Cum a răspuns Betty Blue când tatăl ei, Florin Salam, i-a propus să cânte împreună o melodie

Atunci când un om devine și mamă și tată și oferă iubire necondiționată, copilul crește armonios și adună tot ce e mai frumos din viață. Nu există un tată, o mamă, o fiică sau un fiu perfect, pentru că altfel nu ne-am fi născut, nu am fi avut ce să învățăm, iar orice experiență ar fi fost în plus. Însă viața este o binecuvântare și o șansă spre a ne descoperi fiecare. Iubirea, muzica, natura, culorile, sunetele și zâmbetele pe care le descoperă fiecare copil atunci când este mic sunt datorită sufletului care îi ocrotește: părintele.

Dacă am putea să dăm timpul înapoi, am avea atâtea lucruri să le spunem celor pe care îi iubim și să le mulțumim pentru fiecare moment în care ne-au arătat dragoste pură şi adevărată, ne-au apreciat, ne-au fost alături sau ne-au certat atunci când am avut nevoie.

Florin: „Demult ți-am promis că vom cânta o melodie împreună, o melodie care o să ne apropie mai mult ca niciodată.”
Betty: „De când eram mică îmi doream să cânt cu tine, tată, același vers, aceeași trăire.”
Florin: „Betty, știi că eu mi-am ținut mereu cuvântul, mai ales că dorințele voastre sunt lege pentru mine. Am fost în studio și m-am gândit la ce reprezinți tu pentru mine. Ești ca o gură de aer pentru mine, ești cea mai frumoasă floare. Și am scris o melodie foarte sensibilă, gândindu-mă la tine.”
Betty: „Cum se numește melodia?”
Florin: „«Tăticul meu, fetița mea». Este despre noi doi, dar mai ales este despre iubirea pe care ne-o purtăm unul altuia. Pentru un părinte, cel mai frumos dar este copilul lui, nimic mai mult sau mai puțin și întotdeauna am fost mândru de tine și de alegerile pe care le-ai făcut. Vreau să știi că orice s-ar întampla, voi fi mereu lângă tine.”

Betty: „Să cânt alături de tine a fost dintotdeauna cea mai mare dorință a mea. Oamenii ne-au judecat aspru mereu din cauza etniei, dar și a genului de muzică pe care tu îl cânți, mai ales după moartea mamei. Ceea ce oamenii nu știu este că mi-ai fost și mamă și tată, că în nopțile în care mie și fratelui meu ne era greu și nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu mama noastră, tu ai făcut orice ca noi să fim bine. Tu ai fost întotdeauna cel mai sincer om, cel mai bun suflet care mi-a oferit iubire necondiționată. Sper că prin această melodie să inspirăm mai mulți copii să spună mai des părinților că îi iubesc, pentru că, deși uneori simțim că nu ne înțeleg, părinții sunt singurii care ne vor binele întotdeauna. Sunt mândră că sunt fata ta și știu că și mama mea ar fi mândră de noi doi și această piesă, că ne privește cu bucurie de acolo de Sus.”

Păreri?

Mirelle (Mirela Pîntea) debutează cu melodia “A Căzut O Stea”

Este primăvară și piesele noi ies la iveală!

Mirelle este noua artistă originară din Republica Moldova, dar stabilită de ani buni la Iași, ce s-a lansat cu single-ul “A Căzut O Stea” săptămâna trecută la celebrul show matinal de la Antena 1, “Neatza cu Răzvan și Dani“, ulterior piesa a fost prezentată și la emisiunea “Agenția VIP”, pe Antena Stars.

Din spusele tinerei artiste, cei din România au primit-o extrem de călduros, fapt ce o încurajează să păștească mai îndrăzneț pe tărâmul muzical.

“A Căzut O Stea” este o piesă pentru suflet, produsă de interpretul și producătorul EL Radu și de colegul acestuia, #TheMasterOfTheSound, compozitor din Spania și care, negreșit, ajunge la sufletul fiecărei persoane care iubește sau a iubit. Melodia respectivă va fi lansată și pe radio în România, plus va avea o prezentare și acasă, în Republica Moldova, acolo unde Mirelle revine de fiecare dată cu drag, atunci când are un pic de timp liber, ea fiind studentă la Facultatea de Istorie a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Păreri?

Foothills lansează melodia „For Good”, alături de Dominique Le Mon care vorbește despre obstacolele dintr-o relație

Foothills este un proiect muzical polonez format din doi buni prieteni care lucrează împreună de peste 6 ani: Kamil Pankowski din Lublin și Kamil Relikowski din Rzeszów. În tot acest timp, producțiile lor muzicale au ajuns la peste 50 de milioane de vizualizări pe Spotify și peste 80 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Melodia „For Good” vorbește despre compromisurile pe care trebuie să le faci într-o relație, despre diferențe și obstacole. Dominique Le Mon aduce multă sensibilitate prin timbrul ei vocal pătrunzător, iar viorile creează imaginea unui univers special, visător.

Piesa este compusă și produsă de Foothills, Calle Hellberg & Dominique Le Mon, iar lyric-video-ul este realizat de Rozpart Studio.

Foothills au avut concerte la festivaluri precum„ Sunrise Festival” din Kołobrzeg, „Love Electro Festival” din Austria și multe altele. Compozițiile lor au un vibe catchy, cu un sound simplu și natural.

Păreri?

Alexia feat. DJ Project lansează clipul piesei „Cronic”: „Am înregistrat melodia cu lacrimi în ochi!”

Alexia feat. DJ Project lansează clipul piesei „Cronic”, o poveste plină de emoție despre iluzii și dezamăgiri. La doar 16 ani, Alexia are un timbru vocal puternic, plin de sensibilitate și o pasiune mare pentru muzică.

„Îmi amintesc când aveam 6-7 ani și o ascultam pe Adele la radio, spunându-mi că într-o bună zi și piesele mele se vor auzi la radio. Relația mea cu muzica a fost mereu una foarte specială, muzica m-a ajutat să mă descopăr”, povestește Alexia.

În ceea ce privește colaborarea cu DJ Project, Alexia mărturisește că: „E foarte important să existe acea chimie între oameni! Ei bine, cu băieții de la Dj Project a existat din prima, a fost totul foarte natural, a venit oarecum de la sine. Sper să nu se oprească aici colaborările noastre!”

Alexia a pus multă emoție în piesa „Cronic”, pe care speră să o transmită și celor care o vor asculta : „Am înregistrat melodia cu lacrimi în ochi. Pentru mine, este mai mult decât o piesă, e o poveste, în care, cu siguranță, multe suflete se vor regăsi.”

Alexia își dorește să continue pe drumul muzicii: „simt că locul meu este aici, sunt un copil al muzicii.”

Alexia și cei de la DJ Project s-au simțit foarte bine la filmări: „A fost un sentiment copleșitor, pentru că am lucrat cu cei mai buni oameni din industrie. A ieșit totul cu mult peste așteptările mele. Mă simt foarte norocoasă!”, a declarat Alexia, al cărei vis este să ajungă să cânte pe cele mai mari scene ale lumii.

Cu un clip colorat și o coregrafie vibrantă, Alexia reușește să exprime multă emoție prin voce și mișcare. Clipul a fost realizat de Alex Ceaușu. Textul a fost scris de Alex Pelin, muzica este compusă de Alex Pelin, Alex Cotoi, Adi Colceru și Gino Mazotti.

În cei 20 ani de activitate DJ Project a produs 9 albume de studio, neîncetând să-și surprindă faniis. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate, dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometri traversați, trupa a devenit un simbol al muzicii dance din România.

Păreri?

Ioana Ignat lansează melodia “Azi”

După ce a lansat prima piesă din 2020, „Tu nu meriţi”, Ioana Ignat ia publicul prin surprindere şi încheie luna ianuarie cu melodia „Azi”.

Azi este ziua în care laşi în urmă grijile, problemele, dezamăgirile, azi este ziua în care trebuie să priveşti inainte. Melodia „Azi” este compusă de către Ioana Ignat, ca şi în cazul pieselor anterior lansate, cum ar fi „În palma ta” sau „Nu mă uita”.

Facând retrospectiva anului ce tocmai a trecut, putem afirma că 2019 a fost un an productiv pentru Ioana Ignat. Frumoasa şi talentata artistă a cucerit topurile muzicale cu hitul “În palma ta”, a doua colaborare cu Edward Sanda şi a lansat cinci melodii, pe lângă numeroasele piese pe care le-a compus în studio şi pe care urmează să le lanseze în 2020.

Ioana Ignat este povestea de succes a ultimilor 3 ani. Un timbru unic, un artist ce îşi compune singur piesele, şi o experienţă completă in aparitiile live. De la primul single, „Mă dezîndrăgostesc”, şi până la piesele recent lansate, „N-am nevoie” (alături de DJ Sava) sau „Muritor”, Ioana Ignat cucereşte instant publicul şi topurile muzicale, ajungând pe primul loc în YouTube Trending, în topurile digitale sau cele ale radiourilor din România.

Piesa “Doar pe a ta” a devenit foarte repede No. 1, cea mai difuzată piesă a anului 2017, şi piesa românească care a stat cel mai mult în Top Shazam. Tot în 2017, Ioana lansează piesa “Nu ma uita”, piesa ce devine în scurt timp populară în mediul online (72 milioane vizualizări pe YouTube). În 2018, Ioana lansează piesa “În palma ta”, piesa ce ajunge din nou pe primul loc în topul difuzărilor radio şi TV, fiind până în aprilie 2019 cea mai difuzată piesă a momentului. Pe parcursul anilor 2018-2019, Ioana lansează piese solo şi în diverse colaborări: De dragul iubirii, Nu mai e, Când lumea e rea (feat. Dorian Popa), Much better (feat. Super Monkeys), Vivere (feat Havana), Lacrima (feat. Tudor Monroe), Te sărut (feat. Pavel Stratan), Dor de noi (feat. Shift), Aşa-mi vine (feat. What’s Up), Muritor, N-am nevoie (feat. DJ Sava).

Păreri?

ALMA: „Cu fiecare melodie, descopăr ceva nou despre mine!”

ALMA a reușit să obțină succesul internațional la doar 16 ani. Născută în Bulgaria și pasionată de muzică de la 5 ani, artista compune muzică împreună cu producătorul român Monoir.

Cea mai recentă piesă lansată se numește „Out of Control” și prezintă o latură diafană și visătoare a artistei.

„Prin această piesă vreau să inspir oamenii să renunțe la inhibiții. De asemenea, vorbesc despre iubire!”, a spus ALMA. „Out of Control” reprezintă un pas important în evoluția artistei: „Este o descoperire nouă în cunoașterea eului meu artistic. Cu fiecare melodie, descopăr ceva nou despre mine. Aici mi-am explorat latura visătoare”, a adăugat cântăreața.

Păreri?

Loredana lansează melodia Damdiridam

Luna decembrie este despre emoții, zeci de tipuri care ne cuprind instant. Este despre cadouri, despre sărbători, este despre iubire și veselie sau dans. Loredana suprinde printr-o nouă melodie magică. Damdiridam este cadoul muzical al Loredanei luna aceasta.

Melodia Damdiridam este compusă de către Foivos Delivorias, Loredana Groza și Ernest Fazekas, iar videoclipul este regizat de Claudiu Stan. Povestea din spatele versurilor este reprezentată prin dans în videoclip, într-un dintre cele mai frumoase peisaje din România.

Loredana este un artist total: cântăreață, compozitoare, textieră, orchestrator, actriță în producții românești și internaționale, antrenoare de voce, om de televiziune, scriitoare sau fashion icon.
Loredana face parte din distribuţia musicalului – Mamma Mia, care va avea pe 29 decembrie o nouă reprezentație la Sala Palatului din Bucureşti. Loredana o interpretează pe Donna, mama Sophiei, iar alături de ea, vor urca pe scenă Horia Brenciu, Cornel Ilie, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Ana Munteanu şi mulţi alţii. În urmă cu două luni, Loredana a lansat, alături de Voltaj, piesa Dependența mea. Toamna aceasta a fost una plină pentru Loredana, cu reprezentații ale celor doua musicaluri în care este implicată, Mamma Mia și We Will Rock You, concerte, evenimente, dar și cu pregătirea multor surprize pentru anul 2020.

Păreri?

THE SESSION revine cu un nou artist Global Records și o nouă piesă – Mark Stam și Waiting, o melodie despre o iubire imposibilă

Mark Stam continuă seria THE SESSION cu videoclipul piesei Waiting, un clip care evidențiază calitățile de dansator ale artistului. Mark este în căutarea “ei”, însă nu ajunge niciodată la ea. Piesa este despre un băiat îndrăgostit, care în adolescență a trăit o iubire imposibilă, pentru că, așa cum spune Mark: “Se zice că iubirea adevărată și imposibilă începe atunci când se termină, dar de-a lungul anilor, eroul piesei continuă s-o caute și să o aștepte la intersecția timpurilor, acolo unde acele ceasului sunt doar niște ace simple”.

Piesa Waiting a apărut în urma unei sesiuni spontane cu David Ciente, Eduard Serei și AMI. “Deși la început voiam cu toții să trimitem piesa în afară, în scurt timp am realizat că suntem foarte atașați de ea, iar în 6 luni am început să lucrez la perfecționarea piesei împreună cu Rodica Olisevschi. Procesul de scriere și perfecționare a fost unic, pentru că toți încercam să ne unim istoriile trăie pentru a crea una singură, care urma să-i dea viață melodiei”, a declarat Mark Stam.
Filmările au durat aproape 7 ore, iar ideea clipului este “cea a căutării imposibilului, pe străzile mai bine sau mai prost asfaltate ale vieții”, după cum spune Mark.

Piesa Waiting a fost scrisă de Mark Stam împreună cu Rodica Olisevschi si David Ciente, muzica a fost asigurată de Mark Stam, David Ciente, Eduard Serei și AMI, iar de întreaga producție audio s-a ocupat David Ciente. În ceea ce privește videoclipul, regizor a fost Arcadie Spoială, director de imagine a fost Dima Spoială, iar producția poartă semnătura Loops Production.
THE SESSION vine cu noi surprize din partea artiștilor Global Records, care lansează luna aceasta piese de suflet, în ale căror videoclipuri, filmate într-un spațiu geometric, accentul este pus pe stările transmise de melodii și pe stilul fiecăruia dintre ei. Toate clipurile vor fi disponibile pe YouTube și în magazinele digitale, dar și pe TV, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

THE SESSION: Killa Fonic lansează „Todos” – „Melodia asta mă face să mă simt ca și când aș fi în junglă și toate animalele petrec împreună!”

Killa Fonic lansează piesa „Todos”, în cadrul proiectului THE SESSION. Melodia face parte din albumul experimental „Homo Luminis” și este a treia piesă din acest gen afro-trap. „Intenționez să merg în această direcție împreună cu Angelo(REALM), producător Global Records. Singurul termen din spaniolă este titlul piesei „Todos”, restul e în română. Melodia vorbește despre acel moment când soarele fuge la somn, iar noi ne facem de cap! Distracție la lumina lunii!”, a spus Killa Fonic.

Cu un sound unic, piesa „Todos” are mai multe straturi pline de semnificații: „Melodia asta mă face să mă simt ca și când aș fi în junglă și toate animalele petrec împreună. Chiar zic pe refren: De obicei, crocodilii mănâncă zebrele, dar aici stau împreună și se simt bine. Mi-ar plăcea să fac asta și din punct de vedere vizual la un moment dat: să aduc împreună 2 lumi care nu se înțeleg. Prin această muzică afro-trap încerc să aduc aceste lumi împreună”, a adăugat artistul.
Clipul a fost filmat într-o cameră cubică cu efecte speciale de lumini, fum și proiecții. „Ne-am jucat mult cu tot felul de tehnici, am rotit camera, nu am avut niciun fel de obiect sau recuzită, am fost doar eu și m-am dezlănțuit! Am făcut ce am vrut și ce am simțit, am dansat, m-am distrat. Nici nu mi-am dat seama când au trecut 6 ore” a povestit Killa Fonic.

THE SESSION continuă cu noi piese și clipuri concept ale artiștilor Global Records. Toate clipurile vor fi disponibile pe YouTube și în magazinele digitale, dar și pe tv, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

Cezar Guna prezintă Baby Benz – o melodie cu un clip fresh și sugestiv!

Cezar Guna, artist Global Records, lansează astăzi videoclipul piesei Baby Benz. Melodia vorbește despre atracție și despre iubirea care trece dincolo de imaginație, iar clipul exprimă foarte bine aceste stări și sentimente, prin cadre rapide și lumini difuze.

Cezar este un artist extem de talentat și, pe lângă timbrul său vocal special și expresiv, acesta este și un bun compozitor.

“Piesa Baby Benz este din nou o piesă foarte interesantă pentru mine, deoarece are un subiect vag. Am încercat să scriu versurile in așa mod încât ascultătorul să nu își dea seama dacă e vorba despre o fată sau despre o mașină. În clip apare brandul meu de mașini de suflet, iar baby reprezintă dragostea. Astfel, am încercat sa facem această asemănare între cele două, mergând mai mult în această direcție. Sper să vă placă rezultatul final, de care eu sunt tare mândru”, a declarat Cezar Guna.

Versurile piesei Baby Benz au fost scrise de Cezar Guna, în ceea ce privește muzica, el a colaborat cu Quick, producătorul Global Records care a asigurat și partea de producție a videoclipului. Raluca Netca a fost responsabilă de regia clipului, de imagine s-a ocupat Alex Chițu, iar producția este semnată de Loops Production.

Păreri?