Thriller-ul „Câini” are premiera în cinematografele din Franța

În paralel cu premiera în cinematografele din România, pe 23 septembrie, thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, se lansează pe marele ecrane din Franța. Filmul va intra oficial în săli pe 28 septembrie, dar va rula în marile orașe începând de săptămâna viitoare, în avanpremieră. Distribuitorul Câini este BAC Films, una dintre cele mai mari companii de vânzări și distribuție de film din Franța.

În România, filmul va fi lansat pe 23 septembrie în câteva zeci de orașe, programul proiecțiilor urmând a fi anunțat în curând. În București, Câini poate fi văzut într-o avanpremieră specială, la Teatrul de Vară din Herăstrău joi, 22 septembrie, de la 20.30. Regizorul, o parte din echipa filmului și actorii din rolurile principale, Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, se vor întâlni cu publicul. Biletele pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro.

Presa franceză i-a dedicat deja cronici entuziaste filmului la Festivalul de la Cannes, unde a obținut Premiul FIPRESCI. „Răzbunare și mafia românească într-un film de o violență molipsitoare”, titra Les Inrockuptibles, apreciind că filmul e „mai apropiat de western-ul american decât de cinema-ul românesc contemporan”. „Într-o Românie izolată, pe care regizorul o face să semene cu Vestul american, debarcă un tânăr moștenitor al câtorva sute de hectare de pământ neroditor, lăsate de bunicul său. Singura soluție: să vândă cât mai repede. (…) Opera unui talent veritabil. Impresionant”, scria și Télérama.

„Cinema-ul românesc strălucește literalmente cu Câini, o revelație care și-a meritat pe deplin aplauzele la Cannes”, apreciază și Publikart. „Câini e o poveste despre granițe. Western camuflat, cu șeriful său neputincios, voluntar doar în ultimă instanță, în maniera unui Gary Cooper din High Noon [1952], filmul trasează noile limite ale necunoscutului, în Est, acolo, la frontiera unei Europe prea puțin iubite”, notează Band-a-Part.fr.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO), semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.

Felicitări și mult succes în continuare!

Carla’s Dreams lanseaza piesa ‘Треугольники’ (Triunghiuri)

Carla’s Dreams revine cu o piesa speciala pentru publicul vorbitor de limba rusa.

Piesa se numeste “Треугольники” (Triunghiuri) si este una dintre piesele care vor fi incluse pe albumul in limba rusa la care lucreaza cei de la Carla’s Dreams.

“Треугольники” este compusa de Carla’s Dreams si produsa de acestia cu Alex Cotoi.

Pentru acest videoclip, Carla’s Dreams a colaborat cu echipa cu care a facut si videoclipurile anterioare: Roman Burlaca (regizor) si George Secrieru (DoP).

Pe langa albumul in rusa, Carla’s Dreams lucreaza deja la un nou album in limba romana. Foarte curand, vor lansa si noul single in limba romana.

Carla’s Dreams se bucura de un succes neasteptat, dar meritat, datorita reusitelor din ultima perioada a tuturor pieselor lansate.

Cele mai recente single-uri “Acele”, “Te Rog” si “Sub pielea mea”, au peste 100 de milioane de vizualizari pe YouTube si locul 1 pe radio si TV in Romania, concerte in toata tara si recunoastere internationala.

Piesa “Sub pielea mea #eroina” a cucerit radiourile din Rusia, Franta, dar si India, China.

Acum este pe locul 1 pe radiourile din Rusia, unde Carla’s Dreams se afla in turneu de promo impreuna cu Warner Music, casa de discuri din Rusia, la cele mai importante radiouri si televiziuni, pe locul 7 in top Shazam Rusia si pe locul 5 in iTunes Rusia.

Piesa “Sub Pielea Mea” a fost pe locul 11 in Top Shazam Worldwide, devansand artisti precum David Guetta, Justin Bieber, Pink, Adele, Major Lazer.

“Sub Pielea Mea” de la Carla’s Dreams este in topul Shazam din Ucraina, Belarus, Kazakhstan, Liban, Armenia, Letonia, Georgia, Serbia, Lituania, Croatia, Finlanda, Grecia, Suedia, Israel, China, Ungaria, Austria si Italia.

La finalul lunii septembrie, Carla’s Dreams va merge in turneu de promo in Franta si concerte in Dubai, precum si Romania, Rusia si Moldova.

Carla’s Dreams este unul dintre proiectele din Moldova cu cea mai mare ascensiune care au reusit sa cucereasca publicul intr-un timp relativ scurt.

Carla’s Dreams sunt cei care si-au obisnuit publicul cu un mesaj diferit, dar puternic, cu o abordare diferita.

Unul dintre cele mai controversate proiecte muzicale din Moldova si Romania, Carla’s Dreams nu sunt doar niste artisti, ci vocea tinerilor care sunt atrasi si fascinati de piesele lor sincere.

Va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single Carla’s Dreams, ‘Треугольники’, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

12 filme ingenioase in Competitia TIFF 2016

Competitia Festivalului International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) de anul acesta sta sub semnul diversitatii si inventivitatii, tinerii cineasti deconstruind ingenios conventiile genului horror, thriller, romance si western. Cele 12 filme care concureaza pentru Trofeul Transilvania – realizate de regizori debutanti sau aflati la al doilea lungmetraj – vin din 16 tari: Franta, Tunisia, Belgia, Islanda, Danemarca, Australia, India, Bulgaria, Romania, Marea Britanie, Germania, Israel, Franta, Cambodgia, Spania si, pentru prima data in istoria festivalului, din Vanuatu. Noua dintre ele sunt filme de debut.

„Primul film pe care l-am invitat in competitie a fost Island City (India), iar ultimul confirmat a fost De l’ombre il y a (Franta-Cambodgia). Nici ca puteau fi mai deosebite unul de celalalt: primul e un film in scheciuri fara legatura intre ele, teribil de inventiv si de cameleonic, fiecare dintre cele trei episoade corespunzand unui gen cinematografic. Celalalt sfideaza conventiile narative si se sustrage oricarei etichete, generand o experienta cinematografica fara plasa de siguranta, de-o frumusete si emotie viscerale. Aceste diferente radicale le caracterizeaza, de altfel, si pe celelalte zece filme din concurs. In plus, nici unul nu joaca precaut – toate isi asuma un risc”, spune directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

„Sub semnul diversitatii extreme se afla si prezenta romaneasca din competitie: daca productia straina Shelley e o mostra impecabila de film de groaza, prilejuindu-i actritei Cosmina Stratan un excelent rol de compozitie, Caini rastoarna conventiile filmului de gen – ca sa nu mai vorbesc de cele ale Noului Val – si devine un veritabil anti-western balcanic”, adauga Chirilov.

Singurul film romanesc din competitia TIFF 2016, Caini este debutul regizorului Bogdan Mirica, scenaristul si co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul va fi proiectat in Un Certain Regard la Cannes si va avea premiera nationala la Cluj. Thriller-ul cu Dragos Bucur, Vlad Ivanov si Gheorghe Visu in rolurile principale urmareste traseul lui Roman, un tanar care ajunge intr-un sat izolat din Dobrogea, unde devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. Debut este si Shelley, in regia lui Ali Abbasi, un horror comparat cu Rosemary’s Baby al lui Roman Polanski, in care o sarcina controlata de puteri malefice devine o amenintare pentru mama-surogat, interpretata de Cosmina Stratan (Dupa dealuri).

À peine j’ouvre les yeux este debutul impresionant al regizoarei Leyla Bouzid (Venetia 2015), in care o adolescenta pasionata de rock’n’roll descopera rebeliunea si pericolele unui regim opresiv, in pragul izbucnirii revolutiei tunisiene din 2010. Islandezul Rúnar Rúnarsson revine la Cluj, la 5 ani dupa ce a castigat Premiul de regie pentru Vulcanul, cu Sparrows. Desemnat cel mai bun film la San Sebastian, Sparrows urmareste drumul catre maturizare al lui Ari, un adolescent fortat de circumstante sa revina asupra relatiei disfunctionale cu tatal alcoolic.

Tanna (Premiul Publicului, Venetia 2015) a fost filmat integral de catre documentaristii Bentley Dean si Martin Butler in Vanuatu, o tara insulara din Pacific. Inspirat de o poveste locala tragica, filmul spune o poveste clasica de dragoste interzisa, careia ii dau viata chiar aborigenii insulei Tanna. Fado, debutul regizorului german Jonas Rothlaender, este povestea unui cuplu care ofera o a doua sansa relatiei, lasand insa vechi tipare de comportament sa creeze o interdependenta obsesiva. Island City, primul lungmetraj al regizoarei Ruchika Oberoi, este o introducere in Mumbaiul actual prin intermediul a trei povesti despre alienare si control in societatea moderna.

Thirst (San Sebastian 2015) este debutul nuantat al bulgaroaicei Svetla Tsotsorkova, a carei afinitate pentru dialogul minimalist si teatrul cehovian se regaseste intr-o poveste rurala animata de frustrari si pulsiuni sexuale. Odata cu cel de-al doilea film al sau, controversatul Tikkun, in care un tanar trece brusc de la fanatism religios la sfidare, in urma unui accident aproape mortal, israelianul Avishai Sivan a demonstrat ca are potential sa devina un nou Lars von Trier, conform „Screen Daily”.

Remainder (r. Omer Fast), adaptare dupa un roman-cult britanic, este un sofisticat thriller psihologic despre rolul memoriei in re-construirea identitatii. La puerta abierta, debutul Marinei Seresesky, este o tragicomedie madrilena despre relatia defectuoasa dintre o mama si fiica sa, ambele prostituate. In De l’ombre il y a (r. Nathan Nicholovitch), un travestit stabilit in Cambodgia isi descopera latura paterna odata ce intalneste o copila ce se prostitueaza.

Patru dintre cei cinci membri ai juriului Competitiei TIFF 2016 sunt Wieland Speck, directorul sectiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, Bill Guentzler, directorul artistic al Cleveland International Film Festival, actrita bulgara Margita Gosheva, premiata pentru interpretarea din The Lesson la TIFF 2015, si regizorul polonez Tomasz Wasilewski, distins cu Premiul de regie la TIFF 2014 pentru Floating Skyscrapers si prezent in programul de anul acesta cu United States of Love.

Haideti sa vedem impreuna teaser Competitie TIFF 2016. Enjoy!

COMPETITIE TIFF 2016

1.Cand deschid ochii / As I Open my Eyes / À peine j’ouvre mes yeux, r. Lyla Bouzid (Franta, Tunisia, Belgia, EAU)
2.Ciini / Dogs, r. Bogdan Mirica (Romania)
3.Fado, r. Jonas Rothlaender (Germania)
4.Fragmentar / Remainder, r. Omer Fast (Marea Britanie)
5.Sete / Thirst, r. Svetla Tsotsorkova (Bulgaria)
6.Shelley, r. Ali Abbasi (Danemarca)
7.Tanna, r. Bentley Dean, Martin Butler (Australia, Vanuatu)
8.Tikkun, Avishai Sivan (Israel)
9.Trei povesti din Mumbai / Island City, r. Ruchika Oberoi (India)
10. Un loc la umbra / Where There is Shade / De l’ombre il y a, r. Nathan Nicholovitch (Franta, Cambodgia)
11.Usa deschisa / The Open Door / La Puerta Abierta, r. Marina Seresesky (Spania)
12.Vrabii / Sparrows, r. Rúnar Rúnarsson (Islanda, Danemarca)