acesta, în formule probabil adaptate timpurilor pe care le trăim. Le suntem recunoscători tuturor sponsorilor și partenerilor că sunt în continuare alături de noi. Împreună, vom găsi cele mai bune soluții, adaugă Tudor Giurgiu.

Înscrierile făcute pentru programe precum Transilvania Pitch Stop, Bursa Alex. Leo Șerban, Competiția Locală rămân valabile, iar cei selectați vor primi vești în timp util despre noul program.

Spectatorii care și-au cumpărat deja bilete și abonamente au două opțiuni: le pot păstra sau își pot recupera banii. Echipa le mulțumește celor care aleg să susțină festivalul în aceste momente complicate, păstrându-le pentru ediția 2020, cu toate modificările pe care le vor impune vremurile incerte prin care trecem cu toții.

Între timp, cât #StămAcasă, platforma de streaming TIFF Unlimited a devenit locul de întâlnire al fanilor TIFF: în fiecare weekend, unlimited.tiff.ro găzduiește premiere gratuite de #CaranTIFF. Urmeazăspectacole de teatru, experiențe cinematic-culinare, filme cult și multe alte surprize.Catalogul TIFF Unlimited conține peste 100 de titluri: Best of TIFF, Best of Cannes, grupaje de comedii sau documentare.O selecție de filme românești poate fi văzută de oriunde din lume, fără abonament.

Tot în această perioadă, o parte din echipa TIFF s-a implicat în lansarea inițiativei #UnSingurCluj, menită să centralizeze și să sincronizeze eforturile județului Cluj în lupta cu epidemia. Le puteți sprijini sau urmări acțiunile pe unsingurcluj.ro.

Păreri?

Încep înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban. 29 ianuarie 2018

Festivalul Internațional de Film Transilvania reia, în acest an, Bursa Alex. Leo Șerban. Aflată la cea de-a patra ediție, această inițiativă menită să promoveze spiritul libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale va avea ca premiu principal o bursă în valoare de 2500 de Euro, oferită de către Conceptual Lab – partener al festivalului pentru al doilea an consecutiv.
Bursa Alex. Leo Șerban a fost acordată pentru prima dată în 2012 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii și, totodată, prieten drag al festivalului. Dacă la primele ediții premiul era oferit exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, în 2018 inițiativa se adresează deopotrivă regizorilor și scenariștilor.
Condiția unică pentru înscriere este vârsta maximă de 35 de ani. Criticii, regizorii sau scenariștii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în derulare nu mai târziu de 12 martie. Organizatorii vor desemna o comisie care va analiza ulterior toate aceste înscrieri.
Criticul sau cineastul desemnat câștigător va primi premiul în valoare de 2500 de Euro în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Totodată, TIFF își propune să sprijine dezvoltarea și realizarea proiectului la care lucrează viitorul bursier, în cadrul programelor specifice pe care le derulează.
Înscrierile se fac online, prin completarea formularului disponibil pe http://bit.ly/2BzY08A.
Odată cu această nouă ediție a bursei va exista și o mențiune specială acordată, pentru prima oară, unui actor român. Board-ul numit de organizatori va analiza prestațiile tinerilor actori sub 35 de ani care s-au remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2017. Lista propunerilor va fi comunicată în curând pe site-ul festivalului, iar premiul în valoare de 1000 de Euro, oferit în parteneriat, de Conceptual Lab și TIFF, va fi decernat în cadrul galei de închidere a festivalului.
Printre câștigătorii primelor ediții ale bursei se numără criticul de film Cătălin Olaru, jurnalista Florentina Ciuverca, devenită ulterior director de comunicare al TIFF, și criticul de film Andrei Rus.
Noua ediție a Bursei Alex. Leo Șerban este posibilă datorită parteneriatului cu Conceptual Lab, un proiect al Asociației Identitate Culturală Contemporană. În 2017, Conceptual Lab a oferit Premiul pentru Cea mai bună interpretare și a avut o implicare considerabilă în dezvoltarea secțiunii InfiniTIFF – zona experimentală dedicată noilor forme de storytelling.

Mult succes!

Primele zece filme confirmate la TIFF 2018

Cinefilii pot începe deja să lucreze la lista cu filme musai-de-văzut la TIFF 2018. Ediția cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 25 mai și 3 iunie, la Cluj. Primele zece titluri confirmate vin de la festivalurile de film de la Veneția și San Sebastian.

Foxtrot, câștigător al Leului de Argint la Veneția, este semnat de Samuel Maoz, regizorul filmului Lebanon (Leul de Aur la Veneția 2009) și membru al juriului TIFF în 2010. În Foxtrot, Maoz combină drama pe muchie de cuțit și comedia neagră cu accente absurde într-o fabulă despre destin, prin prisma unei familii isreliene care își pierde copilul în conflict. În rolul principal reîntâlnim un actor „perfect capabil să sugereze furtuni de sentimente doar din ochi” (AV Club) – Lior Ashkernazi, văzut la TIFF în Big Bad Wolves și The Wanderers.

Prezent de două ori în competiție oficială a festivalului cu Either Way și Paris of the North, Hafsteinn Gunnar Sigurdssonrevine la TIFF cu Under the Tree, proiectat în secțiunea Orizzonti la Veneția și premiat la festivalurile de la Zurich și Hamptons. Under the Tree este o tragicomedie construită în jurul unui copac mare și frumos din curtea unei familii, care face umbră fix pe locul de bronzat al vecinilor. Războiul e declarat, iar conflictul escaladeaza dincolo de orice limite.

Love and Bullets / Ammore et malavita este un muzical original despre Mafia semnat de frații Maretti, prezentat în competiția oficială de la Veneția. Plasat în periculosul Napoli și populat de bande rivale, filmul povestește despre înscenarea morții unui șef mafiot și incredibila întâmplare ca singurul martor incriminator să fie iubirea demult pierdută, dar deloc uitată, a ucigașului trimis să facă curățenie.

Muzică avem și în Nico, 1988, scris și regizat de Susanna Nicchiarelli, dar filmul biografic despre Christa Päffgen, una dintre muzele lui Andy Warhol și solistă în formația Velvet Underground, este mai mult de atât. Câștigător al premiului secțiunii Orizzonti de la Veneția, filmul se focusează pe ultimul turneu al artistei și “funcționează nu doar ca portretul unei personalități complexe, dar arată și costurile îndrăznelii de a fi nonconformist” (Screendaily). „Preoteasa întunericului” este interpretată magistral de actrița daneză Trine Dyrholm, iar alături de ea o regăsim și pe Anamaria Marinca.

Tot din secțiunea Orizzonti vine la TIFF 2018 documentarul-șoc Caniba, câștigătorul premiului special al juriului. Regizat de antropologii Lucien Castaing-Taylor și Verena Paravel (Leviathan), Caniba explorează cu un curaj extraordinar viața canibalului japonez Issei Sagawa și este „o experiență inconfortabilă, dar fascinantă” (The Hollywood Reporter).

Distinsă cu Premiul Publicului la festivalurile de la Veneția și Ierusalim, comedia neagră a lui Savi Gabizon, Longing, e povestea unei nunți improbabile și a unui unui bărbat care învață să devină tată, după ce află de moartea fiului pe care nu a știut că îl are.

În Candelaria, câștigătorul juriului secțiunii Venice Days, regizorul Jhonny Hendrix Hinestroza pune o cameră de filmat în mâinile unui cuplu de septuagenari care trăiesc de pe azi pe mâine, în Cuba, pe timp de criză economică. Cei doi regăsesc pasiunea privindu-se prin ochiul nou al obiectivului, dar jocul devine problematic atunci când filmulețele lor ajung pe mâna unor dealeri.

De la Festivalului Internațional de la San Sebastian vine Life and Nothing More, câștigător al premiului FIPRESCI, a cărui imagine o semnează Barbu Bălășoiu (Sieranevada, Charleston). Este cel de-al doilea film al regizorului António Méndez Esparza (Aqui y allá) care a decis să lucreze doar cu actori neprofesioniști pentru a face radiografia unei comunități sărace din nordul Floridei, văzută prin ochii lui Andrew, un tânăr de 17 ani, aflat la primele sale audieri după ce a fost prins spărgând mașini.

„Un film fantastic, alegoric și profund poetic” (El Mundo), Giant / Handia, regizat de Jon Garano și Jose Mari Goenaga, a fost premiat la San Sebastian cu Premiul Juriului pentru povestea plasată în secolul XIX a celui mai înalt om din lume și faima care dezbină chiar și cele mai unite familii.

Tot despre fragilitatea familiei vorbește și filmul regizat de argentinianul Diego Lerman, A Sort of Family, câștigătorul marelui premiu la Chicago și al premiului pentru cel mai bun scenariu la San Sebastian, cu Bárbara Lennie (Magical Girl) în rol principal.

Noi titluri și secțiuni vor fi anunțate în următoarele săptămâni. Campania de înscrieri e în plină desfășurare, toate detaliile legate de regulamentul competiției oficiale TIFF.17 pot fi citite aici. (http://tiff.ro/regulament-inscriere-filme-TIFF-2018) Termenul limită este 1 februarie 2018.

Păreri?

Campania de imagine TIFF 2016

Campania de imagine de anul acesta a Festivalului International de Film Transilvania este semnata, pentru al treilea an la rand, de artistii romano-britanici Anton si Damian Groves. Ei au creat afisele si cele 5 spoturi oficiale TIFF 2016, dupa un concept marca Bloom Branding & Design Studio. Protagonistii sunt actori neprofesionisti, selectati in urma unui casting organizat la Cluj-Napoca.

„Ideea campaniei vizuale din acest an a plecat de la o propunere facuta anul trecut de graficianul nostru Andrei Pastuhov si de Domnita Georgescu de la Bloom Studio, aceea de a reface intocmai cadre celebre din filme folosind oameni obisnuiti. TIFF s-a mai jucat cu acest concept si in trecut, dar de fiecare data a reinterpretat cadrul original, condimentandu-l cu un twist ardelenesc”, explica directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

„Noutatea acestei editii aniversare, veritabil varf de lance al strategiei orasului in obtinerea titlului de Capitala Culturala Europeana in 2021, o constituie reproducerea cat mai fidela a unor ipostaze iconice folosind clujeni si decoruri reale din Cluj – unele fin sugerate, altele instant recognoscibile. Fiecare dintre cele cinci postere e insotit de un clip in care orasul devine brusc un platou de filmare, iar un clujean obisnuit se transforma in personaj de film in cateva secunde. Tocmai de aceea am pastrat in posterele finale elemente din bucataria filmului, care tradeaza aceasta transfigurare: microfoane, reflectoare, clachete, megafoane, sine de traveling etc. Este, cred, cea mai potrivita reprezentare a felului in care TIFF-ul transforma Clujul prin film timp de zece zile”, adauga Mihai Chirilov.

Fiecare dintre cele cinci personaje alese au primit un twist ardelenesc, astfel incat Forrest Gump devine Padurea Ghimpe (in interpretarea lui Rares Branescu si Dolores Badulescu), Amélie se transforma in Amalia (jucata de Andrea Cadar), Terminator ajunge Terminatul (Gheorghe Iftime) pe strazile din Cluj, Marilyn Monroe din The Seven Year Itch devine Mariska (Andra Buicu, studenta la Facultatea de Teatru si Televiziune din Cluj, alaturi de actorul Levente Molnar), iar Radu Beres seamana izbitor cu Robert de Niro in Taxi Driver aka Taxidermistul.

Spoturile sunt produse de Libra Film si Studioset. Imaginea e semnata de Marius Mihai Apopei, iar fotografiile sunt realizate de Manole Sava (Greenmind Studio). Filmarile au avut loc in Piata Unirii din Cluj, Bd-ul 21 decembrie 1989, Podul Calvaria, Parcul Central si Bd-ul Eroilor.

Acestea fiind spuse, va invit sa vedem impreuna spoturile, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Spot Terminator / Terminatul

Spot Marylin Monroe / Mariska

Spot Taxi Driver / Taxidermistul

Spot Amélie / Amalia

Spot Forrest Gump / Padurea Ghimpe

Filmul vazut din interior: documentare cu si despre cinema la TIFF 2016

O serie de documentare remarcabile, care exploreaza viziuni diferite ale regizorilor asupra propriei meserii si aduc un omagiu artei cinematografice, vor fi reunite intr-o sectiune speciala intitulata Cinema, Mon Amour, la Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie).

Cele peste zece filme din program vorbesc despre cinema din multiple perspective, unele de-a dreptul neasteptate: de la filme cult sau curente cinematografice la regizori sau actori celebri; de la figuranti la fanii in stare de orice pentru eroul favorit; de la mecanismele turnajului si jocurile de putere de pe platoul de filmare, la salile si arhivele de cinema. Si, nu in ultimul rand, despre felul in care uneori filmul afecteaza viata reala.

Impactul filmului asupra vietilor oamenilor de rand este studiat in Once Upon a Dream: A Journey to the Last Spaghetti Western (r. Tonislav Hristov, prezent la TIFF in 2014 cu Soul Food Stories), un basm modern despre sperantele hranite de visul hollywoodian ale locuitorilor oraselului Tabernas din desertul Spaniei unde s-a turnat Lawrence al Arabiei. The Wolfpack, debutul regizoarei Crystal Moselle (Marele Premiu al Juriului la Sundance 2015), spune povestea incredibila a sase frati care au trait 14 ani izolati de societate intr-un apartament din Manhattan si a caror singura realitate este colectia de filme pe care o reproduc cu fidelitate intre patru pereti.

Hitchcock / Truffaut (r. Kent Jones), prezentat in premiera la Cannes 2015, are la baza inregistrarea originala a intalnirii marcante dintre François Truffaut si Alfred Hitchcock din 1962 si cartea de conversatii despre arta regizorala ce a rezultat, o veritabila Biblie cinematografica. Marturiile unor regizori cinefili precum Martin Scorsese, David Fincher sau Wes Anderson vin sa sustina impactul cartii lui Truffaut si influenta lui Hitchcock asupra regizorilor actuali. I Don’t Belong Anywhere: The Cinema of Chantal Akerman (r. Marianne Lambert) analizeaza cele peste 40 de filme din cariera renumitei regizoare belgiene recent disparute dintre noi si originile limbajului sau cinematografic.

Construit din inregistrari filmate de actrita insasi cu o camera de 16 mm, fragmente de jurnal, scrisori si imagini de arhiva, si narat in suedeza de Alicia Vikander, documentarul Ingrid Bergman: In Her Own Words (r. Stig Björkman) exploreaza personalitatea complexa din spatele imaginii actritei suedeze. Fascinantul Helmut Berger, Actor (r. Andreas Horvath) e un portret deranjant de intim al personalitatii dificile a actorului Helmut Berger (71 de ani), fosta muza si iubit al regizorului Luchino Visconti. Incredibilul Doomed Beauty (r. Helena Třeštíková) urmareste povestea tragica a actritei cehe Lida Baarová, cunoscuta pentru frumusetea ei si relatia amoroasa cu Joseph Goebbels.

For the Love of a Man, regizat de Rinku Kalsy si prezentat la Venetia in 2015, are ca subiect fanatismul din jurul personalitatii lui Rajinikanth, un actor indian de 64 de ani idolatrizat de patura cea mai saraca a societatii. A Flickering Truth, in regia lui Pietra Brettkelly, este un documentar tulburator despre cinefili impatimiti care au restaurat mii de ore de material din trecutul cinematografic al Afganistanului, dupa trauma regimului taliban. Fury of The Demon este o ancheta captivanta care porneste pe urmele filmului omonim din 1897 al lui Georges Méliès, supranumit „cel mai mortal film facut vreodata”. Legenda spune ca vizionarea lui ii face pe spectatori violenti.
50 Days in The Desert (r. Fabrizio Maltese) documenteaza turnajul de 7 saptamani in desertul Sahara al filmului The White Nights (r. Joachim Lafosse, cel mai bun regizor la Festivalul de la San Sebastian in 2015) si examineaza dinamica relatiilor interpersonale care se creeaza pe platoul de filmare si rolul de manipulator al regizorului. In cel mai recent documentar al sau, epicul si emotionantul It All Started at the End, regizorul-cult Luis Ospina indreapta camera in trecut, inspre radacinile sale in grupul Cali, colectivul de artisti columbieni care a revolutionat arta, cinematografia si literatura, in timp ce tara era acaparata de narcoterorism si razboi de gherila in anii ‘70 si ‘80.

Filmul care da si titlul sectiunii, Cinema, Mon Amour (r. Alexandru Belc), reuneste povestile din spatele cinematografelor de stat abandonate din Romania, prin intermediul protagonistului Victor Purice, un adevarat Don Quijote care a luptat zilnic pentru salvarea salii Dacia Panoramic din Piatra Neamt.

Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Culturii si Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

Va invit cu drag! Nu puteti lipsi!

Descoperirea anului la TIFF: regizorul japonez Sion Sono

Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) ii dedica anul acesta o ampla retrospectiva regizorului cult Sion Sono, copilul teribil al cinema-ului independent japonez, prezentand 10 dintre cele mai provocatoare filme ale sale. Cu o cariera care se intinde pe parcursul a trei decenii si 46 de filme, Sion Sono este unul dintre cei mai prolifici regizori contemporani. Cineastul a fost prezent in sectiunea Fara Limita la TIFF 2012, cu filmul Himizu.

„Sion Sono este eroul celei mai explozive retrospective din istoria TIFF-ului. Iconoclast, provocator si imposibil de inventiv, acest enfant terrible al filmului japonez contemporan trece cu o usurinta uluitoare de la un gen la altul si-ti trage covorul de sub picioare exact atunci cand crezi ca i-ai prins spilul. Filmele lui nu seamana unul cu altul, desi le face pe banda rulanta, si respira gratie, groaza, contradictie si exces prin toti porii. Putini au vorbit insa despre dragoste asa cum a facut-o el in capodopera Love Exposure. Spirit eminamente liber, Sion Sono este la TIFF 15 ca la el acasa”, explica directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

Sion Sono (54 de ani) a debutat ca poet la 17 ani, iar ca cineast, in lungmetraj, la 28 de ani, cu Bicycle Sights (1990), un succes neasteptat in Japonia. Este recunoscut pentru faptul ca prefera – cel mai adesea – sa scrie, sa regizeze, sa produca si sa creeze singur coloana sonora pentru filmele sale. Abordeaza cu lejeritate genuri foarte diferite, sabotand ingenios conventiile fiecareia dintre ele, iar firul rosu al temelor sale este alienarea individului in societatea moderna. Creatiile sale au fost proiectate in sute de festivaluri si premiate la Berlin, Karlovy Vary sau Sundance.

Love Exposure, cel mai premiat film al lui Sion Sono, recompensat printre altele cu Premiul FIPRESCI la Berlinale 2008, i-a conferit statutul de regizor cult. Calatoria epica de aproape patru ore este o satira religioasa centrata in jurul fiului razvratit al unui preot fanatic, care hotaraste sa comita cat mai multe pacate capitale. British Film Institute l-a plasat printre cele mai bune 10 filme din cinema-ul japonez.

Guilty of Romance a avut premiera la Cannes in 2011 si este o alta capodopera grotesca, un film noir care exploreaza relatia dintre dorinta si vinovatie: o tanara sotie care nu gaseste satisfactie in casnicie se refugiaza in fanteziile sale masochiste, lucrand ca prostituata. Un titlu de referinta pentru iubitorii genului grindhouse, Tag (2015) este o calatorie in cele mai adanci substraturi ale imaginatiei, un fantasy pentru adulti in care eleve de liceu sunt urmarite si macelarite de forte supranaturale.

Suicide Club (2001), filmul care a dovedit abilitatea lui Sono de a jongla cu genurile horror, politist, thriller psihologic si comedie neagra, vorbeste despre valul de sinucideri din Japonia si duce la extrem ideea societatii moderne esuate. Scena introductiva, in care 54 de fete se sinucid in masa producand o baie de sange, a devenit celebra. Noriko’s Dinner Table (2005), un alt film reper al genului horror japonez, selectat in 12 festivaluri si premiat la Karlovy Vary, exploreaza probleme actuale ale Japoniei, cum ar fi conflictul dintre generatii, alienarea sociala, suicidul si volatilitatea identitatii in era internetului.

Shinjuku Swan (2015), filmul sau cu cel mai mare succes de box office, inspirat de o serie manga, urmareste transformarea unui tanar ajuns traficant de prostituate in cel mai mare district „rosu” din Tokyo. The Virgin Psychics (2015), o adaptare dupa benzi desenate manga, este o comedie trasnita care abunda in aluzii sexuale si in care adolescentii detin puteri telepatice.

O exceptie in filmografia sa, Love & Peace (2015) este o induiosatoare comedie muzicala suprarealista care parodiaza filmele clasice de familie, aducand un omagiu genului kaiju, cu monstri. The Land of Hope (2012), inspirat de urmarile exploziei de la Fukushima, este o drama emotionanta despre doua familii separate de un dezastru nuclear. Be Sure to Share (2009), o alta exceptie de la genul J-horror (japanese horror), abordeaza tema relatiei fragile dintre un fiu si tatal sau, umbrita de descoperirea unei boli terminale.

***
Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Culturii si Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

Asadar, clar nu puteti rata! Va invit cu mare drag, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

TIFF la a 15-a ediție: revelații, maeștri și povești premiate din întreaga lume

Festivalul Internațional de Film Transilvania se pregătește intens pentru ediția aniversară, a 15-a din istoria celui mai mare eveniment de gen din România. TIFF 2016 va avea loc între 27 mai și 5 iunie, la Cluj-Napoca, și va transforma din nou întreg orașul, timp de 10 zile. Nominalizate la Oscar sau premiate la Berlin, Cannes, Veneția, Toronto, Locarno și San Sebastian, primele filme confirmate aduc în atenție nume ca Alexander Sokurov și Terence Davies, dar și povești fascinante din întreaga lume.

Două dintre filmele nominalizate anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor rula în premieră la Cluj: A War (r. Tobias Lindholm), despre un comandant acuzat de crime de război în Afganistan, după o decizie controversată, și Embrace of the Serpent (r. Ciro Guerra), primul film columbian care concurează pentru statuetă. Filmată în Amazon, pelicula se bazează pe jurnalele unor oameni de știință și îl are în centru pe șamanul Karamakate, ultimul supraviețuitor al tribului său. Premiat la Cannes, în Quinzaine des Réalisateurs, filmul este considerat una dintre revelațiile anului.

Proaspăt premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu la Festivalul de la Berlin, Tomasz Wasilewski revine la TIFF cu o poveste din Polonia abia ieșită din comunism, splendid filmată de directorul de imagine Oleg Mutu, United States of Love. Cu filmul său anterior, Floating Skyscrapers, Wasilewski câștigat Premiul de regie la TIFF 2014.

Una dintre marile atracții la TIFF 2016 va fi și noua producție marca Alexander Sokurov, distinsă cu două premii la Veneția – Francofonia, un magistral portret și o reflecție asupra rolului muzeului Luvru în istorie, dar și a Franței, ca națiune îndrăgostită de artă. De la Veneția vine și 11 Minutes, noua peliculă a renumitului cineast Jerzy Skolimowski, propusă de Polonia la Oscar. Regizorul surprinde societatea fragmentată post 9/11 în mai multe istorii diferite, filmate timp de 11 minute fiecare. Mult-așteptat este și filmul care marchează revenirea celebrului Terence Davies, Sunset Song, adaptarea romanului omonim, o dramă luxuriantă vizual despre o tânără care își caută calea undeva în Scoția, în 1932.

Cu totul inedit este un alt concurent la Leul de Aur: Heart of a Dog, de Laurie Anderson, un eseu hibrid emoționant, realizat în memoria câinelui artistei renumite pentru experimentele sale în artă și muzică, și unul dintre pionierii muzicii electronice. Secvențe reale și altele imaginate despre drumul lui după moarte construiesc o reflecție unică asupra vieții. Heart of a Dog s-a aflat pe lista scurtă la Oscar, la categoria documentar, și a impresionat critica internațională. Umorul negru și stilul cu totul aparte al lui Alex van Warmerdam (Borgman) se regăsesc din plin și în Schneider vs. Bax, proiectat la Locarno și adus în premieră la TIFF, în care un asasin plătit trebuie să ucidă un scriitor retras.

Piața Unirii din Cluj va găzdui câteva dintre cele mai spectaculoase producții din festival. Un deliciu pentru fanii TIFF va fi excentricul și flamboaiantul Baahubali: The Beginning, cel mai scump film indian din istorie, cu un buget de 40 de milioane de dolari, dar și cel care a înregistrat cele mai mari încasări în propria țară, India. „Bărbați pe jumătate dezbrăcați luptă cu tauri, cupluri se sărută printre orhidee, sute de figuranți ridică un turn, iar o scenă de bătălie durează 45 de minute – filmul epic în două părți al lui S.S. Rajamouli își face triumfal intrarea pe lista blockbusterelor și o inovează”, scrie „The Guardian”. Filmul a călătorit prin marile festivaluri, de la Busan la Sitges și Tallinn și va fi adus în premieră la TIFF.

Un alt tip de spectacol, al unui oraș violent și promiscuu, aduce The King of Havana, cel mai nou film al regizorului Agusti Villaronga, omagiat în secțiunea 3×3 la TIFF 2015. Portretul dur și realist al capitalei Cubei în anii 90 are trei nominalizări la premiile Goya și un premiul pentru interpretare la San Sebastian acordat actriței Yordanka Ariosa. Șocantă este și jungla urbană din Te prometo anarquía (Locarno, San Sebastian), filmul lui Julio Hernández Cordón despre doi bărbați tineri care se îndrăgostesc în Mexico City și se implică în traficul cu sânge.

În Mexic e plasată și drama bizară din Bleak Street / La calle de la amargura, noul film al maestrului Arturo Ripstein, proiectat în competiție la Veneția și Toronto. Scenariul pornește de la un caz care a făcut vâlvă în 2009 – doi frați luptători care sufereau de nanism, celebri în Mexic, au fost uciși. Din America de Sud vine și câștigătorul premiului Semaine de la Critique la Cannes – mult-așteptatul Paulina, de Santiago Mitre, care explorează trauma complexă și derutantă a unei femei după un viol. The Apostate (r. Federico Veiroj, distins cu Premiul Special la TIFF 2011 pentru A Useful Life), favoritul criticii la San Sebastian, este o comedie existențială despre un bărbat spaniol care se încurcă în ițele birocratice ale Bisericii Catolice, atunci când decide să renunțe la religia lui.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag sa luaţi parte la Festivalul Internațional de Film Transilvania, după care vă aştept cu părerile voastre. Enjoy!